Măsurile cu privire la amânarea ratelor nu sprijină în mod real debitorii, acordă beneficii substanţiale băncilor (asociaţii de consumatori)
Măsurile luate de Guvern cu privire la amânarea ratelor la credite nu sprijină în mod real debitorii, acordă beneficii substanţiale băncilor şi instituţiilor financiare nebancare şi sunt chiar mai dezavantajoase decât unele dintre soluţiile propuse de anumiţi finanţatori, consideră asociaţiile care reprezintă consumatorii.
"În opinia noastră, măsurile luate de Guvern nu sprijină în mod real debitorii, acordă beneficii substanţiale băncilor şi instituţiilor financiare nebancare şi sunt chiar mai dezavantajoase decât unele dintre soluţiile propuse din proprie iniţiativă de anumiţi finanţatori. Ordonanţa de urgenţă sprijină mai degrabă sistemul financiar-bancar în loc să îi ajute, aşa cum ar fi fost normal, mai mult pe împrumutaţi, asigurând un climat vădit de dezechilibru într-un context economic şi aşa extrem de dificil", se arată într-un comunicat al asociaţiilor reprezentative ale consumatorilor utilizatori de servicii financiar-bancare şi avocaţilor specializaţi în protecţia drepturilor consumatorilor.
Potrivit ordonanţei adoptate joi seara de Guvern, împrumutaţii care înregistrează întârzieri la plata ratelor, anterior declarării stării de urgenţă în contextul pandemiei de coronavirus, nu sunt eligibili pentru a obţine suspendarea ratelor. În aceste condiţii, asociaţiile arată că Guvernul nu permite redresarea debitorului într-un context de criză, ci îl ajută indirect să ajungă în faza de executare silită, cu toate consecinţele dramatice care derivă asupra familiei debitorului.
Totodată, aceştia subliniază că autorităţile generează împovărarea debitorilor prin capitalizarea dobânzilor din perioada suspendării plăţii ratelor, în interesul sistemului financiar-bancar, fapt nepermis de legislaţia în vigoare. "Aşadar, pe perioada de suspendare, dobânda aferentă ratelor respective va fi introdusă în soldul rămas de rambursat, asupra noului sold (semnificativ mai mare, în unele cazuri) urmând a se aplica dobânda contractuală. Pe înţelesul tuturor, băncile şi instituţiile financiar-nebancare vor aplica dobândă la dobândă", se arată în comunicat.
Mai mult, potrivit documentului, statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, cu bani de la bugetul de stat, alimentat de contribuabili, garantează dobânda capitalizată aferentă creditelor ipotecare în proporţie de 100% pentru sistemul financiar-bancar. "Aşadar, consumatorul din România (în calitate de împrumutat şi contribuabil) este văduvit direct şi indirect de anumite sume de bani, în beneficiul sistemului financiar-bancar", se mai arată în comunicat.
Pe de altă parte, "vor continua executările silite şi recuperările de creanţe, cu uriaşele probleme şi abuzuri semnalate de consumatori. Reţinerea unei părţi însemnate din venitul debitorului (poprirea), respectiv vânzarea la licitaţie publică a bunurilor acestuia, chiar şi la preţuri ridicol de mici sunt în continuare permise, ordonanţa de urgenţă ignorând solicitările asociaţiilor consumatorilor utilizatori de servicii financiare în legătură cu suspendarea temporară a procedurilor de recuperare de creanţe, respectiv de executare silită", subliniază comunicatul citat.
Asociaţiile menţionează arată, în context, că în cazul altor acte normative recente ale Guvernului de susţinere a unor segmente ale mediului de afaceri, amânarea plăţii chiriilor şi a utilităţilor nu a fost însoţită de majorarea ulterioară a acestora.
Mai mult, decizia de suspendare a ratelor rămâne la latitudinea băncii sau a instituţiei financiare nebancare, care va analiza cererea debitorului şi o va aproba în condiţiile unor norme emise în termen de 15 zile de către Ministerul Finanţelor Publice.
"Cel mai probabil, şi aceste norme vor fi adoptate de Ministerul Finanţelor Publice la fel cum a fost adoptată şi ordonanţa de urgenţă - împreună cu Banca Naţională a României şi cu industria bancară, fără participarea reprezentanţilor consumatorilor. Măsurile anunţate de către Guvern sunt mai dezavantajoase pentru consumatori în comparaţie cu cele anunţate anterior, din proprie iniţiativă, de unii finanţatori. Este foarte probabil ca, în urma adoptării ordonanţei de urgenţă, aceştia vor renunţa la soluţiile propuse anterior şi vor aplica dispoziţiile ordonanţei de urgenţă. Este neclar dacă implementarea măsurilor anunţate de către Guvern se va face prin act adiţional sau direct în temeiul legii, fiind extrem de important ca într-un asemenea context băncile şi instituţiile financiare nebancare să nu profite de vulnerabilitatea consumatorului pentru a opera şi alte modificări contractuale, astfel cum s-a întâmplat în trecut în numeroase ocazii, în detrimentul consumatorilor", se menţionează în comunicatul citat.
În aceste condiţii, asociaţiile de consumatori solicită Guvernului României să procedeze de urgenţă la revederea prevederilor actului normativ, urmată de modificarea substanţială a acestuia, cu participarea activă în procesul decizional a asociaţiilor de consumatori, pentru a asigura un echilibru de opinie şi de legiferare absolut obligatoriu la nivelul unui stat membru al Uniunii Europene.
"Facem precizarea că, până la acest moment, asociaţiile de consumatori au fost cu desăvârşire ignorate, în ciuda faptului că au fost printre primele care au venit cu propuneri şi solicitări în acest sens, la discuţii participând, conform declaraţiilor publice exclusiv reprezentanţii sistemului bancar şi ai Băncii Naţionale a României, se mai arată în documentul semnat de Alin Iacob, preşedinte AURSF, Dorinel Tănase, preşedinte CREDERE, Gheorghe Piperea avocat, preşedinte Parakletos şi Alexandra Burada, avocat.
Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a anunţat joi seara că plata ratelor se poate suspenda, la solicitarea persoanelor fizice sau juridice, pe o perioadă de până la 9 luni, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2020.
Ministrul a subliniat că de această facilitate pot să beneficieze cei care au fost afectaţi direct sau indirect de pandemia de Covid-19.
Pe de altă parte, Florin Cîţu a precizat că, în ceea ce priveşte dobânda, aceasta se capitalizează la soldul creditului existent, dar se reeşalonează pe toată durata creditului. Excepţie fac împrumuturile ipotecare pentru care dobânda se plăteşte eşalonat pe o perioadă de 5 ani iar statul garantează 100% plata dobânzii capitalizate. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Marinescu, editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România
Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr
Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului
Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e
Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu
ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice
BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce numărul polițelor a avansat cu 8%, potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UN







