Companiile germane afectate de epidemie se grăbesc să solicite finanţare de urgenţă
Companiile germane se grăbesc să beneficieze de avantajele programului de stat pentru finanţare de urgenţă deoarece se confruntă cu efectele negative ale pandemiei de coronavirus (COVID-19), au declarat marţi bancherii, transmite Reuters.
Banca germană de stat KfW, înfiinţată pentru a finanţa reconstrucţia ţării după Al Doilea Război Mondial, a început de luni să accepte cereri de împrumut din partea băncilor şi a clienţilor lor de afaceri. KfW poate acorda împrumuturi de aproximativ 500 miliarde de euro firmelor care se confruntă cu dificultăţi din cauza crizei.
Marţi, KfW a confirmat că a primit 34 de cereri de împrumut, suma totală ajungând la 1,985 miliarde de euro.
Autorităţile de la Berlin fac tot posibilul pentru a menţine pe linia de plutire cea mai mare economie europeană, după oprirea activităţii companiilor, în vederea limitării răspândirii virusului.
Deutsche Bank a primit luni peste 5.300 de cereri de la clienţi, din care 300 sunt solicitări concrete de creditare, a anunţat un purtător de cuvânt al celei mai mari bănci germane. Primele împrumuturi au fost deja aprobate şi vor fi achitate probabil săptămâna aceasta, a precizat purtătorul de cuvânt.
Al doilea grup bancar german, Commerzbank, a informat că aproape o treime din miile de solicitări primite îndeplinesc complet criteriile din programul KfW. Este vorba în principal de IMM-uri - pilonul economiei Germaniei.
Autorităţile de la Berlin garantează până la 90% creditele pentru micile companii, cu mai puţin de 250 de angajaţi, şi până la 80% pentru firmele mai mari. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
IEA înrăutățește previziunile privind producția de petrol a Rusiei
Producția de petrol a Rusiei va scădea cu aproximativ 3% anul acesta, la 8,9 milioane barili pe zi (bpd), în urma atacurilor Ucrainei asupra infrastructurii energetice, se arată într-un raport al Agenției Internaționale pentru Energie (IEA) publicat vineri, transmit Reuters. Părți din Rusia se confruntă cu o penurie de combustibili
Marea Britanie: Producătorii auto nu sunt acuzați de manipularea emisiilor
Unii din cei mai mari producători auto mondiali au câștigat vineri în mare măsură primul stadiu al bătăliei legale majore cu justiția din Marea Britanie privind dispozitivele de manipulare a emisiilor (Dieselgate), transmite Reuters. Judecătoarea Sara Cockerill a indicat, într-un rezumat al hotărârii ei, că ''a
Volkswagen se pregătește de ''cea mai amplă reorganizare'' din istoria grupului (Oliver Blume)
Directorul general al Volkswagen, Oliver Blume, a reafirmat vineri planurile sale pentru ''cea mai amplă reorganizare'' din istoria grupului german, după ce informațiile privind reducerile de costuri la cel mai mare producător auto din Europa au provocat proteste majore la unitățile din Germania, transmite DPA. ''Prin p
Shein obține aprobarea Chinei pentru listarea la Hong Kong
Retailerul online Shein a obținut mult așteptata aprobare de la Comisia de Reglementare a Piețelor Financiare din China (CSRC) pentru Oferta Publică Inițială (IPO) la Bursa de la Hong Kong, conform unui comunicat postat pe site-ul CSRC, deschizând calea pentru o listare care a eșuat în New York și Londra, transmite Reuters. Sh
Vânzările BMW și Volkswagen au suferit în trimestrul al doilea de pe urma declinului din China
Vânzările de vehicule ale BMW AG și Volkswagen AG au scăzut în al doilea trimestru din cauza unui declin tot mai accentuat pe piața din China, unde concurența tot mai mare din partea rivalilor locali și o criză imobiliară sufocă cererea de automobile, transmite Bloomberg. Ambii producători germani au raportat vineri o scădere a vânzărilor glo
Proprietarii de mașini electrice din Rusia evită cozile lungi la benzinării
Penuria a provocat cozi îndelungate la benzinării și prețuri mai mari la benzină și motorină în Rusia, ceea ce i-a convins pe unii șoferi să treacă la vehicule electrice, transmite Reuters. Vânzările de vehicule electrice noi și hibride plug-in în Rusia au crescut accelerat în luna iunie, potrivit firmei de consultanță Autostat, c
