Preşedintele SUA, Donald Trump, este controversat atât în Statele Unite ale Americii cât şi în Europa dar, "când te uiţi dincolo de controversă, există o claritate în scopul politicilor externe", apreciază, într-un interviu acordat AGERPRES, expertul în politică externă James Carafano.

"Trump este controversat în America, nu ne surprinde că este controversat şi în Europa de Vest. Când te uiţi dincolo de controversă şi o dai deoparte, există o claritate în ceea ce priveşte scopul politicilor externe ale Statelor Unite, asta nu poate fi contrat", a spus Carafano.

La rândul său, Rebeccah L. Heinrichs, Senior Fellow Hudson Institute, a apreciat că "această claritate este întotdeauna de ajutor".

"Chiar dacă este mai abrupt sau surprinzător la început, este de ajutor. Preşedintele Trump este un om de afaceri, este orientat către rezultate, este pragmatic, iar eu cred că asta este de foarte mare ajutor", a punctat ea.

Rebeccah L. Heinrichs, Senior Fellow Hudson Institute şi James Carafano, vicepreşedinte Kathryn And Shelby Cullom Davis Institute for National Security and Foreign Policy- Heritage Foundation, au vorbit pentru AGERPRES despre provocările de securitate din regiunea Mării Negre şi despre relaţia dintre Statele Unite ale Americii şi România.

Rebeccah L. Heinrichs şi James Carafano participă, în această perioadă, la cea de-a cincea ediţie a programului internaţional de formare ''Securitate în Regiunea Mării Negre. Provocări comune, viitor sustenabil'', organizat de Serviciul Român de Informaţii, prin Academia Naţională de Informaţii ''Mihai Viteazul'' în parteneriat cu Universitatea Harvard şi Universitatea Naţională de Informaţii din Statele Unite ale Americii, sub înaltul patronaj al Administraţiei Prezidenţiale române.

Cei doi au vorbit şi despre abordarea SUA în ceea ce priveşte strategia NATO, dar şi despre modul în care SUA se raportează la ţările partenere.

"Cred că a avut loc o schimbare semnificativă între administraţia anterioară şi această administraţie. Această administraţie recunoaşte că viitorul Europei este în mâna europenilor. În timp ce fosta administraţie era înclinată să intervină în probleme interne europene, când existau dezbateri, de exemplu, între state individuale şi Comisia Europeană sau Uniunea Europeană, şi SUA trebuiau să fie de partea cuiva. Această administraţie consideră că europenii decid şi că nu ar trebui să luăm partea unor state individuale. Fiecare stat are provocări individuale şi felul în care le abordează sunt chestiuni legate de drepturile omului şi statul de drept", a punctat Carafano.

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Sunteţi aici pentru a participa la o conferinţă ce are ca temă securitatea din regiunea Mării Negre. Ieri, la deschiderea acestui eveniment, un oficial al Ministerului Apărării Naţionale a spus că, în fapt, două treimi din regiunea Mării Negre sunt dominate de Rusia, în special după anexarea Crimeei. Puteţi evalua situaţia de securitate de la anexarea Crimeei?

James Carafano: Marea Neagră a fost mereu o provocare pentru NATO, este un flanc important. Securitatea NATO, comunitatea transatlantică sunt ceea ce contează. Totul contează, tot ce face parte din comunitate - Europa de Sud-Est şi flancul sudic al NATO sunt la fel de importante ca şi Pasul Fulda în timpul Războiului Rece sau la fel de important ca Oceanul Atlantic în Islanda. Totul contează, iar NATO este ca un lanţ - este atât de puternic cât este cea mai slabă verigă a sa. Marea Neagră a fost mereu o provocare, în parte şi din cauza restricţiilor - prin tratate, legate de numărul navelor ce pot intra aici şi de numărul de nave străine ce pot trece. A fost o provocare de la începutul Războiului Rece, în special dacă ne gândim la dimensiunea şi la numărul navelor care pot merge acolo. Este o provocare şi mai mare în contextul în care Rusia are mai mult acces la porturi şi platforme maritime pe care le poate folosi pentru a-şi proiecta puterea în regiune, nu doar în ce priveşte Crimeea, ci şi dacă ne gândim la extinderea puterii militare ruse în Siria, de exemplu, şi foloseşte asta ca pe o platformă de a avea influenţă în Mediterana. Sincer, cred că strategia Rusiei este să câştige fără să lupte. Rusia nu plănuieşte să ducă Al Treilea Război Mondial, dar ar vrea să se asigure că îşi stabileşte amprenta pe securitate rupând Alianţa Transatlantică. Aşa că mereu caută oportunităţi pentru a găsi veriga slabă din lanţ şi cred că în acest sens văd oportunităţi pe flancul sudic al NATO. Întrebarea este cum va răspunde NATO la asta. Ce trebuie să facă este să demonstreze că va continua să aibă acces în regiune şi să susţină şi să apere această regiune. Deci, accesul la Marea Neagră este o chestiune care preocupă profund, iar abilitatea de a avea capacităţi şi capabilităţi în regiune rămâne o preocupare. Cum va fi realizat acest lucru este o provocare, dar este, într-o măsură, motivul pentru care conferinţe ca aceasta sunt atât de importante, pentru că acest lucru nu se poate întâmpla cu adevărat fără cooperarea partenerilor regionali.

