USR: Ministrul Mediului şi ANPM trebuie să dea explicaţii despre blocajele de la staţiile de monitorizare a calităţii aerului
USR îi cheamă în Parlament pe ministrul Mediului, Tanczos Barna, şi preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM), Alexandru Păştinaru, pentru a da explicaţii privind "blocajele" apărute în funcţionarea staţiilor de monitorizare a calităţii aerului. Conform unui comunicat USR transmis AGERPRES, solicitarea a fost
Senat/Comisii: Aviz favorabil pentru revocarea directorului ICR Londra
Comisiile de cultură şi de politică externă din Senat au acordat, miercuri, în unanimitate, aviz favorabil propunerii de revocare din funcţie a directorului ICR Londra, Catinca-Maria Nistor. Preşedintele ICR, Liviu Jicman, a anunţat, pe 9 martie, că a cerut revocarea din funcţie a Catincăi Nistor. Preşedintele Comisiei de politică externă
Simion: Poiectul privind contribuţia de solidaritate adoptat de Camera Deputaţilor nu va face posibilă taxarea OMV Petrom
Preşedintele AUR, George Simion, a declarat, miercuri, că proiectul privind contribuţia de solidaritate pentru companiile din energie, adoptată de Camera Deputaţilor, ca for decizional, nu va face posibilă taxarea OMV Petrom. "Ponderea noastră este de 10 la sută în Parlament, totuşi denunţăm lucruri înfăptuite samavolnic precum aşa-zisa taxare
Camera Deputaţilor: Modificări în privinţa Consiliului de administraţie al Casei de Asigurării a Avocaţilor
Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede majorarea numărului membrilor Consiliului de administraţie al Casei de Asigurări a Avocaţilor. S-au înregistrat 215 voturi "pentru", trei "împotrivă" şi 33 de abţineri.
Senat: Pragul pentru abuz în serviciu pedepsit cu închisoare - stabilit la 250.000 de lei
Senatul a adoptat, în şedinţa de plen de miercuri, proiectul de lege al Guvernului pentru modificarea Codului penal şi a altor acte normative, pentru punerea în acord cu decizii ale Curţii Constituţionale, prin care pragul pentru abuzul în serviciu, care se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani, se stabileşte
Camera Deputaţilor/ Se instituie contribuţia de solidaritate; prevederi de determinare a ponderii în cifra de afaceri a activităţilor din energie
Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege prin care se instituie contribuţia de solidaritate pentru societăţile care au activitate privind extracţia ţiţeiului, gazelor naturale, huilei, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute pentru rafinarea petrolului, introducând prevederi referitoare la determ
Camera Deputaţilor: 3 martie - Ziua solidarităţii româno-polone
Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege prin care se instituie Ziua solidarităţii româno-polone pe data de 3 martie. S-au înregistrat 247 voturi "pentru" şi 4 abţineri. "În scopul marcării Zilei solidarităţii româno-polone se
Camera Deputaţilor: Facilităţi şi drepturi suplimentare pentru persoanele cu handicap
Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede acordarea mai multor facilităţi şi drepturi persoanelor cu dizabilităţi, obligând, printre altele, autorităţile administraţiei publice să asigure accesul acestor persoane la cultură, sport şi turism şi să monteze în clădiri şi locuri publice de adaptări s
Legea privind pensiile de serviciu, adoptată de Senat
Plenul Senatului a adoptat, miercuri, cu 79 de voturi ''pentru'' şi 37 ''împotrivă'', proiectul de lege iniţiat de Guvern pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu. Guvernul arată în expunerea de motive că, în pre
Senat: Pensia premierului, analizată în plen, de USR
Senatorul USR Ştefan Pălărie a analizat, miercuri, în plen, la dezbaterea pensiilor de servicu, veniturile premierului Nicolae Ciucă, iar senatorii PNL au explicat ce presupune o carieră militară şi au invitat la un discurs "de bun simţ" şi fără termeni ofensatori. "Un domn blajin, neconflictu
Protest al parlamentarilor USR în foaierul sălii de plen a Senatului: Tăiaţi pensiile speciale
Parlamentarii USR au protestat miercuri, în foaierul sălii de plen a Senatului, împotriva proiectului legii privind pensiile speciale. Ei au afişat pancarte pe care scria "Tăiaţi pensiile speciale". Liderul grupului USR din Senat, Radu Mihail, a declarat că partidul doreşte pri
MAE salută constituirea Comisiei parlamentare comune pentru sprijinirea procesului de aderare a României la OCDE
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează, printr-un comunicat de presă, că salută constituirea Comisiei parlamentare speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sprijinirea procesului de aderare a României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), decizie adoptată în cadrul şedinţei comune de marţi a celor două Ca
Proiectul privind pensiile de serviciu, pe ordinea de zi a plenului de miercuri al Senatului
Proiectul privind pensiile de serviciu figurează pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a Senatului, după ce comisiile de specialitate au dat, marţi, un raport comun favorabil cu amendamente admise propunerii legislative iniţiate de Guvern. Printre amendamentele propuse de senatori PNL şi PSD şi admise la comisii figurează eliminarea textului
Senat: Propunerea de revocare a directorului ICR Londra, analizată miercuri de comisiile de specialitate
Comisiile de cultură şi de politică externă din Senat vor analiza, miercuri, propunerea de revocare din funcţie a directorului ICR Londra, Catinca Maria Nistor, potrivit programului postat pe site-ul forului legislativ. Preşedintele ICR, Liviu Jicman, a anunţat pe 9 martie că a cerut revocarea din funcţie a Catincăi Nistor.
Chirteş: SRI - instituţie care şi-a demonstrat rezilienţa; rol esenţial ca România să devină o zonă de stabilitate
Serviciul Român de Informaţii este o instituţie care şi-a demonstrat rezilienţa, capacitatea de a se adapta şi de a inova în vremuri sub ameninţări fără precedent pentru generaţiile actuale, a declarat, marţi, preşedintele Comisiei parlamentare de control al SRI, Ioan-Cristian Chirteş, menţionând că, în contextul războiului Federaţiei Ruse &ic