Un magnat francez a devenit cel mai mare acționar la Vodafone, cu o participație de 16,2%
Grupul de telecomunicații e& din Emiratele Arabe Unite a anunțat vineri că își va vinde întreaga participație de 16,2% pe care o deține la operatorul britanic de telecomunicații Vodafone către miliardarul francez Xavier Niel, pentru 5,95 miliarde de dolari, transmite Reuters. Vega, un vehicul de investiții deținut de familia Niel, a înche
Viena dublează taxa specială plătită de turiști în contextul unui număr record de vizitatori
După ce a înregistrat un număr record de vizitatori, capitala Austriei a decis să dubleze taxa turistică pentru a crește contribuțiile vizitatorilor la finanțarea sa, dar hotelierii se tem că asta va 'ucide vaca de muls' a turismului, transmite AFP. Curățenie, siguranță, confort: în 20 de ani, acest trio câștigător a propulsat Viena &
Germania: Cel mai mare sindicat se opune cu toată forța oricăror noi concedieri la Volkswagen
Principalul sindicat din Germania, IG Metall, a promis joi că se va opune cu toată forța concedierilor și închiderilor de fabrici, în condițiile în care acționarii Volkswagen se întâlnesc pentru a discuta propusa restructurare a celui mai mare producător auto din Europa, transmite Reuters. 'IG Metall, stâ
Reuters: UE analizează noi reglementări privind achizițiile publice pentru a reduce dependența externă
Noile norme UE privind achizițiile publice vor căuta să valorifice puterea de cumpărare colectivă a blocului comunitar pentru a favoriza propriile companii și a reduce dependența de furnizorii străini, potrivit unui proiect de document consultat de Reuters. Măsurile nu sunt chiar o cerință 'Buy European' dar vor permite autorităților d
Șocul din sectorul energetic și investițiile în AI pun la încercare piețele (analiză)
Piețele intră în perioada de raportare a rezultatelor financiare din trimestrul al doilea, în contextul în care se preconizează o creștere mai puternică în SUA decât în Europa, în timp ce sectoarele energetic și de tehnologie sunt pe cale să conducă evoluția piețelor de ambele părți ale Atlanticului, relevă o analiză realizat
Comisia Europeană a aprobat achiziția Forvia Automotive Interiors Business de către fondurile Apollo
Comisia Europeană a anunțat joi că a aprobat, în temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice, preluarea controlului unic asupra Faurecia Interiors Holding SAS din Franța, Faurecia Automotive Interior System Co. Ltd. din China și Faurecia Interior Systems USA Holdings, LLC. din SUA de către fonduri de investiții gestionate de Apollo Capital Managem
Normele UE în materie de concurență fac piețele mai echitabile și mai reziliente pentru fermieri (Comisia Europeană)
Comisia Europeană a publicat joi un raport care demonstrează modul în care normele UE în materie de concurență sprijină condițiile de piață echitabile și reziliența economică pentru fermierii din Uniunea Europeană, se arată într-un comunicat de presă al Executivului comunitar. Raportul privind normele UE în materie de c
Germania: Exporturile au crescut neașteptat în mai, pe fondul majorării cererii din SUA
Exporturile Germaniei au crescut neașteptat în mai, pe fondul majorării cererii din SUA, datele sporind încrederea în perspectivele celei mai mari economii europene, transmit DPA și Reuters. Exporturile Germaniei au urcat în mai cu 0,9% față de luna precedentă (când se înregistrase un avans de 0,8%), arată d
Comisia Europeană și OIM au stabilit o agendă strategică reînnoită pentru justiție socială și locuri de muncă de calitate
Comisia Europeană și Organizația Internațională a Muncii (OIM) au convenit, la cea de-a 17-a reuniune la nivel înalt, care a avut loc la Bruxelles în această săptămână, să își consolideze în continuare cooperarea pentru a se asigura că tranzițiile globale majore, cum ar fi trecerea la tehnologii digitale și curate, conduc la locuri de muncă mai












