logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

După ce a primit cuplul regal britanic, papa Francisc, încă în convalescență, a vizitat Bazilica Sfântul Petru

Image

Papa Francisc, aflat încă în convalescență după o gravă pneumonie, a efectuat joi o scurtă vizită la Bazilica Sfântul Petru, a doua zi după audiența privată pe care le-a acordat-o la Vatican regelui Charles al III-lea și reginei Camilla, în marja vizitei lor de stat în Italia, informează AFP.

Suveranul pontif, în vârstă de 88 de ani, s-a deplasat într-un scaun cu rotile în bazilică pentru a inspecta lucrările de renovare și pentru a se reculege în fața mormântului papei Pius al X-lea, a dezvăluit o sursă de la Vatican pentru agenția de presă ANSA.

Papa Francisc a felicitat două tinere restauratoare și s-a informat în legătură cu activitatea din bazilică în timpul acestui An Jubiliar al Bisericii Catolice, care atrage la Roma milioane de pelerini, iar apoi s-a întors în apartamentele sale din Casa Marta, situată la mică distanță, potrivit aceleiași surse.

Miercuri, el i-a primit într-o audiență privată pe regele Charles al III-lea și pe regina Camilla, în contextul în care vizita programată inițial pentru marți a fost anulată la sfârșitul lunii martie din cauza stării de sănătate încă fragile a suveranului pontif. Vaticanul a publicat joi o fotografie realizată în timpul acestei întrevederi.

'Papa Francisc s-a întâlnit într-un cadru privat cu Majestățile Lor Regele Charles și Regina Camilla, în această după-amiază (miercuri - n.red.). În timpul întâlnirii, papa le-a transmis Majestăților Lor cele mai bune urări cu ocazia aniversării nunții lor și i-a urat totodată însănătoșire grabnică' regelui Charles al III-lea, care suferă de cancer, a anunțat Vaticanul într-un comunicat, miercuri seară.

'Majestățile Lor au fost încântate că papa s-a simțit suficient de bine pentru a le primi în vizită și pentru că el a putut să le transmită personal cele mai bune urări', a declarat un purtător de cuvânt de la Palatul Buckingham.

Regele Charles al III-lea, liderul suprem al Bisericii Anglicane, urmează de peste un an un tratament împotriva unui cancer a cărui natură nu fost dezvăluită. După ce a resimțit 'efecte secundare' ale tratamentului, monarhul britanic, în vârstă de 76 de ani, a fost spitalizat pentru scurt timp pe 27 martie și a fost nevoit apoi să se odihnească mai multe zile, înainte să își reia angajamentele oficiale pe 1 aprilie.

Papa Francisc a petrecut mai mult de cinci săptâmâni în Spitalul Gemelli din Roma din cauza unei duble pneumonii. Aflat în convalescență de la revenirea sa la Vatican pe 23 martie, suveranul pontif este încă slăbit de pe urma acestei boli care i-a amenințat viața și care i-a redus drastic activitățile.

Liderul de la Vatican ar trebui să respecte o perioadă de odihnă de două luni, dar a avut deja duminică o apariție publică surpriză în fața Bazilicii Sfântul Petru, în timpul căreia le-a mulțumit credincioșilor cu o voce încă fragilă, dar mai puțin slăbită decât cea pe care o avea atunci când a fost externat. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor: Simona Tatu, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 631

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Zig Zag 26-10-2026 15:15

Chris Brown evită închisoarea după ce a pledat vinovat în urma unei agresiuni dintr-un club de noapte

Cântărețul american Chris Brown a evitat luni o pedeapsă de închisoare cu executare în Regatul Unit, după ce a atacat un producător muzical cu o sticlă de tequila într-un club de noapte din Londra în anul 2023, informează Reuters. Chris Brown, în vârstă de 37 de ani, a primit o pedeapsă de opt luni de

Zig Zag 26-10-2026 14:21

Un alpinist german a murit pe muntele Ama Dablam din Nepal

Un alpinist german și-a pierdut viața după ce a căzut în gol în timpul coborârii de pe vârful unui munte himalayan situat în nord-estul Nepalului, a declarat luni un reprezentant al unei agenții de turism specializată în drumeții, transmite Reuters. Alpinistul, care cucerise duminică vârful Ama Dablam,

Zig Zag 26-10-2026 12:44

Primarul Londrei salută transformarea Oxford Street în zonă pietonală

Primarul Londrei, Sadiq Khan, a salutat transformarea Oxford Street într-o zonă pietonală, ''un moment cu adevărat important pentru capitală'', potrivit DPA. Începând de luni, o porțiune de circa un kilometru din această aglomerată stradă de shopping din Londra, între Orchard Street și Great Portland Street, va fi î

Zig Zag 26-10-2026 11:24

Eric Bauza, vocea unor personaje precum Bugs Bunny sau Daffy Duck, a murit la 46 de ani

Eric Bauza, actorul de dublaj cunoscut pentru că a dat voce unor personaje din seria Looney Tunes, precum Bugs Bunny sau Daffy Duck, a încetat din viață la vârsta de 46 de ani, transmite luni agenția de presă EFE. 'Eric Bauza, actor de dublaj recompensat cu Emmy și vocea actuală a unor personaje legendare din (universul) 'Looney Tunes'

Zig Zag 26-10-2026 08:38

VIDEO TOP CINEMA Thrillerul horror 'Clayface', în fruntea box-office-ului nord-american

'Clayface', noul thriller horror al Warner Bros. a urcat pe primul loc la box-office-ul nord-american, cu încasări estimate la 24 de milioane de dolari americani în primul weekend de la lansare, conform datelor publicate duminică de firma de analiză Rentrak, informează agenția de presă Xinhua.  

