cora România îndeamnă la efectuarea de cumpărături responsabile pentru un consum raţional
Stocurile de alimente şi produse non-alimentare sunt suficiente în magazinele Cora, iar cumpărăturile trebuie să fie responsabile pentru un consum raţional, în funcţie de nevoi şi nu de panică, în acest fel fiind împiedicată formarea unei aglomeraţii inutile, susţin reprezentanţii reţelei comerciale cora România, într-un comunicat transmis joi AGERPRES.
Potrivit sursei citate, efectuarea de cumpărături pentru un consum raţional va evita crearea unei aglomeraţii inutile într-un moment în care oamenii trebuie să se protejeze unii pe alţii şi să asigure distanţa socială necesară.
cora România precizează că dispune de stocurile necesare pentru a reumple rafturile golite, iar "cu cât traficul de persoane va fi unul rezonabil, cu atât rafturile vor fi mai bine aprovizionate".
În plus, oficialii retailerului menţionează că hipermarketurile cora au implementat toate măsurile de protecţie şi prevenţie împotriva contaminării cu COVID-19, însă aceste măsuri trebuie susţinute de un comportament social cumpătat din partea consumatorilor. "Pentru aceasta, îndemnăm clienţii noştri la calm şi la a fi cumpătaţi în achiziţiile efectuate, care să reflecte doar nevoile de familie actuale, fără a face stocuri suplimentare", susţin oficialii companiei.
"Ca urmare a creşterii intense a numărului de clienţi în cursul zilei de ieri în hipermarketurile cora, cora România doreşte să reasigure cumpărătorii români de existenţa unor stocuri suficiente de alimente şi produse non-alimentare", se notează în comunicat.
Reprezentanţii cora România precizează, totodată, că retailerul a luat măsurile necesare pentru protejarea propriilor angajaţi şi a clienţilor săi. Astfel, au fost intensificate acţiunile de dezinfecţie la casele de marcat şi pe suprafeţele din magazin, au fost intensificate acţiunile de dezinfectare a cărucioarelor şi a coşurilor de cumpărături, au fost instalate recipiente cu dezinfectant pentru clienţi atât la intrarea în magazine, precum şi în alte puncte cu trafic intens, s-a comunicat clienţilor necesitatea distanţei fizice de 1,5 metri în interiorul magazinului, s-au transmis toate mesajele de prevenţie transmise de către autorităţi, susţinând astfel efortul de informare corectă a publicului, s-a lansat o amplă campanie de informare a consumatorilor şi angajaţilor în legătură cu măsurile de prevenţie şi de conduită în cazul apariţiei unor cazuri cu simptomatologii specifice, precum şi faptul că au fost sistate, pe o perioadă nedeterminată, evenimentele de teatralizare comercială pregătite pentru clienţi.
De asemenea, compania subliniază că se fac eforturi continue pentru mărirea stocurilor de substanţe dezinfectante atât pentru comercializare, cât şi pentru uzul personalului cora şi al clienţilor. În acelaşi timp, este organizată activitatea cora.ro de livrare în sistem drive sau la domiciliu pentru a onora în mod eficient toate comenzile. "Cu toate acestea, şi pe acest tip de serviciu ne confruntăm cu un număr neobişnuit de mare de comenzi, de aceea facem apel la calm şi vă asigurăm că întreaga echipă face tot posibilul pentru a onora comenzile", se arată în comunicarea cora România. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Edge Institute și Confederația Concordia prezintă un studiu despre cum folosesc firmele inteligența artificială
Edge Institute și Confederația Patronală Concordia prezintă, joi, la București, rezultatele studiului 'Cum folosesc firmele din România inteligența artificială?'. Studiul a fost realizat pe 1.003 companii românești cu cel puțin zece angajați și analizează nivelul de digitalizare al firmelor, barierele din calea adopției AI
Starea de alertă privind funcționarea Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, prelungită cu 30 de zile; Hotărârea, publicată în Monitorul Oficial
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a publicat miercuri seara, în Monitorul Oficial, hotărârea privind prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă în ceea ce privește funcționarea Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, informează Ministerul Energiei. Printre motivele care au stat la baza acestei hotărâri se n
Cinci linii de tramvai vor circula pe rute modificate, iar linia 47 se suspendă, de joi
Cinci linii de tramvai vor avea traseele modificate începând de joi, iar linia 47 va fi suspendată, timp de patru zile, pe durata lucrărilor efectuate în intersecția Calea Rahovei cu Șoseaua Progresului, a transmis, miercuri, într-un comunicat de presă, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI).
