SUA: Utilizatorii aplicaţiei Tinder vor putea să consulte cazierul judiciar al partenerilor lor potenţiali
Administratorii Tinder, o aplicaţie de întâlniri online, au anunţat miercuri că vor oferi utilizatorilor din Statele Unite posibilitatea de a consulta cazierul judiciar al persoanelor pentru care manifestă un anumit interes, un instrument conceput pentru a consolida siguranţa pe această platformă, deşi anumiţi experţi se îndoiesc de eficacitatea sa, informează AFP.
Această funcţie nouă a devenit posibilă în urma unui parteneriat cu Garbo, un site cu scop non-lucrativ ce permite realizarea de căutări online vizând antecedente judiciare, precum comportamente violente şi periculoase, precum şi delicte sexuale, prin intermediul datelor publice. Match Group, compania care deţine Tinder, a investit anul trecut în site-ul Garbo.
În mod concret, utilizatorii americani ai aplicaţiei Tinder vor putea să se conecteze pe site-ul Garbo din interiorul aplicaţiei, apoi să acceseze informaţiile de bază ale partenerilor lor potenţiali (prenume şi număr de telefon). Dacă acea căutare generează mai multe rezultate, Garbo va cere informaţii suplimentare, inclusiv vârsta persoanei analizate.
Dacă vor fi găsite antecedente judiciare, utilizatorii sunt îndemnaţi să le raporteze pe Tinder. Anumite resurse online vor fi de asemenea disponibile.
"Cel mai bun indicator pentru violenţe sau abuzuri viitoare sunt aceste antecedente, care dezvăluie acest tip de comportament", a afirmat într-un comunicat Kathryn Kosmides, fondatoarea site-ului Garbo.
"Indiferent dacă este vorba despre întâlniri online sau despre alte zeci de feluri de a întâlni persoane necunoscute în era digitală modernă, trebuie să ştim dacă ne punem, potenţial, siguranţa în pericol", a adăugat ea.
După primele două căutări gratuite, fiecare căutare ulterioară va fi taxată cu 2,5 dolari, plus costurile de analiză a datelor. Banii astfel obţinuţi vor servi finanţării activităţilor site-ului Garbo.
Sarah Lageson, profesor-asociat la Facultatea de drept penal din cadrul Universităţii Rutgers-Newark, consideră că noua funcţie oferită de Tinder "are potenţialul de a descuraja persoanele nocive să utilizeze aplicaţia, fapt care ar putea ameliora siguranţa întâlnirilor online pe termen scurt".
"Dar, pe de altă parte, cei mai mulţi dintre oamenii care manifestă un comportament nociv nu au cazier judiciar. Să te bazezi pe sistemul penal, cu toate deficienţele sale pe care le cunoaştem, poate nu este cel mai util instrument pentru a evalua riscul asociat unei persoane străine", a adăugat ea.
Sarah Lageson a subliniat caracterul incomplet al informaţiilor prezente în cazierele judiciare, precum şi prejudecăţile lor rasiale, consecinţă a inegalităţilor din justiţia americană.
"Mulţi prădători sexuali caucazieni nu au cazier judiciar, în timp ce multe persoane de culoare au un cazier, care este eronat sau nedrept", a adăugat ea.
Administratorii site-ului Garbo spun că nu iau în calcul anumite infracţiuni, precum posesia de droguri şi vagabondajul.
Riscul principal, consideră Nicole Bedera, cercetătoare specializată în violenţe sexuale, este acela de a crea "un fals sentiment de securitate" pentru utilizatorii aplicaţiei Tinder.
"Există numeroase bariere structurale în sistemul penal care permit unor violatori puternici şi privilegiaţi să nu dea socoteală pentru faptele lor", a rezumat ea. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Simona Tatu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Sursa foto: Tinder/Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Franța: Demisie a unui patron de presă care a dat 'Like'-uri unor publicații de extrema dreaptă
Un patron de presă francez, Philippe Carli, președintele grupului Ebra, care deține nouă ziare regionale în estul Franței, a demisionat după ce a fost acuzat că a dat 'Like'-uri unor publicații de extrema dreaptă pe LinkedIn, a anunțat marți acționarul grupului media, informează AFP. 'Credit Mutuel Alliance Federale ia act de
Într-un liceu din Londra, profesorii au fost înlocuiți de inteligența artificială
Pregătirea pentru examene cu ajutorul inteligenței artificiale (AI) și nu cu un profesor: un liceu privat din Londra a demarat un astfel de experiment, inițiativă privită cu circumspecție de o cercetătoare în domeniul AI, relatează AFP. David Game College, o unitate de învățământ privată situată în centrul Londrei, a la
MB: O femeie de 61 de ani s-a deghizat pentru a completa testele de cetățenie pentru cel puțin 14 aplicanți
O femeie de 61 de ani din Marea Britanie a fost arestată pentru că ar fi folosit 'o gamă de peruci' și alte elemente de deghizare pentru a completa testele de cetățenie pentru cel puțin 14 aplicanți, transmite marți DPA. Ministerul de Interne de la Londra a anunțat luni că femeia a fost arestată sub o suspiciunea de completare fraudulo
FOTO/VIDEO Franța, condusă de Paul Marcon, câștigă Bocuse d'Or, Sfântul Graal al gastronomiei
Un ''vis din copilărie'' devenit realitate: Paul Marcon din Auvergne a câștigat luni Bocuse d'Or, Sfântul Graal al gastronomiei, pentru Franța, în fața unor adversari scandinavi redutabili din punct de vedere istoric, Danemarca, Suedia și Norvegia, transmite AFP.
