logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Uscatu (Dăruieşte Viaţă): Susţinem cinci măsuri în lupta cu COVID-19, pentru a preveni intrarea în colaps a sistemului sanitar

Imagine din galeria Agerpres

Fondatoarele Asociaţiei "Dăruieşte Viaţă", Carmen Uscatu şi Oana Gheorghiu, au susţinut joi implementarea imediată a cinci măsuri menite să protejeze viaţa persoanelor cu boli cronice, a cadrelor medicale şi a pacienţilor infectaţi cu COVID-19, apreciind că, în caz contrar, sistemul sanitar riscă să intre "în colaps".

Măsurile, care au fost elaborate în cooperare cu Colegiul Farmaciştilor din România, Asociaţia Farmaciilor Independente Ethica, Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie şi Alianţa Medicilor, au fost transmise preşedintelui Klaus Iohannis, dar şi autorităţilor cu atribuţii în domeniu.

Conform lui Carmen Uscatu, pentru ca România să poată face faţă crizei este necesară o colaborare între autorităţi, medici şi societate civilă.

"Cred că e foarte important să fim oneşti şi să spunem că: nu, nu avem de toate, dar putem să ne organizăm şi să prioritizăm lucrurile astfel încât să ne găsească pregătiţi ceea ce va urma. Sistemul sanitar este în prima linie în acest moment. De cât este el de rezistent depinde viaţa oamenilor. De cât de protejaţi sunt medicii depinde viaţa fiecăruia dintre noi. Pur şi simplu, nu vrem să se joace nimeni cu viaţa noastră", a spus Carmen Uscatu, în cadrul unei conferinţe susţinute online.

Prima măsură propusă este renunţarea, pe perioada stării de urgenţă, la obligativitatea cardului de sănătate, astfel încât reţeta să poată fi ridicată inclusiv de către un aparţinător sau voluntar, care să ia ulterior medicamentul din farmacie.

"Procesul de prescripţie reţete şi achiziţie se poate desfăşura prin nişte metode mult mai simple. Prin telefon... Trebuie introdusă consultaţia la distanţă, pentru că aflaţi la risc sunt persoanele cu boli cronice, persoanele în vârstă. Aceştia se pare că sunt cei mai afectaţi de acest virus, iar ei vor umple cabinetele medicilor de familie la începutul lunii pentru a-şi primi reţetele compensate, iar apoi vor umple farmaciile pentru a-şi găsi aceste medicamente. Trebuie să îi ajutăm pe aceşti oameni, să nu mai meargă la medicul de familie, să poată să meargă un aparţinător, un vecin, un voluntar", a spus Uscatu.

O altă măsură susţinută de Carmen Uscatu este decontarea integrală, de către Casele de asigurări, a reţetelor compensate, pe durata stării de urgenţă.

"În acest moment, reţetele sunt compensate în proporţie de fie 50%, fie 90%. Acest lucru va îngreuna foarte mult procesul, va exista un contact permanent între persoană, bani şi cealaltă persoană din farmacie. Este un mijloc de contaminare extrem de periculos şi care poate fi evitat", a precizat reprezentanta asociaţiei.

Ea a pledat şi pentru dislocarea stocurilor de medicamente de la distribuitori către farmacii, pentru ca pacienţii cronici să aibă acces la tratamente.

"În acest moment, în farmacii nu se mai găsesc toate medicamentele pentru aceşti pacienţi, ei fiind obligaţi să umble prin mai multe farmacii şi să stea de fiecare dată la coadă", a precizat ea.

În ce priveşte soluţiile propuse pentru pacienţii care vor ajunge în spitale, Oana Gheorghiu a vorbit despre importanţa testării. Ea a menţionat că multe ONG-uri vor să achiziţioneze teste pentru depistarea COVID-19, dar organizaţiile respective nu ştiu dacă există şi aparatele necesare. Gheorghiu a subliniat importanţa unei comunicări "concrete şi coerente" din partea Ministerului Sănătăţii, astfel încât eforturile societăţii civile să fie canalizate într-o direcţie constructivă.

"Organizaţia Mondială a Sănătăţii ne spune că trebuie să testăm ca să putem să controlăm această epidemie. România nu e pregătită pentru multe cazuri deodată. Dacă nu limităm, dacă nu testăm, nu vom putea face faţă cu sistemul actual de sănătate şi cu dotările pe care le avem. (...) Conform datelor oficiale, se fac în jur de 230-280 de teste pe zi. Statul român are obligaţia să ne comunice în mod concret în ce situaţie se află cu testarea. Care e statutul testării rapide, dacă se foloseşte sau nu? (...) Noi, ONG-urile, trebuie să ştim unde e nevoie de noi. Cred că sunt cel puţin 10-15 iniţiative în care se cumpără teste. Vom avea prea multe teste pentru prea puţine aparate. E nevoie aici să clarifice statul român deîndată", a spus ea.

