Bihor: Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest la Oradea, cu circa 30.000 de volume
Salonul de Carte Bookfest va fi găzduit în premieră de municipiul Oradea, în perioada 5-8 noiembrie, la Sinagoga Neologă Sion, reunind edituri importante din România, mii de titluri pentru cititori de toate vârstele și numeroși autori invitați.
Potrivit organizatorilor, accesul publicului va fi gratuit pe parcursul celor patru zile.
Prima ediție Bookfest Oradea le va oferi vizitatorilor ocazia de a descoperi cele mai noi apariții editoriale, de la literatură și volume de interes general până la cărți pentru copii și auxiliare școlare. Organizatorii anunță că vor fi disponibile aproximativ 30.000 de volume, adresate unor categorii variate de cititori.
Programul va include întâlniri cu scriitori și personalități ale vieții culturale, discuții cu publicul și sesiuni de autografe. Printre invitații anunțați se numără Gabriel Liiceanu, Dennis Deletant, Radu Paraschivescu, Tudor Dinu, Armand Goșu, Filip Florian, Radu Pavel Gheo, Tatiana Niculescu, Doina Ruști, Ioan F. Pop, Cristian Preda și Florin Ardelean, alături de alți autori și oameni de cultură.
La salon vor participa numeroase edituri și grupuri editoriale, între care Humanitas, ART, Corint, Litera, Niculescu, Polirom, Paralela 45, Trei, Bookzone, Bookbite, Editura Universității 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași și Editura Ratio et Revelatio.
Evenimentul se va desfășura la Sinagoga Neologă Sion, situată pe strada Independenței nr. 22, iar programul de vizitare va fi zilnic între orele 10:00 și 20:00, de joi, 5 noiembrie, până duminică, 8 noiembrie.
Programul complet al întâlnirilor și evenimentelor va fi publicat pe site-ul oficial www.bookfest.ro.
Salonul de Carte Bookfest Oradea este organizat de Biblioteca Județeană Bihor, Visit Oradea și Asociația Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Oradea Heritage, revista de cultură Familia și revista culturală Varad.
Prima ediție Bookfest de la Oradea își propune să aducă mai aproape de public cartea, autorii și editurile, într-un eveniment dedicat lecturii și dialogului cultural. AGERPRES/(AS - redactor: Eugenia Pașca, editor: George Onea, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Faza finală a concursului 'Prietenii cărții braille'; ediția din acest an - dedicată lui Brâncuși
Asociația Nevăzătorilor din România organizează sâmbătă faza finală a concursului național 'Prietenii cărții braille', ediția din acest an fiind dedicată vieții și operei lui Constantin Brâncuși. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, concursul 'Prietenii cărții braille' reprezintă o invitație la lectură,
Întâlnire dedicată lecturii, artei și muzicii, fără telefoane mobile - sâmbătă, la Galeria Madrigal
Galeria Madrigal invită publicul sâmbătă la evenimentul 'Offline la Madrigal', o întâlnire dedicată lecturii, artei și muzicii, fără telefoane mobile. Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, evenimentul, programat în intervalul orar 11:00 - 14:00, la Casa Madrigal, propune o alternativă la timpul petrecut î
VIDEO Profesorul De Baets: Adevărul are nevoie de oameni care să-l caute, să-l păstreze, să-l apere
Profesorul emerit Antoon De Baets de la Universitatea din Groningen a primit vineri seară, la Palatul Elisabeta, Premiul Cantemir, prilej cu care a afirmat că adevărul are nevoie de oameni care să-l caute, să-l păstreze și să-l apere. Distincția a fost acordată în cadrul unui eveniment găzduit de Principele Radu, dedicat celui de-al IX-l
Mureș: Șapte personalități, între care artiști și sportivi de talie mondială, au primit distincția 'Pro Urbe'
Șapte personalități din domenii precum cultură, muzică, sport, educație, culte și activitatea publică, între care se regăsesc oameni de cultură și sportivi de talie mondială, au fost recompensate, vineri, cu distincția 'Pro Urbe' a municipiului Târgu Mureș, în cadrul unei gale organizate la Palatul Culturii. Înt
Alba: Două noi spații expoziționale permanente, amenajate la Palatul Principilor Transilvaniei
Două noi spații expoziționale permanente au fost amenajate la Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia, în cadrul proiectului 'PRINCIPATUS: Transilvania, de la glorie la apus', implementat printr-o finanțare nerambursabilă de 11 milioane de forinți acordată de o fundație din Ungaria.
