REPORTAJ/Constanţa: Robotul pompier, plastilina ce ''mănâncă'' magneţi, atracţii pentru sute de vizitatori prezenţi la ''Noaptea cercetătorilor''
Plastilină care "mănâncă" magneţi, puşculiţa inteligentă, robotul pompier, secrete ale interacţiunii luminii cu ochiul, excursie pe Lună, corpuri care plutesc în aer fără sisteme de propulsie, dar şi cum se umflă un balon cu ajutorul oţetului şi bicarbonatului au atras vineri seară, la Constanţa, în lumea ştiinţelor experimentale, sute de copii şi elevi, dar nu numai, participanţi la manifestarea "Noaptea cercetătorilor".
Câtă bucurie şi uimire pe chipurile copiilor, atunci când, de exemplu, un balon aşezat pe gura unei sticle a început să se umfle singur, devenind din ce în ce mai mare, experiment prezentat de elevi ai Liceului Teoretic "Decebal".
"Folosim oţet şi bicarbonat. Are loc o reacţie chimică, iar gazul eliminat umflă balonul", explica Florentina, elevă în clasa a XI-a, unui băieţel care privea curios experimentul, ţinându-şi strâns de mână tatăl, în timp ce o colegă a acesteia prezenta amplitudinea mişcărilor blocurilor de dimensiuni diferite, în cazul unui cutremur.
Între timp, un alt copil încerca să înţeleagă când se resping şi când se atrag doi magneţi, privirea îndreptându-i-se totodată către un dispozitiv cu bile metalice, fiind transmisă mişcarea de la o sferă la alta.
Pentru elevii Colegiului Naţional Militar "Alexandru Ioan Cuza", mândria lor era robotul pompier.
"Robotul este bazat pe senzori ce au rolul de a depista focul şi de a transmite informaţia mai departe. Are şi un senzor de distanţă, folosit pentru ca robotul să evite obstacolele, robotul fiind autonom", explica Alexandru, elev în clasa a XII-a.
Roboţi au prezentat şi elevi ai Liceului Teoretic "Carmen Sylva" din Eforie Sud, şi, conform lui Cătălin, elev în clasa a XI-a, una dintre invenţiile lor este un roboţel "cu senzori, cu o cameră frontală", ce poate spune inclusiv care este nivelul de fericire al unei persoane.
Rareş, elev în clasa a X-a la Liceul Teoretic "Ovidius", susţine că în lume totul este mult mai complex decât pare la o primă vedere, îndemnându-i în acest sens pe cei care poate nu înţelegeau ce vrea acesta să spună, să privească nisipul sau ... un cărăbuş scos dintr-un insectar, printr-o lupă binoculară.
"Dacă vă uitaţi prin lupa binoculară, puteţi observa că nisipul este mult mai complex decât pare la prima vedere. Este nisip luat de la plajă. Vrem să prezentăm lumea văzută printr-o lentilă, să arătăm că lumea are mult mai multe nuanţe decât pare. Ce văd eu? La nisip văd foarte multe nuanţe de maroniu, nuanţe deschise de piersică, metal şi o bucată de lemn, văd alb şi asta înseamnă că speranţa există. Nu avem încă microplastic în nisip, şi asta e o mare bucurie", a spus Rareş.
La standul elevilor Colegiului Naţional Pedagogic "Constantin Brătescu", becul care se aprindea fără să apeşi pe vreun întrerupător stârnea multe semne de întrebare între micii vizitatori. Aceştia au aflat apoi că electricitatea provenea de la un sistem prezentat de elevi, bobina Tesla.
Îmbrăcaţi cu halate albe şi dotaţi cu instrumentarul şi substanţele necesare, elevii Liceului Teoretic "I. Cotovu", din Hârşova, făceau tot soiul de experimente, printre care cum se poate produce o mică explozie pe baza hidrogenului.
"Facem o mică explozie de hidrogen, care este bazată pe faptul că într-o pipetă, atunci când punem pilitură de fier şi acid clorhidric, se degajă hidrogen. Atunci când acţionăm cu focul, reacţia se face mai rapid, apoi punând degetul şi făcând un loc etanş, în vid, hidrogenul se degajă, rămâne în pipetă, atunci când adăugăm chibritul cu foc se provoacă o mică explozie", explica Eduard, elev în clasa a VIII-a.
Cine dorea să îşi încarce bateria telefonului mobil o putea face la standul elevilor Liceului Teoretic "Traian", cu ajutorul unui sistem ce includea un motoraş acţionat cu o manivelă.
"Avem un motoraş de 12 volţi şi un reducător, ca tensiunea să nu treacă de 5 volţi, ca să nu se ardă bateria telefonului. (...) Vă demonstrăm că nu depăşeşte 5 volţi, măsurăm cu acest voltmetru", susţinea Sergiu.