Oana Gheorghiu a vorbit şi despre protecţia medicilor, adăugând că, în cazul în care aceştia "se vor infecta în primele două săptămâni şi efectivul lor se va înjumătăţi sau va scădea dramatic, sistemul se prăbuşeşte". În acest sens, ea a precizat că "este absolut necesar să se comunice concret, coerent, fără cosmetizare" care este situaţia echipamentelor.

"Am văzut comunicarea Unifarm în care s-a promis că nu vor exista deloc sincope. Totuşi, medicii sunt disperaţi. Nu este normal ca noi, ONG-urile, să primim sute de apeluri disperate. Oameni şi medici şi asistente disperate în ţară se simt neprotejaţi. Îşi simt familiile în pericol", a declarat ea.

Oana Gheorghiu a apreciat că în România există doar aproximativ 900 de aparate de ventilaţie mecanică invazivă şi i-a cerut prim-ministrului Ludovic Orban să explice Uniunii Europene situaţia ţării noastre, în condiţiile în care nu se mai găsesc astfel de aparate pe piaţă. Ea a menţionat că Germania are 25.000 de aparate de ventilaţie mecanică, la o populaţie de 82 de milioane de locuitori.

"Cred că Europa trebuie să ştie că ne vom afla în pericol dacă nu primim ajutor cu prioritate. Eu sunt convinsă că la nivelul UE se iau măsuri. Dar se vor lua măsuri în funcţie de informaţiile pe care UE le are. Poate că statul român face deja aceste demersuri. Dar am vrea să ne fie comunicate. (...) Într-o săptămână, două, trei ne va lovi un val de bolnavi şi vom fi total nepregătiţi dacă acum nu spunem lucrurilor pe nume", a declarat reprezentanta asociaţiei.

Oana Gheorghiu a susţinut şi producerea materialelor sanitare în ţară, adăugând că există companii dispuse să facă acest lucru, dar care nu au informaţiile necesare.

"Trebuie să discutăm cu companiile din România care sunt dispuse să se pună pe treabă, să producă ce avem nevoie. Dar oamenii ăştia nu au specificaţii, nu au informaţii. Cineva din Ministerul Sănătăţii trebuie să iasă cu o listă clară, ce avem nevoie: combinezoane - care sunt specificaţiile, materialele agreate", a spus ea.

În acest sens, Carmen Uscatu a declarat că pe 17 martie Chimcomplex Borzeşti a transmis INSP o adresă prin care solicita un aviz pentru a începe producţia de biocide, dar că ar urma să primească un răspuns abia săptămâna viitoare.

"Stă pregătit cu linia de producţie, stă pregătit cu materia primă şi vrea să înceapă producţia de biocide, dezinfectanţi pentru spitalele din întreaga România", a adăugat Uscatu. AGERPRES/ (A - autor: Irinela Vişan, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Afisari: 205

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sanatate 26-10-2026 18:41

Ministerul Sănătății vrea raportarea săptămânală a stocurilor de medicamente

Ministerul Sănătății urmărește prevenirea sincopelor în aprovizionarea spitalelor cu medicamente prin monitorizarea săptămânală a consumului și a stocurilor din programele naționale de sănătate, precum și prin creșterea rezervelor naționale de medicamente critice, a anunțat luni ministrul Alexandru Rogobete. Ministrul a precizat că

Sanatate 26-10-2026 18:35

CNAS: Traseul complet al pacientelor cu cancer de sân este decontat prin sistemul de asigurări de sănătate

Femeile diagnosticate cu cancer de sân beneficiază de un traseu integrat de îngrijire, decontat prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, care include prevenția, investigațiile pentru stabilirea diagnosticului, tratamentul, monitorizarea și recuperarea medicală, informează Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Potri

Sanatate 26-10-2026 17:05

Neurologia românească, reprezentată la trei reuniuni internaționale; Dafin F. Mureșanu, reales în conducerea Federației Mondiale de Neuroreabilitare

Expertiza medicală și științifică românească a fost reprezentată la trei reuniuni internaționale dedicate neurologiei, neuroreabilitării și accidentului vascular cerebral (AVC), desfășurate în Coreea de Sud, în perioada 14 - 23 octombrie. Un rezultat important al participării românești a fost realegerea prof. univ. dr.

Sanatate 26-10-2026 15:31

Arad: Locurile pentru mamografii la SCJU, ocupate până în ianuarie 2027; se vor face investigații și sâmbătă

Toate locurile disponibile pentru mamografii și ecografii mamare la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad sunt ocupate până la jumătatea lunii ianuarie 2027, motiv pentru care conducerea unității medicale a decis să suplimenteze investigațiile prin introducerea unei zile de lucru în următorul weekend. Astfel, investigații

Sanatate 26-10-2026 11:24

Bistrița-Năsăud: Premieră medicală la Spitalul Clinic Județean - reconstrucție integrală de ureche

O echipă medicală multidisciplinară a Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bistrița a realizat cu succes o intervenție chirurgicală extrem de rară și complexă, de reconstrucție integrală de ureche și îmbunătățire a funcției auditive pentru o pacientă născută cu o malformație congenitală, potrivit comunicatului transmis, luni, de unitatea spitalicească.

