Kelemen Hunor (UDMR): Noi analizăm colaborarea parlamentară; Guvernul merge şi fără noi
Grupurile parlamentare ale UDMR vor decide miercuri dimineaţă cum se vor raporta la moţiunea de cenzură, oricare dintre opţiuni fiind teoretic posibilă, a reiterat marţi preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor, după o întâlnire de aproximativ o oră cu preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, liderul ALDE. "Abţ
Camera Deputaţilor a modificat legea medierii: Efectuarea dovezii de încercare a medierii - până la primul termen de judecată
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 149 voturi ''pentru'', 115 ''împotrivă'' şi 16 ''abţineri'', proiectul de modificare a Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, stabilind, între altele, necesitatea efectuării dovezii de încercare a medierii
Modificări la Codul rutier: Maşinile de poliţie cu radar - presemnalizate
Comisiile reunite de industrii, juridică şi transporturi ale Camerei Deputaţilor au dat marţi raport favorabil unui proiect de lege privind modificarea Codului rutier, în sensul în care maşinile de poliţie cu radar trebuie presemnalizate cu un panou afişat cu 500 - 1.000 de metri înainte, pe sensul de mers. Panou
Turcan: Sunt şanse ca moţiunea de cenzură să treacă; vom purta discuţii până în ultima secundă a votului
Liderul grupului PNL de la Camera Deputaţilor, Raluca Turcan, a declarat marţi că sunt şanse ca moţiunea de cenzură să fie adoptată de Parlament, iar liberalii vor purta negocieri până în ultima secundă a votului. "Şanse sunt (ca moţiunea de cenzură să treacă în Parlament - n.r.), vom purta discuţii pâ
Vlad Alexandrescu (USR): Ni se restricţionează accesul la cetăţeni; ne aflăm aici într-o colonie penitenciară
Liderul grupului USR din Senat, Vlad Alexandrescu, a afirmat marţi că accesul unui invitat a fost restricţionat în Camera supe
Deputaţii PNL cer Comisiei juridice să îl sancţioneze pe Florin Iordache
Deputaţii liberali au cerut marţi sancţionarea social-democratului Florin Iordache pentru felul în care a condus şedinţa în care s-a decis că
Năsui, despre decizia de a se restricţiona accesul în Parlament al invitaţilor USR: Un abuz, o premieră pentru România
Liderul deputaţilor USR, Claudiu Năsui, a declarat, marţi, că decizia de a li se interzice parlamentarilor partidului său de a mai avea invitaţi în Parlament, în actuala sesiune, reprezintă un abuz, un lucru inacceptabil, menţionând că este pentru prima oară în istoria parlamentarismului când se instituie o pedeapsă
Tomac: Putem, împreună cu ceilalţi, să devenim o alternativă credibilă la ceea ce face actuala majoritate
Preşedintele PMP, deputatul Eugen Tomac, a reiterat marţi că s-a alăturat demersului Opoziţiei de a susţine moţiunea de cenzură de miercuri, pentru a deveni o ''alternativă credibilă la ceea ce face acum actuala majoritate''. "PMP s-a alăturat demersului Opoziţiei de a susţine moţiunea de cenzură şi sperăm că
Cameră/Bp: Grupul USR nu poate avea invitaţi în actuala sesiune; turiştii şi invitaţii nu au acces pe hol în timpul plenului
Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis, marţi, ca în actuala sesiune parlamentară deputaţii USR să nu mai poată să aducă invitaţi în Parlament şi ca în timpul şedinţelor de plen turiştii să nu mai aibă acces pe holul central. Secretarul Camerei Deputaţilor Georgian Pop a precizat că decizia Biroului perm
Preşedintele Comisiei parlamentare UNESCO: Dezbaterile pe tema înscrierii Roşiei Montane pe Lista patrimoniului trebuie continuate
Dezbaterile pe tema înscrierii Roşiei Montane în Lista patrimoniului mondial UNESCO trebuie continuate, este concluzia la care au ajuns reprezentanţii Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, în urma întâlnirii pe care au avut-o marţi cu specialişti de la Institutul Naţ
Kelemen Hunor: Gabriel Vlase este un om corect, poate să conducă bine SIE
Gabriel Vlase este un om corect, care poate să conducă bine Serviciul de Informaţii Externe, a declarat, marţi, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor. "Nu contează cine conduce SIE. Nu depinde de noi, nu noi propunem, nu noi susţinem, noi nu avem niciun membru în Comisia de control. (...) Putem să votăm, putem să nu votăm, v
Bpr: Vlase - audiat joi în Comisia SIE; nu a fost stabilită încă data votului în plenul Parlamentului
Deputatul social-democrat Gabriel Vlase, propus de preşedintele Klaus Iohannis pentru funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe, va fi audiat joi în Comisia de control al activităţii SIE - au stabilit Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. Data votului în plenul Parlamentului
Ponta spune că UDMR şi Liviu Dragnea au făcut 'o înţelegere politică asimetrică'
Deputatul Victor Ponta a declarat marţi că UDMR şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, au făcut "o înţelegere politică asimetrică", în care cele două partide câştigă, iar România rămâne cu Guvernul Dăncilă. "Iată o înţelegere politică asimetrică: 1. UDMR a obţinut ceea ce alegătorii săi îşi doresc - foarte
Liderul UDMR: Nu există motive de suspendare a preşedintelui Iohannis
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marţi că nu există motive de suspendare din funcţie a preşedintelui Klaus Iohannis. "A încălcat Constituţia şi decizia Curţii preşedintele, astăzi, 26 iunie? Nu există motiv de suspendare. Şi săptămâna trecută am spus, şi acum două săptămâni, vă spun în această săptămână, şi vă spun şi
Kelemen Hunor: Am avut o discuţie cu liderul PNL; moţiunea de cenzură nu are voturile necesare să treacă
Moţiunea de cenzură nu are voturile necesare să treacă fără ruperea coaliţiei PSD - ALDE, a declarat, marţi, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor. El a precizat că a avut o întâlnire în cursul zilei cu preşedintele PNL, Ludovic Orban, în care s-a discutat despre moţiunea de cenzură care va fi supusă miercuri votului Parlamentului. O decizie