Guvernul britanic a prezentat planul de combatere a coronavirusului; o cincime din angajaţi ar putea fi bolnavi în vârful epidemiei
Guvernul britanic a prezentat marţi ''planul de luptă'' împotriva răspândirii coronavirusului, avertizând că aproximativ o cincime din angajaţi s-ar putea îmbolnăvi în perioada de vârf a epidemiei, relatează agenţia Reuters.
În Marea Britanie au fost confirmate până în prezent 39 de cazuri de infectare cu coronavirusul COVID-19. Premierul Boris Johnson a estimat ''foarte probabil'' ca acest număr să crească.
Planul guvernului de la Londra include, printre alte măsuri, o posibilă închidere a şcolilor, anularea evenimentelor cu public numeros, lucrul de acasă pentru angajaţii care au această posibilitate, amânarea spitalizărilor şi vizitelor la medic care nu sunt urgente şi reangajarea cadrelor medicale pensionate.
Vor fi de asemenea descurajate călătoriile care nu sunt necesare, în cadrul unei strategii de ''distanţare socială''.
Dacă criza de personal va afecta poliţia, aceasta se va axa cu prioritate pe soluţionarea cazurilor de delicte majore şi pe menţinerea ordinii publice. La nevoie, va fi mobilizată armata pentru a sprijini poliţia, a precizat premierul Johnson.
În eventualitatea în care epidemia se agravează sau devine severă şi prelungită, guvernul nu va mai urmări oprirea extinderii virusului, ci limitarea efectelor epidemiei.
Săptămâna aceasta va fi lansată şi o campanie de informare publică ce va prezenta măsuri prin care fiecare cetăţean poate contribui la limitarea extinderii epidemiei, cum ar fi spălarea frecventă a mâinilor.
Premierul Johnson a spus însă că acest coronavirus nu-l va împiedica să dea mâna cu oamenii, amintind că nu a evitat acest gest nici măcar atunci când a vizitat un spital unde erau tratate persoane infectate cu noul coronavirus.
El a mai anunţat că în săptămânile următoare va fi publicată legislaţia care va conferi guvernului puterile necesare de a impune măsuri de combatere a epidemiei.
Pe plan economic, companiile care se confruntă cu o criză de lichidităţi pe termen scurt ar putea beneficia de o amânare a plăţii taxelor. Guvernul britanic estimează că circa o cincime din angajaţi ar putea fi infectaţi cu noul coronavirus în perioada de vârf a epidemiei, adăugând însă că acesta este un ''scenariu extins''.
''Este o provocare naţională (...) Cred că vom trece prin ea bine pregătiţi'', a spus premierul Boris Johnson la o conferinţă de presă, alături de responsabilul şef pentru sectorul sanitar (Chief Medical Officer) Chris Whitty şi de consilierul ştiinţific principal (Chief Scientific Adviser) Patrick Vallance.
Strategia guvernului britanic este menită să întârzie vârful epidemiei până în vară, când va slăbi presiunea sezonieră asupra sistemului sanitar şi acesta ar putea astfel să facă faţă mai bine situaţiei.
Chris Whitty a apreciat că este puţin probabil să se ajungă la plasarea unor oraşe în carantină, dar în funcţie de evoluţia situaţiei toate opţiunile vor fi luate în considerare.
La rândul său, ministrul britanic de finanţe Rishi Sunak a cerut elaborarea de măsuri suplimentare pentru susţinerea sectorului sanitar, a mediului de afaceri şi economiei în general, urmând să revină asupra acestui subiect pe 11 martie, la prezentarea bugetului.
Potrivit guvernatorului Băncii Angliei, Mark Carney, responsabili politici din lumea întreagă lucrează la un răspuns ''puternic şi prompt'' faţă de efectele economice negative ale coronavirusului. ''Este rezonabil să ne aşteptăm la un răspuns care să reflecte o combinaţie de măsuri fiscale şi iniţiative ale băncilor centrale'', a punctat el.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trump și consilierii săi l-au ajutat pe Flavio Bolsonaro să fugă în SUA (media)
Președintele american Donald Trump și consilierii săi l-au ajutat pe senatorul de extremă dreapta brazilian Flavio Bolsonaro să fugă în Statele Unite și este de așteptat ca acesta să fie sprijinit pentru a obține rezidență permanentă, conform unui articol publicat joi de The New York Times (NYT), relatează EFE. NYT, citând surse gu
Patru morți în urma prăbușirii elicopterului militar italian în Bosnia (sursă medicală)
Patru membri ai misiunii forței europene în Bosnia și Herțegovina (EUFOR) au murit și alți 11 au fost răniți joi, în urma prăbușirii unui elicopter militar italian în nord-estul țării, a aflat AFP de la o sursă medicală. 'În total, erau 15 persoane la bordul elicopterului. Trei persoane au decedat în urma prăb
Brazilia: Dreapta susține rezultatul alegerilor și se distanțează de Flavio Bolsonaro
Principalele partide de dreapta și centru-dreapta din Brazilia, inclusiv Partidul Liberal (PL) al lui Jair Bolsonaro, și-au reafirmat joi încrederea în sistemul electoral și au recunoscut victoria lui Luiz Inacio Lula da Silva, distanțându-se de candidatul învins, Flavio Bolsonaro, informează EFE. Izolarea fostului cand
SUA: Armata a instalat sisteme de apărare aeriană la reședința lui Trump de la Mar-a-Lago, în Florida