Rebeccah L. Heinrichs: Aş adăuga că Rusia a identificat NATO ca fiind opozanta sa din punct de vedere geopolitic, iar NATO trebuie să răspundă pe măsură. Cu invazia Ucrainei, care nu este membră NATO, există preocupări că acela a fost chiar un test din partea Rusiei pentru a vedea dacă SUA şi alte ţări aliate vor răspunde. Şi, în funcţie dacă răspundem sau nu ar putea crede că undeva există o voinţă slabă sau o lipsă de voinţă de a răspunde la o invazie similară a unei aliate NATO. Aşa cum a zis Jim, conferinţe de genul acesta sunt importante pentru transparenţă, pentru comunicare, să înţelegem că aliaţii NATO au o imagine clară a ameninţării şi că aliatele NATO care sunt cel mai aproape de ameninţare, cel mai aproape de Rusia, par să aibă o percepţie mai bună a acestei ameninţări. Aşa că, e bine să auzim ce au de spus oamenii de aici, ce percep ei ca fiind o ameninţare, astfel încât să înţelegem mai bine, să contribuim la conversaţie, să ne asigurăm că Alianţa este puternică şi, cum a spus Jim, Rusia caută puncte slabe şi le exploatează. Trebuie să apărăm aceste puncte slabe, să arătăm că există o voinţă puternică a Alianţei, dublată de forţa efectivă, descurajarea militară. Acesta este cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru a descuraja conflictul şi a păstra pacea.

James Carafano: Este un punct de vedere bun, Rusia caută puncte slabe şi insistă acolo - fie că este vorba de susţinerea acordată Ucrainei sau regiunii Baltice sau întăririle din Europa Centrală. Punctele slabe pe care oamenii le văd în general sunt Balcanii de Vest şi regiunea Mării Negre, acestea sunt zone în care NATO trebuie să fie mai atentă.

Rebeccah L. Heinrichs: Aş vrea să adaug că SUA au intensificat cooperarea militară cu câteva ţări est-europene şi este loc de dezvoltare în acest domeniu. Avem sit-ul Aegis Ashore în România, în Polonia, România cumpără baterii Patriot din Statele Unite. Toate aceste lucruri au importanţă critică. Rusia va continua să se opună iar eu încerc să îmi încurajez colegii din Statele Unite ale Americii, dar şi colegii din ambasade, din România, Polonia, spunându-le "Rămâneţi puternici!". Pentru că Rusia se va opune la orice facem noi pentru a face Alianţa mai puternică şi pentru a construi şi desfăşura sistemele de apărare. Fiecare ţară are dreptul de a se apăra, deci nu există niciun motiv pentru noi să nu facem lucruri ce îi întăresc şi îi protejează pe aliaţii noştri dar şi suveranitatea noastră.

AGERPRES: Ce poate face România în regiunea Mării Negre pentru a-şi întări prezenţa şi pentru a nu deveni un "punct slab"?

James Carafano: În ţările baltice, unul din motivele reale de îngrijorare este securitatea aeriană, pentru că ruşii testează constant NATO prin provocarea Alianţei în ceea ce priveşte controlarea spaţiului aerian. Răspunsul la asta este misiunea de poliţie aeriană din regiunea baltică. Pentru că ţările baltice sunt mici, nu îşi permit să cumpere forţă aeriană. Ce există este un aranjament de cooperare cu alte membre NATO, ce lucrează cu ţările baltice pentru o prezenţă aeriană susţinută în regiune, pentru a arăta dorinţa NATO să apere spaţiul aerian baltic. Misiunile de poliţie aeriană din zona baltică au evoluat, cu timpul. Avem o activitate similară ce a evoluat în Islanda, pentru că iar suntem îngrijoraţi de ameninţările Rusiei la securitatea transatlantică în Atlantic. Deci, avem o misiune prin rotaţie acolo. Islanda nu are armată. Avem o misiune cu avioane ce zboară deasupra Islandei nu doar în scop de poliţie aeriană, dar şi pentru a monitoriza activitatea submarinelor ruseşti. Avem nevoie, în zona baltică, de o misiune de poliţie marină de dimensiuni similare, pentru că, din nou, din cauza limitărilor de trecere prin Strâmtoarea Bosfor, limitările din tratate, avem nevoie de cooperarea ţărilor din regiune iar noi ajutăm la crearea capacităţilor şi capabilităţilor pentru a face asta. Cred că între parteneriatul limitat al NATO şi creşterea capacităţilor ţărilor din regiune de a participa la securitatea maritimă, NATO ar putea demonstra, din nou, dorinţa de patrulare şi poliţie în Marea Neagră. Cred că este o evoluţie importantă, cred că România a arătat spirit de lider mergând în această direcţie şi cred că lucrurile vor evolua.