Apostol: Reducerea TVA și a altor taxe la energie se află printre soluțiile discutate pentru protejarea consumatorilor
Reducerea TVA la energie, precum și a altor taxe și tarife, se numără printre soluțiile care ar putea fi luate în considerare pentru protejarea consumatorilor și a economiei, în condițiile în care actualul context geopolitic face dificilă susținerea unor promisiuni privind prețuri mici la energie, a declarat miercuri Daniel Apostol, directorul gener
Ghigiu: Prioritatea este ca România să încaseze fiecare euro din PNRR la care are dreptul
România solicită Comisiei Europene o abordare flexibilă în evaluarea îndeplinirii țintelor și jaloanelor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), astfel încât rezultatele obținute să fie recunoscute, iar țara să poată încasa toate fondurile la care are dreptul, a declarat miercuri ministrul Investițiilor și Proiectelo
Man (ANRE): Investițiile în parcuri fotovoltaice nu mai sunt rentabile fără capacități de stocare a energiei
Investițiile în parcuri fotovoltaice nu mai sunt rentabile fără capacități de stocare a energiei, în condițiile în care perioada de recuperare a investiției a crescut semnificativ, a declarat miercuri Mircea Man, secretar general al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), la un eveniment de specialitate.
Neagu (BNR): Împrumutați-vă în moneda în care obțineți veniturile
Împrumuturile trebuie luate în moneda în care se obțin veniturile chiar dacă pot fi momente în care ar fi mai ieftin un credit în valută, pentru că, pe termen mediu, evoluțiile ciclice vin cu costuri suplimentare, susține directorul Direcției Stabilitate Financiară din cadrul Băncii Naționale a României (BNR), Florian Neagu.
Federația Solidaritatea solicită un audit intern la ANAF și avertizează asupra riscurilor generate de deficitul de personal
Deficitul de personal din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) reprezintă un risc major pentru colectarea veniturilor bugetare, în condițiile în care pensionările și plecările specialiștilor nu sunt compensate prin noi angajări, avertizează Federația Solidaritatea, care solicită efectuarea de urgență a unui audit intern la nivelul inst
Popa: Anulez ordinul aberant prin care deciziile de închidere de drumuri așteaptă după pixul ministrului
Ordinul prin care deciziile de închidere a unor sectoare de drum, cale ferată sau piste de aeroport așteaptă după pixul ministrului va fi anulat, a anunțat, miercuri, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook. 'Voi anula ordinul aberant prin care deciziile de închidere a unor sec
Consiliul Concurenței analizează preluarea Entersoftone de către Hg Pooled Management Limited
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Hg Pooled Management Limited intenționează să preia compania Entersoftone S.M.S.A., împreună cu filialele sale, inclusiv societățile din România Entersoftone SRL și Wisoft Professional Services SRL (WPS), potrivit unui comunicat al autorității de concurență. Tranzacția urmează s
Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin rețeaua Eures România, 181 de locuri de muncă
Lucrătorii români au la dispoziție 181 de locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European (SEE), prin intemediul rețelei Eures România, informează Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Conform datelor publicate miercuri, în Norvegia sunt oferite 81 de posturi pentru lucrător în producție
ANOFM: Operatorii economici oferă 30.565 de locuri de muncă la nivel național
Agenții economici oferă, la nivel național, 30.565 de locuri de muncă, majoritatea pentru persoanele fără studii sau cu studii primare/gimnaziale, arată datele centralizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), publicate miercuri. Potrivit sursei citate, cele mai multe posturi vacante sunt pentru: conducător auto transp
Ministrul Energiei participă, joi, la Luxemburg, la Consiliul TTE și la Reuniunea ministerială a Alianței Nucleare
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, va participa, joi, la reuniunea Consiliului Uniunii Europene pentru Transporturi, Telecomunicații și Energie (TTE - Energie), precum și la reuniunea ministerială a Alianței Nucleare, ce au loc în Luxemburg, informează ministerul de resort, într-o postare publicată miercuri pe pagina de socializare a instituției.
Bușoi: Există șanse ca unul dintre reactoarele de la Cernavodă să fie repornit la începutul lunii noiembrie
Unul dintre cele două reactoare de la Centrala Nucleară Cernavodă ar putea fi repornit la începutul lunii noiembrie, ceea ce ar contribui la reducerea presiunii asupra sistemului energetic, a declarat miercuri fostul secretar de stat în Ministerul Energiei Cristian Bușoi, la un eveniment de specialitate. 'În această vară
Majorarea valorii tichetului de masă la 50 de lei ar putea aduce 2,4 miliarde de lei în plus în economie (studiu)
Majorarea valorii tichetului de masă de la 45 de lei la aproximativ 50 de lei ar putea genera anual o valoare adăugată brută suplimentară de 2,4 miliarde de lei și ar putea susține aproximativ 18.000 de locuri de muncă în plus, potrivit unui studiu realizat de Academia de Studii Economice (ASE) din București, prezentat la cea de-a doua ediție a Policy & Impact Foru













