Coronavirus: Trump afirmă că va decide ''la timp'' asupra unor noi restricţii de călătorie
Preşedintele SUA Donald Trump a declarat miercuri că va decide ''la timp'' asupra unor posibile noi restricţii de călătorie dinspre şi către zonele infectate de noul coronavirus, relatează AFP.
''Am putea să facem acest lucru la timp. Acum nu este momentul potrivit '', a declarat preşedintele în cadrul unei conferinţe de presă la Casa Albă, răspunzând la o întrebare a unui jurnalist pe această temă.
''Coreea de Sud a fost lovită puternic, Italia a fost lovită puternic, în China ceea ce s-a întâmplat este clar, dar cifrele (persoanelor infectate) par să se stabilizeze şi să scadă, ceea ce este o veste bună, aşa că vom vedea ce se va întâmpla'', a explicat Trump, anunţându-şi planul de combatere a epidemiei.
Donald Trump a afirmat de asemenea că Statele Unite, relativ neafectate până în prezent, sunt gata să răspundă la epidemia de coronavirus la ''o scară mult mai mare''.
"Spitalele din unele state eliberează camere şi construiesc spaţii de carantină", a menţionat el în cadrul conferinţei de presă la Casa Albă, adăugând că Statele Unite au "comandat" un număr mare de măşti de protecţie ''în cazul'' în care va fi necesar. AGERPRES/(AS - autor: Violeta Gheorghe, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
* Coronavirus: Riscul pentru Statele Unite este ''foarte scăzut'' (Trump)
* SUA: Trump l-a desemnat pe vicepreşedintele Pence să coordoneze lupta împotriva noului coronavirus
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prim-ministrul irakian Ali al Zaidi începe o vizită oficială în Franța la invitația președintelui Macron
Prim-ministrul Irakului, Ali al Zaidi, a plecat duminică în Franța, în prima sa vizită oficială în Uniunea Europeană de la preluarea funcției, la invitația președintelui francez Emmanuel Macron, cu scopul de a 'consolida relațiile bilaterale și de a extinde cooperarea' între cele două țări, transmite EFE. Al Zai
#Ucraina: Personalități occidentale de rang înalt, prezente într-o gară în preajma atacului rus asupra unui tren
Personalități occidentale, printre care fostul premier britanic Boris Johnson și fostul director CIA David Petraeus, se aflau într-o gară din vestul Ucrainei cu 'puțin înainte' ca Rusia să lovească un tren în zonă, a declarat duminică operatorul feroviar ucrainean, transmite AFP. 'Cu puțin înainte ca locomot
BTA/ Primul dintre cele șapte nave de vânătoare de mine navale urmează să ajungă în Bulgaria până în octombrie
Prima dintre cele șapte nave de vânătoare de mine pe care Bulgaria le va primi din partea Țărilor de Jos și a Belgiei este așteptată să ajungă în țară cel târziu în octombrie, a reieșit în urma unei întâlniri între ministrul apărării, Dimităr Stoianov, și ambasadorul Regatului Țărilor de Jos în Bulgaria, Arthur de
Iranul și Emiratele Arabe Unite vor să 'întoarcă pagina' războiului, afirmă președintele iranian Masud Pezeshkian
Iranul și Emiratele Arabe Unite (EAU), ale căror relații sunt la cel mai scăzut nivel de la începerea războiului din Orientul Mijlociu, vor să 'întoarcă pagina', a afirmat duminică, în India, președintele iranian Masud Pezeshkian, transmite AFP. 'Pentru prima dată de la război și incidentele din Golful Persic am a
SUA: O judecătoare a declarat ilegal planul de reducere cu 50% a personalului Agenției Federale pentru Situațiile de Urgență
O judecătoare federală americană a declarat ilegal planul administrației președintelui Donald Trump de a concedia 50% din personalul Agenției Federale pentru Gestionarea Situațiilor de Urgență (FEMA), care se ocupă de răspunsul la dezastre, conform documentelor judiciare disponibile duminică, transmite EFE. Judecătoarea Susan Illston din Districtul de Nord al
Letonia: Ministrul protecției sociale, demis pentru că a condus sub influența alcoolului