Iași: 30 de filme și 35 de invitați din țară și străinătate la Festivalul Internațional de Film Quo Vadis
Cea de-a treia ediție a Festivalului Internațional de Film Quo Vadis aduce, în perioada 10 - 14 noiembrie, în fața publicului ieșean 30 de filme și 35 de invitați din Serbia, SUA, Anglia, Australia, Israel, Georgia, Republica Moldova și România, alături de premiere internaționale și naționale, conferințe, dialoguri, expoziții de fotografie și compet
Iași: Albumul 'Giotto la Iași', lansat la Palatul Culturii
Un album dedicat expoziției 'Legături sacre. Giotto la Iași. Între tradiția bizantină și inovația occidentală' a fost lansat vineri, la Palatul Culturii din Iași. Volumul, intitulat 'Giotto la Iași', este semnat de Alexandru Constantin Chituță, curatorul expoziției și managerul interimar al Complexului Muzeal Național
11 ani de la Colectiv/Preoții din Arhiepiscopia Bucureștilor s-au rugat pentru victimele tragediei
Arhiepiscopia Bucureștilor a organizat vineri o serie de evenimente liturgice comemorative în amintirea victimelor de la Colectiv. Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, preoții din Sectorul 4 și cei din cimitirele de stat din Capitală s-au rugat atât pentru tinerii decedați, cât și pentru cei a căror viață s-
Ada Hausvater, despre colaborarea cu Felix Alexa: Este o decizie discutată și agreată de Consiliul artistic al TNB
Managerul Teatrului Național 'I.L. Caragiale' din București (TNB), Ada Lupu Hausvater, a precizat vineri că îi aparține decizia de a-l angaja pe regizorul Felix Alexa, acuzat în spațiul public de hărțuire sexuală, și că propunerea a fost discutată și agreată de Consiliul artistic al TNB și de Consiliul administrativ. 'C
11 ani de la Colectiv/Ministerul Culturii: Datoria noastră este să ne amintim
Ministerul Culturii a transmis, vineri, un mesaj la 11 ani de la tragedia din Clubul Colectiv, în care subliniază că 'datoria noastră este să ne amintim' și să ne asigurăm ca 'o astfel de tragedie să nu se mai repete niciodată'. 'Astăzi, la 11 ani de la tragedia din Clubul Colectiv, ne amintim de toți cei care au avut
Sibiu: Teatrul 'Radu Stanca', la festivalul de la Sharm el-Sheikh (Egipt); România, invitată de onoare
Teatrul Național 'Radu Stanca' din Sibiu va participa, în perioada 1-5 noiembrie, la cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Tineret de la Sharm el-Sheikh (SITFY), în Egipt, la care România este țară invitată de onoare, potrivit unui comunicat de presă transmis vineri. Actrița Diana Lazăr se
Workshop organizat de Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului; tema - exil politic și migrație internațională
Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) al Academiei Române organizează marțea viitoare workshopul internațional 'Dincolo de Cortina de Fier: exil politic, migrație internațională și rețele anticomuniste în timpul Războiului Rece'. Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, workshopul analizează rolul exilului poli
Emisiunea de mărci poștale 'Măști' - de vineri, în magazinele Romfilatelia
Romfilatelia și Poșta Română anunță introducerea în circulație, vineri, a emisiunii de mărci poștale intitulată 'Măști'. Emisiunea filatelică, alcătuită din patru mărci poștale și un plic 'prima zi', ilustrează măști din patrimoniul Muzeului Național al Țăranului Român, în tipologia personajelor sugerate
Festivalul Internațional 'Meridian', în perioada 2 - 8 noiembrie; se deschide luni, la Opera Națională București, cu concertul multimedia 'Vortex'
Concertul multimedia 'Vortex', construit în jurul ideii de vertij muzical repetitiv, ce alternează sonorități transparente cu mecanisme ludice și cu 'mașinării' viscerale, deschide, luni, la Opera Națională București, cea de-a XXI-a ediție a Festivalului Internațional 'Meridian', organizat de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din R
Spectacolul 'Pasagerul clandestin' de Maria Lazar - premieră, duminică, la Teatrul Masca
Spectacolul 'Pasagerul clandestin' de Maria Lazar, în regia Catincăi Drăgănescu, va fi prezentat în premieră duminică, de la ora 19:00, la Teatrul Masca. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, spectacolul va putea fi urmărit și sâmbătă, de la ora 19:00, în avanpremieră. Euro














