Coronavirus: Studiu clinic în toamnă pentru un vaccin candidat
Compania farmaceutică Johnson&Johnson (J&J) a anunţat luni că a selectat un vaccin candidat pentru noul coronavirus, care urmează să fie testat pe oameni până în septembrie şi ar putea fi gata pentru utilizarea de urgenţă până la începutul anului viitor, informează AFP.
Grupul american a indicat într-un comunicat de presă că a semnat un acord cu Autoritatea pentru Cercetare şi Dezvoltare Avansată în domeniul Biomedical (BARDA) din Statele Unite, aflat în subordinea Guvernului american, pentru investirea unei sume de 1 miliard de dolari în acest scop.
J&J a început să lucreze în ianuarie la vaccinul experimental, Ad26 SARS-CoV-2, utilizând aceeaşi tehnologie pe care a folosit-o pentru a dezvolta un vaccin candidat contra Ebola.
Această tehnologie combină virusul unei răceli comune, incapabil să se reproducă, şi fragmente de COVID-19, în încercarea de a genera un răspuns imunitar la om.
"Am testat mai multe vaccinuri candidat pe animale pentru a-l selecta pe cel mai bun. A fost nevoie de 12 săptămâni", a declarat pentru AFP Paul Stoffels, director ştiinţific la J&J.
Deşi până în prezent nu a fost dezvoltat niciun vaccin eficient împotriva unui virus din familia coronavirusului, Stoffels estimează că acest lucru este acum realizabil deoarece echipa care lucrează la acesta este aceeaşi cu cea care a dezvoltat un vaccin candidat pentru Sindromul Acut Respirator Sever (SARS), în 2002-2003. Activitatea a fost întreruptă când epidemia a fost controlată, după ce a ucis aproape 800 de persoane.
"Chestiunea este aceea de a şti dacă este necesară protecţia împotriva infecţiei sau contra unei forme grave a bolii", a explicat Stoffels. "Pentru multe boli, precum gripa, pentru care există vaccinare anuală, este vorba despre protejarea faţă de forma severă, nu neapărat împotriva infecţiei", a adăugat el.
J&J a indicat că este pe cale să îşi extindă capacitatea de producţie globală, în Statele Unite şi în alte regiuni, pentru a ajuta la furnizarea a peste un miliard de doze de vaccin la nivel mondial.
De asemenea, compania lucrează la tratamente antivirale contra coronavirusului.
La rândul său, compania farmaceutică americană Moderna, efectuează deja studii clinice pentru vaccinul candidat pe care l-a dezvoltat, la fel ca şi grupul chinez CanSinoBIO.
Moderna a început în aceasta lună testele pe oameni şi a semnat, de asemenea, un acord cu BARDA, notează Reuters.
BARDA intenţionează să sprijine cinci sau şase candidaţi la vaccin, în speranţa de a avea doi sau trei de succes, a declarat directorul BARDA, Rick Bright, într-un interviu telefonic acordat Reuters.
Experţii au estimat că ar putea dura 12 până la 18 luni înainte ca un vaccin sigur şi eficient să fie aprobat.
"Guvernul şi industria lucrează în moduri fără precedent", a spus Bright. Speranţa este ca acestea să funcţioneze "cât mai repede posibil şi să se fabrice destul de multe pentru noi şi restul lumii într-un interval de timp foarte scurt", a adăugat el.
Pe lângă investiţiile în J&J şi Moderna, Bright a declarat că agenţia pe care o reprezintă este în discuţii cu cel puţin alte doi mari producători de vaccinuri, dar a refuzat să le menţioneze numele. BARDA este interesată să lucreze cu o gamă largă de tehnologii de vaccinuri şi cu companii care au înregistrat reuşite în acest domeniu, a adăugat el. "Sunt implicate multe riscuri în producţia unui nou vaccin, există multe riscuri când se lucrează repede", a spus Bright, citat de Reuters. "Oriunde este posibil, trebuie să înţelegem şi să reducem acel risc", a subliniat el.
Nu există încă un vaccin sau tratament aprobat pentru COVID-19.
Mai multe tratamente sunt studiate, cum ar fi antiviralul remdesivir, antimalaricul clorochină şi derivatul său hidroxiclorochină, însă eficacitatea acestora nu este încă stabilită clar.
Grupuri farmaceutice şi laboratoare de cercetare din întreaga lume s-au angajat în cursa pentru dezvoltarea tratamentelor şi vaccinurilor împotriva COVID-19, folosind o varietate de tehnologii noi. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Mihaela Moise, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Furtuna Austen provoacă pene de curent și perturbă traficul în Franța și Marea Britanie
Sute de mii de persoane au fost afectate de pene de curent, iar serviciile feroviare au fost perturbate de vântul puternic și de ploaia care au afectat vineri Franța, informează agențiile Reuters și EFE. Compania de utilități Enedis a anunțat într-un comunicat dat publicității vineri dimineață că 161.000 de clienți au rămas fără cu
Viitorul vehicul spațial european Space Rider nu a trecut un test de aterizare
Prototipul primului vehicul spațial reutilizabil, Space Rider, dezvoltat de Agenția Spațială Europeană (ESA) a fost supus la 6 octombrie unui test de aterizare, iar rezultatul nu a fost cel sperat de ingineri, transmite vineri
Taiwan/ Școli și magazine închise în așteptarea taifunului Champi (FOTO/VIDEO)
Majoritatea magazinelor și școlilor din Taiwan au fost închise vineri, iar sute de persoane au fost nevoite să-și părăsească locuințele înainte de sosirea taifunului Champi, care se apropia de insulă, transmite AFP. Taifunul ar urma să lovească nord-estul insulei vineri, îndreptându-se apoi, conform prognozelor, spre Ch
VIDEO China: 16 morți într-un seism cu magnitudinea 7 în Tibet
Șaisprezece persoane au fost ucise și 32 rănite în urma unui cutremur cu magnitudinea 7 în regiunea autonomă Tibet din China, potrivit agenției de presă Xinhua, citând responsabili locali, notează AFP. Peste 300 de case s-au prăbușit în timpul cutremurului care a lovit joi, la ora 22:33 (14:33 GMT).
