Tăriceanu, despre o moţiune de cenzură a PNL: Nici aceasta n-are nicio şansă
Preşedintele Senatului, liderul ALDE Călin Popescu -Tăriceanu, consideră că o eventuală moţiune de cenzură iniţiată de PNL nu are ''nicio şansă''. Întrebat dacă o moţiune de cenzură depusă în această sesiune ar fi mai periculoasă decât din sesiunile anterioare, Tăriceanu a spus: "Nu. Categori
Senat/Audieri în Comisia de apărare, pe tema protestului din 10 august; printre invitaţi - Carmen Dan şi Speranţa Cliseru
Comisia de apărare din Senat îi va audia marţi pe ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, dar şi pe prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, pe tema protestului din 10 august. Potrivit site-ului Senatului, membrii Comisiei i-au invitat la audieri pe Speranţa Cliseru, prefectul Capitalei, - de la ora 13,00, pe Laurenţiu Cazan, şeful dispozitivului care a
Tăriceanu, despre candidatura la prezidenţiale: Prea devreme pentru o decizie; momentul - primul trimestru din 2019
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat luni că este prea devreme pentru o decizie în privinţa stabilirii de către PSD şi ALDE a candidatului pentru alegerile prezidenţiale, precizând că momentul cel mai bun pentru un astfel de demers ar fi primul trimestru al anului viitor. "Aceste discuţii nu
Camera Deputaţilor şi Senatul, în sesiune ordinară de luni
Camera Deputaţilor şi Senatul încep, luni, a doua sesiune parlamentară ordinară a anului, printre priorităţile legislative numărându-se noua lege a pensiilor, reexaminarea legii off-shore şi definitivarea modificărilor la Codul penal şi Codul de procedură penală după pronunţarea CCR asupra sesizărilor de neconstituţionalitate. În prima şedinţ
Orban: Vom pregăti cu maximă minuţiozitate moţiunea de cenzură pentru dărâmarea Cabinetului Dăncilă
Liderul liberalilor, Ludovic Orban, a anunţat că PNL va forma o echipă largă de negociere cu fiecare parlamentar, inclusiv de la PSD, pentru "a-i convinge că devine o necesitate absolută ca Guvernul Dăncilă" să plece, precizând că va pregăti "cu maximă minuţiozitate" moţiunea de cenzură. "Primul şi cel mai important obiectiv pent
Ion Marcel Vela (PNL): Demisia ministrului Carmen Dan, urgenţă naţională
Liberalul Ion Marcel Vela, preşedintele Comisiei pentru apărare din Senat, solicită demisia de onoare a ministrului Carmen Dan pentru întreaga sa activitate din fruntea Ministerului Afacerilor Interne şi în special pentru ce s-a întâmplat la protestele din 10 august, susţinând că atunci au avut de suferit români nevinovaţi, imaginea MAI şi
Liberalii s-au reunit pentru stabilirea priorităţilor legislative
Şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL şi a grupurilor parlamentare ale PNL din Senat şi Camera Deputaţilor a început duminică la Palatul Parlamentului, principalul punct pe ordinea de zi fiind stabilirea priorităţilor legislative pentru a doua sesiune parlamentară ordinară a anului. Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat săptămâna trecută că
Barna (USR): "Fără Penali" ne deschide multe direcţii de acţiune; pregătim o inţiativă legislativă împreună cu România 100
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dan Barna, a declarat sâmbătă, în cadrul evenimentului care a marcat strângerea unui milion de semnături pentru iniţiativa "Fără Penali", că acest proiect deschide mai multe direcţii de acţiune, menţionând în acest sens inclusiv elaborarea unei iniţiative legislative care să vizeze schimbarea
Senatorul Caracota (PNL): Focare de pestă ovină şi caprină în Bulgaria; Guvernul să ia măsuri urgente de prevenire
Senatorul PNL Iancu Caracota cere ministrului Agriculturii, Petre Daea, printr-un comunicat transmis sâmbătă AGERPRES, să înceapă măsurile de prevenţie pentru pesta micilor rumegătoare, care afectează ovinele şi caprinele, focare ale aceste boli fiind înregistrate în Bulgaria. "În ceasul al doisprezecelea, Petre Daea trebuie
Senatul - convocat de luni în sesiune ordinară
Senatul este convocat, luni, în cea de-a doua sesiune ordinară a anului. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, preşedintele Senatului a convocat Biroul permanent pentru luni, la ora 13,00, grupurile parlamentare se vor întruni de la ora 14,00 şi prima şedinţă de plen va avea loc începând cu ora 16,00. Ca la înc
Camera Deputaţilor - convocată pe 3 septembrie, în a doua sesiune ordinară a anului
Camera Deputaţilor este convocată luni, 3 septembrie, în a doua sesiune ordinară a anului, de la ora 16,00, conform unui anunţ publicat pe site-ul forului legislativ. În prima şedinţă, va fi votată noua componenţă a Biroului permanent, respectiv vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii acestui for. Potrivit articolului 24 din Regulam
Deputatul Simionca (PMP): Ministrul Daea să se implice direct în managementul crizei pestei porcine africane
Deputatul PMP Ionuţ Simionca solicită ministrului Agriculturii Petre Daea "să se implice direct în managementul crizei pestei porcine africane, una dintre cele mai mari crize ce au afectat agricultura românească în ultimii 25 de ani". "Având în vedere efectele dezastruoase pentru România ale crizei pestei
Manda: Am putea să avem o discuţie cu conducerea SRI în comisie pe 11 septembrie
Conducerea Serviciului Român de Informaţii (SRI) ar putea fi audiată pe 11 septembrie de Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI, potrivit preşedintelui comisiei, Claudiu Manda. "Nu am luat o decizie când va fi invitată conducerea SRI. Cred că am putea să avem o discuţ
Claudiu Manda: Am decis să-l invităm pe George Maior pe 4 septembrie la Comisia SRI
Fostul şef al Serviciului Român de Informaţii (SRI) George Maior, ambasador al României în SUA, va fi audiat pe 4 septembrie de Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI, a anunţat preşedintele comisiei, Claudiu Manda. "Pe domnul Maior am decis să-l invităm la comi
Proiect privind activitatea de lobby, susţinut de parlamentarii ALDE
Parlamentarii ALDE vor susţine în sesiunea parlamentară de toamnă o propunere legislativă privind activitatea de lobby. "Legea privind reglementarea activităţii de lobby este o tentativă care a mai fost în Parlament de câteva ori şi de fiecare dată a eşuat în a ajunge la finalizare. Această propunere legislativă vine în conte
