Teleorman: 13 localităţi afectate de inundaţii, 15 case avariate, cinci persoane din Drăgăneşti Vlaşca - evacuate la rude
Inundaţiile au afectat 13 localităţi din Teleorman, cea mai gravă situaţie fiind în continuare la Drăgăneşti Vlaşca, unde cinci persoane au fost evacuate la rude, informează vineri, într-un comunicat de presă, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Teleorman.
De asemenea, 15 case din judeţ au fost avariate din cauza inundaţiilor.
''În ceea ce priveşte situaţia generală existentă la nivelul judeţului Teleorman, actualizată cu ultimele raportări din teren, astăzi (vineri - n.r.), la ora 10,00, aceasta se prezenta astfel: 13 localităţi afectate, 5 persoane evacuate (din localitatea Drăgăneşti Vlaşca, toate fiind evacuate la rude), 15 case avariate, 30 de animale evacuate din gospodării, 20 de spaţii comerciale afectate, 47 de anexe inundate, 60 de podeţe avariate, 101 curţi inundate, aproximativ 3,5 km de drumuri comunale, 34 ha teren intravilan, 144 ha de păşune, 25 ha de pădure, 273 ha teren agricol şi cca. 495 de fântâni afectate'', se precizează în comunicat.
În continuare, cea mai dificilă situaţie se regăseşte în localitatea Dragăneşti Vlaşca, unde apa a inundat DJ 503, pe o distanţă de circa 200 de metri, cu o adâncime de aproximativ 40 de cm, precum şi DN6 (E70), pe o lungime de 100 de metri, cu o adâncime de circa 25 cm, circulaţia desfâşurându-se cu greutate. Din această cauză, DJ 503 se menţine închis pe acel sector de drum, fiind stabilită ca rută ocolitoare DC 18 - Drăgăneşti Vlaşca - Comoara - Botoroaga - Videle, iar pe DN 6 (E70) restricţia pentru autovehicule a fost redusă până la 3,5 t, circulându-se alternativ, pe un singur sens.
Autorităţile informează că personalul instituţiilor cu responsabilităţi în gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii au fost şi sunt în continuare în teren, acţionând pentru rezolvarea problemelor apărute la nivelul localităţilor în vederea diminuării pagubelor şi restabilirii stării de normalitate.
''Având în vedere faptul că în 13 localităţi din judeţul Teleorman s-au produs inundaţii locale, îi sfătuim pe cetăţeni să respecte recomandările autorităţilor locale/judeţene şi centrale şi să se informeze periodic asupra evoluţiei situaţiei hidrologice din zonele respective, iar în cazul în care au probleme în ceea ce priveşte alimentarea cu apă potabilă, alimente, medicamente sau alte materiale de strictă necesitate, să apeleze imediat la sprijinul autorităţilor locale'', se mai arată în comunicatul CJSU Teleorman.
La nivelul judeţului este în vigoare o atenţionare de tip Cod Galben, în intervalul 8 martie ora 12,00 - 9 martie ora 18,00, pe râurile Neajlov, Călmăţui, Vedea - sector aval S.H. Văleni.
''Alte situaţii monitorizate, la care s-a acţionat până la această oră, la nivelul SGA (Sistemul de Gospodărire a Apelor - n.r.): 2 buldoexcavatoare au executat decolmatare pe o lungime de 100 m în localitatea Drăgăneşti Vlaşca; formaţia Videle face monitorizare pe cursurile de râu şi lucrările din administrare; formatia Roşiorii de Vede a intervenit pentru consolidare mal drept râul Bratcov, amonte pod Dorobanţi, împotriva infiltrărilor, cu 1.000 saci cu nisip, 4 agenţi hidro şi şeful formaţiei de la Roşiorii de Vede, 7 pompieri şi 10 jandarmi; formaţia Conţeşti a intervenit cu subtraversare dig nr. 4 - râu Vedea, la Moara Bragadiru cu 50 saci cu nisip pentru a asigura etanşietatea clapetului'', informează Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Teleorman.
