Cameră: Ministrul Transporturilor - audiat la comisia de resort pe tema infrastructurii rutiere şi feroviare
Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, urmează să fie audiat marţi în Comisia pentru transporturi a Camerei Deputaţilor privind stadiul infrastructurii rutiere şi feroviare. Alături de ministrul Transporturilor a fost invitat la audieri directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Narcis Neaga. PNL
Dragnea, despre o anchetă privind finanţarea #rezist: Poate în 20 de ani se autosesizează şi Parchetul General
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, consideră că Parchetul General ar trebui să facă o anchetă cu privire la sursele de finanţare ale mişcării #rezist. "Au apărut foarte multe informaţii în spaţiul public. Şi eu cred - dar nu acum - că peste vreo 20 de ani, Parchetul General ar putea să se autosesizeze, dar probabil că au alte chestiuni mai importante,
Moşteanu (USR): Vom susţine orice demers care îl va înlătura pe Liviu Dragnea de la şefia Camerei Deputaţilor
USR va susţine demersul PNL cu privire la demiterea lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a anunţat, luni, deputatul USR Ionuţ Moşteanu. "Vom susţine orice demers care îl va înlătura pe Liviu Dragnea de la şefia Camerei Deputaţilor. Liviu Dragnea nu are ce să caute în această funcţie de al treilea om î
Dragnea: În baza Legii offshore, statul va avea 50% din producţia de gaze şi impozitul pe venitul suplimentar
Statul român va avea, în baza Legii offshore, beneficii majore de 50% din producţia de gaze, care vor tranzacţionate pe piaţa din România, şi impozitul pe venitul suplimentar, în plus faţă de redevenţe, a afirmat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, luni, la finalul şedinţei grupului social-democraţilor din Camera Deputaţilor. "La Came
Senat - adoptare tacită: Funcţionarii publici trebuie să se abţină de la manifestări discriminatorii şi în afara serviciului
Senatul a adoptat tacit, în şedinţa plenului de luni, propunerea legislativă pentru modificarea unor acte normative privind funcţionarii publici care prevede că aceştia sunt obligaţi să exercite şi în afara serviciului moderaţie şi decenţă şi să se abţină de la orice comportament prin care ar putea aduce atingere dreptului la demnitatea umană.
Orban anunţă că PNL demarează procedura de demitere a lui Dragnea din funcţia de preşedinte al Camerei
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că liberalii au luat decizia de a demara procedura de demitere din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor a lui Liviu Dragnea. "Motivele care vor sta la baza demersului nostru sunt motive care ţin de gravele prejudicii de imagine aduse Parlamentului României prin menţinerea în fruntea Came
Orban: Am decis să depunem, la Senat, o moţiune simplă împotriva ministrului Transporturilor
Partidul Naţional Liberal a decis să depună, la Senat, o moţiune simplă împotriva ministrului Transporturilor, în cursul acestei săptămâni, a anunţat, luni, preşedintele PNL, Ludovic Orban. "Am luat decizia de a depune o moţiune împotriva ministrului Transporturilor, la Senat, în cursul acestei săptămâni datorită unor m
Ponta, despre legea offshore: Dragnea tratează resursele naturale ca pe ceva ce se negociază pentru propriul interes
Deputatul Victor Ponta, lider al Pro România, a declarat, luni, că legea offshore este schimbată cu totul în Senat, susţinând că nu există niciun fel de dezbatere, de transparenţă, iar preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, "în continuare tratează resursele naturale ca pe ceva care se negociază pentru interesul său personal".
Ponta: Schimbarea preşedintelui Camerei Deputaţilor posibilă numai după modificarea Regulamentului
Deputatul Victor Ponta, lider al Pro România, a anunţat luni că va depune un amendament la Regulamentul Camerei astfel încât să fie modificată prevederea potrivit căreia preşedintele forului legislativ este schimbat doar la propunerea grupului din care face parte. "Am văzut intenţia celor de la PNL foarte bună de a schimba preşedintele C
Deputatul Cristache (vicepreşedinte PMP): Am iniţiat o lege pentru realizarea Autostrăzii Estului, Galaţi-Brăila-Buzău-Ploieşti
Vicepreşedintele Partidului Mişcarea Populară(PMP), deputatul Cătălin Cristache, a anunţat luni, printr-un comunicat de presă, că a iniţiat o lege pentru realizarea Autostrăzii Estului, Galaţi - Brăila - Buzău - Ploieşti, proiect de infrastructură despre care spune că va deservi peste două milioane de români şi va genera 50.000 de locuri de muncă. Potriv
Ţuţuianu vrea ca Parchetul General să efectueze o anchetă privind sursele de finanţare a mişcării #Rezist
Senatorul PSD Adrian Ţuţuianu a declarat luni că "este foarte important" ca Parchetul General să efectueze o anchetă referitoare la sursele de finanţare a mişcării #Rezist. "Cred că este foarte important ca Parchetul General să efectueze o anchetă privind sursele de finanţare a mişcării #Rezist, pentru că au apărut pe piaţă foarte multe informaţ
Senat: Reexaminarea Legii offshore, luni în plen
Senatul ar putea dezbate luni, în calitate de primă Cameră sesizată, cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis pentru proiectul de lege privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri referitoare la perimetre petroliere offshore. Potrivit site-ului Senatului, cererea de reexaminare es
USR a depus la Parlament 781.000 de semnături pentru susţinerea iniţiativei "Fără penali în funcţii publice"
Uniunea Salvaţi România a depus vineri, la Parlament, 446.000 de semnături pentru susţinerea iniţiativei "Fără penali în funcţii publice", astfel că numărul total al acestora a ajuns la 781.000 de semnături din ţară. Potrivit unui comunicat al USR, iniţiativa a reuşit să îndeplinească cele două condiţii impuse de lege: peste 500.000
Bihor: Deputatul Cupşa (PNL) anunţă o iniţiativă de incriminare a deţinerii şi consumului de etnobotanice
Deputatul PNL Bihor Ioan Cupşa a anunţat, vineri, că va promova săptămâna viitoare o iniţiativă legislativă care să incrimineze deţinerea şi consumul de etnobotanice, dar şi traficul lor transfrontalier, în condiţiile în care acestea sunt mult mai periculoase decât drogurile de mare risc. "În 12 septembrie, Înalta Curte
Silviu Dehelean (USR Bihor): Avem toate semnăturile validate necesare pentru iniţiativa 'Fără penali'
Deputatul USR, Silviu Dehelean, a declarat, vineri, că există toate semnăturile validate necesare pentru iniţiativa cetăţenească "Fără penali în funcţii publice", din 22 de judeţe, chiar în municipiul Arad semnăturile fiind reţinute de Primărie. "Ieri a fost depusă la Parlament o primă tranşă de semnături, în jur 335.000, azi u

