Harvey Weinstein s-a descris într-un interviu ca un pionier al promovării femeilor la Hollywood
Producătorul de film Harvey Weinstein a afirmat că a fost unul dintre pionierii promovării femeilor la Hollywood, într-un interviu publicat în cotidianul New York Post duminică, cu mai puţin de o lună înainte de debutul procesului în care este judecat pentru comiterea unor agresiuni sexuale, informează AFP. El este vizat de cinci capete
Sute de Moşi Crăciuni, elfi şi alte personaje au defilat prin New York cu ocazia evenimentului SantaCon
Sute de Moşi Crăciun şi Crăciuniţe au luat cu asalt sâmbătă străzile din New York pentru a se distra, vizita barurile şi a consuma alcool cu ocazia tradiţionalul eveniment SantaCon, care se organizează totuşi în scopuri caritabile, relatează EFE. Mulţimea costumată în personaje tipice pentru Sărbătorile de iarnă, dintre care nu a lipsit nici
Toni-Ann Singh, o tânără din Jamaica, este noua Miss World
Jamaicana Toni-Ann Singh a fost încoronată Miss World 2019, în cadrul unei ceremonii desfăşurată sâmbătă seară la Londra, relatează AFP. Tânăra jamaicană şi-a devansat colegele din Franţa şi India. "Acestei fete din St. Thomas, din Jamaica şi tuturor fetelor din lume: Credeţi în voi înşivă. Să ştiţi că me
Familia Regală Britanică angajează şef pentru social media
Familia Regală Britanică a publicat sâmbătă un anunţ de angajare a unui şef pentru social media care să promoveze global "reputaţia şi impactul" Reginei Elisabeta a II-a şi altor membri ai familiei regale,
50 Cent o acuză pe Oprah Winfrey că ''îi atacă pe bărbaţii de culoare'' vizaţi de #MeToo
Rapperul 50 Cent a acuzat-o pe Oprah Winfrey într-un mesaj publicat pe Instagram în care a afirmat că renumita realizatoare şi prezentatoare TV "îi atacă doar pe bărbaţii de culoare", precum Michael Jackson şi Russell Simmons, care sunt vizaţi de activismul ei social inspirat din mişcarea #MeToo, informează DPA. În noaptea de
O pereche de ochelari de soare ai cântăreţului John Lennon, vândută cu 137.500 de lire sterline
O pereche de ochelari de soare cu lentile rotunde care au aparţinut cântăreţului John Lennon a fost adjudecată vineri cu suma de 137.500 de lire sterline (165.000 de euro), depăşind de peste 20 de ori preţul estimativ, în cadrul unei licitaţii ce a fost organizată la Londra de casa Sotheby's, informează AFP. Ochelarii au fost puşi în v&ac
Actorul Colin Firth s-a despărţit de soţia lui, Livia Giuggioli, după o căsnicie de 22 de ani
Actorul britanic Colin Firth a anunţat că s-a despărţit de soţia lui, producătoare italiană de film Livia Giuggioli, după o căsnicie care a durat 22 de ani, informează Press Association. Cuplul are doi fii, Luca şi Matteo, ambii născuţi la Roma. Familia Firth a locuit atât la Londra, cât şi în capitala Italiei. Ştirea a fost co
Fostul rege al Belgiei a pierdut un apel în cadrul unui îndelungat proces de paternitate
Fostul rege al Belgiei Albert al II-lea a pierdut un apel, vineri, ce a fost iniţiat pentru a împiedica folosirea ADN-ului său în vederea soluţionării unei dispute legate de paternitate pe care fostul suveran o duce de mai mulţi ani în instanţă cu artista Delphine Boel, a anunţat agenţia belgiană de ştiri Belga. Delphine Boel, în v&acir
Poliţiştii supraponderali şi obezi din Mexic, obligaţi să ţină dietă
Poliţiştii supraponderali şi obezi din Mexic au fost plasaţi într-un program de dietă şi exerciţii fizice, implementat la nivel naţional, informează AFP. Cu trupurile acoperite de picături de transpiraţie sub soarele arzător din Mexic şi cu rictusuri de suferinţă care le deformează chipurile, mai mulţi poliţişti supraponderali din această ţară făceau joi
Fanii americani stau deja la cozi, cu o săptămână înainte de lansarea unui nou film ''Star Wars''
Fanii francizei "Star Wars", echipaţi cu saci de dormit şi un proiector portabil, au început de joi să îşi amplaseze corturile pe trotuarul din faţa legendarului cinematograf Chinese Theatre din Hollywood, cu o săptămână înainte de lansarea unui nou film în cadrul acestei serii cinematografice, informează AFP. Joi, la pr
Rapperul Nipsey Hussle, omagiat de iubita sa, Lauren London, într-o nouă campanie Puma
Iubita rapperului Nipsey Hussle, ucis la începutul acestui an, îi va aduce un omagiu cântăreţului într-o nouă campanie Puma, informează vineri DPA. Un promo pentru colecţia "Forever Stronger" - care nu are încă o dată de lansare - a apărut marţi pe internet. Promo-ul ne arată oraşul natal al cuplului, Los
Masajul thailandez Nuad, înscris în patrimoniul cultural imaterial UNESCO
Nuad, arta milenară a masajului thailandez, a fost înscrisă joi la Bogota în patrimoniul cultural imaterial al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), informează AFP. Importat din India în urmă cu aproximativ 2.500 de ani de tămăduitori şi călugări budişti, Nuad a fost transmis mult timp pe cale orală, de l
Organizaţia Naţiunilor Unite a decretat 20 iulie ''Ziua mondială a Şahului''
Adunarea generală a ONU a adoptat joi o rezoluţie prin care a decretat data de 20 iulie "Ziua Mondială a Şahului", menţionând că acest joc contribuie la egalitatea de gen şi la punerea în aplicare a obiectivelor de dezvoltare pentru 2030, relatează AFP. Conform acestei rezoluţii, a cărei aplicare se bazează pe contribuţiile financiare vol
Un volum rar din seria Harry Potter, cu autograful autoarei, vândut la licitaţie cu 2.300 de lire sterline
Un volum din saga Harry Potter, semnat de J.K. Rowling şi achiziţionat cu un penny, a fost vândut la licitaţie în schimbul sumei de 2.300 de lire sterline, informează Press Association. Un exemplar din prima ediţie a ''Harry Potter And The Chamber of Secrets'' (''Harry Potter şi Camera Secretelor'') a fost pus î
Corespondenţa toridă a romancierului Ian Fleming, creatorul personajului James Bond, încă nu şi-a găsit cumpărător
Corespondenţa toridă a romancierului britanic Ian Fleming, creatorul personajului James Bond, cu dragostea vieţii sale, Ann, nu şi-a găsit încă un cumpărător, a precizat miercuri casa de licitaţii Sotheby's, care a organizat vânzarea acesteia, potrivit AFP. Licitaţia organizată pe internet nu s-a soldat cu vânzarea celor 160 de scrisori,
1.jpg)



