Senat/ Carmen Hărău (PNL) despre proiectul privind pensiile: Lipsă de transparenţă; se procedează discreţionar
Senatorul liberal Carmen Hărău a criticat marţi proiectul legislativ privind sistemul public de pensii, care a primit raport de admitere în Comisia pentru muncă de la Senat, invocând ''lipsa'' de transparenţă şi faptul că se procedează ''discreţionar''. "Dimineaţă, la discuţiil
Viorica Dăncilă - în plenul Camerei Deputaţilor, la 'Ora prim-ministrului'
Premierul Viorica Dăncilă va fi prezentă miercuri, începând cu ora 10,00, în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterile de la "Ora prim-ministrului". Dezbaterile politice de miercuri au loc la solicitarea grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, cu tema "Angajamentul Guvernului Dăncilă privind respectarea recomandăr
Tăriceanu, despre preşedinţia Consiliului UE: Nu ştiu dacă mai avem timp să promovăm o agendă proprie
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că, pentru preluarea de către România a preşedinţiei semestriale a Consiliului Uniunii Europene, Guvernul ''şi-a făcut temele'', însă a atras atenţia că nu există un dialog între instituţiile implicate în viitoarea preşedinţie pentru promovarea int
Raport MCV/ Tăriceanu: Comisia Europeană intră într-o zonă politică ce nu este justificată
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat marţi că raportul MCV prezentat de Comisia Europeană va trebui analizat din două perspective - una nefirească, politică şi una tehnică. "Nu l-am văzut (raportul MCV- n.r.) sau mai bine spus am o serie de informaţii preliminare, aşteptăm adoptarea lui. Din informaţiil
Tăriceanu: Rezoluţia Parlamentului European - document total dezechilibrat, mă dezamăgeşte profund; o să trimit o scrisoare grupului ALDE european
Rezoluţia Parlamentului European analizează, dintr-o perspectivă eminamente politică, o serie de evenimente fără să existe o informare echilibrată, fără să existe o singură menţiune la poziţia oficială a autorităţilor române, fie că este vorba de Guvern, fie de Parlament şi acest lucru este cu totul şi cu totul nefiresc, a declarat marţi p
Tăriceanu: Îmi voi studia dosarul de la DNA miercuri la Comisia juridică; avocatul va veni vineri
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a precizat că îşi va studia dosarul miercuri la Comisia juridică, urmând ca avocatul său să analizeze vineri documentele şi solicitarea DNA, transmise Camerei Superioare pentru încuviinţarea urmăririi penale în cazul său. Întrebat dacă îşi va stud
Olguţa Vasilescu, despre scrisoarea privind îngheţarea salariilor: Trebuie să ai nişte scenarii de lucru, nu înseamnă că se şi aplică
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat marţi, în legătură cu scrisoarea transmisă la Bruxelles de Ministerul Finanţelor cu măsuri de încadrare în ţinta de deficit bugetar anul viitor, inclusiv îngheţarea salariilor ca ipoteză de lucru, că ''orice stat responsabil'' trimite mai multe scenar
Tăriceanu spune că dosarele DNA reprezintă o încercare de spargere a actualei coaliţii şi de dărâmare a Guvernului
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat marţi că dosarele instrumentate de Direcţia Naţională Anticorupţie reprezintă ''o încercare'' de spargere a actualei coaliţii şi de dărâmare a Guvernului. Întrebat, la Parlament, dacă dosare DNA ar putea reprezenta presiuni pentru de
Parlament: Miercuri - plen reunit pentru validarea conducerilor ASF şi AGERPRES şi a celor 7 membri CNA
Deputaţii şi senatorii se reunesc miercuri, începând cu ora 14,00, într-o şedinţă comună, pentru a da un vot în cazul conducerilor Autorităţii de Supraveghere Financiară şi Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES, dar şi pentru cei 7 membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului. "Şedinţa Birourilor p
Olguţa Vasilescu: Nu îmi închipui cum ar putea să existe un parlamentar care să se opună dublării pensiilor
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat marţi că, la Comisia pentru muncă din Senat, nu s-a înregistrat niciun vot împotriva proiectului de lege privind sistemul public de pensii, pentru că nu îşi poate ''închipui'' cum ar putea să existe un parlamentar care să se opună dublării pensiilor.
Camera Deputaţilor: Proiectul privind declasificarea unor documente - adoptat pe articole
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat marţi, pe articole, proiectul de lege privind declasificarea unor documente. Propunerea legislativă privind declasificarea unor documente vizează Hotărârea CSAT nr. 17/2005 privind combaterea corupţiei, fraudei şi spălării banilor, precum şi toate documentele care conţin informaţii clasif
Senat - Comisia de muncă: Raport de admitere la proiectul privind sistemul public de pensii
Comisia pentru muncă a Senatului a adoptat marţi raport de admitere cu amendamente la proiectul de lege al Guvernului privind sistemul public de pensii. S-au înregistrat şase voturi pentru şi 3 abţineri. Amendamentele adoptate, ale PNL şi UDMR, nu au fost de fond, acestea vizând, potrivit ministrului Mun
Orban: Este absolut necesară o schimbare de Guvern; vom intensifica negocierile
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat marţi că vor fi intensificate negocierile cu celelalte partide în perspectiva depunerii unei moţiuni de cenzură, el afirmând că obiectivul fundamental al liberalilor în această sesiune parlamentară îl reprezintă dărâmarea actualului Guvern. "Vom depune
Raport MCV/ Şerban Nicolae (PSD): România nu şi-a încălcat niciun angajament luat în faţa partenerilor UE
Senatorul PSD Şerban Nicolae a declarat, marţi, că în Parlamentul European s-a adoptat ''cu atâta fervoare şi cu largă majoritate'' o rezoluţie ''inutilă'', menţionând că şi raportul MCV este la fel de ''inutil'', pentru că nu a venit niciodată cu propuneri concrete.
Cartianu nu a venit la audierile de la Parlament pentru CNA: E mai important să vorbesc liber decât să tac instituţional
Jurnalistul Grigore Cartianu, care îşi anunţase candidatura pentru un post de membru în CNA, nu s-a prezentat marţi la audierile din Comisiile reunite pentru cultură din Parlament, considerând că şedinţa a fost programată într-o zi în care cele mai importante instituţii europene arată României drumul greşit pe