Prim-ministrul leton Andris Kulbergs l-a demis duminică pe ministrul protecției sociale Reinis Uzulnieks după ce acesta a fost prins de poliție conducând cu un nivel de alcool în sânge de peste 0,3%, adică de aproximativ șase ori peste limita legală, informează dpa. 'Un ministru care conduce sub influența alcoolului este
VIDEO Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Președintele american Donald Trump a declarat duminică că omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia, în contextul creșterii prețurilor la pompă, transmite AFP. 'Domnul Zelenski are un singur lucru de făcut. Trebuie să înceteze să lovească motorina în Rus
Kosovo: Un nou guvern condus de Albin Kurti, votat de Parlament
Parlamentul din Kosovo a aprobat duminică un nou guvern condus de prim-ministrul interimar Albin Kurti, la putere din 2021, la trei luni după alegerile anticipate, un progres care, totuși, nu promite să pună capăt unei crize instituționale care a dus la scrutinuri repetate, relatează AFP. Cabinetul, alcătuit în principal din membri ai Ve
Iranul afirmă că acordul cu Omanul privind navigația prin Strâmtoarea Ormuz nu implică redeschiderea rutei
Ministrul de externe al Iranului, Abbas Araqchi, a afirmat duminică că acordul încheiat cu Oman privind Strâmtoarea Ormuz, care va fi anunțat luni, nu va duce la redeschiderea acestei rute atât timp cât Statele Unite nu își vor relua angajamentele asumate în memorandumul de înțelegere pentru pace semnat în iunie, inform
Premierul Canadei, Mark Carney, promovează ideea ca țara sa să devină membru asociat al UE (media)
Prim-ministrul canadian Mark Carney dorește legături mai strânse cu Uniunea Europeană și explorează posibilitatea ca țara să devină 'membru asociat' al blocului, a raportat duminică The Wall Street Journal, informează Reuters. UE, care în trecut nu a fost flexibilă în privința regulilor de aderare, este deschisă ideii
#Ucraina: Kremlinul nu exclude o reluare a negocierilor trilaterale în octombrie
Rusia nu exclude posibilitatea unor negocieri trilaterale în luna octombrie cu privire la reglementarea conflictului din Ucraina, le-a declarat duminică reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agențiile de presă ruse, potrivit AFP. 'Da, nu excludem această posibilitate. Vorbim în mod spec
BRICS: China propune o serie de inițiative economice, inclusiv crearea unei 'zone open source AI'
Președintele chinez Xi Jinping a prezentat duminică, la summitul BRICS de la New Delhi, inițiative în domenii mergând de la inteligența artificială la comerț, vizând aprofundarea cooperării între economiile acestui grup, în contextul în care Beijingul încearcă să facă din el o platformă practică pentru dezvoltarea Sudului Glo
Suedia: S-au deschis secțiile de votare pentru alegerile parlamentare
Secțiile de votare s-au deschis duminică dimineața în Suedia la ora locală 08.00 (06.00 GMT) pentru alegeri parlamentare care se anunță foarte strânse, a căror miză este fie o revenire a stângii la putere, fie intrarea extremei drepte la guvernare pentru prima dată, transmite AFP. Lupta se dă între, pe de o parte, blocu
Nu mai puțin de 78% dintre germani cred că Merz nu mai e persoana potrivită pentru funcția de cancelar (sondaj)
O mare majoritate a germanilor nu-l mai consideră pe cancelarul Friedrich Merz persoana potrivită pentru această funcție, potrivit rezultatelor unui sondaj dat publicității sâmbătă, relatează dpa. Un total de 78% dintre participanții la un sondaj online al institutului Insa pentru ziarul Bild au răspuns 'nu' la întrebarea:
Jared Kushner speră să anunțe noi etape în negocierile dintre Kiev și Moscova 'în câteva săptămâni'
Jared Kushner, emisarul și ginerele președintelui american Donald Trump, a declarat că speră că va putea anunța 'în câteva săptămâni' noi etape în negocierile sub mediere americană pentru a pune capăt conflictului între Ucraina și Rusia, relatează AFP. 'Sper cu adevărat că voi putea anunța în c&a














