Coronavirus în Coreea de Sud - Peste 2.300 de cazuri de contaminare; celebra trupă BTS şi-a anulat concertele
Celebra trupă de K-pop BTS a anunţat vineri anularea mai multor concerte gigantice programate pentru luna aprilie la Seul, în contextul în care numărul de cazuri de infectare cu noul coronavirus a ajuns la 2.337 în Coreea de Sud, ţara cea mai afectată după China, informează AFP.
Trupa de băieţi, la ora actuală unul dintre cele mai mari fenomene muzicale pe plan mondial, avea programate patru concerte pe Stadionul Olimpic din Seul pentru promovarea celui mai recent album, "Map of the Soul: 7".
În total, peste 200.000 de fani ar fi trebuit să se adune pe parcursul a patru seri în incinta care a găzduit Jocurile Olimpice de vară din 1988, a declarat într-un comunicat Big Hit Entertainment, agentul celor şapte membri ai trupei.
Compania a explicat că această anulare a fost "inevitabilă", deoarece este "imposibil în acest stadiu să fie prezisă amploarea epidemiei", ceea ce generează o mare incertitudine logistică pentru organizarea concertelor, dar şi pentru spectatori.
"Trebuie să luăm în considerare sănătatea şi siguranţa a sute de mii de spectatori şi a artiştilor", a precizat Big Hit.
Numeroase evenimente culturale şi sportive au fost anulate sau amânate în Coreea de Sud din cauza epidemiei, inclusiv meciurile din campionatul naţional de fotbal sau Campionatele Mondiale de tenis de masă.
De asemenea, Statele Unite, cu 28.500 de soldaţi staţionaţi în peninsulă, şi aliatul lor sud-coreean au amânat următoarele exerciţii militare comune.
Hyundai Motor - al cincilea producător de automobile pe plan mondial - a suspendat operaţiunile la una dintre fabricile sale din Ulsan (sud-est), în condiţiile în care unul dintre angajaţi a fost testat pozitiv pentru coronavirus, relatează agenţia de presă sud-coreeană Yonhap. Compania a suspendat deja producţia în urmă cu câteva săptămâni din cauza lipsei de piese de schimb chinezeşti - o consecinţă, deja, a epidemiei.
În ultimele 24 de ore, în Coreea de Sud au fost înregistrate 571 de cazuri noi de contaminare cu coronavirus, au anunţat vineri autorităţile locale.
Această creştere a numărului de cazuri noi este net superioară celei anunţate vineri de către China (327), unde boala a apărut în luna decembrie. Coreea de Sud numără în prezent 2.337 de cazuri de infectare cu coronavirus, conform Centrului coreean pentru controlul şi prevenirea bolilor (KCDC).
Peste 90% dintre cazurile noi au fost înregistrate în Daegu, al patrulea oraş al ţării, şi în provincia vecină Gyeongsang de Nord.
Numărul cazurilor de contaminare este însă aşteptat să crească în contextul în care autorităţile au început testarea a peste 275.000 de membri ai Bisericii Shincheonji, o comunitate în rândurile căreia epidemia s-a răspândit puternic de la o femeie de 61 de ani, identificată ca pacientul 31. Femeia a făcut febră pe 10 februarie şi a participat la cel puţin patru slujbe ale Bisericii Shincheonji la Daegu, unde se află sediul acestei organizaţii, înainte de a fi diagnosticată cu coronavirusul.AGERPRES/(AS - autor: Ana Bîgu, editor: Simona Tatu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.