UPDATE Un cutremur cu magnitudinea 7 s-a produs în Tibet
Un cutremur de pământ cu magnitudinea 7 s-a produs joi în regiunea autonomă Tibet din China, a anunțat Centrul Chinez pentru Rețele Seismice (CENC), relatează Reuters. Seismul s-a produs în jurul orei locale 22:33 (14:33 GMT). Deocamdată nu se știe dacă seismul a provocat victime omenești sau pagube materiale. Ep
Schimbări climatice: 96% dintre recifele de corali, amenințate cu dispariția în următorii 50 de ani (raport UICN)
Aproape toate recifele de corali din apele puțin adânci din întreaga lume sunt expuse unui 'risc extrem de ridicat' de dispariție până în anul 2075 din cauza schimbărilor climatice, a avertizat joi Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (UICN), informează AFP. În cadrul primei evaluări globale de acest tip, UICN
Elevii unor școli islamice din Indonezia s-au rugat pentru ploaie
Elevii unor școli islamice din Indonezia s-au rugat joi pentru revenirea ploilor, iar un pompier a murit în timp ce se lupta cu incendiile care devastează pădurile și învăluie porțiuni extinse din Asia de Sud-Est într-un fum dens și toxic, informează AFP. Incendiile au devastat peste 1,9 milioane de hectare în primele nouă luni ale aces
New Delhi lansează măsurile sale anuale pentru combaterea poluării aerului
India a lansat joi măsurile sale anuale menite să combată poluarea toxică a aerului în New Delhi, un megalopolis cu 30 de milioane de locuitori, care este inclus constant în clasamentul celor mai poluate capitale din lume, informează AFP. Joi dimineață, stațiile de monitorizare au înregistrat un nivel de 233 de micrograme de particule fine pe
Cel mai ușor sistem binar de stele neutronice descoperit confirmă teoria lui Einstein
Astronomii chinezi au anunțat descoperirea unui sistem binar compact format din stele neutronice (DNS - double neutron star) care este diferit de tot ce a fost observat până acum, fiind cele mai 'ușoare' stele neutronice observate până acum, transmite Live Science, care citează un studiu publicat la 15 septembrie în jurnalul Physical Review Letters.
Taifunul Champi se apropie de Taiwan; sute de zboruri anulate și un exercițiu militar SUA-Japonia perturbat
Taiwanul a emis joi o avertizare în contextul apropierii puternicului taifun Champi, peste 200 de zboruri fiind anulate, iar un important exercițiu militar comun SUA-Japonia suferind modificări, transmite Reuters. Una dintre cele mai puternice furtuni din Oceanul Pacific din acest an, Champi, anterior super-taifun, s-a atenuat ușor, joi,
Telescopul James Webb a descoperit elemente grele în jurul găurii negre din centrul Căii Lactee
Gaura neagră supermasivă a Căii Lactee este înconjurată de o comoară surprinzătoare de metale grele, conform noilor observații ale Telescopului Spațial James Webb (JWST), iar aceste metale ar putea oferi noi indicii despre cum a obținut Pământul partea sa de elemente grele, transmite joi Live Science care citează un articol publicat pe 19 octombrie î
Cel puțin trei morți în urma furtunii Adam care a lovit sudul Franței
Ploile torențiale din sudul Franței au provocat inundații grave, în urma cărora cel puțin trei persoane au murit și mii de locuințe au rămas fără curent electric, informează joi agenția de presă DPA. Guvernul regional a declarat miercuri că furtuna a determinat creșterea nivelului apei la cote 'fără precedent'. Trei persoane au m
El Nino ar putea atinge o intensitate record, avertizează agenția meteorologică a ONU
Fenomenul meteorologic El Nino ar putea atinge o intensitate fără precedent, cu temperaturi ale apei din zona tropicală a Oceanului Pacific care riscă să crească până la niveluri record, a anunțat miercuri Organizația Meteorologică Mondială (OMM), informează DPA. Temperaturile apei în această regiune nu au mai fost niciodată atât de ridicate
Telescopul James Webb urmărește în desfășurare una dintre cele mai timpurii supernove din Univers
Astronomii care utilizează Telescopul Spațial James Webb (JWST) au descoperit ceea ce ar putea fi una dintre cele mai îndepărtate supernove observate vreodată și totodată, singura supernovă observată la doar câteva zile după declanșarea sa, transmite miercuri Live Science care citează un studiu ce nu a fost încă evaluat inter pares și a fost publicat pe pla
Japonia/ Record de căldură la sfârșit de octombrie, cu peste 30°C la Tokyo și Osaka
Temperatura a depășit 30 de grade Celsius la Tokyo și Osaka, miercuri, cea mai târzie zi din an în care aceste orașe din Japonia au înregistrat o asemenea valoare, conform unui reprezentant al Agenției Naționale de Meteorologie (JMA), transmite AFP. Agenția utilizează termenul 'manatsubi' (zi de vară) pentru a descrie












