Finlanda, desemnată ''cea mai fericită ţară din lume'', pentru al cincilea an consecutiv
Finlanda a fost desemnată vineri ''cea mai fericită ţară din lume'' pentru al cincilea an consecutiv, într-un clasament în care Libanul şi Afganistanul ocupă ultimele locuri, relatează AFP vineri.
Cu un scor de 7,82 din 10, ţara nordică cu 5,5 milioane de locuitori se află înaintea Danemarcei, Islandei, Elveţiei şi a Ţărilor Jos, într-un top 10 neschimbat al clasamentului, dominat de ţările europene, în special din Europa de Nord.
Foto: happiness-report.s3.amazonaws.com
"Ţările care au înregistrat cele mai mari progrese (în clasament) au fost Serbia, Bulgaria şi România. Ţările cel mai prost clasate sunt Liban, Venezuela şi Afganistan", conform "World Happiness Report" (Raportul Mondial al Fericirii), un studiu anual sponsorizat de Organizaţia Naţiunilor Unite şi lansat în urmă cu un deceniu.
Libanul, zguduit de tulburări şi de o criză economică gravă, ajunge astfel pe penultimul loc, cu un scor de 2,95 puncte, după Zimbabwe şi chiar înaintea Afganistanului, ultima ţară în clasamentul pe 2022, cu un scor de 2,40.
Studiul, publicat începând din 2012, foloseşte în principal sondaje Gallup în care oamenii sunt întrebaţi care este nivelul lor de fericire. Printre criteriile utilizate pentru evaluare sunt incluse Produsul Intern Brut (PIB), nivelul de solidaritate, de libertate individuală şi de corupţie, pentru a se obţine în final un scor general.
Germania şi Canada au coborât un loc, ajungând pe locurile 14 şi, respectiv, 15, dar înaintea Statelor Unite (16), conform clasamentului oficial care cuprinde circa 150 de ţări.
Franţa ocupă locul 20, "cea mai bună poziţie de la lansarea studiului", în timp ce Regatul Unit ocupă în continuare locul 17.
Printre celelalte mari puteri, Brazilia se află pe locul 38, Japonia pe locul 54, în timp ce Rusia scade în clasament, ajungând pe locul 80, în raportul din acest an, finalizat înaintea izbucnirii războiului din Ucraina. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Moise, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Un nou proces în lupta prințului Harry împotriva tabloidelor britanice
O nouă rundă în lupta prințului Harry împotriva tabloidelor: un proces va începe marți la Londra, ce vizează două publicații ale magnatului Rupert Murdoch, acuzate de fiul cel mic al regelui Charles al III-lea că au obținut în mod ilegal informații despre viața sa privată, informează AFP. Prințul Harry, care locuiește &
Gazdele finalei concursului muzical Eurovision vor fi trei prezentatoare
Finala concursului muzical Eurovision, găzduită anul acesta de Elveția, va fi prezentată de trei femei, a anunțat luni postul elvețian de televiziune SRF, potrivit DPA. Prezentatoarea de televiziune elvețiano-italiană Michelle Hunziker, artista de cabaret Hazel Brugger și cântăreața Sandra Studer vor fi gazdele evenimentului, a anunțat SRF.