Maria Grazia Chiuri a reinterpretat designul jupoanelor cu crinolină într-o prezentare haute couture a casei Dior
Directoarea de creație a casei de modă Dior, Maria Grazia Chiuri, a dat luni startul defilărilor Haute Couture de la Paris cu o prezentare de jupoane cu crinolină și corsete din țesături transparente și vaporoase, informează Reuters. Modelele
Postul Fuji TV, un gigant al divertismentului din Japonia, zguduit de 'Scandalul Nakai'
Fuji TV, unul dintre principalele posturi de televiziune din Japonia, a difuzat multă vreme cele mai populare programe și emisiuni din această țară, înainte ca audiențele sale să scadă și să fie zguduit, începând din luna decembrie, de acuzații de agresiune sexuală care îl vizează pe unul dintre prezentatorii săi vedetă, informează AFP.
EXPO 2025/ Orașul japonez Osaka interzice fumatul pe stradă înaintea Expoziției universale
Orașul japonez Osaka a interzis de luni fumatul pe stradă, cu câteva săptămâni înainte de a găzdui Expoziția universală care va atrage milioane de vizitatori străini, transmite AFP. 'Expoziția universală va începe în aprilie și vom primi oameni din întreaga lume. Ne dorim să facem din Osaka un oraș &icir
TOP CINEMA Lungmetrajul de acțiune 'Flight Risk', pe primul loc în box-office-ul nord-american
Filmul 'Flight Risk', în regia lui Mel Gibson, s-a instalat pe prima poziție a box-office-ului nord-american la sfârșitul ultimului weekend din ianuarie, conform estimărilor publicate duminică de compania de specialitate Exhibitor Relations, informează AFP. Acest lungmetraj de acțiune a încasat 12 milioane de dolari &
Cântărețul Chris Brown cere despăgubiri de 500 de milioane de dolari de la Warner Bros pentru un documentar
Cântărețul Chris Brown a intentat un proces de 500 de milioane de dolari împotriva grupului Warner Bros. Discovery și a altor companii care au realizat 'un documentar defăimător' la adresa sa, potrivit unui comunicat distribuit joi pe contul de Instagram al artistului american, informează AFP. Documentarul 'Chris Brown: A History of Vio
O chitară celebră a lui Jeff Beck, vândută la licitație cu peste 1 milion de lire sterline
O licitație organizată la Londra pentru chitarele și alte echipamente muzicale care i-au aparținut legendarului chitarist britanic Jeff Beck a strâns peste 8 milioane de lire sterline (9,5 milioane de euro), din care peste 1,06 milioane de lire sterline numai pentru celebra sa chitară Gibson Les Paul 'Oxblood' din 1954, informează AFP. Această ch
Acord financiar între prințul Harry și proprietarul tabloidului The Sun
Prințul Harry a ajuns la un acord financiar cu proprietarul tabloidului The Sun, punând astfel capăt procesului pe care l-a intentat grupului media deținut de magnatul Rupert Murdoch, a anunțat miercuri David Sherborne, avocatul fiului cel mic al regelui Charles al III-lea, informează AFP. Acest acord de ultim moment le permite prințului
Grecia/ O statuie antică, găsită ''lângă coșuri de gunoi'' din Salonic
Poliția greacă a anunțat miercuri că a deschis o anchetă ce vizează o statuie descoperită de un cetățean elen într-o pungă neagră din plastic ''lângă coșuri de gunoi'' de pe o stradă din regiunea Salonicului, al doilea oraș ca mărime din Grecia, situat în nordul țării, informează AFP. Departamentul pentru Comb
Dependența de jocurile de noroc, o dramă națională în Bulgaria
Lazar figurează pe lista dependenților de jocuri de noroc, un flagel în Bulgaria, unde acest tip de dependență a devenit o problemă de sănătate publică. Cu toate acestea, tânărul de aproximativ 30 de ani a putut să se înscrie pe un site de pariuri și a pierdut mii de euro, o sumă pe care are de acum dreptul să o recupereze, informează miercuri AFP.
Trevor Noah va găzdui premiile Grammy pentru al cincilea an consecutiv
Actorul sud-african Trevor Noah va prezenta cea de-a 67-a ediție a Premiilor Grammy, marcând al cincilea an consecutiv în care va face oficiile de gazdă a evenimentului, transmite marți EFE. Marea gală a muzicii pop-rock, ce o propune, din nou, pe Beyonce drept mare favorită, cu 11 nominalizări, este programată pentru 2 februarie l
Prințul Harry și The Sun sunt 'foarte aproape' de un acord financiar, conform unui avocat al grupului
Prințul Harry și proprietarul tabloidului The Sun sunt 'foarte aproape' de un acord financiar pentru a pune capăt procesului inițiat de fiul mai mic al regelui Charles al III-lea, a afirmat marți un avocat al grupului News Group Newspapers (NGN), transmite AFP. 'Avocații celor două părți sunt angajați în negocieri foarte inte