JO 2020: Organizatorii nu iau în calcul anularea competiţiei din cauza coronavirusului
Organizatorii Jocurilor Olimpice de la Tokyo au indicat miercuri că nu iau în calcul anularea competiţiei, în condiţiile în care guvernul japonez a cerut anularea sau reducerea amplorii evenimentelor sportive din următoarele săptămâni din cauza temerilor legate de extinderea coronavirusului, scrie AFP.
"Nu ne-am gândit la asta. Nu am auzit vorbindu-se despre asta. Am întrebat şi ni s-a spus că nu există un astfel de proiect", le-a declarat ziariştilor preşedintele comitetului de organizare a JO 2020 de la Tokyo, Toshiro Muto.
Semnele de întrebare legate de menţinerea Jocurilor de vară au apărut după ce alte manifestări sportive, printre care meciurile de fotbal şi ritualurile de deschidere a turneului de sumo din luna martie, sunt vizate de amânări sau anulări.
Organizatorii JO, prevăzute între 24 iulie şi 9 august, se străduiesc să ofere asigurări.
"Principiul nostru de bază este să organizăm jocurile olimpice şi paralimpice aşa cum este prevăzut. Este postulatul nostru", a spus Muto.
Potrivit acestuia, organizatorii vor examina mijloacele de a răspunde cererilor premierului Shinzo Abe de a anula, amâna sau reduce amploarea evenimentelor în următoarele două săptămâni, pentru a împiedica răspândirea noului coronavirus.
"Vom lua deciziile noastre studiind fiecare eveniment separat", a adăugat el.
Muto a afirmat că ştafeta torţei olimpice, ce urmează să înceapă pe 26 martie, nu va fi anulată, însă a recunoscut că ar putea fi nevoie de unele modificări.
Muto a criticat declaraţiile lui Dick Pound, un membru al Comitetului Internaţional Olimpic (CIO). Pound a afirmat pentru Associated Press că o decizie referitoare la Jocuri ar trebui să fie luată în următoare două sau trei luni. "Când i-am întrebat pe cei de la CIO (...) ni s-a spus că ei nu gândesc astfel", a precizat Muto.
Ministrul responsabil pentru Jocurile Olimpice, Seiko Hashimoto, a declarat miercuri în Parlament: "La recenta reuniune a CIO de la Tokyo, condusă de preşedintele comitetului de coordonare, John Coates, coronavirusul a fost desigur pe ordinea de zi." Hashimoto a adăugat: "În acest moment, gradul nostru de pregătire pentru Jocuri a primit o notă mare şi CIO s-a angajat să ne susţină în continuare."
"Este important să ne pregătim închipuindu-ne cel mai rău scenariu", a spus ministrul.
Japonia trebuie să se concentreze "pur şi simplu asupra obiectivului de a pune capăt cât mai curând (crizei virusului) pentru a organiza Jocurile de la Tokyo cu un sentiment de securitate şi a obţine aprobarea CIO", a conchis ea.
Jocurile Paralimpice vor începe pe 25 august.
AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tenis: ''Să ajungi nr. 1 mondial este ceva incredibil'', spune Alexander Zverev
Jucătorul german de tenis Alexander Zverev spune că este ''ceva incredibil'' să poți ajunge numărul 1 în ierarhia ATP, obiectiv care necesită foarte multă muncă, scrie Reuters. Deși a câștigat două titluri la Turneul Campionilor (ATP Finals) și o medalie de aur olimpică în 2021, Zverev a întâmpinat
Hochei: TAS a dispus reprimirea Rusiei la Campionatele Mondiale
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a dispus vineri reprimirea Rusiei la Campionatele Mondiale de hochei pe gheață din acest sezon, o decizie regretată de Federația Internațională de Hochei pe Gheață (IIHF), care interzisese participarea sportivilor ruși la competițiile sale de la invadarea Ucrainei, în 2022, informează AFP. În lu
Hochei: NHL - A patra victorie consecutivă în deplasare pentru Montreal Canadiens
Echipa Montreal Canadiens a învins cu scorul de 5-2 formația Dallas Stars, joi seara, obținând a patra victorie consecutivă în deplasare în actuala ediție a Ligii profesioniste nord-americane de hochei pe gheață (NHL). Alex Newhook și Cole Caufield au marcat câte două goluri pentru învingători, care ocupă lo
Fotbal: Dejan Kulusevski (Tottenham) explică momentele grele prin care a trecut cât a fost accidentat
Fotbalistul suedez Dejan Kulusevski, atacantul echipei Tottenham Hotspur, a dezvăluit factorul principal care l-a ajutat să revină după cele 526 de zile de absență din cauza accidentării la genunchi, transmite DPA. Kulusevski a pus capăt celor 17 luni de absență cu o scurtă apariție, intrând de pe bancă în victoria obținută de Tott
Tenis: Elena Rîbakina a declarat forfait la Tokyo (WTA) înaintea sferturilor de finală
Jucătoarea kazahă de tenis Elena Rîbakina, care va termina sezonul pe primul loc în lume, a declarat forfait, vineri, pentru meciul său cu canadianca Leylah Fernandez, din sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Tokyo, dotat cu premii totale de 1.206.446 de dolari, din cauza unei accidentări la gât, transmite AFP.
