Fiecare zi este specială şi merită celebrată, mai ales atunci când există motive în plus în calendar. Fie că este vorba despre sărbători cunoscute în toată lumea, sau de ocazii mai puţin ştiute, în orice zi a anului există cel puţin o sărbătoare demnă de atenţie, ce oferă un motiv în plus atât de amuzament, cât şi de extindere a ariei de cunoaştere sau de sporire a gradului de conştientizare.

Pentru a ne bucura pe deplin de fiecare zi a anului, ne lăsăm inspiraţi şi de unul dintre celebrele dialoguri ale îndrăgitelor personaje ale lumii de basm create de scriitorul britanic A.A. Milne în urmă cu puţin peste un secol, în cartea sa pentru copii "Winnie-the-Pooh": "- What day is it?, asked Pooh. - It's today, squeaked Piglet. - My favorite day, said Pooh'' ('' - Ce zi este?, întrebă Pooh. - Este astăzi, guiţă Piglet. - Ziua mea favorită, spuse Pooh'').

Aşadar, ziua de astăzi cu unele dintre sărbătorile ei ar putea fi ziua preferată a multora dintre noi.

Ziua fisticului

Marcată anual pe 26 februarie, Ziua Fisticului (#PistachioDay) este dedicată celebrării acestui fruct popular, originar din Orientul Mijlociu, şi consumat de oameni de cel puţin 9.000 de ani. Unii istorici susţin că faimoasele grădini suspendate din Babilon conţineau, probabil, arbuşti de fistic, undeva în jurul anului 700 î.Hr. De fapt, fisticul este unul dintre cele doar două fructe cu coajă lemnoasă menţionate în Vechiul Testament şi se pare că era atât de special încât regina din Saba a restricţionat consumul de fistic la curtea regală şi a interzis oamenilor de rând să îl cultive.

Probabil că abia în secolul I d.Hr. fisticul a ajuns în Europa, unde a călătorit împreună cu romanii. În Statele Unite, fisticul a fost importat în anii 1800, la cererea mai multor americani originari din Orientul Mijlociu. În cele din urmă, la începutul anilor 1900, fisticul a devenit o gustare populară în SUA şi putea fi procurat de aproape peste tot, chiar şi de la tonomatele cu produse alimentare.

Timp de câteva decenii, producătorii şi importatorii de fistic au folosit colorant roşu pentru a ascunde defectele boabelor de fistic şi a încerca să le facă mai atrăgătoare pentru consumatori. Cum colorantul avea tendinţa de a lăsa pete roşii pe degetele (şi uneori chiar pe feţele) celor care mâncau fisticul, în cele din urmă, în anii 1980, producătorii au renunţat la acesta, iar fisticul este vândut azi în culoarea sa naturală.

Cel mai mare producător de fistic este astăzi Iranul. De fapt, fisticul este o parte esenţială a culturii iraniene, fiind servit la festivităţi, ospeţe, nunţi şi chiar la înmormântări. Fisticul este cultivat şi în alte zone calde ale lumii, inclusiv în California, dar şi în Europa mediteraneană. Se crede că chinezii sunt cei mai mari consumatori de fistic, popularitatea acestui fruct crescând vertiginos în rândul acestora în ultimii ani, notează site-ul Daysoftheyear.com.

Fisticul nu este consumat însă doar ca gustare, fiind de asemenea, folosit în diferite tipuri de preparate. Gustul său dulce îi face să fie regăsit uneori în deserturi, cum ar fi preparatul libanez baclava sau în îngheţata cu fistic.

Studiile au sugerat că un consum moderat de fistic poate contribui la protejarea sistemului cardiovascular. Fisticul are numeroase beneficii nutriţionale, conţinând cel puţin 30 de minerale, vitamine şi fitonutrienţi. În plus, o uncie de fistic (circa 29 de grame) conţine şase grame de proteine - aceeaşi cantitate ca un ou.