Rebeccah L. Heinrichs: România face anumite lucruri foarte, foarte bine. Unul este că a luat poziţie şi a găzduit Aegis Ashore, când SUA aveau nevoie ca o ţară să facă asta. România ştia că se va confrunta cu presiune şi opoziţie din partea Rusiei, dar a făcut acest lucru oricum. Acesta a fost un lucru incredibil de curajos şi a fost decizia corectă, iar România nu s-a întors din drum şi îşi extinde echipamentul militar necesar. Un alt lucru bun pe care îl face România este să aibă o relaţie foarte apropiată de Statele Unite ale Americii, în mod proactiv, iar acesta este un lucru foarte înţelept. Şi SUA fac un efort în acest domeniu. Un alt aspect este educaţia publică. Este un lucru de care nu se vorbeşte destul. Se doreşte ca românii să înţeleagă ameninţarea, şi înţeleg, dar doresc ca acest lucru să fie clar în mintea lor şi să aibă dorinţa de a se apăra şi de a-şi apăra ţara. Toate aceste lucruri şi faptul că vă asiguraţi că aveţi pregătirea militară. Anume nu că aveţi doar echipamentul, ci că aveţi un efectiv pregătit de luptă, de apărare. Toate aceste lucruri proiectează putere şi pot schimba calculele unei forţe precum Rusia care ar putea să estimeze că nu merită efortul.

James Carafano: Eu cred că aici România a fost foarte, foarte inteligentă. Dacă ascultaţi retorica preşedintelui, care vorbeşte de "America First" ("America pe primul loc- n.r."), ce vrea să spună este că responsabilitatea preşedintelui este să se asigure de interesul vital al ţării sale. Iar ce este vital pentru Statele Unite ale Americii - suntem o putere globală, cu interes global - regiunile-cheie, în legătură cu care SUA sunt îngrijorate, au ca vârf de listă Europa de Vest. Un interes vital pentru Statele Unite ale Americii, pentru un preşedinte care pune America pe primul loc, este o Europă de Vest paşnică, stabilă, prosperă. America este profund angajată în securitatea transatlantică şi acest lucru este important, pentru că cele două mari ameninţări la securitatea Europei de Vest sunt influenţa destabilizatoare a Rusiei şi potenţialul de probleme în Orientul Mijlociu, care ar putea veni spre Europa de Vest. Chiar dacă aţi avea o identitate a securităţii europene perfectă şi toată lumea din Europa ar fi de acord asupra priorităţilor. Pe asta trebuie să se concentreze colectiv Europa. Nu are capacitatea sau capabilitatea de a face faţă oricăreia din aceste ameninţări. Sincer vorbind, nu există o identitate a securităţii europene, există doar o identitate a securităţii transatlantice, unde securitatea comună vine de la Statele Unite ale Americii, Canada, Islanda şi comunitatea europeană, toate, împreună. De aici vine securitatea reală. Nu cred că există un partener strategic care să înţeleagă acest lucru mai bine decât România. A investit nu doar în securitatea europeană, a investit în parteneriatul transatlantic iar eu cred că de aici vine adevărata securitate.

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Puteţi vorbi despre colaborarea România-SUA în ceea ce priveşte politica de securitate naţională? De când a fost ales, preşedintele Trump a pus în prim-plan securitatea naţională, iar ţările noastre colaborează în acest domeniu.

James Carafano: Dacă vă uitaţi care este cel mai important lucru pentru SUA în ceea ce priveşte securitatea transatlantică, e foarte clar că acesta este succesul NATO. Aici este piatra de temelie a securităţii transatlantice. Această administraţie este dedicată acestui fapt, cred că toţi au aflat acest lucru, până acum. România este un membru ferm şi foarte valoros al NATO. Cred că este important. Dar, dincolo de asta, ce face NATO puternică sunt contribuţiile şi rezilienţa statelor membre. SUA preţuieşte mult aceste parteneriate. Dacă vă uitaţi, mai ales din perspectiva SUA, unde sunt ţările care se apropie economic, strategic, filosofic - avem un arc din Islanda în Marea Britanie, în ţările nordice, baltice, central-europene, cu o ancoră în sudul Europei. Sunt ţările la care SUA se raportează ca la partenerii lor naturali, care văd lumea asemenea lor. Cred că România face parte din acest grup. Lucrăm mult în interiorul comunităţilor ambasadelor din Washington D.C. Ambasada României cred că vă reprezintă ţara foarte, foarte bine şi contribuie la cauza comună a celor două state. Avem unul dintre cele mai vibrante parteneriate.

