Moartea prinţului Philip: Membrii unui trib insular îl vor jeli pe cel pe care l-au venerat

Un trib din statul insular îndepărtat Vanuatu care l-a considerat un zeu pe prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, va organiza un ritual de jelire şi dansuri ceremoniale pentru a marca decesul acestuia, a declarat un expert citat sâmbătă de DPA/PA Media. Ducele de Edinburgh a încetat din viaţă, vineri, la vârsta de 99 de ani.
Grupul, care trăieşte în satele de pe insula Tanna din fosta colonie anglo-franceză, îl venera pe ducele de Edinburgh, despre care credea că este o reîncarnare a unui războinic străvechi care a părăsit insula pentru a lupta într-un război.
Potrivit credinţei tribului din Yaohnanen şi din satele din jur, pentru care tradiţiile spirituale sunt deosebit de importante, liderul luptătorilor urma să revină în insule însoţit de o soţie albă, bogată.
Kirk Huffman, o autoritate în aşa-numitul cult "Mişcarea prinţului Filip", a declarat pentru Daily Telegraph: "Îmi imaginez că vor avea loc unele jeliri ritualice, unele dansuri speciale".
Huffman a declarat că în cadrul acestor ritualuri "bărbaţii vor bea kava (o infuzie din rădăcina unei plante de ardei), cheia deschiderii uşii către lumea intangibilă".
"Pe Tanna nu se bea ca mijloc de îmbătare. Se conectează lumea materială cu lumea imaterială", a explicat expertul.
Credinţa locuitorilor ar putea continua cu prinţul Charles, care a vizitat cel mai recent Vanuatu în 2018, a adăugat el.
În timpul vizitei, prinţul de Wales l-a întâlnit pe Jimmy Joseph, din satul Yaohnanen, cu ocazia unui tur al ţării, cunoscută anterior sub numele de New Hebridies.
Prinţul a strâns cu căldură mâna lui Joseph când i-a fost oferit un dar. Cu această ocazie, Joseph a declarat: "I-am oferit un baston pentru tatăl său, realizat de mâinile celor din "Mişcarea prinţului Filip". I-am spus că mulţi oameni din mişcare au murit, dar mai sunt unii rămaşi în viaţă. Prinţul a replicat că va transmite mesajul personal". AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte şi:
VIDEO Prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, a încetat din viaţă
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Bătălia sutanelor: Cine îl va îmbrăca pe noul papă?
De mai multe decenii, un croitor din Roma confecționează sutana albă pe care noii papi o îmbracă imediat după ce sunt aleși, dar de această dată concurența începe să își facă simțită prezența, informează AFP. Croitorii de la Gammarelli pregăteau în mod tradițional trei ținute - scurtă, medie și lungă -, dar au anunțat că, de această dat
Toți cei 133 de cardinali electori au ajuns la Roma
Toți cei 133 de cardinali electori, cu vârste mai mici de 80 de ani și care vor trebui să îl aleagă pe noul papă în timpul conclavului ce va începe miercuri, au ajuns la Roma, a anunțat luni biroul de presă de la Vatican, informează AFP.
Brazilia: Poliția a dejucat un complot ce viza plasarea unei bombe la concertul cântăreței Lady Gaga în Rio de Janeiro
Poliția braziliană a anunțat duminică că a dejucat un atac cu bombă planificat la concertul istoric susținut de Lady Gaga, care a atras sâmbătă seară peste 2 milioane de persoane pe plaja Copacabana din Rio de Janeiro, informează Reuters. Poliția Civilă din statul Rio de Janeiro, care lucrează în coordonare cu Ministerul Justiției,
Regele Charles și membri ai familiei regale vor asista la o paradă militară ce va marca Ziua Victoriei în Europa
Regele Charles al III-lea al Regatului Unit și alți membri ai familiei regale britanice se vor alătura veteranilor de război și publicului general pentru a asista la o mare paradă militară și la zborul unei escadrile de avioane, luni, în debutul celor patru zile de evenimente care vor celebra cea de-a 80-a aniversare a Zilei Victoriei în Europa, ce a marc
Lady Gaga a susținut un mega-concert gratuit pe plaja Copacabana din Rio de Janeiro
O operă pop în fața unui public uriaș cuprins de frenezie pe legendara plajă Copacabana: Lady Gaga a făcut spectacol la Rio de Janeiro sâmbătă seară, în timpul unui mega-concert gratuit ce a marcat marea ei revenire în Brazilia după anul 2012, informează AFP. 'Brazilia, mi-ai lipsit atât de mult!', a strig