Sanatate 25-10-2026 20:00

VIDEO Ministrul Sănătății trimite Inspecția Sanitară de Stat în control la Institutul de Psihiatrie 'Socola' din Iași

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță că va trimite Inspecția Sanitară de Stat pentru a verifica respectarea normelor sanitare la nivelul Institutului de Psihiatrie 'Socola' din Iași, după apariția în spațiul public a unor informații privind infestarea cu ploșnițe a unui pavilion. Ministrul a menționat duminică seara, &

Sanatate 25-10-2026 13:06

Suceava: Două persoane rănite, după ce au fost lovite de un cal la un târg din comuna Satu Mare

Două persoane au fost rănite după ce au fost lovite de un cal, la un târg din comuna Satu Mare, a anunțat, duminică, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Suceava, Dan Teodorovici. Potrivit acestuia, victimele, care au 16 și, respectiv, 33 de ani, au suferit traumatisme cranio-cerebrale. La

Sanatate 24-10-2026 19:59

Iași: Reașezarea modului în care se desfășoară și realizează și finanțează gărzile, printre prioritățile ministrului Sănătății

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat sâmbătă, la Iași, că una dintre prioritățile mandatului său vizează gărzile medicilor și rezidenților și plata acestora. 'Una din prioritățile acestui mandat sunt, într-adevăr, reașezarea modului în care se desfășoară și realizează, respectiv finanțează gărzile. (...) Pr

Sanatate 24-10-2026 19:11

Iași: Rogobete poartă discuții privind rectificarea bugetară și medicamentele pacienților oncologici

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat sâmbătă, la Iași, că a discutat cu șefii Casei Naționale de Asigurări de Sănătate despre problema asigurării medicamentelor pentru pacienții oncologici și că se calculează bugetele necesare pentru a fi prinse la prima rectificare bugetară. 'Am avut o discuție cu Casa Națională de As

Sanatate 24-10-2026 18:27

Rogobete: Termenul final al proiectului Spitalului Regional de Urgențe Iași, adică termenul de finanțare, este 2029 (GALERIE FOTO)

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete a declarat, sâmbătă, că lucrările la Spitalul Regional de Urgențe (SRU) Iași ar urma să ajungă la nivelul zero la începutul anului viitor, iar primii pacienți ar putea fi primiți în 2029. Aflat la Iași, el a precizat, în timpul vizitei pe șantierul SRU, că darea în folosință

Sanatate 24-10-2026 17:29

Rogobete anunță intenția înființării la Iași a unui institut de boli imunologice

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, sâmbătă, demararea unui proiect privind înființarea, la Iași, a unui institut de boli imunologice. Potrivit acestuia, noul institut va funcționa într-o clădire dezafectată care se află în prezent în subordinea Institutului Cantacuzino. ''Am

Sanatate 24-10-2026 12:02

Beatrice Mahler: Trecerea la ora de iarnă poate afecta somnul, digestia și metabolismul

Trecerea la ora de iarnă presupune un efort de adaptare pentru organism, chiar dacă modificarea ceasurilor cu o oră pare minoră, iar efectele pot fi resimțite asupra somnului, digestiei și metabolismului, atrage atenția medicul Beatrice Mahler. Aceasta arată că menținerea unui program constant de odihnă, expunerea la lumina naturală dimineața

Sanatate 23-10-2026 14:50

Rogobete: Transferul proiectelor de spitale din PNRR în Programul Sănătate nu înseamnă abandonarea lor

Construcția spitalelor continuă iar transferul proiectelor de spitale din PNRR în Programul Sănătate nu înseamnă abandonarea lor, ci salvarea investițiilor și asigurarea finanțării necesare pentru continuarea lucrărilor, a declarat vineri ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. El a menționat că vineri la Timișoara și Giurgiu s-au semnat ordinele

Sanatate 23-10-2026 12:12

Timiș: Viitorul Institut Regional Oncologic a primit ordinul de începere; va fi gata în 36 de luni

Președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, Alfred Simonis, a dat, vineri, ordinul de începere a lucrărilor de șantier pentru construirea viitorului Institut Regional Oncologic Timișoara (IROT), un obiectiv stringent necesar pentru întreaga zonă de vest a țării, unde incidența anuală a cancerelor ajunge la 15.000 de pacienți, din care în jur de 2.

Sanatate 23-10-2026 11:05

Iași/Medic psihiatru: Trebuie să învățăm să recunoaștem semnalele pe care ni le transmite organismul odată cu trecerea la ora de iarnă

Codrina Rădulescu, medic specialist psihiatru în cadrul Institutului de Psihiatrie Socola din Iași, a declarat, pentru AGERPRES, că nu trebuie să minimalizăm simptomele emoționale persistente apărute odată cu trecerea la ora de iarnă. Ea subliniază că organismul transmite semnale care trebuie recunoscute, iar pregătirea pentru schimbarea