Rebeccah L. Heinrichs: Vreau să subliniez asta, eu sunt senior fellow Hudson Institute, Jim este la Heritage Foundation. Cu ambasada României am unele dintre cele mai puternice parteneriate în ceea ce priveşte schimbul de informaţii, prietenie, vedem ameninţările în aceeaşi manieră şi avem o viziune comună în ceea ce priveşte descurajarea ameninţărilor. Cred că multă lume îl înţelege greşit pe preşedintele nostru când vorbeşte despre NATO - mulţi cred că vorbeşte despre banii legaţi de NATO. Dar aici este un motiv cu puternic - chiar îşi doreşte ca aceste naţiuni suverane să ia poziţie şi să participe la asigurarea securităţii comune. România a făcut asta şi continuă să contribuie cu ce este nevoie, continuă să împartă povara în alte moduri, militar. Sunt alături de noi. Dar e mai mult decât atât, sunt alte oportunităţi. Cum a spus Jim, Alianţa este mai mult decât o alianţă militară, este o alianţă politică. Deci, această Alianţă există pentru că împărtăşim aceeaşi viziune asupra lumii, principii de care ne pasă - drepturile omului, pluralism, societăţi drepte, să respectăm ceea ce noi numim norme internaţionale, tratate, acorduri, să recunoaştem graniţe naţionale şi suveranitatea naţiunilor - lucruri pe care Rusia nu le recunoaşte şi nu le înţelege şi nu joacă după aceste reguli. România a demonstrat că este un prieten bun când vine vorba de aceste principii şi idei.

Gestul care a contat enorm pentru Statele Unite ale Americii, iar ambasadoarea noastră la ONU, Nikky Haley, a evidenţiat acest lucru a fost faptul că România s-a abţinut de la votul ce condamna SUA pentru mutarea ambasadei în Israel, la Ierusalim. Pentru unii nu pare un lucru important, dar respectarea suveranităţii şi independenţa deciziei SUA de a face acest lucru, în loc să condamne ţara la ONU, a fost un lucru important şi a fost remarcat. România a fost una dintre ţările din regiune, alături de Polonia şi de Republica Cehă care au recunoscut asta şi au fost un bun prieten al Statelor Unite.

AGERPRES: România este una dintre puţinele ţări europene care au anunţat că vor analiza posibilitatea mutării ambasadei din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.

Rebeccah L. Heinrichs: Îmi este greu să exprim cât de important este acest lucru, dintr-o serie de motive pentru Statele Unite ale Americii. Toţi au de ales - unde se aliniază când vorbim de marea politică, de competiţia puterii - şi există unele ruperi de alianţe îngrijorătoare, care migrează înspre Rusia. România este atât de clară, mi se pare mie că are o atenţie atât de clară asupra a ceea ce este necesar pentru a se asigura că are o contribuţie la Alianţa Nord-Atlantică, la ceea ce SUA au nevoie şi vor să susţină, dând dovadă de viziune şi o încurajez să continue pe drumul acesta.

James Carafano: Şi eu cred că, în final, acest lucru va duce la o relaţie mai constructivă cu Rusia. Acesta nu este un nou război rece. (...) Rusia nu pleacă nicăieri, este vecină cu Europa de Vest. Nimeni nu vrea ca Rusia să privească din afară, toată lumea vrea să aibă o relaţie constructivă. Preşedintele Trump cred că a fost foarte consecvent în sensul prezentării unei oferte, spunând: Uitaţi, nu vrem să avem o relaţie bazată pe confruntare, dar o relaţie onestă trebuie să pornească de la respectarea intereselor SUA şi a prietenilor şi aliaţilor săi. Noţiuni precum demolare a comunităţii transatlantice şi de subminare a securităţii noastre, pur şi simplu sunt inacceptabile. Când Rusia va renunţa la acest comportament, atunci va exista potenţial pentru o relaţie bilaterală constructivă. Cred că, la final, România vrea o astfel de relaţie, America vrea o astfel de relaţie şi nimeni nu vrea să se revină la războiul rece şi să pună un zid între Rusia şi Europa Occidentală. În mod ironic, ţări ca România şi SUA sunt în realitate mai angajate faţă de a ţine uşa deschisă decât sunt ruşii.

AGERPRES: Dar, Rusia este şi o mare putere economică. Cum se echilibrează lucrurile? Situaţia militară cu Rusia este destul de cunoscută. Care este rolul Rusiei ca mare putere economică? Cum se negociază acest lucru?

