Turistă americană, ucisă de rechin în Bahamas
O turistă din Statele Unite, în vârstă de 44 de ani, a fost ucisă de un rechin, luni, în Bahamas, în timp ce făcea paddle boarding în largul plajei unui complex hotelier, a anunţat poliţia locală într-un comunicat, informează AFP. "Victima, însoţită de un bărbat, făcea paddle boarding în lar
Şase luni de închisoare pentru un youtuber care şi-a orchestrat accidentul de avion
Un youtuber american care a înscenat în mod deliberat prăbuşirea avionului în care se afla pentru a-şi filma evadarea cu paraşuta înainte de prăbuşirea aeronavei, generând vizualizări online prin intermediul acestui videoclip senzaţional, a fost condamnat luni la şase luni de închisoare, transmite AFP. Vizio
O asociaţie germană din domeniul conservării vieţii sălbatice a desemnat ariciul drept ''Animalul anului 2024''
O asociaţie germană din domeniul conservării vieţii sălbatice a numit luni ariciul vest-european (Erinaceus europaeus) ''Animalul anului 2024'', potrivit DPA. Ariciul vest-european (Erinaceus europaeus), răspândit în mare parte din teritoriul Germaniei, a devansat veveriţa şi vulpea roşie în voturilor exprimate î
După ABBA, trupa KISS se transformă în avataruri
Membrii legendarului grup american de glam metal KISS au anunţat că vor fi reprezentaţi în viitor în lumea divertismentului de avataruri digitale, cu ajutorul unei metode dezvoltate împreună cu ABBA, transmite AFP. KISS "marchează sfârşitul existenţei sale fizice prin intrarea în lumea digitală", a decla
Shane MacGowan, solistul trupei punk The Pogues, a murit la vârsta de 65 de ani
Shane MacGowan, solistul trupei punk britanice The Pogues, a murit la vârsta de 65 de ani după o perioadă îndelungată în care s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate, a anunţat joi soţia artistului irlandez, informează AFP. "Shane (...) a plecat dintre noi pentru a fi alături de Isus şi de Fecioara Maria",
Filmul unui concert susţinut de trupa Queen în 1981 va fi lansat în cinematografe în luna ianuarie
După Taylor Swift şi Beyonce, a venit rândul trupei Queen, filmată într-un concert susţinut în 1981 la Montreal, să "invadeze" marile ecrane din cinematografele care dispun de tehnologia IMAX, între 18 şi 21 ianuarie 2024, informează AFP. Este "pentru prima dată" când un concert al trupei lui F
Concert surpriză susţinut de Paul McCartney în Brazilia, în faţa a 300 de fani
Obişnuit să umple stadioane din întreaga lume cu zeci de mii de fani, Paul McCartney a urcat marţi seară pe scena unui mic local din capitala Braziliei pentru a susţine un spectacol special, în faţa unui public restrâns, format din 300 de persoane, transmite miercuri Reuters. Într-un spaţiu comparabil cu celebrul Cavern
Taylor Swift, în fruntea clasamentului celor mai ascultaţi artişti din 2023 pe platforma Spotify
Taylor Swift va încheia anul 2023 din postura de cea mai ascultată artistă din lume pe Spotify, cea mai importantă platformă de streaming audio, în timp ce "Flowers", piesa de reafirmare a artistei Miley Cyrus, este melodia cu cele mai multe accesări, transmite miercuri EFE. Datele, publicate miercuri de compania suedeză,
Festivalul Apei a atras 4,9 milioane de vizitatori în capitala Cambodgiei
Festivalul Apei din Cambodgia, desfăşurat pe durata a trei zile, a atras 4,9 milioane de localnici şi de turişti în capitala ţării, Phnom Penh, a raportat miercuri Poliţia naţională cambodgiană, informează agenţia de presă Xinhua. Celebrat de duminică până marţi, Festivalul Apei este unul dintre cele mai mari evenimente organizate
Versiunea olandeză a unei cărţi despre familia Windsor retrasă: dezvăluie numele persoanei rasiste
Versiunea olandeză a unei noi cărţi despre familia regală britanică a fost retrasă de la vânzare deoarece, potrivit unor informaţii de presă, cartea a dezvăluit accidental cine dintre membrii familiei regale şi-a exprimat îngrijorarea privind culoarea pielii viitorului copil al lui Harry şi Meghan, transmite AFP. Editura Xander a i
Jennifer Lopez lansează în februarie primul său album din ultimii 10 ani, "This is Me... Now"
Jennifer Lopez va lansa la 16 februarie mult-aşteptatul album "This Is Me.... Now", primul său disc de studio din ultimii aproape zece ani, care va ieşi pe piaţă odată cu single-ul "Can't Get Enough", a anunţat artista luni, transmite EFE. Pe platformele digitale pot fi ascultate deja 30 de secunde din această melodie c
Ozzy Osbourne, diagnosticat cu tumoare la coloana vertebrală
Ozzy Osbourne a dezvăluit că cea de-a patra intervenţie chirurgicală suferită la coloana vertebrală l-a "dărâmat", cu această ocazie medicii descoperindu-i o tumoare care a trebuit îndepărtată, relatează luni contactmusic.com. Solistul formaţiei Black Sabbath - care împlineşte 75 de ani luna viitoare - a fost supus
Germania: O adolescentă de 16 ani a găsit un portofel cu 7.000 de euro şi l-a predat poliţiei
O fată de 16 ani din Cuxhaven, un oraş german situat la Marea Nordului, a găsit un portofel în care se aflau peste 7.000 de euro şi l-a predat poliţiştilor, informează DPA. Adolescenta a telefonat la secţia de poliţie sâmbătă seară şi a povestit că a găsit un portofel plin cu bancnote în apropierea unui şantier din districtul Lüdingworth
Fraudă fiscală: Shakira a plătit 6,6 milioane de euro justiţiei spaniole într-un alt dosar
Condamnată luni să plătească o amendă de peste 7 milioane de euro pentru fraudă fiscală, cântăreaţa Shakira, o vedetă de prim rang a muzicii internaţionale, a plătit încă 6,6 milioane de euro în luna august în cadrul unui alt proces, au dezvăluit vineri surse din anturajul vedetei pop, informează AFP. Un tribunal de la
Sean ''Diddy'' Combs, acuzat de presupuse agresiuni sexuale comise în 1991
Sean "Diddy" Combs a fost acuzat că a drogat şi agresat sexual o studentă, în 1991, în cadrul unui proces intentat joi la un tribunal din New York, a doua acţiune în justiţie de acest tip din ultima săptămână care îl vizează pe mogulul muzicii hip-hop, transmite Reuters. Plângerea formulată împotriva lui Comb