Conform sursei citate, la nivelul judeţului se acţionează conform planurilor de apărare împotriva inundaţiilor, asigurându-se supravegherea în permanentă a cursurilor de apă cu echipele de intervenţie ale formaţiilor de lucru.
'' În localitatea Drăgăneşti Vlaşca se menţin dislocate următoarele forţe: 22 pompieri, două autospeciale de stingere, un camion de intervenţie, o motopompă remorcabilă, o autospecială primă intervenţie şi comandă, o barcă şi 3 motopompe transportabile, în localitatea Ţigăneşti se acţionează pentru evacuarea apei din gospodării cu o motopompă remorcabilă, un autocamion şi 3 pompieri, în localitatea Beuca, o porţiune din drumul de acces către 15 locuinţe a fost inundată, la acestea ajungându-se doar cu autovehicule cu gardă mare de la sol, gen tractoare şi camioane. S-a luat legătura cu cetăţenii din cele 15 locuinţe, nepunându-se problema evacuării lor'', se mai arată în comunicatul CJSU Teleorman. AGERPRES / (AS - autor: Cornelia Dumitru, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Peste 2.000 de oameni au ieșit în Piața Victoriei; scandări împotriva președintelui Nicușor Dan
Peste 2.000 de oameni au participat, vineri, la un protest în Piața Victoriei, organizat de mai multe organizații civice, în contextul a trei decizii ale Justiției luate joi, toate fiind considerate de inițiatorii protestului ca fiind împotriva actorilor politici care îl susțin pe președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan.
Brașov: Patru persoane au fost rănite după ce o mașină s-a răsturnat pe DN 1E, drumul spre Poiană
Patru persoane au fost rănite, vineri seară, după ce o mașină s-a răsturnat pe DN 1E, între municipiul Brașov și stațiunea Poiana Brașov. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brașov, șoferul autoturismului ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, în împrejurări ce urmează a fi clarificate și s-a ră
Alba: Muniție găsită la baza unui copac, într-o zonă în care a avut loc o bătălie în 1944
O grenadă de mână, un focos și sute de cartușe, cel mai probabil din cel de-al Doilea Război Mondial, au fost descoperite, vineri, la baza unui copac de pe un deal din Poiana Aiudului, zonă în care în septembrie 1944 a avut loc o bătălie.
Olt: Tricouri și rochii, suport artistic la 'Galeria de pe umeraș', o expoziție de obiecte vestimentare pictate manual
Tricouri, fuste, rochii și rochițe sunt mai mult decât simple obiecte vestimentare pentru artistul plastic Narcisa Barbu, care le-a transformat în suport pentru picturi cu flori de câmp și fluturi, pisici și peisaje urbane și le-a expus pe simezele Bibliotecii Județene Olt 'Ion Minulescu' la 'Galeria de pe umeraș'.
Alpinistul Adrian Ahrițculesei: Polul Nord ar putea fi noul meu obiectiv
Polul Nord ar putea fi noul obiectiv pe care alpinistul Adrian Ahrițculesei și-a propus să-l atingă în viitor, după ce sportivul și-a înscris în palmares finalizarea circuitelor Seven Summits și Seven Volcanoes, ce reunesc cele mai înalte șapte vârfuri de pe șapte continente, respectiv, cei mai înalți șapte vulcani din lume.