Trump 2.0/ Chifteluțe de crab și friptură de vită Angus, servite la primul prânz oficial oferit de Trump
Meniul servit la ceremonia de învestire a lui Donald Trump în calitate de nou președinte al Statelor Unite a constat luni din chifteluțe de crab din golful Chesapeake și o friptură de vită Angus, 'udate' cu vinuri locale, informează EFE. Masa cu membrii Congresului, care în acest nou ciclu legislativ are majoritate re
Blue Monday - 20 ianuarie, cea mai deprimantă zi din 2025
Sărbătorile de Crăciun și de Anul Nou s-au încheiat oficial, iar Blue Monday ('Lunea cea tristă') a sosit, informează luni cotidianul Irish Independent. Întoarcerea la locul de muncă după vacanța de sfârșit de an se poate dovedi, pe bună dreptate, a fi o provocare și poate cauza o criză de melancolie în ianuarie - cu vreme rece
Pasionații de flori au înfruntat frigul și ceața cu prilejul Zilei Naționale a Lalelei, marcată la Amsterdam
Nici temperaturile negative, nici ceața densă care învăluie capitala Țărilor de Jos de mai multe zile nu i-au descurajat sâmbătă pe pasionații de flori să participe la Ziua Națională a Lalelei în Amsterdam, informează AFP. Evenimentul, care marchează startul sezonului emblematicei flori a Țărilor de Jos, atrage în fiecare an mii de vizi
La cinci ani după izbucnirea pandemiei, Wuhan a întors pagina (reportaj AFP)
Construit în doar 10 zile la începutul pandemiei și devenit un simbol al mobilizării Chinei împotriva Covid, spitalul din prefabricate de la Wuhan este acum abandonat: cinci ani mai târziu, locuitorii și autoritățile au trecut mai departe, conform unui
Gamerii îl acuză pe Elon Musk că ar fi exagerat în legătură cu talentul său în anumite jocuri video
Reputația autoproclamată de ''gamer'' de înalt nivel a lui Elon Musk a avut de suferit vineri, când iubitori ai jocurilor video au glumit pe seama celui mai bogat om din lume după o performanță dezastruoasă a acestuia într-o partidă de gaming difuzată în direct, transmite AFP. Controversele au izbucnit d
VIDEO Serbia: Mii de oameni protestează în fața sediului televiziunii naționale
Mii de persoane au protestat vineri seară în fața Televiziunii naționale sârbe (RTS) din Belgrad pentru a cere imparțialitatea acesteia și au adus un omagiu celor 15 victime ale prăbușirii acoperișului unei gări în noiembrie, scrie AFP. 'A ști totul este dreptul tău', scria pe un banner în spatele căruia mii de
Animale de companie, stropite cu apă sfințită într-o biserică din Madrid
Zeci de câini și pisici, câțiva papagali și o găină au stat la coadă vineri alături de stăpânii lor în fața unei biserici din Madrid, așteptându-și rândul pentru a fi binecuvântați de un preot catolic în cadrul unui popular ritual anual, informează Reuters. În Spania, sărbătoarea Sfântului Antonie Sta
Germania: Un bărbat a supraviețuit după ce a călătorit agățat de un tren care circula cu 282 km/h
Un bărbat care călătorea cu un tren de mare viteză în Germania s-a agățat de exteriorul unui vagon, întrucât nu a reușit să revină la bord după o pauză de fumat, supraviețuind în mod miraculos unor viteze de până la 282 km/h, a anunțat vineri Poliția din această țară, citată de DPA. Bărbatul în cauză, un cetățean maghiar &ic
Sylvester Stallone, Jon Voight și Mel Gibson vor fi 'ochii și urechile' lui Donald Trump la Hollywood
Actorii Sylvester Stallone, Jon Voight și Mel Gibson, susținători de multă vreme ai lui Donald Trump, au fost numiți joi, în mod simbolic, 'ambasadori la Hollywood' pentru a fi 'ochii și urechile' președintelui ales al Statelor Unite într-o industrie cinematografică majoritar pro-democrată, informează AFP. Sylvester Stallone, un new
Norvegia: Regina Sonja a fost externată după o operație pe cord
Regina Sonja a Norvegiei a fost externată vineri, a anunțat Palatul Regal din Oslo, la o zi după o intervenție chirurgicală 'reușită', pe parcursul căreia suveranei în vârstă de 87 de ani i-a fost implantat un stimulator cardiac, informează AFP. 'Regina se află într-o formă fizică bună', a anunțat Palatul Regal într-un c
O braziliancă de 119 ani vrea să fie recunoscută drept cea mai vârstnică persoană din lume
Cu aproape două luni înainte de împlinirea vârstei de 120 de ani, Deolira Gliceria Pedro da Silva, o străbunică din statul brazilian Rio de Janeiro, dorește să fie recunoscută drept cea mai vârstnică persoană în viață din lume de către Guinness World Records, transmite vineri Reuters. Guinness World Records o recunoaște în p
Bob Dylan se alătură TikTok, 'împotriva curentului'
Bob Dylan, cantautor, poet și pictor american laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 2016, și-a deschis cont pe TikTok, platforma video chineză pe cale de dispariție din Statele Unite, transmite vineri EFE. 'Mereu împotriva curentului', titrează media care relatează despre contul TikTok verificat și deschis oficial
Turcia: 33 morți în urma consumului de băuturi alcoolice contrafăcute la Istanbul
În total, 33 de persoane au murit la Istanbul, iar alte 48 au fost internate în spital după ce au consumat luni băuturi alcoolice contrafăcute, a relatat joi seară agenția de turcă de presă Anadolu, scrie AFP. Un bilanț anterior raportase miercuri 23 de decese cu începere de luni în orașul turc de pe malul Bosforului.