Un elveţian care sfidează boala Parkinson şi a parcurs peste 1.000 km în Munţii Alpi plănuieşte o nouă provocare

Un elveţian diagnosticat cu Parkinson, care a făcut o drumeţie de peste 1.100 km în Munţii Alpi pentru a creşte nivelul de conştientizare cu privire la această boală neurodegenerativă, se pregăteşte pentru următoarea sa provocare, după ce a suferit o operaţie în urma căreia i-au fost implantaţi electrozi în creier, relatează Reuters miercuri.
Yves Auberson a reuşit să depăşească spasmele musculare şi alte simptome cu care s-a confruntat în timpul drumeţiei de trei luni de anul trecut. Plecând din est, de la Montreux, unde lucrează ca instructor într-o clinică, el a escaladat vârfuri de mare altitudine în timpul acelei provocări.
Auberson a fost ales personalitatea anului în 2020 de publicul din regiunea în care este situat oraşul său natal, Nyon, în apropiere de Geneva.
Foto: (c) Denis Balibouse/REUTERS
"Ceea ce m-a motivat să realizez această excursie a fost faptul că mi-am dorit ca oamenii să cunoască mai bine această boala care este cu adevărat necunoscută. Aşa că am făcut ceva care cred că a fost important şi cu care oamenii pot relaţiona. Faptul că am realizat această drumeţie - unii oameni au înţeles, chiar mai mult decât speram - a depăşit aşteptările noastre", a declarat Yves Auberson pentru Reuters Television.
"A fost foarte important pentru mine, pentru că am vrut să demonstrez că este posibil, chiar şi cu boala Parkinson, să poţi face încă multe lucruri. Din moment ce iubesc munţii, era evident ca voi realiza această provocare la munte", a adăugat el.
"Am primit o mulţime de e-mailuri, tone şi tone de mesaje de încurajare, de la oameni care mi-au mulţumit. Asta este ceea ce mă hrăneşte", a precizat Auberson.
Foto: (c) Denis Balibouse/REUTERS
Fost jucător profesionist de golf, Auberson a fost diagnosticat în 2004, la vârsta de 35 de ani, cu Parkinson, o tulburare neurodegenerativă ce provoacă tremurături şi dificultăţi de deplasare, de echilibru şi de coordonare şi care se înrăutăţeşte în timp.
În martie, el a suferit o intervenţie chirurgicală majoră, procedură cunoscută sub numele de stimulare cerebrală profundă, în cadrul căreia i-au fost implantaţi electrozi în anumite zone ale creierului, conectaţi printr-un fir implantat la un dispozitiv din piept, ce trimite impulsuri pentru a reduce simptomele. Auberson s-a confruntat cu simptome dureroase în urma renunţării la cele cincisprezece medicamente pe care le lua şi se aşteaptă la o perioadă de răgaz de cinci ani.
"Totul s-a schimbat. Efectiv, totul. Pot să fac lucruri pe care nu le mai puteam face. Trebuie să fiu atent, pentru că nu m-am vindecat complet. E adevărat, nu voi fi niciodată complet vindecat, ştim că boala Parkinson nu este vindecabilă, dar aici mi-au oferit şansa de a avea o viaţă nouă, iar acest lucru este atât de grozav, deoarece funcţionez", a explicat elveţianul.
Foto: (c) Denis Balibouse/REUTERS
Auberson plănuieşte o nouă provocare, însă deocamdată nu a oferit multe detalii despre aceasta. "Această nouă provocare va implica o bicicletă, un triciclu, o bicicletă personalizată, şi apă. Vor fi apa şi o bicicletă", a spus el. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Codruţ Bălu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
O statuie din ceară a președintelui Macron, furată de la Muzeul Grevin din Paris și depusă în fața Ambasadei Rusiei
Statuia din ceară a președintelui Emmanuel Macron a fost furată luni de activiști ai organizației Greenpeace de la Muzeul Grevin din Paris și a fost depusă, apoi, în fața Ambasadei Rusiei în semn de protest față de legăturile economice dintre Franța și Rusia, au anunțat mai multe surse concordante, citate de AFP. 'După părerea noastră, Franța f
Egiptul vrea să construiască un oraș în deșert, alimentat de un canal artificial al Nilului
Egiptul a lansat oficial sâmbătă un nou megaproiect imobiliar, cel al unui oraș exclusivist în inima deșertului, de-a lungul unui canal artificial derivat din fluviul Nil, la vest de Cairo, informează AFP. Denumit Jirian, noul oraș face parte dintr-un vast program intitulat 'Noua Deltă', lansat în 2021, ce vizează transformarea unei s
Jonathan Anderson, numit director artistic al colecțiilor pentru femei la casa de modă Dior
După luni de speculații, creatorul Jonathan Anderson a fost numit luni director artistic al colecțiilor pentru femei la casa de modă Dior, înlocuind-o pe Maria Grazia Chiuri, și devenind astfel primul stilist care va coordona în același timp colecțiile pentru femei și pentru bărbați concepute de această casă de modă emblematică a grupului LVMH, informează
Un bărbat care transporta circa 40 de vipere, arestat pe un aeroport din India
