China construieşte în 10 zile un spital pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus
Autorităţile din China au demarat vineri construcţia unui spital, capabil să primească în termen de 10 zile 1.000 de pacienţi infectaţi cu noul tip de coronavirus, au informat mass-media de stat, citate de AFP.
Potrivit imaginilor difuzate la televiziune, zeci de excavatoare pregătesc terenul pe care se va ridica această unitate medicală la Wuhan (centru), oraşul cu 11 milioane de locuitori, aflat în centrul epidemiei şi plasat în carantină de joi.
Lucrările trebuie finalizate în timp record, pentru ca spitalul, construit din prefabricate, pe o suprafaţă de 25.000 de metri pătraţi, să îşi deschidă porţile pe 3 februarie, potrivit agenţiei Xinhua.
Unitatea medicală va găzdui exclusiv pacienţi cu pneumonia virală care a infectat 876 de persoane din luna decembrie, dintre care 26 au murit.
China a construit deja un spital la Beijing în timp record - o săptămână - în timpul epidemiei de SARS din 2003.AGERPRES/(AS - editor: Ana Bîgu, imagini: AP, redactare video: Marilena Gheorghiță, montaj: Andrei Cârlan, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.