James Carafano: Economia Rusiei nu este în formă prea bună. Marile atuuri ale economiei ruse sunt energia şi vânzările de arme. Sporirea ofertei de arme ruse ar trebui să fie ultima variantă, iar dacă oamenii au alte opţiuni ei cumpără mai degrabă din alte părţi. Rusia are o mare cotă de capital pe piaţa energiei şi acum, într-adevăr, singurul lucru care ţine Rusia drept jucător important este accesul la energie, în contextul în care coridorul Nord-Sud se dezvoltă, chiar dacă Rusia deţine monopolul. Oamenii când vin acum la staţia de benzină văd că oferta s-a schimbat semnificativ. Furnizorii de energie sunt mult mai competitivi decât erau în anii 90. Deci, cred că influenţa economică a Rusiei este într-o situaţie foarte delicată. În contrast, economia americană a devenit foarte, foarte puternică în ultimii doi ani, rata şomajului este la nivel redus, SUA sunt într-adevăr motorul creşterii economice mondiale. Chiar şi în comparaţie cu chinezii - oamenii vorbesc de creşterea economică a Chinei. Să fiu cinstit, am asistat la o încetinire semnificativă a creşterii economice a Chinei. Există iniţiativa costisitoare Belt and Road, care în mare parte este finanţată pe datorii, şi acum această iniţiativă nu produce de fapt surplus comparativ cu ceea ce investesc chinezii. Cred că economic, acum, SUA au o poziţie foarte puternică comparativ şi cred că ţările care au de câştigat din asta sunt cele în care avem cea mai mare activitate economică iar aceasta este Europa de Vest.

Rebeccah L. Heinrichs: Aş spune că preşedintele Trump a avut acel discurs extraordinar în Polonia, când a vorbit despre sprijinul pentru Iniţiativa Celor Trei Mări şi, de asemenea, a punctat cum SUA vor fi un exportator de energie, rupând monopolul - el nici măcar nu a menţionat Rusia pe nume şi a făcut asta în mod intenţionat. Oamenii adesea îl judecă greşit pe preşedintele Trump pentru că el nu foloseşte cuvinte dure faţă de Putin şi pentru că este prea soft. Dar, dacă privim la tot ceea ce fac SUA sub mandatul preşedintelui Trump, este de fapt foarte dur. El nu este provocator, nu îl atacă pe preşedintele Putin în mod direct, el doar urmăreşte interesele SUA şi ale aliaţilor lor, în mod intenţionat evitând să fie provocator faţă de Putin, lăsând deschisă această posibilitate - ca Putin să fie dispus să coopereze. Dar a fi prezenţi în exporturile de energie către Europa rupe acel monopol şi el a avut această idee importantă despre modul în care SUA nu vor folosi energia în mod coercitiv, spre deosebire de situaţia la care Europa a asistat în cazul Rusiei. Acest lucru este incredibil de important, pentru că înlătură acea pârghie pe care Rusia a avut-o în trecut. Aceasta este de fapt o iniţiativă începută în timpul preşedintelui Obama. Există continuitate. Este o iniţiativă americană (...) este foarte bună pentru ţara noastră şi pentru prosperitatea sa, dar are şi enorme implicaţii politice şi în planul securităţii care vor fi extraordinare pentru regiune.

AGERPRES: Pentru că aţi evocat Polonia, a existat un articol în Politico conform căruia Polonia doreşte să ofere SUA două miliarde dolari pentru o prezenţă militară permanentă. Cum este văzut acest lucru de SUA şi aş dori să vă întreb cum deschide asta dorinţa Statelor Unite de a avea prezenţă militară permanentă aici, în România, pentru că acesta este un subiect care a mai fost discutat?

