Vladimir Putin l-a apostrofat pe un jurnalist pentru că a tuşit 'nepotrivit' în timpul unui interviu: 'Degeaba behăiţi!'
Preşedintele rus Vladimir Putin a făcut din viaţa sa personală şi a familiei sale secret de stat, iar atunci când presa încearcă să ridice măcar puţin vălul de pe acest mister, Putin este nemilos chiar şi cu ziariştii apropiaţi Kremlinului, potrivit mass-media ruse. Întrebat despre una dintre fiicele sale în cadrul unui interviu acordat
Harvey Weinstein, vizat de o nouă acuzaţie de viol, la New York
Harvey Weinstein este vizat de o nouă acuzaţie de viol în urma unui denunţ prezentat la un tribunal din Manhattan de o presupusă victimă, care afirmă că fostul producător de filme a abuzat de ea în timpul unei dezbateri prezidenţiale televizate din 2000, relatează EFE. Femeia, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, afirmă că l-a întâln
#alegeriSUA: Taylor Swift a anunţat că îl sprijină pe Joe Biden la alegerile prezidenţiale din Statele Unite
Cântăreaţa americană Taylor Swift a anunţat miercuri că îl sprijină pe candidatul democrat la alegerile prezidenţiale Joe Biden şi pe colega acestuia de campanie, Kamala Harris, care candidează pentru funcţia de vicepreşedinte, afirmând că cei doi politicieni vor permite Statelor Unite "să înceapă să se vindece" după mandatul republicanului
O muscă, invitată nepoftită la dezbaterea Pence-Harris, protagonista unor imagini devenite virale
O muscă aşezată pe capul vicepreşedintelui american, Mike Pence, a devenit miercuri seară o invitată nepoftită la dezbaterea dintre politicianul republican şi candidata democrată la postul de vicepreşedinte al Statelor Unite, Kamala Harris, iar imaginile care au surprins acel moment insolit au devenit virale pe reţelele de socializare, relatează EFE. Doar două
Franţa - Patru cerşetori au câştigat 50.000 de euro cu un loz ''răzuieşte şi câştigă''
Patru cerşetori au câştigat săptămâna aceasta 50.000 de euro cu un loz "răzuieşte şi câştigă" făcut cadou de un cetăţean în oraşul Brest, nordul Franţei, la uşa unei tutungerii în faţa căreia aceştia cerşeau, relatează miercuri EFE. "Stăteau cu mâna întinsă cerşind la miezul nopţii, c&ac
Coronavirus: Sara Netanyahu, ţinta criticilor după ce a apelat la servicii de coafură la domiciliu, încălcând regulile de carantină
Sara Netanyahu, soţia premierului israelian Benjamin Netanyahu, a beneficiat de serviciile unui hairstylist la reşedinţa ei din Ierusalim, încălcând regulile de carantină menite să împiedice răspândirea noului coronavirus, informează DPA. Dezvăluirea a fost făcută de cotidianul israelian Yedioth Ahronoth miercuri şi con
747 a fost desemnat cel mai gras urs din Alaska
Cel mai gras urs din Alaska este 747, un exemplar denumit după celebrul model de avioane fabricate de compania Boeing, potrivit rezultatelor unui concurs insolit organizat în fiecare an în statul american Alaska, informează Reuters. Acest animal, unul dintre cei peste 2.200 de urşi bruni care trăiesc în Parcul Naţional şi Rezervaţia K
Un tablou de Renoir, confiscat la frontiera dintre Germania şi Elveţia
Vameşii germani au anunţat marţi confiscarea unui tablou al pictorului francez Pierre-Auguste Renoir, în valoare de 120.000 de euro, ce a fost descoperit în portbagajul unei maşini care venea din Elveţia, informează AFP. Cazul datează de la sfârşitul lunii septembrie. Vameşii au percheziţionat la punctul de frontieră din Bietingen (landul Bad
Led Zeppelin a câştigat lupta în instanţă pentru drepturile asupra piesei ''Stairway to Heaven''
Legendarul grup de muzică rock Led Zeppelin a câştigat oficial luni bătălia judiciară demarată în urmă cu şase ani de deţinătorii drepturilor de autor asociate catalogului muzical al unei trupe californiene, care i-au acuzat de plagiat de membrii formaţiei britanice într-un proces ce a vizat celebra piesă "Stairway to Heaven", lansată în 197
Thomas Jefferson Byrd, unul dintre actorii preferaţi ai regizorului Spike Lee, împuşcat mortal în Atlanta
Actorul afro-american Thomas Jefferson Byrd, care a jucat în mai multe filme ale regizorului Spike Lee, a fost împuşcat mortal weekendul trecut în oraşul Atlanta, informează AFP. Artistul american, în vârstă de 70 de ani, a fost descoperit decedat sâmbătă în partea de sud-vest a oraşului Atlanta, iar cadavrul său preze
Îngrijitor ucis de urs la un circ din Moscova
Un urs a atacat şi a ucis un îngrijitor la un circ din capitala Rusiei, Moscova, informează DPA. Angajatul intrase fără permisiune în ţarcul în care se afla ursul şi încuiase uşa în spatele său, au precizat luni reprezentanţii circului din Moscova. Ursul, în vârstă de şapte ani, l-a atacat, provocâ
VIDEO Trailerul documentarului ''Totally Under Control'', despre răspunsul administraţiei Trump la COVID-19, a fost lansat vineri
Regizorul Alex Gibney a lansat vineri primul trailer al documentarului "Totally Under Control", cea mai recentă creaţie a sa, care examinează răspunsul preşedintelui Donald Trump la pandemia de COVID-19, informează DPA.
Belgia: Justiţia a decis acordarea titlului de prinţesă fiicei naturale a fostului rege Albert al II-lea
Artista belgiană Delphine Boël, recunoscută recent ca al patrulea copil al fostului rege Albert al II-lea după un test ADN la care acesta a fost constrâns, va avea de acum titlul de prinţesă, a decis joi justiţia belgiană, relatează AFP. Această victorie în faţa Curţii de Apel de la Bruxelles, etap
Angelina Jolie i-a cerut lui Brad Pitt să stea 14 zile în carantină la întoarcerea din Franţa
După ce Brad Pitt s-a întors recent dintr-o escapadă romantică cu noua lui iubită în Franţa, Angelina Jolie i-a impus actorului să stea 14 zile în carantină înainte de a-şi putea revedea copiii, relatează ediţia online a ziarului spaniol ABC. Lungul divorţ dintre Angelina Jolie şi Brad Pitt pare să nu mai aibă sfârşit. A durat at&
O statuie care îl prezintă pe Harry Potter jucând Quidditch, inaugurată în Leicester Square din Londra
O statuie care îl înfăţişează pe Harry Potter în timp ce zboară pe o mătură Nimbus 2000 peste terenul de Quidditch de la Hogwarts a fost dezvelită miercuri în Leicester Square din Londra, potrivit Reuters. Statuia din bronz, care îl reprezintă pe Harry Potter, personaj interpretat de actorul Daniel Radcliffe, se află la doar c&aci