Marea Britanie: Moneda cu efigia regelui Charles al III-lea, dezvăluită de Monetăria Regală
Efigia oficială prezentă pe moneda regelui Charles al III-lea a fost dezvăluită de Monetăria Regală din Marea Britanie, informează vineri DPA/PA Media. Imaginea regelui va putea fi văzută începând din decembrie pe monedele de 50 de pence pe măsură ce acestea vor intra treptat în circulaţie pentru a răspunde cererii.
Săptămâna Modei de la Paris: O braziliancă a fost jefuită de bijuterii în valoare de 3 milioane de euro
O braziliancă a fost jefuită de bijuterii cu o valoare estimată de 3 milioane de euro în timp ce se deplasa marţi spre un eveniment programat la Săptămâna Modei de la Paris, a anunţat joi AFP, citând surse din Poliţia franceză familiarizate cu această anchetă, care au confirmat o informaţie publicată de cotidianul Le Parisien. Victima
''It's today; My favorite day''/ 30 septembrie - Ziua traducătorilor, a podcasturilor şi a poetului Rumi
Fiecare zi este specială şi merită celebrată, mai ales atunci când există motive în plus în calendar. Fie că este vorba despre sărbători cunoscute în toată lumea, sau de ocazii mai puţin ştiute, în orice zi a anului există cel puţin o sărbătoare demnă de atenţie, ce oferă un motiv în plus atât de amuzament, cât şi de ex
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit de ''bătrâneţe'', potrivit certificatului ei de deces
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit de "bătrâneţe", la vârsta de 96 de ani, potrivit certificatului său de deces publicat joi, relatează AFP şi Reuters. Regina Elisabeta a II-a, cel mai longeviv monarh britanic, a decedat pe 8 septembrie la ora 15:10 (14:10 GMT), conform documentului publicat de Arhivele Naţi
Lindt a câştigat într-o instanţă elveţiană un proces intentat pentru iepuraşii săi de ciocolată
Iepuraşii de ciocolată înveliţi în staniol ai companiei Lindt & Spruengl merită să beneficieze de o protecţie împotriva produselor imitatoare, a decis joi cea mai înaltă instanţă elveţiană, care a ordonat lanţului german de magazine Lidl să oprească imediat vânzarea unor produse similare în Elveţia şi să distrugă stocurile exis
O maşină folosită pentru cascadorii în filmul 'No Time To Die', vândută cu aproape 3 milioane de lire sterline
O replică a Aston Martin DB5, folosită pentru cascadorii în filmul James Bond "No Time To Die", s-a vândut miercuri pentru aproape 3 milioane de lire sterline, în cadrul unei licitaţii caritabile care a strâns peste 6 milioane de lire sterline, informează AFP. Licitaţia, organizată de Christie's pentru a c
O şopârlă a devenit eroină în Egipt după ce 'a invadat' Israelul
O şopârlă gecko egipteană, al cărei nume ştiinţific este Tarentola Annularis, a devenit o adevărată eroină în această ţară africană după publicarea unui studiu care avertizează că micuţa reptilă ''invadează'' şi ameninţă ecosistemul din regiunea Arabah din sudul Israelului, considerat un stat ''inamic'' de către cetăţeni eg
Activişti din Africa, Ucraina şi Venezuela, câştigătorii premiului ''Nobel alternativ'' pe 2022
Activişti din Ucraina, Somalia, Venezuela şi Uganda au fost recompensaţi la ediţia din acest a Right Livelihood Award, supranumit premiul ''Nobel alternativ'', potrivit DPA şi AFP. Premiul a fost decernat activistelor pentru drepturile omului din Somalia Fartuun Adan şi Ilwad Elman, avocatei pentru drepturile omului din Ucraina
Rapperul R. Kelly, aflat deja în închisoare, obligat la plata unor despăgubiri victimelor
R. Kelly, cântăreţ R&B cu mai multe discuri de platină, condamnat de două ori în acest an pentru infracţiuni sexuale, va fi obligat să achite despăgubiri de cel puţin 300.000 de dolari pentru unele dintre victimele sale, a anunţat miercuri un judecător federal, potrivit Reuters. Suma va ajunge la două dintre victime, denumite J
Roger Waters, declarat ''persona non grata'' la Cracovia, după anularea concertelor sale
Oraşul Cracovia l-a declarat miercuri pe muzicianul englez Roger Waters, cofondator al grupului rock Pink Floyd, "persona non grata" pentru declaraţiile sale considerate prea indulgente faţă de războiul din Ucraina şi după anularea din acest motiv a concertelor sale, pe care starul britanic le avea programate în oraşul polonez, informează AFP.
''It's today; My favorite day''/ 29 septembrie - O zi în care acordăm prioritate inimii, dar şi învăţăturilor lui Confucius
Fiecare zi este specială şi merită celebrată, mai ales atunci când există motive în plus în calendar. Fie că este vorba despre sărbători cunoscute în toată lumea, sau de ocazii mai puţin ştiute, în orice zi a anului există cel puţin o sărbătoare demnă de atenţie, ce oferă un motiv în plus atât de amuzament, cât şi de ex
Regina Margrethe a II-a a Danemarcei a retras titlurile princiare deţinute de patru dintre nepoţii ei
Margrethe a II-a a Danemarcei, singura regină domnitoare din Europa şi totodată monarhul cu cea mai lungă domnie de pe continentul nostru, a retras titlurile princiare deţinute de cei patru copii ai fiului ei Joachim, pentru a le permite acestora să aibă o viaţă cât mai normală, a anunţat miercuri Casa Regală Daneză, informează AFP. &quo
Modă: Plecare surpriză a directorului de creaţie de la Burberry, înlocuit cu Daniel Lee
Grupul britanic de lux Burberry a anunţat miercuri pe neaşteptate că directorul său de creaţie Riccardo Tisci se retrage şi va părăsi grupul de vineri, după aproape cinci ani în această funcţie, fiind înlocuit de britanicul Daniel Lee, informează AFP. "Riccardo a decis să plece după aproape cinci ani în care a condus tra
Tocuri şi corsete, într-o colecţie Dior inspirată de Caterina de Medici
Tocurile şi corsetele revin în forţă într-o colecţie Dior inspirată de Caterina de Medici, informează AFP. ''Ideea care mă amuză este că există elemente în ţinutele vestimentare care servesc la construirea unui imaginar regal'', a precizat pentru AFP italiana Maria Grazia
VIDEO O maşină Aston Martin, costume purtate de Daniel Craig, vedetele unei licitaţii ''James Bond''
De la o maşină pentru cascadorii Aston Martin DB5 la costume purtate de Daniel Craig în ''No Time to Die'', o serie de obiecte de recuzită şi memorabilia sunt oferite spre vânzare în cadrul unei licitaţii de caritate prilejuite de aniversarea a 60 de ani a acestei francize cinematografice, informează Reuters. Vânzarea, d












