Iranul anunţă 43 de decese provocate de coronavirus, cel mai mare număr după China
Patruzeci şi trei de persoane au murit din cauza coronavirusului în Iran, cele mai multe decese după cele înregistrate în China, iar numărul cazurilor de infecţie a crescut la 593, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian al Sănătăţii, relatează Reuters.
În condiţiile în care mai multe state din Orientul Mijlociu au raportat cazuri de coronavirus provenite din Iran, ţara se află în epicentrul focarului din regiune.
"Din păcate, nouă persoane au murit din cauza coronavirusului în ultimele 24 de ore, numărul deceselor ajung la 43, iar numărul total al persoanelor infectate la 593", a declarat Kianush Jahanpur pentru televiziunea de stat iraniană, sfătuind populaţia să rămână acasă.
Ministrul iranian al sănătăţii, Saeed Namaki, a avertizat vineri în legătură cu "o săptămâna foarte dificilă" care urmează în Iran, unde rata de deces în rândul cazurilor confirmate a fost de circa 10%, comparativ cu aproximativ 3% în alte părţi.
Teheranul a dispus închiderea şcolilor până marţi, a extins perioada suspendării cursurilor în universităţi şi a interzis concertele şi evenimentele sportive timp de o săptămână.
Câţiva oficiali de rang înalt, între care ministrul adjunct al sănătăţii şi cinci parlamentari, au fost testaţi pozitiv pentru coronavirus. Epidemia a determinat închiderea Parlamentului şi au fost impuse restricţii de călătorie pe teritoriul ţării.
Un parlamentar, ales în urma scrutinului din 21 februarie, a murit din cauza coronavirusului, a informat sâmbătă presa iraniană.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Moise, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.