logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Maria Grazia Chiuri a demisionat din funcția de director artistic al casei Dior

Image

Presimțită de mai multe luni, demisia italiencei Maria Grazia Chiuri, directoarea colecțiilor feminine realizate de casa Dior, a fost anunțată în cele din urmă joi, prin intermediul unui comunicat de presă, de grupul LVMH, care deține această casă de modă emblematică, informează AFP.

Numită în acea funcție în anul 2016, ea a fost prima femeie care a ocupat postul de director artistic în cadrul legendarei case de modă pariziene.

În comunicatul său, casa Dior și-a exprimat 'cea mai profundă recunoștință' față de doamna Chiuri, după 'o colaborare formidabilă', precizând că ea a fost cea care a dorit să își părăsească postul.

'Sunt deosebit de recunoscătoare pentru munca depusă de echipele mele și de Atelierele Dior (...) Împreună, am construit un capitol de referință de care sunt extrem de mândră', a declarat Maria Grazia Chiuri, citată în același comunicat.

După extravagantul și provocatorul John Galliano și aclamatul, dar efemerul Raf Simons, stilista italiană, în vârstă de 61 de ani, a reușit într-un interval de nouă ani să își impună viziunea pe care o avea asupra femeii Dior, în special printr-un stil mai 'ușor de purtat' și 'confortabil' și prin colaborări cu artiste feministe.

În octombrie 2016, proaspăt venită de la casa Valentino, creatoarea italiană a făcut senzație atunci când, pentru prima sa colecție realizată pentru Dior, a prezentat un simplu tricou alb pe care scria cu litere negre mesajul 'Ar trebui să fim cu toții feministe', o frază împrumutată de la scriitoarea nigeriană Chimamanda Ngozi Adichie.

Marți, creatoarea de modă și-a prezentat cea mai recentă colecție de croazieră în Roma natală, în cadrul unei defilări organizate în grădinile Vilei Albani, un palat neoclasic din secolul al XVIII-lea. Acest eveniment spectaculos, inspirat de celebrul 'Bal Blanc' ('Balul Alb') organizat de contesa Mimi Pecci-Blunt în 1930 la Paris, s-a încheiat cu ovații în picioare din partea publicului.

Succesorul ei nu a fost anunțat încă în mod oficial, chiar dacă numele lui Jonathan Anderson este vehiculat deja de câteva luni. Numit la conducerea brandului Dior Homme în aprilie, înlocuindu-l pe Kim Jones, acest creator de modă nord-irlandez ar urma să devină astfel primul stilist care va coordona în același timp colecțiile masculine și feminine concepute de casa Dior. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Ada Vîlceanu) 

Afisari: 424

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Zig Zag 28-07-2025 08:57

Anchetă pentru deturnare de fonduri la Templul Shaolin din China

Conducătorul celebrului Templu Shaolin din China, templu considerat leagănul artelor marțiale chineze, este anchetat pentru deturnare de fonduri și conduită imorală, conform unui anunț făcut de mănăstire, transmite luni AFP. Shi Yongxin, supranumit ''călugărul patron'', este bănuit că ''a deturnat fonduri destinate unor

Zig Zag 27-07-2025 12:50

Helen Mirren, care a împlinit 80 de ani, spune că ''îmbătrânește cu bucurie''

Actrița britanică Helen Mirren a afirmat, la împlinirea vârstei de 80 de ani, că ''îmbătrânește cu bucurie'' mai degrabă decât ''cu grație'', au relatat sâmbătă DPA și PA Media. Actrița, recompensată cu Oscar și care a împlinit sâmbătă 80 de ani, este cunoscută pentru portretizarea

Zig Zag 25-07-2025 15:06

Oasis va concerta la Londra pentru prima oară după mai bine de 16 ani

Oasis va urca din nou pe scenă la Londra, vineri, pe legendarul stadion Wembley, într-un prim concert după o pauză de peste 16 ani, transmite DPA. După mai multe concerte organizate 'acasă', în Heaton Park din Manchester, formația recent reîntregită după împăcarea fraților Liam și Noel Gallagher va cânta p

Zig Zag 25-07-2025 13:57

O chitară care i-a aparținut lui Jimmy Page ar putea obține 50.000 de lire sterline la licitație

O chitară oferită de Jimmy Page, chitaristul trupei Led Zeppelin, drept premiu al unei competiții care a avut loc cu mai bine de 50 de ani în urmă s-ar putea vinde pentru 50.000 de euro în cadrul unei licitații, informează DPA și PA Media. Chitara electrică Gretsch Chet Atkins 6120, din anul 1957, a reprezentat premiul unei competi

Zig Zag 25-07-2025 12:34

Un recipient pentru popcorn de la Marvel, care costă 80 de dolari, a stabilit un record Guinness

Un recipient uriaș pentru popcorn, care coastă 80 de dolari și are forma personajului din universul Marvel Galactus, devoratorul de planete, oferă o experiență unică în domeniul gustărilor din sala de cinema, informează Reuters.  

