Trotinetele electrice vor putea fi utilizate din nou în Copenhaga

Municipalitatea din Copenhaga, care a interzis anul trecut trotinetele electrice folosite în regim de gratuitate, a căror utilizare a devenit controversată în cele mai multe dintre metropolele lumii, va reintroduce aceste mijloace de transport cu condiţia respectării unor reguli stricte, au precizat luni reprezentanţii unor servicii din cadrul primăriei locale, potrivit AFP.
''Primele trotinete sunt aşteptate astăzi pe străzi. Noutatea este că ele nu pot fi închiriate din centrul oraşului şi trebuie să fie parcate în zone rezervate în acest scop la finalul deplasării'', au explicat departamentele tehnice şi de mediu din cadrul municipalităţii daneze într-un comunicat.
În octombrie 2020, utilizarea trotinetelor electrice a fost interzisă în oraş. Ele vor reveni începând de astăzi în centrul istoric al oraşului, precum şi în cartierele adiacente, dar nu vor putea fi parcate în aceste zone decât temporar, perioadă în care contorul va continua să înregistreze durata de utilizare.
Utilizatorii care încalcă această măsură şi îşi parchează trotinetele în afara celor 240 de zone speciale riscă o amendă de 45 de euro (338 de coroane daneze).
Utilizarea trotinetelor electrice este contestată în multe metropole din cauza coabitării dificile dintre utilizatorii acestui mijloc de transport, pietoni şi biciclişti în spaţiile urbane limitate.
''În trecut, ne-am confruntat cu mari probleme în ceea ce priveşte trotinetele electrice abandonate în intersecţii, pe trotuare sau pe pistele de biciclete, îngreunând deplasarea în oraş a rezidenţilor din Copenhaga. Noile reguli ar trebui să pună punct unor astfel de probleme'', a subliniat Jesper Borch, un responsabil din cadrul serviciilor tehnice, citat în comunicat.
Potrivit estimărilor, 300 de accidente asociate trotinetelor electrice au fost înregistrate în Copenhaga în anul 2019.
În Danemarca, purtarea căştii de protecţie va fi obligatorie pentru utilizatorii de trotinete electrice începând din ianuarie 2022.
În alte oraşe din lume, printre care şi Paris, viteza trotinetelor electrice este în prezent limitată la 20 de kilometri pe oră.
Singapore a decretat la rândul său în 2019 interzicerea trotinetelor pe trotuare, urmând exemplul Germaniei şi Franţei.
La Montreal, trotinetele electrice au devenit indisponibile în oraş la finalul unei perioade de testare care s-a încheiat printr-un eşec, întrucât utilizatorii acestui mijloc de transport nu au respectat normele lor de folosire. AGERPRES/(AS-autor: Simona Tatu, editor: Florin Bădescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Franța/ Comediantul Pierre Palmade, eliberat din închisoare, își va ispăși pedeapsa sub monitorizare electronică
Comediantul francez Pierre Palmade a fost eliberat miercuri din penitenciarul în care a stat închis timp de patru luni după ce a provocat un grav accident rutier. El va continua să își execute pedeapsa de doi ani de închisoare sub monitorizare electronică, la domiciliu, transmite AFP. Această tragedie a declanșat o furtună mediatică &ic
Înainte de moartea sa, soția lui Hackman a căutat informații despre simptome asemănătoare gripei și COVID
Cu câteva zile înainte ca Betsy Arakawa și soțul ei, actorul Gene Hackman, să moară în locuința lor, ea a căutat în mod repetat pe internet informații despre gripă și simptome asemănătoare COVID-19,
Harry și Charles rămân 'distanți', conform unor surse
Relația prințului Harry cu regele Charles al III-lea al Marii Britanii rămâne 'distantă', în condițiile în care scrisorile și apelurile telefonice ale ducelui de Sussex către tatăl său rămân fără răspuns, conform unor surse, relatează PA Media/dpa. Potrivit revistei 'People', Harry nu a fost informat în legătură cu
FOTO/VIDEO Spania/ Un octogenar atrage toate privirile într-un parc de skateboard din Bilbao
Rânjind poznaș, Juanjo Urbizu își pune o șapcă de baseball, își îndeasă cu grijă tricoul în pantalonii de trening și își reglează curelele de la cotiere înainte de a-și poziționa skateboardul pe marginea pistei, pregătit de 'drop', relatează miercuri Reuters. Ceilalți practicanți de skateboard, îmbrăcați
Harvey Weinstein, rejudecat la New York
Fostul producător de film Harvey Weinstein, a cărui cădere în dizgrație în 2017 a declanșat mișcarea internațională #MeToo, a revenit marți pe banca acuzaților, la New York, într-un nou proces pentru viol și agresiune sexuală, după anularea răsunătoare a condamnării sale inițiale, anul trecut, transmite AFP. Purtând un
