Finlanda - Un avion cu o vechime de aproape 80 de ani îşi va relua zborurile vara aceasta

Un avion Douglas DC-3 (înregistrat OH-LCH), construit în urmă cu aproape 80 de ani, va decola din nou de pe Aeroportul din Helsinki vara aceasta, a anunţat compania Finavia într-un comunicat de presă emis vineri, relatează agenţia Xinhua.
Avionul este în prezent cea mai veche aeronavă de pasageri din ţară care este încă în uz.
Ultimul zbor programat pentru compania aeriană finlandeză Finnair al aeronavei a avut loc în 1967, se menţionează în comunicat.
Avionul a decolat pentru ultima dată de pe Aeroportul din Helsinki în urmă cu 20 de ani.
Deţinut de compania Airveteran - a cărei activitate constă în protejarea aeronavelor istorice din Finlanda -, avionul este operat de DC Association din Helsinki, potrivit Finavia.
Finavia ''doreşte să sprijine această activitate valoroasă şi istorică'', a declarat Jani Elasmaa, vicepreşedinte al companiei care administrează aeroporturile finlandeze, citat în comunicatul de presă.
''Pentru ca DC-3 să poată decola de pe Aeroportul din Helsinki, în forma actuală şi modernă a aeroportului, am făcut numeroase aranjamente speciale'', a notat el.
Elasmaa a adăugat că rara oportunitate a fost facilitată de perioada mai liniştită decât în mod normal de pe aeroport, în timpul pandemiei de COVID -19.
OH-LCH a fost fabricat de Douglas Aircraft Company din California, Statele Unite, în 1942.
Primul zbor comercial al aeronavei, efectuat pentru fosta companie aeriană finlandeză Aero (actuala Finnair), a avut loc în 1948, potrivit DC Association.
Avionul nu a fost folosit doar de Finnair, ci şi de forţele de apărare finlandeze.
Aparatul de zbor a fost văzut pe aeroportul din Helsinki timp de aproape 70 de ani, de la înfiinţarea aeroportului, în iulie 1952.
''Acest DC-3 face parte din istoria aviaţiei finlandeze şi are valoare de obiect de muzeu. Nu mai sunt multe ca el în lume'', a declarat Elasmaa.
Avionul va decola din nou la începutul lunii iunie. Se doreşte ca acesta să efectueze aproximativ 40 de zboruri în această vară.
Aeronava cu 19 locuri urmează să fie transferată pe Aeroportul din Helsinki la data de 23 mai din hangarul Aeroportului din Vaasa al Finavia.
''Viziunea noastră este ca acest avion să poată să zboare o sută de ani'', a declarat Ahti Pohjonen, secretar şi membru al consiliului de administraţie al DC Association.
Asociaţia respectă protocolul de siguranţă al Agenţiei Europene pentru Siguranţa Aviaţiei (EASA), a precizat Pohjonen, adăugând că toţi piloţii săi sunt profesionişti. AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Codruţ Bălu, editor online: Ada Vîlceanu)
Sursa foto: Centre of Aviation Photography/Finavia/Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Shakira, incognito printre participanții la Carnavalul de la Barranquilla
Vedeta muzicii latino Shakira și-a făcut apariția incognito, sâmbătă, împreună cu cei doi copii ai săi, printre participanții la Carnavalul de la Barranquilla, orașul ei natal din Columbia, purtând o mască colorată și un costum de schelet fluorescent. Imaginile cu artista în timpul evenimentului au inundat rețelele sociale, transmite AFP.