James Carafano: Sunt două lucruri care sunt valabile simultan. Primul, SUA recunosc că NATO este o alianţă politică şi militară şi ambele contează cu adevărat, întrucât voinţa politică de a acţiona pur şi simplu este la fel de importantă precum capacitatea militară de a acţiona. Accentul pus de preşedinte pe împărţirea poverii este în mare parte perceput ca nevoia ca oamenii să îşi plătească în mod corect partea care le revine, dar este mai mult nevoia ca oamenii să se implice trup şi suflet, să aibă angajamentul politic de a demonstra că sunt serioşi în legătură cu securitatea transatlantică. Ca să fiu cinstit, dacă România alocă 2% din PIB pentru apărare, aceasta nu este o creştere masivă pentru apărarea NATO, dar demonstrează că România are voinţa politică de a fi o parte a securităţii transatlantice. Acest lucru este cu adevărat important. Contribuţia Poloniei pentru a avea baze americane este, probabil binevenită, dar este în mare parte interpretată, din nou, ca o voinţă politică pentru a arăta solidaritatea cu SUA şi, mai important, a demonstra angajamentul faţă de apărarea NATO. Acest lucru este enorm. Celălalt aspect care este important este apărarea SUA, pentru că, chiar dacă toată lumea din NATO plăteşte 2% din PIB pentru apărare, acest lucru nu compensează o lipsă a capacităţilor şi capabilităţilor de care SUA au nevoie. Să amintim că SUA au interese globale, noi nu doar contribuim la apărarea transatlantică, avem un rol de jucat şi în Orientul Mijlociu şi în Asia, trebuie să susţinem toate aceste lucruri. Aşadar, vorbim despre 2% din PIB pentru apărarea NATO, dar noi trebuie să alocăm 4% din PIB, pentru că dacă stai să te gândeşti necesităţile noastre privind apărarea sunt de două ori mai mari decât ale Europei, pentru că trebuie să ne gândim şi la Orientul Mijlociu şi Asia. Această administraţie este foarte angajată să mărească bugetul pentru apărare, de aceea creşterea economică este foarte importantă, pentru că trebuie să ai o economie puternică pentru a-ţi permite apărarea, dar acest preşedinte a pornit pe calea unor cheltuieli sustenabile, care vor creşte gradual. Este important, pentru că dacă vrem să mutăm structura în Europa de Est, să construim bazele noastre în România, să dislocăm structuri în Polonia, trebuie să putem avea forţele şi capabilitatea să facem asta. Acest lucru va necesita un buget de apărare sustenabil al SUA. Administraţia lucrează la acest lucru, aşa că, dacă puneţi toate aceste lucruri împreună, putere economică, aceasta se traduce în creşterea puterii militare, iar această administraţie este foarte angajată faţă de politicile NATO. Aceasta este o demonstraţie mult mai puternică şi robustă, că angajamentul SUA faţă de securitatea transatlantică este mai mare decât cu câţiva ani în urmă.

Rebeccah L. Heinrichs: Unul dintre lucrurile pe care le-am evaluat la începutul administraţiei Trump, când mulţi dintre cei care comentează despre securitatea naţională se temeau că politicile preşedintelui Trump aveau să slăbească NATO, am considerat că oamenii vor mări contribuţia şi vor întări ceea ce era o Alianţă anemică în anumite privinţe şi aspecte. Acum e mai puternică decât atunci când preşedintele a preluat mandatul. Iar îmbunătăţirile sunt exact lucrurile pe care a dorit să le vadă. Secretarul pentru Apărare, Jim Mattis, a ţinut un discurs despre cum vrea, şi cred că se adresa ţărilor din Europa de Vest, lor li se adresa, şi a spus: "Vrem să aveţi grijă de copiii voştri, cel puţin la fel de mult cât o facem noi." Adică să facă o prioritate din acest lucru, nu suntem aici doar ca gărzile de corp ale lumii, am vrea s-o protejăm. Ne-ar plăcea asta, înţelegem că avem cea mai mare şi mai puternică armată din lume şi vrem pace şi securitate, iar acesta e un lucru bun pentru economia globală, pentru pacea şi prosperitatea de pretutindeni, avem propriul interes în acest sens, dar vrem să vedem că şi partenerii şi aliaţii noştri se implică suficient de mult încât să contribuie, să prioritizeze şi să aloce buget. Economia europeană e mare dacă toată lumea scoate banii şi prioritizează acest aspect. Deci, e o contribuţie semnificativă acolo, dar trebuie să fie o prioritizare primară a Alianţei.

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO

AGERPRES: Ambasada SUA din România a fost foarte vocală când a fost vorba despre situaţii legate de statul de drept, au fost foarte direcţi şi au spus ce vrea Departamentul de Stat de la România. Cum văd SUA situaţia statului de drept din România, cu privire la faptul că această situaţie poate deveni un punct slab al ţării?

James Carafano: Cred că a avut loc o schimbare semnificativă între administraţia anterioară şi această administraţie. Această administraţie recunoaşte că viitorul Europei este în mâna europenilor. În timp ce fosta administraţie era înclinată să intervină în probleme interne europene, când existau dezbateri, de exemplu, între state individuale şi Comisia Europeană sau Uniunea Europeană, şi SUA trebuiau să fie de partea cuiva. Această administraţie consideră că europenii decid şi că nu ar trebui să luăm partea unor state individuale. Fiecare stat are provocări individuale şi felul în care le abordează sunt chestiuni legate de drepturile omului şi statul de drept. Statele Unite ale Americii recunosc acest lucru, deci, în general, toţi avem aceleaşi angajamente şi este util să avem conversaţii oneste în legătură cu modul în care gestionăm acest lucru. Statele Unite ale Americii sunt interesate să facă acest lucru. Nu cred că sunt interesate în a penaliza sau demoniza ţări pentru că nu procedează aşa cum vrea Comisia Europeană sau că nu fac exact cum unii oameni din Statele Unite cred că trebuie să facă. Avem foarte multe dezbateri în SUA în legătură cu legea privind posesia de arme, nu apreciem atunci când oamenii ne dictează argumente în privinţa deţinerii de arme. Pe de altă parte, SUA cred cu tărie in libertatea economică, în libertăţile politice individuale, în statul de drept şi recunoaştem că acele puncte forte întăresc unele ţări, făcându-le parteneri mai buni. Astfel avem un dialog care încurajează acest lucru. Însă nu cred că această administraţie sau orice administraţie ar trebui să se ocupe să dicteze ţărilor cum să îşi exprime libertăţile.