Zig Zag 24-07-2025 19:17

Actorul și starul de wrestling Hulk Hogan a murit la vârsta de 71 de ani

Actorul și starul de wrestling Hulk Hogan a murit la vârsta de 71 de ani, conform unui anunț făcut joi de revista americană U.S. Weekly, care-i citează familia, transmit AFP și Reuters. Gigantul cu părul platinat și tenul mereu bronzat a devenit imaginea wrestlingului profesionist în anii 1980, contribuind la transformarea luptelor

Zig Zag 24-07-2025 14:57

Ungaria interzice trupa rap irlandeză Kneecap înainte de concertul programat la Festivalul Sziget

Autoritățile ungare i-au interzis trupei rap irlandeze Kneecap să intre în Ungaria pentru a cânta la Festivalul Sziget, acuzându-i pe membrii formației de antisemitism și glorificare a grupării militante Hamas, conform anunțului făcut joi de un purtător de cuvânt al guvernului de la Budapesta, transmite DPA. Trupa Kneec

Zig Zag 24-07-2025 12:39

Muzeul Madame Tussauds a dezvelit 13 noi statui din ceară dedicate lui Taylor Swift

Muzeul Madame Tussauds a dezvelit miercuri 13 noi statui din ceară dedicate starului pop american Taylor Swift și care vor fi în curând expuse în 13 dintre filialele mondiale ale instituției, printre care și în cea din capitala britanică, informează AFP. Această lansare simultană reprezintă cel mai ambițios proiect din istoria Madame Tu

Zig Zag 24-07-2025 11:22

Omagii pentru Ozzy Osbourne în orașul natal, Birmingham

Sute de fani Ozzy Osbourne s-au reunit miercuri în fața mai multor repere din orașul natal al acestuia, Birmingham, în timp ce numeroși artiști au continua să-i elogieze influența în domeniul muzicii heavy metal, informează Reuters.  

Zig Zag 23-07-2025 12:15

Tripleți identici, un caz medical extrem de rar, născuți în Slovacia

Tripleți identici s-au născut în Slovacia, potrivit Spitalului universitar pentru copii din Cașovia, care a explicat că este un caz medical extrem de rar, care se întâmplă aproximativ o dată la 100 de milioane de nașteri, informează marți DPA. O astfel de naștere este mereu asociată cu riscuri semnificative, a precizat marți spitalul. Cu toat

Zig Zag 22-07-2025 19:59

Pedro Pascal joacă rolul Omului elastic (Mister Fantastic) în 'The Fantastic 4'

Starul chiliano-american Pedro Pascal preia rolul Omului Elastic (Mister Fantastic), pe cale să devină tată, în 'Fantastic Four: Beginnings', blockbusterul de vară al francizei Marvel, ce va fi lansat de miercuri în cinematografele din Franța și de vineri și în SUA, transmite marți AFP. După ce a mânuit sabia &i

Zig Zag 21-07-2025 17:30

Concertul lui Robbie Williams la Berlin a fost amânat din cauza vremii nefavorabile

Un concert în aer liber pe care trebuia să-l susțină luni, pe stadionul Waldbühne din Berlin, cântărețul britanic Robbie Williams, a fost amânat pentru ziua de miercuri din cauza prognozei meteorologice care prevede ploi puternice, transmite DPA. Deținătorii de bilete sunt informați prin e-mail, conform unui purtător de

Zig Zag 21-07-2025 15:19

Elon Musk anunță 'Baby Grok', o aplicație de inteligență artificială concepută pentru copii

Elon Musk a anunțat că firma sa de inteligență artificială xAI va crea 'Baby Grok', o nouă aplicație AI concepută pentru copii, transmite luni EFE. 'Creăm Baby Grok @xAI, o aplicație dedicată conținutului pentru copii', a anunțat antreprenorul într-un

Zig Zag 20-07-2025 01:06

VIDEO SUA: Patronul unei firme americane, surprins cu amanta la un concert Coldplay, a demisionat

Directorul unei mici companii americane a demisionat sâmbătă, în timp ce internetul s-a inflamat în ultimele zile din cauza unui videoclip filmat la un concert Coldplay care îl arată îmbrățișând-o pe una dintre colegele sale - un flagrant delict de adulter, potrivit internauților, notează AFP. 'Liderii noștri ar trebui s

Zig Zag 18-07-2025 20:13

Slovenia a legalizat sinuciderea asistată

Slovenia a legalizat vineri sinuciderea asistată, după un referendum în care majoritatea alegătorilor au votat în favoarea acestei practici, o problemă controversată în multe țări europene, transmite AFP. Parlamentul a adoptat legea cu 50 de voturi pentru și 34 împotrivă, trei parlamentari abținându-se. Textul acord