Forțele armate ale Statelor Unite au desfășurat sisteme terestre de apărare aeriană la clubul Mar-a-Lago din Palm Beach (Florida), unde se află reședința președintelui Donald Trump, și în vecinătatea acestuia, potrivit imaginilor difuzate de mass-media locale, informează joi EFE. Sistemele de rachete sunt amplasate pe mai multe barje, si
Republica Moldova: Compromiterea datelor a circa 750.000 de moldoveni; președintele legislativului anunță o anchetă și audieri în parlament
Parlamentul de la Chișinău va organiza audieri pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs compromiterea datelor personale care vizează aproximativ 750.000 de cetățeni moldoveni, a declarat joi președintele forului legislativ, Igor Grosu, care susține că este necesară o anchetă pentru a identifica instituția responsabilă de incident, relatează Deschide.m
Venezuela: Președinta interimară promite organizarea alegerilor, dar nu precizează o dată
Președinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, a promis joi organizarea unor alegeri în țară, fără a indica vreo dată sau a face precizări privind organizarea acestora, relatează AFP. 'Mulți se întreabă despre calendarul electoral', a afirmat Rodriguez într-o scurtă declarație înregistrată și difuzată de m
Alegeri în Israel: Netanyahu vrea să discrediteze alegerile acuzând partidele arabe, afirmă Gadi Eisenkot
Principalul rival al premierului israelian Benjamin Netanyahu l-a acuzat joi pe acesta că vrea să discrediteze rezultatul alegerilor parlamentare din 27 octombrie acuzând partidele arabe de fraudă, transmit AFP și Reuters. ''Ceea ce e deja clar este faptul că Likud și Netanyahu s-au lansat într-o campanie coordonată și orga
UPDATE Un elicopter al forței europene în Bosnia și Herțegovina s-a prăbușit provocând morți și răniți
Trei persoane și-au pierdut viața după ce un elicopter al forței europene în Bosnia și Herțegovina, cu 15 persoane la bord, s-a prăbușit joi în nord-estul țării 'în timpul unei operațiuni de rutină', potrivit informațiilor transmise de televiziunea publică Federalna, informează EFE. 'EUFOR poate confirma că astăzi
Vladimir Putin a subliniat rolul Melaniei Trump în misiunea umanitară de la Oleșki
Președintele rus Vladimir Putin a subliniat joi rolul primei doamne a Statelor Unite, Melania Trump, în organizarea unei misiuni umanitare în localitatea Oleșki din regiunea ucraineană anexată Herson, informează EFE. 'În ceea ce privește zona de conflict ruso-ucrainean, a fost planificată o operațiune (umanitară) pentru a
Accident feroviar în Toledo/Fostul ministru spaniol al muncii, Fatima Banez, printre decedați
Fostul ministru spaniol al muncii și securității sociale se numără printre persoanele decedate în gravul accident feroviar care a avut loc miercuri în Spania, potrivit confirmării organizației patronale CEOE, pe care o conducea, informează joi EFE. Patronatul și-a exprimat joi 'cea mai profundă tristețe' pentru moartea lui
Moscova avertizează #Ucraina că, dacă va ataca de ziua națională a Rusiei, va pune în pericol reuniunea tripartită
Rusia a avertizat Ucraina joi că - dacă va lansa un atac masiv pe 4 noiembrie împotriva sa, când Federația Rusă celebrează sărbătoarea sa națională Ziua unității naționale - va pune în pericol reluarea negocierilor tripartite cu medierea SUA, relatează EFE. 'Să vedem cum se vor comporta adversarii noștri ucraineni î
BTA/Consiliul municipal Ruse îi cere cabinetului să renunțe la taxa de trecere a podului Ruse-Giurgiu către România
Consiliul municipal Ruse a adoptat cu unanimitate, joi, un apel către guvern, solicitând abolirea taxei pentru autoturisme la trecerea podului peste Dunăre, percepută de partea bulgară. Propunerea a fost înaintată de un grup de consilieri municipali. Luna trecută, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii din România a an
Trump insistă să justifice transformările de la Casa Albă după glumele recente făcute de Obama
Președintele american Donald Trump a insistat miercuri să apere transformările pe care le promovează la Casa Albă în fața criticilor aduse de fostul președinte Barack Obama, care a glumit pe seama decorului reședinței prezidențiale și l-a comparat cu cel al unui restaurant, informează joi EFE. În timpul unui miting republican la Ch
Ungaria va menține acordul de cooperare nucleară cu SUA încheiat în perioada guvernării Orban
Guvernul Ungariei a solicitat parlamentului să confere caracter juridic obligatoriu unui acord de cooperare nucleară cu SUA, pe care guvernul anterior condus de Viktor Orban l-a semnat în luna februarie, relatează joi Reuters. Această măsură arată că, sub conducerea premierului Peter Magyar, care l-a înlăturat pe Orban de la putere
Ședința parlamentului albanez, perturbată de fumigene aprinse de reprezentanți ai opoziției
Mai mulți deputați albanezi din opoziție au încercat să perturbe joi ședința parlamentului de la Tirana aprinzând fumigene și rachete de semnalizare și acuzându-l pe premierul Edi Rama că minimalizează manifestațiile antiguvernamentale actuale din Albania, transmit AFP și Reuters. De la jumătatea lunii octombrie, studenții al