Atractive erau şi bărcuţele din hârtie confecţionate de elevi de clasa a VII-a, de la Colegiul Naţional "Mircea cel Bătrân", bărcuţe ce erau puse în mişcare cu ajutorul unui banal lichid de spălat vase.
"Avem nişte experimente bazate pe tensiunea superficială. Dacă pui o bărcuţă, fără nimic în spate, va sta pe loc sau se va mişca din cauza curenţilor. (...) Punem puţin lichid de vase pe partea din spate a bărcuţei, ca să se creeze soluţia de săpun cu apă, ca să se mişte în faţă, pentru că tensiunea superficială la săpun cu apă e mai mică decât la apă normală, şi bărcuţa se va mişca în faţă", a spus Teo.
Plastilina care "mănâncă" magneţi, părea tare "înfometată", Andreea, elevă în clasa a XI-a a Colegiului Naţional "Mircea cel Bătrân", arătându-le curioşilor despre ce este vorba.
"Este pilitură de fier făcută într-un fel de budincă. Şi toată această budincă este magnetică. Dacă punem acest magnet în budinca asta, el este atras în interior, pur şi simplu este înghiţit", afirma Andreea.
Printre proiectele prezentate de elevii Liceului Tehnologic "Dimitrie Leonida" sunt un sistem inteligent de tratare a plantelor, dar şi o puşculiţă pentru bani, şi aceasta tot inteligentă.
"Puşculiţa inteligentă este pe bază de senzori care detectează date. Este pusă o monedă în lădiţa specială, moneda este aruncată înăuntru. Când este pusă moneda, ea este detectată, se deschide capacul şi este aruncată în interior. (...) Pentru bancnote trebuie un alt sistem, vom lucra şi la acest proiect", a spus Cristian.
Pictura abstractă cu aţă şi cerneală colorată a fost deliciul în special al fetiţelor, micuţele fiind învăţate să creeze o felicitare de carton, de către Bianca, elevă a Colegiului Naţional de Arte "Regina Maria".
La "Noaptea Cercetătorilor", eveniment desfăşurat în incinta unui Mall din municipiul Constanţa, au participat circa o sută de elevi de la 22 de unităţi şcolare din judeţ, a menţionat prof. de fizică Ion Băraru, cel care de-a lungul timpului a obţinut cu elevii săi numeroase premii la concursurile organizate anual de NASA.
"De la an la an, numărul elevilor participanţi la 'Noaptea Cercetătorilor' a crescut. Persoanele care vin, în special copii şi elevi, asistă la experimente foarte interesante, moderne, unele clasice dar foarte plăcute. Sunt prezentate lucruri interesante, care să-i atragă pe copii spre ştiinţă. Sperăm ca, la anul, să avem şi un mai mare succes", a spus dascălul.
"Noaptea Cercetătorilor" se înscrie în seria evenimentelor "Marie Curie" şi îşi propune să arate publicului larg ce înseamnă să fii cercetător şi cât de interesantă poate fi munca de cercetare. Manifestarea se desfăşoară anual, simultan în sute de oraşe din Europa, cu sprijinul Comisiei Europene. AGERPRES/(A - autor: Nona Jalbă; editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu, distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al UMF 'Carol Davila'
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București a acordat joi cosmonautului Dumitru-Dorin Prunariu titlul de Doctor Honoris Causa, pentru contribuțiile sale 'excepționale' la explorarea spațială, știință și cercetare.