Gala American Music Awards va reveni în calendarul industriei muzicale în luna mai
După ce a dispărut din calendar începând din 2022, gala American Music Awards va reveni în programul industriei muzicale la o nouă dată - de sărbătoarea Memorial Day -, într-un nou oraș - Las Vegas - și la un nou post de televiziune - CBS, informează revista Variety. Dick Clark Productions și postul CBS au sugerat &icir
Cântăreața Roberta Flack, interpreta cântecului ''Killing Me Softly With His Song'', a murit la vârsta de 88 de ani
Cântăreața americană Roberta Flack, recompensată cu mai multe premii Grammy și ale cărei balade senzuale, precum ''The First Time Ever I Saw Your Face'' și ''Killing Me Softly With His Song'', au ajuns în fruntea clasamentelor muzicale în anii 1970, a murit luni, la vârsta de 88 de ani, a anunțat agentul ei de presă, po
Un turist a fost amendat cu 500 de euro după ce a plonjat în Fontana di Trevi din Roma
Un turist neozeelandez în vârstă de 30 de ani, care locuiește la Londra, a fost amendat cu 500 de euro după ce a plonjat sâmbătă seară în Fontana di Trevi din Roma, informează agenția de presă ANSA. Bărbatul a fost oprit inițial de Poliția italiană împreună cu doi însoțitori, însă a reușit să se elibereze și să
Actorul Gerard Depardieu, vizat de o anchetă pentru fraudă fiscală în formă agravată
Actorul francez Gerard Depardieu este vizat de o anchetă pentru fraudă fiscală în formă agravată și spălare de bani, sub suspiciunea că și-a stabilit în mod fictiv domiciliul în Belgia începând din 2013, au dezvăluit luni mai multe surse familiarizate cu acest dosar, informează AFP. Percheziții și audieri au avut loc la jumătatea
Săptămâna Modei de la Londra se încheie luni seară cu o defilare a casei Burberry
Săptămâna Modei de la Londra se va încheia luni seară cu o defilare a casei de lux britanice Burberry, după o ediție mai scurtă și marcată de mai multe absențe în 2025, într-o perioadă deosebit de dificilă pentru creatorii din această industrie, informează AFP. Casa Burberry, celebră pentru articolele sale vestimentare din tartan, &icir
Panama: O nouă cerere de anulare a concesiunilor portuare chineze
O nouă plângere a fost depusă cerând anularea concesiunii care permite unei filiale a conglomeratului din Hong Kong CK Hutchison să opereze două porturi pe Canalul Panama, a indicat vineri justiția panameză, scrie AFP. O cameră a Curții Supreme a confirmat 'admiterea cererii de anulare' a concesiunii, depusă miercuri de un
Italia/ Excursioniști prost echipați iau cu asalt vulcanul Etna pentru a-și face selfie-uri
Autoritățile siciliene se pregătesc să facă față în acest weekend unui aflux neobișnuit de vizitatori dornici să își facă selfie-uri pe pantele vulcanului Etna, în urma unei scurgeri de lavă la altitudine, care durează de două săptămâni, notează vineri AFP. Lava incandescentă a celui mai faimos vulcan din Sicilia, contr
Rusia: O celebră închisoare din Sankt Petersburg, vândută la licitație
O celebră închisoare din Sankt Petersburg, unde au fost deținuți revoluționari și dizidenți, a fost vândută la licitație pentru a fi transformată în hotel, restaurante, muzeu și galerii de artă, a anunțat vineri noul proprietar, transmite AFP. Acest mare complex penitenciar construit în formă de cruce din cărămizi roșii
Un vierme de catifea preistoric, desemnat 'Insecta anului 2025' în Noua Zeelandă
O creatură asemănătoare unui vierme, care emite jeturi de fluid ca să-și captureze prada, a primit titlul de 'Insecta anului 2025' în Noua Zeelandă, informează DPA. Acest peripatus, denumit Ngaokeoke sau vierme de catifea de Noua Zeelandă, a fost desemnat câștigător după ce a obținut 2.652 din totalul de 24.985 de voturi acordate în c
Piesa 'Beautiful Things' a cântărețului Benson Boone, cel mai bine vândut single digital în 2024 (IFPI)
Melodia 'Beautiful Things', a artistului american Benson Boone, a fost desemnată cel mai bine vândut single la nivel internațional pe platforme digitale în 2024 de către Federația Internațională a Industriei Fonografice (IFPI), relatează vineri DPA/PA Media. Cântărețul, care a fost nominalizat la categoria cel mai bun
Febra dengue/ Un sat filipinez oferă recompensă pentru fiecare țânțar prins, viu sau mort
Un sat din Filipine s-a oferit să plătească locuitorilor 1 peso filipinez (0,017 dolari) pentru fiecare cinci țânțari - sau larve - prinși, vii sau morți, în cadrul eforturilor de combatere a creșterii numărului de cazuri de febră dengue, transmite vineri agenția DPA. Satul Addition Hills din Mandaluyong, o suburbie a capitalei Man
Moartea cântărețului Liam Payne în Argentina/ Acuzațiile formulate împotriva a trei dintre inculpați au fost respinse
Acuzațiile de omor prin imprudență formulate împotriva a trei dintre cei cinci inculpați în Argentina în cadrul anchetei privind decesul lui Liam Payne, fost membru al trupei One Direction, care a murit după ce a căzut de la balconul unui hotel, în octombrie, au fost retrase, a declarat joi o sursă judiciară, citată de AFP.
Anglia/ Apariția unei doline în mijlocul unei străzi principale a dus la închiderea circulației
O dolină de proporții a dus la închiderea străzii principale dintr-o localitate din Anglia, relatează miercuri DPA și PA Media. Poliția din comitatul Surrey a evacuat mai multe proprietăți și a instalat un cordon de 100 de metri după apariția unei doline în mica localitate Godstone, situată la circa 30 de kilometri sud de Londra, luni seară.
Rapperul american A$AP Rocky, achitat în procesul în care era acuzat de agresiune cu armă
Rapperul american A$AP Rocky a fost achitat de un tribunal din Los Angeles, marți, în procesul său pentru agresiune cu o armă semiautomată, transmite AFP. Pe numele său real Rakim Mayers, artistul în vârstă de 36 de ani, care are doi copii cu cântăreața Rihanna, a fost judecat pentru că și-a împușcat un fost prieten, în noie