Coronavirus/ Raed Arafat: Maşinile ISU şi SMURD vor asigura misiunile cu risc înalt
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat vineri că maşinile ISU şi SMURD vor asigura misiunile cu risc înalt.
Afirmaţia a fost făcută în contextul în care un echipaj de ambulanţă din Gorj ar fi refuzat, zilele trecute, să transporte echipa de epidemiologi din cadrul DSP pentru recoltare de probe de la un pacient suspectat de coronavirus.
"Astăzi se va aproba şi în Comitetul naţional pentru situaţiile de urgenţă: serviciile de ambulanţă pentru transportul probelor şi pentru sprijinirea Direcţiilor de Sănătate Publică să poată să asigure ambulanţe de tip A în sprijinul lor. Aici nu este timp ca oricare persoană să vină şi să refuze sau să spună 'nu mă duc' sau 'nu-mi fac misiunea'. Suntem toţi într-un sistem care ştie că există riscuri, ştie că suntem expuşi, asigurăm protecţia personalului, dar nu avem timp pentru astfel de manifestări. Dacă au probleme, uşa este deschisă, să vină să ne spună care sunt problemele şi le rezolvăm. Nu există niciun motiv din punctul nostru de vedere ca să nu îşi execute misiunea respectivă. Misiunile cu risc înalt sau transportul lor este asigurat de maşinile ISU, SMURD, cele de multiple victime, pentru că acolo cabina medicală este separată de cea a şoferului", a afirmat Arafat la sediul MAI.
Referindu-se la un cetăţean italian care a călătorit cu 'pacientul zero în avion', italianul de 71 de ani infectat cu coronavirus şi care a venit la Craiova, Raed Arafat a spus că primul nu este confirmat cu acest virus în urma testelor.
"Se află în izolare la domiciliu în Italia sau în carantină la domiciliu în Italia", a arătat şeful DSU. AGERPRES/(A - autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Citiţi şi:
* Două noi cazuri de coronavirus confirmate în România
* Nelu Tătaru: Un alt director a fost numit la DSP Gorj; a fost trimis Corpul de control al MS
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bacău: Mai bine de o treime dintre pacienții spitalului din Buhuși sunt din alte județe
Mai bine de o treime dintre pacienții care au fost internați anul acesta în Spitalul ''Prof. Dr. Eduard Apetrei'' Buhuși sunt din afara județului Bacău, a declarat luni, pentru AGERPRES, managerul unității sanitare, Constantin Poiană. Concret, în primele șase luni, 34,6% dintre pacienți au fost din alte județe, &ici
Iași: Primul transplant de cord făcut la un spital din zona Moldovei; beneficiarul - un bărbat din Vaslui
Un bărbat din Vaslui aflat în stare critică, diagnosticat cu cardiomiopatie dilatativă și multiple disfuncții de organe, a primit o nouă șansă la viață în urma primului transplant de cord realizat la Institutul de Boli Cardiovasculare 'Prof. Dr. George I.M. Georgescu' din Iași de o echipă medicală condusă de profesorii Grigore Tinică și Horațiu Moldovan.