Rebeccah L. Heinrichs: Încă o dată, administraţia curentă pune mare preţ pe recunoaşterea şi respectarea suveranităţii naţionale. Prin urmare, în Romania vor exista diferenţe culturale unice care sunt diferite de cele din SUA, vor exista provocări. Cred că această administraţie înţelege că în Romania nu putem să ne aşteptăm ca lucrurile să meargă ca în Texas, nu asta încercăm să facem. Există o aşteptare mai realistă, dar, aşa cum a spus şi Jim, acest lucru nu înseamnă că nu trebuie să existe un dialog sau o transparenţă în legătură cu poziţia obiectivelor noastre şi ceea ce am vrea să vedem. Însă, această administraţie a adoptat o abordare complet diferită. Atâta timp cât interesele noastre comune sunt încă acolo şi ţara este recunoscută în această direcţie, atunci suntem bucuroşi şi satisfăcuţi de acest lucru.

AGERPRES: Discursul preşedintelui Trump, în special în legătură cu politica externă, a fost iniţial puţin cam neaşteptat pentru lume. Cum reuşeşte lumea să îi gestioneze discursul acum?

James Carafano: Conducerea strategică este retorică în acţiune şi trebuie să ne uităm la amândouă pentru a înţelege oamenii. După Pearl Harbour, Franklin Roosevelt a ţinut un discurs celebru despre ziua infamiei, care ar fi fost un discurs uşor de uitat dacă SUA nu ar fi luptat în al Doilea Razboi Mondial. Astfel, trebuie să ne uităm la ce spun liderii şi la ce fac. Şi cred că în SUA avem un mediu de hiperpartizanism politic care care are un ecou în Europa. Uneori există o obsesie în a ne concentra pe ceea ce spune preşedintele şi nu pe ceea ce se face. Cred că este o mare deconectare între felul în care guvernele lucrează împreună şi percepţia populară. Cred că, în percepţia populară, Trump este la fel de controversat aici, în Europa, cum este şi în SUA. La nivel practic, guvernele privesc mai departe de controversă, privind ce face America, iar America ce face de fapt? Din ce în ce mai mult cred că au încredere că politicile Statelor Unite sunt bune pentru Europa de Vest şi este multă cooperare. Cred că JCPOA a fost un exemplu bun. În privat, europenii recunosc că JCPOA nu funcţiona, că ceea ce fac Statele Unite ale Americii este mult mai direct, chiar dacă nu ar recunoaşte asta în public, dar eu chiar cred că la nivel de guverne a fost foarte multă cooperare.

Rebeccah L. Heinrichs: Aş spune doar că această claritate este întotdeauna de ajutor, iar unde este ambiguitate nu ajută în multe feluri - cu privire la ce se aşteaptă ţara noastră de la prietenii şi aliaţii noştri şi care sunt ţelurile noastre cu partenerii şi chiar cu adversarii noştri, iar preşedintele Trump este foarte clar în privinţa asta. Chiar dacă este mai abrupt sau surprinzător la început, este de ajutor. Preşedintele Trump este un om de afaceri, este orientat către rezultate, este pragmatic, iar eu cred că asta este de foarte mare ajutor. Cred că ar fi foarte de ajutor, iar acordul nuclear cu Iran a fost un exemplu bun. Cred că în trecut era ciudat ca aliaţii noştri să nu ştie cum se poziţionează Statele Unite pe un subiect anume, pentru că, de multe ori, preşedintele nostru anterior încerca să îşi dea seama care este opinia comună Europei de Vest, iar în funcţie de asta decidea, spre deosebire de preşedintele acesta, care caută în mod sistematic şi fundamental să pună interesele americanilor pe primul loc. Aceasta este informaţie clară către lume, deci nu trebuie să stai să aştepţi ce se întâmplă. Iar preşedintele Trump a demonstrat o hotărâre incredibilă când a spus că dacă Assad foloseşte arme chimice, a spus că nu vom tolera asta, iar fix acest lucru s-a întâmplat. Deci, privitor la predictibilitatea Statelor Unite, eu zic că va fi bine pentru SUA. Chiar dacă nu eşti de acord cu unele din politicile şi direcţiile sale, măcar ştii pe ce poziţie se află Statele Unite.