Ciclistul Isaac del Toro și fotbalistul Giullemo Ochoa, premiați în Mexic
Ciclistul Isaac del Toro și fostul jucător de fotbal Guillermo Ochoa s-au numărat joi printre câștigătorii Premiului Național pentru Sport pe anul 2026, cea mai înaltă onoare acordată de guvernul Mexicului sportivilor din această țară, informează EFE. Del Toro, clasat pe locul al treilea în Turul Franței și câștigător al tricoului alb r
Fotbal: Un tricou al lui Zinedine Zidane de la ultimul său meci, scos la licitație
Casa de licitații Aguttes oferă spre vânzare până pe 7 noiembrie unul dintre tricourile pregătite pentru starul francez Zinedine Zidane cu ocazia finalei Cupei Mondiale de fotbal din 2006, împotriva Italiei (deși nu l-a purtat niciodată), ultimul meci din cariera sa de jucător, informează EFE. Aguttes estimează prețul articolului &ici
Baschet: NBA - Prima victorie a sezonului pentru New Orleans Pelicans
Echipa New Orleans Pelicans a obținut prima sa victorie în noua ediție a ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA), impunându-se pe teren propriu, cu scorul de 132-120, în fața formației Sacramento Kings, într-un meci disputat joi seara. De la învingători s-a remarcat tânărul coordonator de joc Jeremiah Fears (20 a
Auto - F1: George Russell recunoaște că Antonelli i-a fost superior în acest sezon
Pilotul britanic Formula 1 George Russell (Mercedes) a recunoscut joi că a fost surclasat de coechipierul său italian, Kimi Antonelli, 'un tip grozav', cu care are în continuare o 'relație foarte bună', informează AFP. În cursul unei conferințe de presă premergătoare Marelui Premiu de Formula 1 al Mexicului, Russell, care urmează să
Auto-moto: Raliul Dakar 2027 se va desfășura în Portugalia și Maroc, în luna ianuarie (organizator)
Raliul auto-moto Dakar 2027 va avea loc în mod excepțional în Portugalia și Maroc, în luna ianuarie, a anunțat vineri organizatorul cursei, Amaury Sport Organization (ASO), informează AFP. Săptămâna trecută, ASO a fost constrâns să renunțe la desfășurarea probei în Arabia Saudită, din cauza contextului geopo
Tenis: Miriam Bulgaru, învinsă în optimi la Queretaro (WTA 125)
Jucătoarea română de tenis Miriam Bulgaru a fost învinsă de argentinianca Nadia Podoroska, a opta favorită, cu 6-1, 6-1, joi, în optimile de finală ale turneului WTA 125 de la Queretaro (Mexic), dotat cu premii totale de 115.000 de dolari. Bulgaru (28 ani, 377 WTA) s-a înclinat în doar 62 de minute. Bulgaru s-a impu
Auto - F1: Verstappen lasă deschisă posibilitatea de a concura la Le Mans alături de fostul său coleg Ricciardo
Pilotul de Formula 1 Max Verstappen a declarat că o posibilă participare la Cursa de 24 de ore de la Le Mans, alături de fostul său coleg Daniel Ricciardo, ar putea să fie posibilă, dar numai în cazul în care se vor îndeplini condițiile necesare pentru a concura serios pentru victorie, transmite Reuters. Ricciardo a adus în discuție mie
Tenis: Novak Djokovic, învins în optimi la Basel (ATP)
Tenismanul sârb Novak Djokovic (numărul 12 mondial) a fost învins de germanul Jan-Lennard Struff (47 ATP), cu 6-7 (7/4), 7-5, 7-6 (7/5), joi, în optimile de finală ale turneului ATP 500 de la Basel (Elveția), dotat cu premii totale de 2.584.155 de euro. Djokovic (39 ani) a ratat astfel șansa de a aduna puncte importante pentru calificarea la
Fotbal: Everton s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Ligii engleze
Echipa Everton s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Ligii engleze de fotbal, învingând pe teren propriu, cu scorul de 3-1, formația Newcastle, într-un meci disputat joi seara. Gazdele s-au impus prin golurile marcate de James Garner (34), Hayden Hackney (45) și Thierno Barry (69), 'coțofenele' reduc&a
Tenis: Alexander Zverev va deveni luni numărul 1 mondial după ce s-a calificat în sferturi la Viena (ATP)
Tenismanul german Alexander Zverev, laureat în acest sezon la Roland Garros și US Open, primele sale titluri de Mare Șlem din carieră, va deveni numărul unu mondial în clasamentul ATP care va fi publicat luni, după ce l-a învins pe olandezul Tallon Griekspoor, cu 6-4, 7-5, joi, în optimile de finală ale turneului ATP 500 de la Viena, dotat cu premii t









