Camera Deputaţilor - Comisia pentru muncă: Dezbateri pe eliminarea pensiilor speciale; decizia a fost amânată
Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a început, marţi, dezbaterile asupra a două proiecte de lege privind eliminarea pensiilor speciale, iniţiate de PNL şi, respectiv, USR, reprezentanţii mai multor sindicate şi asociaţii solicitând respingerea actelor normative. După peste două ore de dezbateri, deputaţii din comisie au hotă
Senat: Raport de respingere pentru proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe în vacanţa parlamentară
Comisia juridică a Senatului a acordat marţi raport de respingere proiectului de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe în vacanţa parlamentară. În favoarea proiectului de lege s-au pronunţat, în Comisia juridică, prin vot, trei senatori, iar patru s-au abţinut. Liderul grupului senatorial liberal, Daniel Fenec
Senat - Comisia juridică: Pensionarea anticipată a magistraţilor, amânată până la 1 ianuarie 2022
Comisia juridică a Senatului a decis marţi prorogarea termenului referitor la intrarea în vigoare a pensionării anticipate a magistraţilor până la 1 ianuarie 2022, menţinându-se astfel pentru următorii doi ani vechimea minimă de 25 de ani. De asemenea, senatorii jurişti au decis să proroge pentru 1 ianuarie 2021 termenul de la care numărul ju
Senat - comisii de specialitate: Raport comun suplimentar de admitere a proiectului privind mecanismul de numire a Consiliului Concurenţei
Comisiile economică şi juridică din Senat au elaborat, marţi, un raport comun suplimentar de admitere proiectului de lege privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 39/2017 privind acţiunile în despăgubire în cazurile de încălcare a dispoziţiilor legislaţiei în materie de concurenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii conc
Camera/Comisia pentru muncă: Proiectul privind acordarea unor zile libere părinţilor în situaţia închiderii temporare a şcolilor-aprobat
Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a dat, marţi, raport favorabil proiectului de lege privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ. Proiectul iniţiat de 8 parlamentari ai PSD şi ALDE prevede acordarea unor zile libere părinţilor pentru su
Camera Deputaţilor: Proiectul privind achiziţia a 5 avioane F16, trimis la comisii - dezbatere în procedură de urgenţă
Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat, marţi, dezbaterea în procedură de urgenţă a proiectului de lege privind achiziţia a cinci avioane F16 în cadrul programului "Avion multirol al Forţelor Aeriene". Conducerea Camerei a trimis proiectul spre dezbatere către comisii, Comisia de apărare fiind sesizată pe fond, iar pentru avize
Senat - dezbatere moţiune/ Gorghiu către PSD: Vă îndemn ca pe viitor să faceţi o opoziţie responsabilă la guvernarea PNL
Senatorul liberal Alina Gorghiu a declarat luni, în plenul Senatului, că moţiunea simplă iniţiată de PSD împotriva ministrului Finanţelor este generată de "frustrarea pierderii guvernării şi de pierderea alegerilor prezidenţiale cu cel mai slab scor" din istoria social-democraţilor. "Ministrul Cîţu va beneficia, indiferent de f
Cîţu: Moţiunea reprezintă un demers politic făcut de un duo jalnic ce încearcă să mascheze situaţia economică reală a României
Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a declarat luni că moţiunea de astăzi nu este despre el şi despre ceea ce a făcut la minister, ci reprezintă un demers politic făcut de un "duo jalnic care încearcă să mascheze situaţia economică reală a României". "Am ascultat cu atenţie textul moţiunii şi se pare că este o moţiune adresată m
Senat - dezbatere moţiune/Radu Oprea (PSD): Cîţu trebuie să plece din funcţie pentru că judecă şi gândeşte greşit
Senatorul PSD Radu Oprea a declarat luni că ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, trebuie să plece din funcţie pentru că "judecă şi gândeşte greşit", încercând să impună "idei care au definit un program de guvernare anacronic". "V-am studiat în decursul timpului şi atunci când am fost colegi la
Proiectul privind bugetul Senatului pe anul 2020, adoptat de plen
Senatorii au adoptat, luni, cu 61 de voturi "pentru", unul "împotrivă" şi 28 de abţineri, proiectul de hotărâre privind bugetul Senatului pe anul 2020. Bugetul Senatului României pe anul 2020, finanţat din resurse de la bugetul de stat, se stabileşte la suma de 257.541.000 lei credite de angajament şi 254.856.000 lei credi
Ponta: Povestea că se vor tăia pensiile speciale pentru a face economie la buget nu e serioasă
Preşedintele Pro România, Victor Ponta, consideră că intenţiile liberalilor de a tăia pensiile speciale pentru a face economii la buget nu sunt serioase, menţionând că, în realitate, vor fi afectaţi 2.000 de beneficiari, ceea ce va însemna doar 50 de milioane de lei economisiţi. "A anunţat doamna Turcan că urmează să taie pensiile
Simonis: Majoritatea parlamentarilor PSD susţin eliminarea sau diminuarea pensiilor speciale
Majoritatea parlamentarilor PSD susţin eliminarea sau diminuarea pensiilor speciale, a anunţat, luni, liderul deputaţilor social-democraţi, Alfred Simonis. "A fost un subiect dezbătut; este foarte importat ca subiectele importante din societate să fie dezbătute şi în grupurile parlamentare şi în comisii şi în plen. A fost o discuţie extr
Senat: A început dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului Finanţelor
Plenul Senatului a început, luni, dezbaterea moţiunii simple "Guvernare PNL, numele tău este austeritate", iniţiată de 41 de senatori social-democraţi şi adresată ministrului de Finanţe, Florin Cîţu. Moţiunea este citită de senatorul PSD Viorel Arcaş. "Nu aveam de gând să recurgem la acest instrument democratic d
Senatul a adoptat proiectul privind achiziţia a 5 avioane F16 în cadrul programului ''Avion multirol al Forţelor Aeriene''
Senatul a aprobat, luni, proiectul de lege care prevede achiziţia a cinci avioane F16 în cadrul programului "Avion multirol al Forţelor Aeriene". Proiectul de lege pentru continuarea dezvoltării capabilităţii operaţionale aeriene cuprinse în Etapa de tranziţie iniţială a Concepţiei de realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană
Turcan, despre moţiunea pe Finanţe: Nu cred că există vreun senator responsabil care să voteze gogoriţa domnului Teodorovici
Vicepremierul Raluca Turcan a declarat, luni, că nu crede că va exista vreun ''senator responsabil'', care să poată să voteze moţiunea simplă depusă de PSD împotriva ministrului de Finanţe. Întrebată, la Palatul Parlamentului, dacă ministrul de Finanţe, Florin Cîţu, va fi schimbat, în cazul în care moţiunea simplă