Restricții ale traficului rutier la sfârșit de săptămână, pe Calea Victoriei
Traficul rutier va fi restricționat, la sfârșitul acestei săptămâni, pe Calea Victoriei, segmentul de drum cuprins între Bulevardul Dacia și Splaiul Independenței, atât pentru autovehicule, cât și pentru biciclete și trotinete, pentru desfășurarea proiectului 'Străzi Deschise - București, Promenadă Urbană'. Nu va fi afecta
Tulcea: Delta Dunării poate fi transformată prin 'economia albastră', afirmă experții locali și europeni
Experții Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării (INCDDD), Consiliul Județean și mediul privat din județul Tulcea își asumă rolul de a transforma Rezervația Biosferei Delta Dunării în 'inima rezilienței acvatice europene', prin 'inovare albastră', colaborare și proiecte, în ciuda dificultăților întâmpinate de-
Ebola: OMS constată o accelerare a transmiterii virusului în RDC
Transmiterea epidemiei de Ebola în Republica Democratică Congo (RDC) se accelerează, în pofida consolidării măsurilor de ripostă sanitară, a anunțat vineri Organizația Mondială a Sănătății (OMS), informează AFP. 'Situația evoluează rapid, cu o transmitere accelerată, semnalată în 33 de zone sanitare afectate, repartizate în trei pro
Echipa ISU Mureș aleargă spre aurul mondial la World Rescue Challenge din Brazilia
După ce au îngenuncheat concurența pe plan intern la Râmnicu Vâlcea și au uimit Europa în Germania, adjudecându-și titlul de 'Cea mai bună echipă tehnică' la Holmatro Rescue Challenge, salvatorii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) 'Horea' al județului Mureș privesc spre următoarea destinație: Rio de Janeiro.
Argeș: Șapte tone de benzină s-au scurs din cisterna răsturnată pe DN 7; Garda de Mediu anunță sancțiuni
Aproximativ șapte tone de benzină s-au scurs din cisterna răsturnată vineri pe DN 7, anunță Garda de Mediu Argeș. 'S-au scurs aproximativ 7.000 de litri de benzină pe partea carosabilă. Prezente la fața locului sunt echipaje ISU Argeș, IPJ Argeș și GNM CJ Argeș. Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean Argeș dispune măsuri de prevenție pentru a &ic
Sibiu: Peste 500 de persoane vor reconstitui vizita regelui Ferdinand I, la centenarul monumentului dedicat ofițerilor
Peste 500 de persoane vor participa, în ziua de 1 iulie, la reconstituirea vizitei regelui Ferdinand I la Sibiu și a ceremoniei de dezvelire a Monumentului ofițerilor jertfiți pentru întregirea neamului, cu ocazia împlinirii unui secol de la inaugurarea grupului statuar, a anunțat vineri, într-o conferință de presă, comandantul (rectorul) Academiei Fo
Rectificare bugetară: Subvențiile pentru termoficare, suplimentate cu 103 milioane lei
Consilierii generali ai Capitalei au aprobat, vineri, un proiect de rectificare bugetară în baza căruia Primăria suplimentează cu 103 milioane lei sumele destinate subvenției pentru energia termică, ajungând la un total de 1,315 miliarde lei în acest an. De asemenea, se alocă 24 de milioane de lei în plus pentru proiect
Ialomița: Intervenție de peste 17 ore pentru stingerea unui incendiu la o fermă din Perieți
Pompierii intervin de peste 17 ore pentru stingerea unui incendiu izbucnit la platforma de colectare a gunoiului de grajd de la o fermă din localitatea Perieți, în acest caz comisarii Gărzii de Mediu Ialomița declanșând verificări pentru a stabili impactul asupra mediului și circumstanțele producerii incidentului. Potrivit Inspecto
Furnizarea apei calde, sistată la peste 1.500 de blocuri, pentru lucrări de reabilitare, începând de luni
Furnizarea apei calde va fi sistată la aproximativ 1.500 de blocuri, începând de luni, în contextul lucrărilor de modernizare și reparații, anunță compania Municipală Termoenergetica. Conform unui comunicat transmis, vineri, de companie, vor avea loc următoarele intervenții: - În zona cuprinsă între
Protest anunțat în Piața Victoriei: 'Când sună Lia, România onestă iese în stradă să apere democrația'
Mai multe organizații civice anunță organizarea unui protest în Piața Victoriei, vineri, între orele 19 și 23, ca un răspuns la ultimele decizii din Justiție. 'România e sub asediu! Când tot sistemul se luptă din răsputeri să nu se schimbe nimic este timpul să ieșim iar în stradă. Când justiția este pent










