Coronavirus: Serbia a confirmat primul caz de infectare cu COVID-19
Serbia a confirmat vineri primul caz de infectare cu coronavirus, transmite Reuters.
Ministrul sănătăţii, Zlatibor Loncar, a precizat că a fost diagnosticat ca purtător al virusului un bărbat în vârstă de 43 de ani, care se simte bine; acesta a fost depistat pozitiv după o călătorie la Budapesta.
Agenţia de presă britanică aminteşte că, de la izbucnirea epidemiei de coronavirus, în luna decembrie, în oraşul Wuhan din centrul Chinei, aproape 100.000 de persoane au fost infectate la nivel mondial, iar peste 3.000 au murit, majoritatea în China. AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.