Iordache cere modificarea Legii privind organizarea şi desfăşurarea referendumului în acord cu decizia CCR
Deputatul PSD Florin Iordache a depus vineri, la Senat, o propunere legislativă pentru completarea Legii privind organizarea şi desfăşurarea referendumului care prevede că preşedintele trebuie să solicite Curţii Constituţionale să constate dacă întrebările ce urmează să fie puse la o consultare populară se încadrează în limitele revizuirii, înainte ca
USR a depus o iniţiativă legislativă de completare a Codului penal privind pedepsirea pornografiei din răzbunare
Parlamentarii Uniunii Salvaţi România (USR) au înregistrat, joi, la Senat, o iniţiativă legislativă privind identificarea ca infracţiune în Codul penal a pornografiei din răzbunare, respectiv pedepsirea acesteia cu închisoare de la trei luni la doi ani, principalul argument fiind lipsa unui cadru legislativ atunci când astfel de fapte se produc,
Tăriceanu: Numirea lui Geoană - o reuşită pentru România
Numirea lui Mircea Geoană în funcţia de secretar general adjunct al NATO reprezintă o reuşită pentru România, a afirmat, miercuri, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu. "Desemnarea unui român în funcţia de secretar general adjunct al NATO demonstrează rolul pe care ţara noastră îl are în configuraţia Alianţei
Senat/ Cazanciuc: Bodog va fi invitat în Comisia juridică pentru a-şi prezenta apărările
Senatorul Robert Cazanciuc a declarat luni că Florian Bodog va fi invitat la Comisia juridică din Senat pentru a fi audiat în legătură cu cererea DNA de ridicare a imunităţii fostului ministru al Sănătăţii. Comisia juridică a Senatului s-a întrunit luni în şedinţă pentru a întocmi un raport intermediar în cazul lui Bodog.
Cazanciuc, despre candidatul comun cu ALDE la prezidenţiale: 'Locomotiva' nu poate fi decât PSD
Preşedintele Comisiei juridice din Senat, Robert Cazanciuc, a declarat luni că PSD are prima opţiune pentru un candidat comun cu ALDE la alegerile prezidenţiale, deoarece "locomotiva" într-un asemenea proiect nu poate fi decât PSD. Robert Cazanciuc a fost întrebat de jurnalişti dacă există riscul ca Partidul Social Democrat să nu in
Preşedintele Iohannis a trimis spre reexaminare un act normativ care modifică Legea fondului funciar
Preşedintele Klaus Iohannis a trimis vineri, Parlamentului, spre reexaminare, actul normativ care modifică Legea fondului funciar nr. 18/1991, invocând o formulare din textul documentului. Şeful statului arată că legea menţionată vizează reglementarea situaţiei terenurilor aferente construcţiilor edificate de către fostele cooperative agricole de producţ
Tomac: Comisia de anchetă pe alegerile europarlamentare - un afront grosolan la adresa românilor care muncesc peste hotare
PSD nu a înţeles nimic în urma alegerilor din 26 mai, iar Comisia parlamentară de anchetă privind scrutinul europarlamentar reprezintă "un afront grosolan" la adresa milioanelor de români care muncesc în afara graniţelor ţării, a declarat joi preşedintele PMP, europarlamentarul Eugen Tomac. "Mi se pare de-a dreptul haluci
Deputatul Ioniţă (PNL): Din păcate, ministrul Pintea a închis ochii la ceea ce se petrece la SJU Brăila
Deputatul PNL Brăila Antoneta Ioniţă a declarat joi, într-un comunicat de presă, că ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, trece cu vederea "neregulile grave" de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, unitate spitalicească pe care personal a vizitat-o în urmă cu patru luni şi căreia i-a acordat nota şase din punct de vedere al infrastructurii.
Tăriceanu: S-a terminat şi cu mimarea democraţiei de către preşedintele 'tuturor românilor'; Iohannis a lepădat orice precauţie
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, îl acuză pe preşedintele Klaus Iohannis că a renunţat la respectul faţă de limitele funcţiei şi le cere instituţiilor statului să adopte măsuri "pe gustul domniei sale". "S-a terminat, înţeleg, şi cu mimarea democraţiei de către preşedintele 'tuturor românilor' care face
Radu Mihail (USR): Comisia de anchetă în cazul europarlamentarelor nu îşi are rostul; alegerile au fost corecte
Comisia parlamentară de anchetă pentru investigarea eventualelor nereguli şi fraude semnalate la alegerile din 26 mai nu îşi are rostul, iar alegerile europarlamentare au fost corecte, a declarat miercuri senatorul USR, Radu Mihail. "Instituţiile statului, oricât ar fi împinse de către PSD şi ALDE, spun ceea ce au spus întotdeauna
Cinci experţi desemnaţi de Comisia specială privind europarlamentarele vor verifica sistemul informatic de la vot
Comisia parlamentară de anchetă pentru investigarea eventualelor nereguli şi fraude semnalate în spaţiul public cu ocazia derulării procesului electoral la alegerile din 26 mai 2019 a desemnat miercuri cinci experţi care vor verifica sistemul informatic folosit la scrutinul din acest an. Au fost aprobaţi cinci experţi, trei propuşi de PSD şi ALDE şi doi
Nicuşor Dan: Lucrările de la Ciurel şi Drumul Taberei ar putea fi efectuate în trei schimburi şi în weekend
Deputatul Nicuşor Dan a declarat, miercuri, că lucrările care au dus la întreruperea circulaţiei pe linia de tramvai 41 ar putea fi terminate mai repede dacă s-ar lucra în trei schimburi şi în weekend. "De ce la aceste lucrări nu se lucrează în trei schimburi şi nu se lucrează şi în weekend? Avem
Florin Iordache: Raportul GRECO - dovada modului partizan în care se fac evaluările sistemului judiciar românesc
Raportul GRECO este dovada modului partizan în care se fac evaluările în ceea ce priveşte sistemul judiciar din România, ignorând în mod sfidător problemele reale din justiţie, susţine vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, într-un comunicat transmis marţi AGERPRES. "
Reprezentanţii AEP şi Expert Forum - audiaţi miercuri la Comisia de anchetă pentru alegerile europarlamentare
Comisia parlamentară de anchetă pentru investigarea eventualelor nereguli şi fraude semnalate în spaţiul public cu ocazia derulării procesului electoral la alegerile din 26 mai 2019 îi va audia, miercuri, pe reprezentanţii AEP şi pe cei ai Expert Forum. Membrii comisiei au decis ca de la ora 10,00 să fie audiaţi cei de la Autoritatea Electorală Per
Chiorean (MAE): În multe cazuri s-a intrat cu forţa în secţiile de votare, inclusiv pentru a se sustrage buletine
Secretarul general al Ministerului Afacerilor Externe, Laura Elena Chiorean, a declarat marţi că misiunile diplomatice au raportat în timpul alegerilor europarlamentare din acest an mai multe incidente, ea susţinând că în multe cazuri s-a intrat cu forţa în secţiile de votare, inclusiv pentru a se sustrage buletine de vot.