Mai întâi a fost Primul Război Mondial. Apoi a venit ceva mult, mult mai mortal: pandemia de gripă din 1918. Izbucnită în urmă cu 100 de ani, aceasta a fost mult mai virulentă decât toate epidemiile de gripă înregistrate până în prezent.

Denumită "gripa spaniolă", această pandemie a ucis, conform estimărilor, între 50 şi 100 de milioane de oameni. Peste 675.000 de americani au murit din cauza gripei spaniole, de şase ori mai mulţi decât soldaţii americani decedaţi în timpul Marelui Război. Autorităţile americane ale vremii au considerat, însă, că războiul este mai important decât lupta împotriva gripei, care a făcut cele mai multe victime într-o perioadă de zece săptămâni, între lunile septembrie şi decembrie 1918.

Un prim semnal de alarmă, ignorat de autorităţi, a fost tras în august 1918 când 60 de marinari din Boston s-au prezentat la un spital susţinând că se simt ca şi când "cineva i-ar fi bătut peste tot cu o bâtă". Un raport şi mai îngrijorător a venit peste o lună, de la tabăra militară de antrenamente Camp Devens, aflată la aproape 50 de kilometri vest de Boston. La Camp Devens, 45.000 de recruţi americani erau înghesuiţi într-un complex militar conceput pentru maxim 35.000 de militari.

"Am văzut sute de tineri în uniformă care se prezentau la spital. Toate paturile erau ocupate şi cu toate acestea continuau să vină alţi şi alţi soldaţi bolnavi", a declarat Victor C. Vaughan, decanul Şcolii de Medicină din cadrul Universităţii Michigan şi directorul Oficiului pentru Boli Infecţioase din acea vreme. "Feţele lor erau albăstrii iar când tuşeau expectorau o spută pătată de sânge", a adăugat el.

Deşi atât Victor C. Vaughan cât şi William Henry Welch, un celebru patolog de la spitalul Johns Hopkins, au recomandat închiderea bazei militare şi plasarea tuturor soldaţilor în carantină, efortul de război a fost considerat prea important pentru a bloca circulaţia trupelor.

Astfel, chiar şi atunci când medicii militari au avertizat cu privire la faptul că trimiterea a mii de soldaţi în Europa, pe mare, "va avea ca rezultat mii de îmbolnăviri şi numeroase decese", avertismentul a fost ignorat.

În loc să fie trimişi în Europa doar soldaţii care au făcut deja gripa şi s-au însănătoşit, transportoarele de trupe erau înţesate cu soldaţi deja bolnavi sau suspecţi de îmbolnăvire, în afara celor sănătoşi. Mii de soldaţi s-au îmbolnăvit în timpul traversării Atlanticului şi foarte mulţi au murit înainte de a ajunge în Europa.

Până la jumătatea lunii octombrie 1918 situaţia devenise atât de gravă încât preşedintele american Woodrow Wilson l-a convocat pe şeful Statului Major la Casa Albă, pentru a-i sugera să aştepte trecerea epidemiei înainte de a mai trimite soldaţi în Europa. Preşedintele american a fost asigurat de generalul Peyton C. March că au fost luate toate măsurile de precauţie medicală necesare.

"Transportul trupelor nu trebuie oprit pentru niciun motiv", i-a spus generalul preşedintelui.

Deşi ulterior Armata a luat decizia de a nu-i mai transfera pe soldaţii bolnavi de gripă dintr-o bază în alta, pe teritoriul SUA, acest ordin a sosit prea târziu pentru 3.108 soldaţi care au fost urcaţi într-un tren pentru a fi transferaţi de lângă Chicago la o bază din Georgia. Până când trenul a ajuns la destinaţie, 50 de ore mai târziu, 2.000 dintre soldaţi au avut nevoie de spitalizare şi peste 200 dintre ei au murit. Deşi după sosire soldaţii din tren au fost plasaţi în carantină, gripa s-a răspândit şi în baza din Georgia, unde dintre cei 8.000 de militari bolnavi, aproximativ 600 au murit.

Foto (c): Edward A. 'Doc' Rogers/Library of Congress via AP

Rupert Blue, Chirurgul General al SUA (U.S. Surgeon General) în acea perioadă, a lansat un mesaj chiar la jumătatea lunii octombrie 1918, pe când mii de soldaţi americani mureau din cauza epidemiei de gripă spaniolă, în care îi avertiza pe aceştia "să nu se grăbească la doctor dacă au forme uşoare de gripă".

"Generaţia actuală", susţinea Rupert Blue la 13 octombrie 1918, "este răsfăţată de faptul că dispune la discreţie de servicii medicale profesioniste".

O altă situaţie în care mobilizarea pentru front a făcut uitată epidemia de gripă spaniolă s-a petrecut la sfârşitul lunii septembrie 1918, când a fost organizat un uriaş marş pentru susţinerea efortului de război, la Philadelphia, prin vânzarea de obligaţiuni de război în valoare de milioane de dolari. Deşi mai mulţi medici au avertizat cu privire la pericolul organizării marşului "Liberty Loan March", cele cinci ziare din Philadelphia au refuzat să publice aceste avertismente, iar autorităţile medicale ale oraşului au dat undă verde paradei.