James Carafano: Cred că este un punct bun. Uite, Trump este controversat în America, nu ne surprinde că este controversat şi în Europa de Vest. Când te uiţi dincolo de controversă şi o dai deoparte, există o claritate în ceea ce priveşte scopul politicilor externe ale Statelor Unite, asta nu poate fi contrat.

AGERPRES: Ultima întrebare, pentru că summit-ul NATO se apropie în iulie, dacă ar fi să mizaţi pe ce subiecte vor fi discutate în iulie, care ar fi acelea, la acest moment?

James Carafano: Într-o lume perfectă am vrea să vedem Macedonia alăturându-se NATO, din mai multe motive. Unul, care este foarte important, este ca politica de uşă deschisă a NATO să rămână astfel. NATO este o comunitate a naţiunilor libere. Oamenii ar trebui să fie dispuşi să intre, nimeni nu ar trebui să dicteze cine poate şi cine nu poate sa facă parte din NATO. Cred că atunci când adăugăm membri NATO, asta trimite un semnal foarte important ruşilor, anume că ei nu pot dicta viitorul Europei de Vest. Problema numelui este una complexă, cred că se va merge şi mai departe de acest aspect, demonstrând că putem trece peste problemele de politică interstatală şi să abordăm probleme complexe, cred că este foarte important şi croieşte drumul pentru următorul pas, anume aderarea Georgiei la NATO. Cred că este important pentru NATO, iar eu cred că Macedonia ne ţine pe acest drum. Aşa că am vrea să vedem asta întâmplându-se. Fie că se întâmplă, fie că nu, probabil că nu, dar dacă nu în cadrul acestui summit, atunci poate următorul. Summit-ul vine imediat după întâlnirea cu Coreea de Nord, deci îmi imaginez că mare parte din discuţii va fi concentrată asupra întâlnirii cu Coreea de Nord. Cred că acordul nuclear cu Iranul va fi în mintea tuturor, deci mă întreb dacă nu cumva acest summit NATO va fi unul care va fi acaparat de probleme non-NATO.

Rebeccah L. Heinrichs: S-ar putea să fie, sunt câteva teme - cyber-securitatea este un lucru mare pentru NATO, deci trebuie să fie o zonă unde noi toţi găsim o cale pentru a colabora mai bine, este foarte important ca noi să ne descurcăm mai bine pe tema asta. Descurajarea nucleară - Statele Unite fac nişte modificări, nişte adaptări ale forţei sale nucleare pentru a fi mai bine pregătită şi capabilă de descurajare, în mod specific numirea în documentul privind postura nucleară a Rusiei, deoarece vedem că Rusia foloseşte armele nucleare pentru a constrânge şi pentru a ameninţa. Vrem să ne asigurăm că nu va exista nicio neînţelegere, că Rusia nu va calcula greşit crezând că există ceva de câştigat prin folosirea unei arme nucleare, crezând că NATO nu ar avea voinţa de a răspunde, că ar dori să cadă la pace. Aceasta a fost o preocupare a Statelor Unite şi a fost întotdeauna o problemă - diferite ţări europene au viziuni diferite cu privire la ce ar trebui să facă Statele Unite şi cu privire la ce ar trebui să facem în Europa pe acest subiect. Rusia a violat tratatul cu FMI, asta ameninţă Europa, e o chestiune importantă. Mai sunt şi alte probleme, cred că Turcia prezintă nişte probleme...

James Carafano: Nu ştiu dacă asta va apărea la summit. O idee care a fost pusă pe masă de către germani a fost luarea în calcul a infrastructurii cu scop dual ca parte a angajamentului de 2% [pentru apărare], acelea au fost cerinţele. Dacă, de exemplu, Germania ajută la construcţia de infrastructură în ţările baltice sau în Europa de Est care ar facilita mişcarea forţelor sau logistica reaprovizionării, acestea ar trebui să fie luate în calculul de 2% din PIB, aşa că există nişte discuţii cu privire la asta, dar nu ştiu dacă vor fi adresate la summitul NATO.

Rebeccah L. Heinrichs: Acordul nuclear cu Iranul cred că va fi un subiect mare, deoarece există multe perspective diferite. Mare parte din ce facem aici este să discutăm, ca să avem o înţelegere clară şi comună a ameninţării, pentru că există perspective diferite şi divergente asupra ameninţării iraniene. Cred că va fi un subiect mare. Dar, iarăşi, cred că Jim are dreptate, deoarece Coreea de Nord este un subiect mare, este subiectul numărul 1 ca importanţă pentru politica de securitate externă a Statelor Unite în acest moment şi afectează foarte multă lume aşa că, probabil, va ocupa mult timp. AGERPRES/(A - autor: Oana Ghiţă, editor: Cristina Tatu, imagine: Dan Mihalcea, Alfred Schupler, redactor video: Alberta Forgiarini, graficieni: Liliana Iordan, Ioana Matei-Cârlan, editori online: Anda Badea, Ada Vîlceanu)