Un pasager care transporta ilegal circa 40 de șerpi veninoși și țestoase a fost arestat după ce a aterizat în metropola indiană Bombay, au anunțat duminică seara autoritățile vamale indiene, informează AFP. Bărbatul călătorea cu un zbor ''provenind din Thailanda'', având asupra sa șerpi, printre care circa 40 de vip
O lucrare de Banksy apărută pe un perete din Marsilia a fost curățată după ce fusese vandalizată noaptea trecută
La două zile după apariția sa pe un perete din Marsilia, în sud-estul Franței, o operă a artistului de 'street art' Banksy a fost vandalizată în noaptea de sâmbătă spre duminică, însă de atunci a fost curățată, a constatat un jurnalist AFP. Vopseaua de culoare violet a fost curățată rapid duminică dimineață, ast
Thailandeza Opal Suchata Chuangsri a câștigat concursul Miss World 2025
Thailandeza Opal Suchata Chuangsri a fost încoronată Miss World sâmbătă în India, unde s-a desfășurat concursul internațional în acest an, informează CNN.com, citând AP. Chuangsri s-a clasat în fruntea a 108 concurente la competiția desfășurată în orașul Hyderabad din sudul țării. Hasset Dereje Admassu din Etio
Fosta prințesă Mako a Japoniei a născut primul său copil
Mako Komuro, fiica cea mare a prințului moștenitor Fumihito, care renunțase la titlul regal pentru a se căsători cu iubitul ei din facultate, a născut primul său copil, a anunțat vineri Agenția Casei Imperiale, informează agenția de presă Kyodo. Fosta prințesă, în vârstă de 33 de ani, și copilul - primul nepot al prințului moștenit
Russell Brand a pledat nevinovat la acuzațiile de viol și agresiune sexuală
Actorul și prezentatorul britanic Russell Brand, acuzat de violarea și agresarea sexuală a patru femei, a pledat nevinovat vineri în fața unui tribunal din Regatul Unit, informează AFP. Actorul în vârstă de 49 de ani, devenit influencer și adept al teoriilor conspirației, a luat cuvântul doar pentru a afirma că pledează
Peste 170 de episoade și zeci de erori: Trei medici croați au examinat serialul 'Dr. House'
Un neurolog care a efectuat o colonoscopie, un RMN realizat de un specialist necorespunzător: deși a sedus milioane de fani, serialul 'Dr. House' nu este 100% credibil, au scris într-un studiu trei medici croați după ce au analizat fiecare minut din cele 177 de episoade ale acestei producții de televiziune, informează AFP. Serial
Acord între Amazon și The New York Times privind utilizarea conținuturilor pentru antrenarea AI generativă
The New York Times a anunțat joi încheierea unui acord cu compania Amazon prin care autorizează gigantul tehnologic să utilizeze conținuturile cotidianului american pentru a-și dezvolta modelele de inteligență artificială (AI) generativă, informează AFP. Parteneriatul a fost încheiat într-un moment când grupul de presă
Guatemala: Descoperirea unui oraș maya vechi de 2.800 de ani
Vestigii ale unui oraș maya care datează de peste 2.800 de ani au fost descoperite într-o zonă arheologică din nordul Guatemalei, în apropiere de Mexic, a anunțat joi Ministerul Culturii din această țară central-americană, relatează AFP. Civilizația maya s-a întins pe teritorii care ocupă în prezent sudul Mexicului, Gua
Maria Grazia Chiuri a demisionat din funcția de director artistic al casei Dior
Presimțită de mai multe luni, demisia italiencei Maria Grazia Chiuri, directoarea colecțiilor feminine realizate de casa Dior, a fost anunțată în cele din urmă joi, prin intermediul unui comunicat de presă, de grupul LVMH, care deține această casă de modă emblematică, informează AFP. Numită în acea funcție în anul 2016, ea a
Regatul Unit: Cinci persoane arestate după ce au perturbat filmarea unui lungmetraj cu actrița israeliană Gal Gadot
Poliția din Londra a anunțat miercuri că a arestat cinci persoane care au perturbat de mai multe ori filmarea unui lungmetraj cu actrița israeliană Gal Gadot, informează AFP. 'În ultimele săptămâni, câțiva manifestanți au perturbat filmarea unui lungmetraj în mai multe zone din Londra. Ei au făcut acest lucru pentru că o actriță imp
Ediția din acest an a Eurovision a fost urmărită de 166 de milioane de telespectatori, o audiență record (organizatori)
Concursul muzical Eurovision, desfășurat anul acesta în orașul elvețian Basel, a înregistrat o ''audiență record'', au anunțat miercuri organizatorii, potrivit DPA. Circa 166 de milioane de persoane au vizionat concursul Eurovision în luna mai, potrivit Uniunii Europene de Radio și Televiziune (EBU), cu 3 milioane mai
Taylor Swift și Kendrick Lamar concurează luni seară la gala American Music Awards
Cântărețul Kendrick Lamar, un artist premiat cu Grammy și totodată capul de afiș al spectacolului organizat în pauza evenimentului Super Bowl 2025, va concura cu Post Malone, Taylor Swift, Beyonce și cu alți muzicieni la gala American Music Awards (AMA), care va avea loc luni seară în orașul Las Vegas, informează Reuters. Rap