Un ceas de buzunar care a aparținut unui pasager de pe Titanic ar putea obține 50.000 de lire sterline la licitație
Un ceas de buzunar de damă descoperit printre lucrurile unuia dintre pasagerii care a murit în timpul călătoriei inaugurale a celebrului Titanic s-ar putea vinde la licitație contra sumei de 50.000 de lire sterline (66.000 de dolari), potrivit DPA. Hans Christensen Givard, în vârstă de 27 de ani, pasager la clasa a doua, s-a
Sean ''Diddy'' Combs pledează nevinovat la acuzații extinse de trafic sexual
Rapperul Sean ''Diddy'' Combs a pledat nevinovat luni la un rechizitoriu federal extins prin care mogulului hip-hop i se aduc cinci acuzații inclusiv escrocherie și trafic sexual, potrivit Reuters. Combs, în vârstă de 55 de ani, a răspuns la noile acuzații care i se aduc în fața judecătorului Arun Subramanian din Manhattan. An
Meta își va antrena modelele AI pe datele publice ale utilizatorilor săi europeni
Meta va antrena modelele sale de inteligență artificială (AI) generativă pe conținutul public al utilizatorilor săi din Europa și pe conversațiile întreținute de aceștia cu chatbot-ul Meta AI, a anunțat compania luni, într-un comunicat. 'Persoanele din Uniunea Europeană care utilizează platformele noastre vor putea opta ca date
Blue Origin a încheiat cu succes zborul spațial la care au participat șase femei
Vedeta pop Katy Perry și partenera de viață a șefului companiei Amazon Jeff Bezos, Lauren Sánchez, alături de prezentatoarea de știri Gayle King, producătoarea de film Kerianne Flynn, precum și cercetătoarele Aisha Bowe și Amanda Nguyen s-au lansat luni din Texas, la bordul unui vehicul suborbital New Shepard, pentru o scurtă excursie spațială, transmite DPA.
Katy Perry spune că va cânta în spațiu în timpul zborului Blue Origin
Vedeta pop americană Katy Perry a spus că intenționează să cânte în spațiu în timpul unui zbor Blue Origin care urmează să o transporte, alături de alte cinci femei, la granița cu spațiul și care ar urma să aibă loc luni, informează DPA. ''Visez să merg în spațiu de 15 ani, iar mâine acest vis va deveni realitate''
Fatou, cea mai vârstnică gorilă din lume, și-a celebrat a 68-a aniversare la Grădina Zoologică din Berlin
Cea mai vârstnică gorilă din lume și-a celebrat cea de-a 68-a aniversare la Grădina Zoologică din Berlin, vineri, și a primit un desert special din partea îngrijitorilor ei, informează DPA. Fatou, care este femelă și care deține în mod oficial recordul mondial Guinness pentru cea mai bătrână gorilă din lume - cel puțin pentru cea mai v&
Papa Francisc este 'bucuros' că a ieșit din reședința sa, dar rămâne în convalescență, a anunțat Vaticanul
Papa Francisc, aflat în convalescență, a fost 'bucuros' că a putut să iasă din reședința papală și să se întâlnească cu mai mulți oameni în această săptămână, dar, în ciuda îmbunătățirii stării lui de sănătate, participarea sa la ceremoniile de Paște rămâne incertă, a anunțat vineri biroul de presă de la Vatican, citat
Australia/ O femeie a născut copilul unui alt cuplu după ce o clinică de fertilizare in vitro a încurcat embrionii
O femeie din Australia a născut copilul unui alt cuplu după ce un medic i-a implantat accidental embrionul greșit, a declarat proprietarul clinicii de fertilitate într-o scrisoarea în care și-a cerut scuze pentru acest incident, invocând o 'eroare umană', transmite vineri Reuters. Monash IVF, care realizează aproape u
Lady Gaga, Green Day și Post Malone, capete de afiș la festivalul Coachella
Zecile de mii de melomani așteptați să umple deșertul californian începând de vineri vor fi nevoiți să îndure temperaturi foarte ridicate în timp ce-i vor aplauda pe artiștii care vor urca pe scenă, precum Lady Gaga, Green Day și Post Malone, capetele de afiș ale celebrului festival american Coachella, transmite AFP. Pr
După ce a primit cuplul regal britanic, papa Francisc, încă în convalescență, a vizitat Bazilica Sfântul Petru
Papa Francisc, aflat încă în convalescență după o gravă pneumonie, a efectuat joi o scurtă vizită la Bazilica Sfântul Petru, a doua zi după audiența privată pe care le-a acordat-o la Vatican regelui Charles al III-lea și reginei Camilla, în marja vizitei lor de stat în Italia, informează AFP. Suveranul pontif, &ic