Iași: Patru transplanturi renale într-o singură zi, la Spitalul 'Dr. C. I. Parhon'
Patru persoane cu patologii renale grave primesc o nouă șansă la viață, după ce în cursul zilei de sâmbătă familiile a doi bărbați aflați în moarte cerebrală au fost de acord cu donarea de organe. Coordonatorul Compartimentului de Transplant Renal de la Spitalul 'Dr. C. I. Parhon' Iași, prof. univ. dr. Adrian Covic, a
Maraton de prelevări de organe și transplanturi; se efectuează primul transplant de cord la Iași
Mai multe echipe medicale au efectuat, sâmbătă, două prelevări de organe în urma cărora s-au efectuat o serie de transplanturi, între care și primul transplantat de cord realizat la Iași. Coordonatorul Centrului Regional de Transplant Iași, dr. Raluca Neagu-Movilă, a declarat, pentru AGERPRES, că după două prelevări de organe
Ministerul Sănătății: Între 6 - 10 iulie au fost semnate 35 de acte adiționale aferente contractelor finanțate prin PNRR
Ministerul Sănătății a anunțat vineri că în perioada 6 - 10 iulie a continuat implementarea proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), prin semnarea a 35 de acte adiționale aferente contractelor de finanțare din domeniul sănătății. Potrivit unui comunicat de presă transmis vineri, modificările contractuale vizează, &ici
Ministerul Sănătății: Există stocuri pentru toate vaccinurile
Ministerul Sănătății a dat asigurări vineri că există stocuri în țară pentru toate vaccinurile din cadrul Programului Național de Vaccinare, iar livrările continuă conform calendarului. Astfel, în ceea ce privește vaccinul ROR (rujeolă-oreion-rubeolă), în prezent sunt disponibile aproximativ 69.000 de doze. Dintre acestea, 49
Cătălina Poiană: În perioada imediat următoare vom lansa un program destinat leadershipului pentru Sănătate
Medicina are nevoie de lideri care construiesc, nu doar de manageri care administrează și nici de politizare, a declarat joi președinta Colegiului Medicilor din România, Cătălina Poiană, care a anunțat că în perioada imediat următoare va fi lansat un program destinat leadershipului pentru Sănătate. ''Leadershipul în s
Călărași: 16 persoane au fost transportate la spital în urma accidentului din Drajna
Un număr de 16 persoane, între care patru copii, au fost transportate la spital în urma accidentului produs, joi, în localitatea Drajna din județul Călărași. În
Ministerul Sănătății: 81% grad de absorbție din PNRR pentru investițiile care modernizează sistemul sanitar
Investițiile prin PNRR care modernizează sistemul sanitar au un grad de absorbție de 81% la Ministerul Sănătății, a anunțat joi instituția. Ministerul Sănătății a efectuat joi plăți pentru proiecte în valoare de peste 162,5 milioane de lei destinate modernizării infrastructurii medicale, digitalizării și creșterii calității serviciilor p
Cseke Attila: 29 de pacienți din azilele lui Viorel Pașca se aflau în urmă cu două zile în spitale
Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat joi că, în urmă cu două zile, 29 de persoane din azilele conduse de Viorel Pașca se aflau în spitale, un pacient fiind într-o situație 'mai gravă', restul în 'perspectivă de ameliorare'. 'Pot să vă spun situația de acum două zile, în care aveam 29 de pa
Cseke Attila: Centrul de Tuberculoză 'Zerlendi' este realizat în proporție de 89%, plățile pentru spitale sunt la zi
Lucrările la Centrul de Diagnostic și Tratament al Tuberculozei 'Zerlendi', care aparține de Institutul 'Marius Nasta' din București, sunt finalizate în proporție de 89%, a anunțat ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, joi, după ce a vizitat șantierul. 'Suntem pe ultima turnantă a investiției de la Spitalul 'Marius Nasta
CNAS: Plățile pentru medicamente sunt la zi
Plățile pentru medicamente sunt la zi, au precizat miercuri reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Precizările vin în contextul informațiilor apărute în spațiul public privind acțiunea inițiată de Comisia Europeană împotriva României referitoare la întârzierile istorice la plata medicamente
Rezidenții vor avea propriul departament în cadrul Colegiului Medicilor Iași
Colegiul Medicilor Iași a anunțat că în perioada următoare va fi înființat un Departament al Medicilor Rezidenți, o structură consultativă și de sprijin profesional menită să ofere tinerilor medici o reprezentare mai puternică și posibilitatea de a participa activ la deciziile organizației profesionale. Președintele Colegiului Medi
Hunedoara: Investiții de peste 5,2 milioane de lei pentru pacienții cardiaci, la Spitalul Județean de Urgență Deva
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva va beneficia de investiții în valoare de peste 5,2 milioane de lei pentru modernizarea și dotarea secției în care sunt tratați pacienții cardiaci în stare critică, a informat miercuri Consiliul Județean (CJ) Hunedoara. În cadrul proiectului vor fi achiziționate echipamente destina
Program de studii universitare dedicat prevenirii și managementului integrat al obezității - lansat în România
Primul program de studii universitare din Europa Centrală și de Est dedicat prevenirii și managementului integrat al obezității a fost lansat în România, la Universitatea de Medicină și Farmacie 'Victor Babeș' din Timișoara. Programul, cu o durată de doi ani, este inițiat și coordonat de Bogdan Timar, decanul Facultății de Medicină din cadr