Zig Zag 24-10-2026 17:15

Poliția britanică fusese informată în 2019 cu privire la ''acuzațiile'' la adresa tatălui lui Meghan Markle

Poliția londoneză a confirmat sâmbătă că a primit în 2019 o scrisoare care conținea ''o serie de acuzații'' la adresa tatălui lui Meghan Markle, soția prințului Harry, document care, la momentul respectiv, nu a fost transmis altor autorități polițienești, informează AFP. Tabloidele The Sun și Daily Mail au relatat v

Zig Zag 24-10-2026 16:26

''Mona Lisa'', inaccesibilă pe fondul închiderii muzeelor din Paris din cauza temerilor legate de proteste

Turiștii veniți să viziteze sâmbătă Luvru au fost întâmpinați de porțile încuiate, ei neputând ajunge la ''Mona Lisa'' întrucât galeriile și muzeele din tot Parisul au fost închise din precauție, în așteptarea unor noi demonstrații. ''Când am venit, ne-am g&aci

Zig Zag 23-10-2026 22:06

VIDEO Trupa indie rock a actorului Ryan Gosling revine în activitate după o pauză de 17 ani

Dead Man's Bones, trupa indie rock a actorului Ryan Gosling, urmează să lanseze muzică nouă, la 17 ani după apariția pe piață a singurului album al acestui duo, informează DPA. Noua producție muzicală a acestei trupe va fi lansată marți, 27 octombrie, potrivit unui videoclip distribuit pe Instagram de soția lui Ryan Gosling, actrița Eva Me

Zig Zag 23-10-2026 18:46

Prințul William, invitat-surpriză într-un talk-show, a vorbit despre filme și despre vremea când voia să se facă DJ

Prințul William a vorbit despre cât de mult îi plac filmele lui Christopher Nolan, precum și despre faptul că, la un moment dat, și-a dorit să devină DJ cu prilejul participării, vineri, la emisiunea BBC Graham Norton Show pentru a promova Earthshot Prize, un premiu care recompensează soluții inovatoare legate de mediu, informează Reuters.

Zig Zag 23-10-2026 18:13

Un sanctuar din Portugalia oferă o nouă viață elefanților crescuți în captivitate

Departe de arena circului, o nouă viață a început pentru Julie, o femelă de elefant în vârstă de aproximativ 45 de ani, care descoperă libertatea pe colinele de lângă Alentejo, în sudul Portugaliei, într-un sanctuar care și-a deschis porțile în vara acestui an, informează AFP. 'Aici, elefantul este

Zig Zag 23-10-2026 16:55

Meghan, ''bulversată'' de acuzațiile împotriva tatălui ei privind deținerea unor materiale de pornografie infantilă

Meghan, soția prințului Harry, a spus că este ''profund bulversată'' de acuzațiile împotriva tatălui ei, Thomas Markle, privind deținerea unor materiale de pornografie infantilă, dezvăluite vineri de presa britanică, informează AFP. Într-un interviu pentru tabloidul american Daily Mail, Thomas Markle, de 82 de ani,

Zig Zag 23-10-2026 11:41

Justin Bieber la Seul, într-o vizită surpriză

Starul pop canadian Justin Bieber a sosit vineri la Seul într-o vizită surpriză, fiind prima sa călătorie în Coreea de Sud după aproximativ 13 ani, transmite Yonhap. Bieber a anunțat sosirea sa pe rețelele de socializare, postând mesajul

Zig Zag 23-10-2026 10:49

Primul lungmetraj generat cu AI în China intră în cinematografe

Primul lungmetraj din China realizat în întregime cu ajutorul inteligenței artificiale (AI) va fi lansat în cinematografe vineri, un test pentru această industrie în plină expansiune, transmite AFP. Reacțiile la acest lungmetraj generat cu AI se anunță, însă, mixte, vânzările de bilete fiind sub așteptări.

Zig Zag 22-10-2026 19:05

Franța / Un nou premiu literar recompensează operele scrise cu AI

Organizatorii unui nou premiu literar în Franța, botezat Prix Pascal și prezentat drept prima distincție de acest gen care recompensează o operă scrisă cu ajutorul inteligenței artificiale (AI), a lansat miercuri un apel la candidaturi, informează AFP. ''Premiul este deschis tuturor persoanelor care scriu în franceză, oriunde în spați

Zig Zag 22-10-2026 19:00

Papa Leon al XIV-lea: Sub 'armura' lor, adolescenții vor să iubească și să fie iubiți

Papa Leon al XIV-lea a lansat joi un apel pentru ca tinerii să fie ajutați să-și găsească locul în lume, în cadrul discursului său adresat participanților la Congresul Internațional pentru Pastorația în Școli și Universități, care se desfășoară în prezent la Vatican, informează agenția de presă ANSA. 'Sub armura pe care atât d