Până la urmă, parada, organizată la 28 septembrie, a atras câteva sute de mii de oameni şi se spunea despre ea că a fost cea mai mare manifestaţie de acest fel din istoria oraşului Philadelphia. Şase zile mai târziu, la Philadelphia se înregistrau 636 de noi cazuri de gripă, iar 139 de oameni au murit din cauza bolii. Ulterior, situaţia s-a înrăutăţit la Philadelphia. Nu mai funcţiona nici serviciul de telefonie, după ce 800 de operatoare telefonice s-au îmbolnăvit de gripă. Într-o singură săptămână din luna octombrie, nu mai puţin de 4.597 de locuitori ai Philadelphiei au murit. În patru săptămâni s-au înregistrat 47.094 de îmbolnăviri şi 12.191 de decese.

Până la jumătatea lunii noiembrie Marele Război se terminase, dar pandemia continua. Gripa spaniolă a avut un rol important de jucat şi în semnarea păcii de la Versailles.

Preşedintele Woodrow Wilson a sosit la Paris, pentru negocierile de pace, pregătit de confruntarea cu premierul francez Georges Clemenceau, care la 77 de ani era încă supranumit "Tigrul Franţei" şi care dorea ca Germania să plătească din greu pentru războiul izbucnit în 1914. Woodrow Wilson încerca să obţină ceea ce lui i se părea o pace echitabilă între puterile beligerante, pe când Clemenceau era hotărât să se asigure că Germania nu va mai putea niciodată să ameninţe în vreun fel Franţa. Negocierile se prelungeau şi părţile nu păreau să ajungă la un acord din cauza intransigenţei lui Clemenceau, iar Woodrow Wilson a ameninţat că se întoarce la Washington fără să semneze niciun acord. Apoi, preşedintele american s-a îmbolnăvit de gripă.

"Preşedintele s-a îmbolnăvit violent de gripă într-un moment în care soarta întregii civilizaţii era în balanţă", scria doctorul său, Cary T. Grayson, într-o scrisoare expediată unui prieten la 14 aprilie 1919. "De pe malul tău al oceanului nu-ţi poţi da seama pe ce gheaţă subţire patinează întreaga Europă", continua el scrisoarea către prietenul rămas în SUA.

Pentru public însă, medicul prezidenţial a precizat că Woodrow Wilson a răcit.

Preşedintele american s-a refăcut suficient pentru a putea să-şi reia locul la masa tratativelor. Devenit o umbră după lupta cu boala, Wilson nu s-a mai putut opune cerinţelor lui Clemenceau.

"Desigur că este imposibil să ştim ce ar fi putut face Wilson dacă nu s-ar fi îmbolnăvit de gripă", scria istoricul John M. Barry în best-sellerul său "The Great Influenza". "Gripa l-a slăbit din punct de vedere fizic şi - exact în cel mai important moment al negocierilor - putem spune că l-a lăsat fără vlagă şi fără putere de concentrare. Cel puţin aceste lucruri sunt certe. Şi mai este aproape sigur că gripa i-a afectat şi mintea în alte moduri, mai profunde", mai susţinea M. Barry.

Cel mai important triumf al lui Clemenceau - şi cea mai mare umilinţă suportată de Wilson în acele momente de slăbiciune de după gripă - se află cuprinse în Articolul 231 al Tratatului de la Versailles, prin care era stabilită responsabilitatea Germaniei pentru toate pierderile cauzate de "agresiunea" sa. Germanii au primit acest articol ca pe dovada că învingătorii pun toată vina războiului pe tabăra învinşilor. În plus, despăgubirile de război impuse Germaniei au fost mult mai mari decât şi-ar fi putut permite această ţară să plătească.

Preşedintele american s-a îmbolnăvit de gripă, iar germanii au văzut capitularea sa în faţa lui Clemenceau ca pe un semn de trădare şi abandon. Timp de 14 ani Republica de la Weimar a condus Germania prin sărăcia de după război, dezastru economic, hiperinflaţie, extremism de ambele părţi ale spectrului politic şi relaţii diplomatice tulburi cu întreaga Europă, în special cu puterile învingătoare. Republica de la Weimar nu avea cum să reziste mai mult şi s-a prăbuşit în 1933, iar din cenuşa sa s-au ridicat Adolf Hitler şi Partidul Nazist.AGERPRES/(AS - autor: Codruţ Bălu, editor: Dana Purgaru, editor online: Irina Giurgiu)

Citiţi şi:

* UN SECOL DE LA PANDEMIE Gripa care a ucis mai mulţi oameni decât Războaiele Mondiale la un loc

* UN SECOL DE LA PANDEMIE Zece mituri despre gripa spaniolă