RECTIFICARE Guda: Cea mai bună soluţie era subvenţionarea dobânzilor de stat pentru cei care nu pot plăti
În ştirea cu titlul "Guda:Cea mai bună soluţie era subvenţionarea dobânzilor de stat pentru cei care nu pot plăti", difuzată vineri, la 12:46, pe fluxurile Economic Intern şi Bănci-Pieţe Financiare, leadul se modifică şi în loc de "Cea mai bună soluţie era subvenţionarea dobânzilor de stat pentru cei care nu pot plăti ratele la bănci, altfel acestea vor creşte cu 15-20%, a declarat vineri, pentru AGERPRES, preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR), Iancu Guda" se va citi corect "Cea mai bună soluţie era subvenţionarea dobânzilor de stat pentru cei care nu pot plăti ratele la bănci, altfel acestea vor creşte cu 15-20% la creditele imobiliare, a declarat vineri, pentru AGERPRES, analistul economic, Iancu Guda", conform unei rectificări transmise de acesta AGERPRES.
Reluăm ştirea în forma corectă:
Guda: Cea mai bună soluţie era subvenţionarea dobânzilor de stat pentru cei care nu pot plăti
Cea mai bună soluţie era subvenţionarea dobânzilor de stat pentru cei care nu pot plăti ratele la bănci, altfel acestea vor creşte cu 15-20% la creditele imobiliare, a declarat vineri, pentru AGERPRES, analistul economic, Iancu Guda.
"Cea mai bună soluţie era să subvenţioneze statul dobânzile pentru că au capitalizat dobânda acumulată în perioada de graţie, de nouă luni. Deci se va adăuga la principal şi apoi se aplică la acest nou principal crescut cu dobânda din perioada de graţie dobânda contractuală. Astfel, prima problemă este că se aplică dobândă la dobândă", a spus Iancu Guda.
O altă problemă semnalată de economist este că măsura se aplică într-o perioadă limitată, iar cei care au credit imobiliar trebuie ca în următorii cinci ani să-şi achite dobânda din perioada de graţie, iar puseul de dobândă va face ca ratele românilor să crească cu 15 - 20% la creditele imobiliare în perioada respectivă.
Al treilea aspect la care a făcut referire Iancu Guda este că banca nu pierde nimic. Din contră, va câştiga dobândă la dobândă.
"Este nevoie de solidaritate. Nu se poate ca unii să aplice dobândă la dobândă şi alţii să suporte toate costurile. Eu cred că prin subvenţionarea de către stat a acestor dobânzi am fi avut o măsură mai bună, de solidaritate, pentru că ar fi fost subvenţionată de toţi", a afirmat Iancu Guda.
Potrivit calculelor făcute de Iancu Guda, impactul ar fi fost de 0,5% din PIB, 5-6 miliarde de lei, în cazul în care măsura ar fi fost accesată de jumătate dintre cei care au luat credite.
La rândul lor, asociaţiile care reprezintă consumatorii au avertizat că măsurile luate de Guvern cu privire la amânarea ratelor la credite nu sprijină în mod real debitorii, acordă beneficii substanţiale băncilor şi instituţiilor financiare nebancare şi sunt chiar mai dezavantajoase decât unele dintre soluţiile propuse de anumiţi finanţatori.
Pe de altă parte, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a arătat că, pe toată această perioadă, comisioanele vor fi susţinute de bănci care, totodată, vor trebui să se finanţeze din piaţă, cu costurile aferente.
"O acuzaţie pe care o tot aud, că băncile nu pierd nimic. Asta o spun oameni care nu au lucrat niciodată în sistemul financiar-bancar. În Ordonanţă nu scrie nimic de comisioane. Comisioanele sunt susţinute pe toată perioada de sistemul financiar-bancar. Faptul că băncile nu primesc aceste rate pe toată această perioadă înseamnă că trebuie să se finanţeze din piaţă cu dobândă, iar această dobândă este susţinută tot de bănci. Nu există nimic în această ordonanţă despre aceste costuri", a subliniat Cîţu într-un mesaj video pe Facebook.
Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a anunţat joi seara că plata ratelor se poate suspenda, la solicitarea persoanelor fizice sau juridice, pe o perioadă de până la 9 luni, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2020.
Ministrul a subliniat că de această facilitate pot să beneficieze cei care au fost afectaţi direct sau indirect de pandemia de Covid-19.
Pe de altă parte, Florin Cîţu a precizat că, în ceea ce priveşte dobânda, aceasta se capitalizează la soldul creditului existent, dar se reeşalonează pe toată durata creditului. Excepţie fac împrumuturile ipotecare pentru care dobânda se plăteşte eşalonat pe o perioadă de 5 ani, iar statul garantează 100% plata dobânzii capitalizate. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România
Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr
Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului
Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e
Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu
ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice
BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce numărul polițelor a avansat cu 8%, potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UN