Prințul Harry mărturisește că ar dori să se 'împace' cu restul familiei regale
Prințul Harry a declarat vineri că dorește să se 'împace' cu restul familiei regale britanice, într-un interviu acordat BBC, în care a mărturisit că în prezent nu este în relații bune cu tatăl său, regele Charles al III-lea. 'Unii membri ai familiei mele nu mă vor ierta niciodată pentru că am scris o c
Marea Britanie/Prințul Harry a pierdut recursul împotriva deciziei guvernului de a îi reduce nivelul de protecție asigurat de poliție
Prințul Harry, fiul cel mic al regelui Charles al III-lea, a pierdut vineri recursul său împotriva deciziei guvernului britanic de a îi reduce nivelul de protecție asigurat de poliție în timpul vizitelor sale în Regatul Unit, după ruptura sa de familia regală și mutarea în Statele Unite, informează AFP. Judecătoru
MB: Regele Charles al III-lea a vorbit despre natura 'înfricoșătoare' a oricărui diagnostic de cancer
Regele Charles al III-lea a vorbit miercuri despre natura 'înfricoșătoare' a oricărui diagnostic de cancer, o boală despre care a dezvăluit că suferă în februarie 2024, într-un mesaj de apreciere adresat organizațiilor de caritate care sprijină pacienții în Regatul Unit, relatează AFP. 'Cele mai grele momente ale bolii pot f
Croitorul papal pregătește veșmintele pentru noul papă
Raniero Mancinelli, croitorul ultimilor trei papi, nu lasă nimic la voia întâmplării în timp ce pregătește veșmintele albe ce vor fi purtate de următorul suveran pontif, ce va fi ales în conclavul ce începe de săptămâna viitoare, transmite miercuri Reuters. Identitatea noului papă va rămâne un mister p
Filmul 'Thunderbolts*', produs de Marvel, testează apetitul Chinei pentru Hollywood, în contextul războiului comercial americano-chinez
Noul film 'Thunderbolts*', produs de Marvel Studios și distribuit de grupul Disney, este pe cale să testeze apetitul chinez pentru superproducțiile de la Hollywood, în contextul în care acest lungmetraj va fi lansat miercuri în cinematografele din China, devenind astfel primul film american care ajunge în această țară asiatică de la iz
O primă acuzatoare a depus mărturie în procesul lui Harvey Weinstein
Într-o zi îi cerea să îi facă un masaj, în alta se arăta fermecător sau excesiv de insistent: prima dintre cele trei victime prezumtive implicate în procesul demarat pentru viol și agresiune sexuală împotriva lui Harvey Weinstein la New York a depus marți o lungă mărturie despre relația sa cu fostul producător de film, a cărui cădere &icir
Prințul William și prințesa Kate, ovaționați pe Insula Mull în timpul vizitei lor aniversare
Prințul și prințesa de Wales au fost întâmpinați cu multă căldură de o mulțime de admiratori pe Insula Mull din Scoția, unde fundația lor, Royal Foundation, oferă sprijin financiar pentru mai multe proiecte rurale, informează DPA. William și Kate au sosit marți pe populara insulă scoțiană - în ziua ce marchează cea de-a 14-a
Pedro Almodovar l-a criticat pe Donald Trump într-un discurs incendiar: 'Vei rămâne în istorie ca o catastrofă'
Pedro Almodovar nu și-a ascuns părerea despre Donald Trump atunci când a acceptat cel de-al 50-lea premiu anual Chaplin atribuit de Film at Lincoln Center, care i-a fost decernat luni seară, în Manhattan, informează revista Variety. În timp ce renumitul cineast spaniol își exprima recunoștința pentru acest premiu î
Prințul William și prințesa Kate celebrează în Scoția cea de-a 14-a aniversare a nunții lor
Prințul de Wales și soția sa, Catherine, celebrează marți cea de-a 14-a aniversare a căsătoriei lor pe o insulă scoțiană, întorcându-se în regiunea în care povestea lor de dragoste a început în perioada în care erau studenți, informează AFP. În contextul în care prințesa britanică, în
Nepalul intenționează să acorde permise pentru escaladarea vârfului Everest doar alpiniștilor experimentați
Nepalul ar putea emite permise pentru Everest doar alpiniștilor cu experiență în escaladarea a cel puțin unuia dintre vârfurile de 7.000 de metri din țara himalayană, conform unui proiect de lege care vizează reducerea supraaglomerării și îmbunătățirea siguranței pe acest munte, transmite luni Reuters. Nepalul, care se bazeaz