Şi ce poate fi mai bun decât a savura singuri delicioasele boabe de fistic? A le împărţi cu alţii, desigur! Luaţi câteva pachete şi împărţiţi-le colegilor la serviciu, aduceţi nişte dulciuri cu fistic la o reuniune cu prietenii sau familia sau, mai bine, invitaţi un prieten la o îngheţată cu fistic!

Ziua Povestitului de Basme

Povestirea basmelor are o istorie veche de când lumea şi, deşi termenul de "basm" a fost inventat în 1697 de Madame d'Aulnoy ("conte de fees" în limba franceză), este probabil ca unele basme să îşi aibă originea în Epoca Bronzului, cu peste 6.000 de ani în urmă. Marcată pe 26 februarie, Ziua Povestitului de Basme (#TellAFairyTaleDay) are menirea de a ne introduce într-o lume a poveştilor şi a miturilor, vechi şi noi, pentru a ne explora colţurile întunecate ale subconştientului şi a vedea ce găsim.

Foto: checkiday.com

O mare parte a istoriei, basmele au fost transmise prin intermediul tradiţiei orale, fiecare generaţie povestind şi adaptând basmele pentru următoarea. Rădăcinile străvechi ale basmelor pot fi urmărite în întreaga lume, de la "Vikram-Betaal" în India şi "Fabulele lui Esop" în Grecia Antică până la "O mie şi una de nopţi" în Orientul Mijlociu. În perioada cuprinsă între sfârşitul secolului al XVII-lea şi secolul al XIX-lea au apărut şi culegătorii de basme, cei mai cunoscuţi fiind Charles Perrault şi fraţii Grimm. Dacă fraţii Grimm au urmărit să păstreze basmele în forma lor pură, redându-le aşa cum erau ele povestite de ţăranii care nu ştiau să scrie sau să citească, Perrault şi alţii au adaptat basmele, dându-le un iz artistic, iar unii scriitori, precum Hans Christian Andersen, au creat chiar poveşti noi.

Pe măsură ce istoria basmelor se conturează până în zilele noastre, este clar că acestea sunt la fel de populare ca întotdeauna şi nu trebuie să ne gândim mai departe de succesul filmelor Disney pentru a vedea cum acestea continuă să ne captiveze inimile şi imaginaţia. De fapt, faimosul castel Disney este inspirat de Castelul Neuschwanstein din Germania, construit de nimeni altul decât de regele basmelor (Marchenkonig), Ludovic al II-lea al Bavariei.

Şi chiar dacă azi asociem de obicei basmele cu literatura pentru copii, aţi putea fi surprinşi să aflaţi că multe dintre poveştile îndrăgite de astăzi au origini mai degrabă întunecate şi tulburătoare. Imaginaţi-vă o lume în care niciun vânător nu vine să o salveze pe Scufiţa Roşie din burta lupului sau în care una dintre surorile vitrege urâte îşi taie propriile degete pentru ca piciorul ei să încapă în papuc! Începând cu secolul al XVIII-lea, numeroase basme au fost "îndulcite" şi adaptate pentru a fi mai potrivite pentru copii.

Se afirmă adesea că Albert Einstein a spus odată: "Dacă vrei ca copiii tăi să fie inteligenţi, citeşte-le basme. Dacă vrei să fie mai inteligenţi, citeşte-le mai multe basme". Nu ne-am fi aşteptat la o astfel de laudă la adresa basmelor din partea unui fizician de renume mondial, însă Einstein a recunoscut prin aceste cuvinte importanţa imaginaţiei. Basmele sunt incredibil de valoroase atât pentru copii, cât şi pentru adulţi, atunci când vine vorba de a învăţa despre lumea în care trăim şi de a ne dezvolta creativitatea.

Basmele au fost considerate, de asemenea, un teren fertil de către psihanalişti. Cu meandrele lor, cu temele lor vechi şi personajele lor familiare, poveştile noastre preferate pot dezvălui nu doar mecanismele subconştientului nostru, ci şi elementele fundamentale ale psihicului nostru colectiv.AGERPRES/ (AS - autor: Ana Alecu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Alexandru Cojocaru)