Sibiu: Liceenii citesc mai mult decât ne imaginăm și nu folosesc doar AI (expert)
Liceenii citesc mai mult decât își imaginează adulții și nu se bazează exclusiv pe inteligența artificială pentru a dobândi cunoștințe, apreciază Ciprian Cândea, directorul executiv al unei companii de software din Sibiu, care a susținut trei cursuri gratuite despre AI pentru adolescenți la Biblioteca Județeană ASTRA. Ciprian Când
REPORTAJ/Vrancea: Soluții la problemele comunității, prezentate de elevi - de la roboți care protejează buburuzele la dispozitive de curățare a bălților
Focșani, 22 oct /Agerpres/ - Roboți care să protejeze buburuzele de dăunători, dispozitive plutitoare pentru colectarea deșeurilor din bălți sau sisteme inteligente care să ajute apicultorii sunt câteva dintre soluțiile imaginate de elevi din patru localități vrâncene, prezentate joi, la Focșani, în cadrul Forumului 'STEM Forward: Ambasadori pentru Comu
Galați: Universitatea 'Dunărea de Jos' marchează un an de apartenență la alianța europeană RUN-EU
Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați marchează joi, prin evenimentul RUN-EU Day, primul an de apartenență la Regional University Network - European University (RUN-EU), alianță care reunește zece universități din nouă țări europene, informează instituția. Potrivit sursei citate, aderarea la RUN-EU a adus universității gălățene nou
Elevii intră în vacanță vineri, după finalizarea cursurilor
Elevii vor intra în vacanță vineri, după finalizarea cursurilor, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Anul școlar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar, cu 34 de săptămâni de cursuri, se va înc
ISJ Argeș: Agresiunea de la Colegiul Tehnic 'Armand Călinescu' a avut loc în baie, în timpul unei pauze
Agresiunea de la Colegiul Tehnic 'Armand Călinescu' din Pitești a avut loc în baie, în timpul unei pauze, a anunțat Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Argeș. 'Un elev din clasa a IX-a D a pătruns în incinta liceului cu o macetă și din răzbunare a rănit alți doi colegi. Incidentul s-a petrecut la baie, în pa
Bihor: Universitatea din Oradea și Universitatea Tehnică a Moldovei au încheiat un acord de parteneriat
Universitatea din Oradea și Universitatea Tehnică a Moldovei au încheiat un acord de parteneriat care vizează dezvoltarea colaborării academice și științifice, mobilitățile universitare și proiectele comune în domenii precum energiile verzi, economia circulară, ingineria și noile tehnologii. Potrivit unui comunicat al universității
Bistrița-Năsăud: Consilierii școlari, solicitați de câțiva copii de la școala unde s-a produs atacul cu cuțitul
Câțiva elevi de la Școala gimnazială 'Ștefan cel Mare' din Bistrița, reveniți miercuri fizic la clasă, la două zile după atacul cu cuțitul comis de un elev de 13 ani, au solicitat sprijinul consilierilor școlari, pentru a fi asigurați că se află într-un mediu sigur, potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de către șeful Inspectoratului Școlar Ju
Iași: Echipa MAVIS Artificial Heart a UMF, premiată iar în finala mondială Heart Hackathon
Echipa studențească MAVIS Artificial Heart (Team MAH), care activează în cadrul Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic MAVIS al Universității de Medicină și Farmacie 'Grigore T. Popa' din Iași, a obținut distincția 'The Most Advanced Design' la finala mondială Heart Hackathon 2026, desfășurată pe 21 octombrie, la Suzhou, în China, a a
Bihor: Peste 700 de liceeni din Oradea, implicați de polițiști în acțiuni de prevenire a delincvenței juvenile (GALERIE FOTO)
Peste 700 de elevi din clasele a IX-a și a X-a, de la licee din Oradea, au participat, din august până în prezent, la 34 de activități de prevenire a delincvenței juvenile și a victimizării minorilor, organizate de polițiștii bihoreni în cadrul proiectului ''Responsabil azi, mâine în siguranță!''.
Radio Fest aduce tehnologiile comunicațiilor mai aproape de public, la Politehnica București
Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației (ETTI) din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București organizează, pe 22 octombrie, Radio Fest, un eveniment dedicat tehnologiilor de comunicații, care le va oferi vizitatorilor ocazia de a descoperi, prin demonstrații practice și activități interactive, sistemele care sta
Mureș: Academicianul Maya Simionescu a conferențiat la UMFST despre secretele colaborării cu savantul George Emil Palade
Academicianul Maya Simionescu, președintele Secției de Științe Biologice din cadrul Academiei Române, a susținut marți, la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) 'George Emil Palade' din Târgu Mureș, o conferință omagială în memoria laureatului Premiului Nobel al cărui nume îl poartă instituția de învățăm&acir
Bistrița-Năsăud: Aproximativ 3.000 de tineri, participanți la o conferință antidrog organizată de Baroul județean
Baroul Bistrița-Năsăud a organizat marți, în incinta noii săli polivalente din Bistrița, o întâlnire cu aproximativ 3.000 de elevi de la toate școlile din județ, având ca temă prevenirea consumului de droguri și modalități de a combate eventualele presiuni sociale și tentații specifice adolescenței. Conferința '&Ici
Galați: Studenți din toată țara, invitați de Universitatea 'Dunărea de Jos' la un maraton de robotică de 24 de ore
Studenții din universitățile din țară sunt invitați să participe, în perioada 29-30 octombrie, la prima ediție a Concursului de Roboți Industriali, un hackathon de 24 de ore în care echipele vor trebui să construiască și să programeze soluții funcționale de robotică și inteligență artificială, organizat de Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați.
Vrancea: Tinerii află despre consecințele faptelor penale într-un proiect de prevenire a infracționalității în rândul minorilor
Peste 100 de elevi de la mai multe licee din municipiul Focșani, alături de profesori și părinți, au participat, marți, la Muzeul Vrancei, la o întâlnire de prevenire a delincvenței juvenile și de educație juridică, organizată în cadrul proiectului 'Infracționalitatea în rândul minorilor', inițiat de Asociația Legal Community.












