Buget2021- Parlament/ Bugetul MAI, avizat favorabil de comisiile de apărare
Comisiile de apărare ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au avizat favorabil, joi, bugetul Ministerului Afacerilor Interne pe acest an. Bugetul propus pentru MAI pe 2021 este de aproape 21.000.000.000 de lei, în creştere faţă de anul trecut. "Cu 25 de voturi "pentru", Comisiile reunite de apărare din Senat
Orban: Delegarea atribuţiilor miniştrilor către secretarii de stat - management democratic, dar nu e corect ca un ministru să nu semneze
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat miercuri că procedura prin care miniştrii îşi deleagă atribuţiile secretarilor de stat este legală şi folosită, însă a adăugat că nu este corect ca un ministru chiar să nu mai semneze, subliniind că este o chestiune de responsabilitate. "Delegarea de atribuţii către s
Orban: PSD trebuie să înţeleagă că e în Opoziţie
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat miercuri la Parlament că obiectivul liberalilor este ca bugetul pe acest an să fie votat marţea viitoare şi a transmis PSD că "trebuie să înţeleagă că e în Opoziţie", referindu-se la pregătirile social-democraţilor de a prelungi dezbaterile asupra legii bugetului.
VIDEO Cameră/OUG 183/2020, modificată: Se pot desfăşura concursuri pentru posturile vacante din instituţii şi autorităţi publice
Camera Deputaţilor a modificat, miercuri, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 183/2020, incluzând posibilitatea desfăşurării, pe o perioadă de 6 luni, a concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante în instituţiile şi autorităţile publice. Ordonanţa de urgenţă 183/2020 are ca obiect de reglementare instituirea, prin derogare de la dispoziţiile art
VIDEO Deputaţii au aprobat OUG privind judecarea apelurilor în complet de 3 judecători pentru procesele pornite de la 1 ianuarie 2023
Camera Deputaţilor a aprobat, miercuri, Ordonanţa de urgenţă privind suspendarea până la 31 decembrie 2022 a prevederilor referitoare la judecarea apelurilor în complet format de 3 judecători. S-au înregistrat 213 voturi "pentru" şi 105 "contra".
VIDEO Deputaţii au aprobat constituirea unui stoc de grâu în rezerva de stat
Deputaţii au adoptat, în şedinţa de miercuri, cu 314 voturi "pentru", proiectul de lege privind aprobarea OUG 137/2020 privind acumularea în vederea constituirii ca stoc-rezervă de stat a unei cantităţi de grâu pentru panificaţie. Este vorba despre o cantitate de 100.000 de tone de grâu pentru panificaţie, urgenţă determinată
VIDEO Cameră/Deputaţii au dat vot favorabil acordării unor sume necesare programului pentru controlul tuberculozei
Deputaţii au aprobat miercuri, cu 315 de voturi "pentru", proiectul de lege privind aprobarea OUG nr.112/2020 pentru asigurarea de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, a sumelor necesare acoperirii plăţii TVA aferente bunurilor şi serviciilor achiziţionate în cadrul Programului ROU-T-MOH "Abordarea provocărilor sistemului de sănătate
VIDEO Cameră: Deputaţii au votat pentru acordarea unui sprijin financiar schitului românesc "Prodromu" de la muntele Athos
Deputaţii au dat miercuri vot favorabil proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.113/2020 pentru modificarea Legii nr.114/2007 privind sprijinul financiar acordat de statul român Schitului românesc "Prodromu", de la Muntele Athos, Grecia. S-au înregistrat 258 de voturi "pentru", 31 de vot
Legea privind desfiinţarea pensiilor speciale pentru parlamentari - promulgată de preşedintele Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor. Actul normativ elimină pensiile speciale pentru parlamentari.
LIVE UPDATE Parlamentul dezbate bugetul de stat pe acest an
Parlamentul dezbate joi proiectele legii bugetului de stat şi legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021. * UPDATE ORA 21:54
Firea: PSD a depus un amendament la legea bugetului pentru majorarea alocaţiilor
Parlamentarii PSD au depus un amendament la proiectul legii bugetului de stat pe acest an prin care solicită majorarea alocaţiilor pentru copii, a anunţat, marţi, senatorul Gabriela Firea, prim-vicepreşedinte al formaţiunii. "Acest amendament este foarte important, se referă la toţi copiii României. (..
VIDEO Orban: Decizia majorităţii parlamentare este de a susţine bugetul în forma adoptată de Guvern
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat marţi că majoritatea parlamentară susţine proiectul Legii bugetului de stat şi proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul în curs în forma adoptată de Guvern, îmbunătăţirile putând fi făcute după şase luni, la rectificarea bugetară.
Conducerea Parlamentului a stabilit calendarul pentru dezbaterea bugetului; 2 martie - vot în plen
Birourile permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului au decis, marţi, calendarul pentru dezbaterea proiectelor Legii bugetului de stat şi Legii bugetului asigurărilor sociale de stat, stabilind ca votul în plen să fie marţea viitoare. Conducerile Parlamentului au trimis proiectele de buget co
Radu Oprea, despre Legea plafoanelor: Constatăm o lipsă de viziune a premierului ''selfie'' - va urma un buget al austerităţii
Senatorul PSD Radu Oprea l-a criticat marţi, în plen, pe premierul Florin Cîţu, pentru ''lipsă de viziune'' şi ''egocentrism'', întrucât nu a ţinut cont de opinia Consiliului Economic şi Social (CES) privind proiectul pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi &ic
Senat: Plafoanele unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2021, aprobate
Senatul, a adoptat, marţi, în plen, în calitate de primă Cameră parlamentară sesizată, proiectul de lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2021. Au fost înregistrate 73 de voturi "pentru" şi 58 "împotrivă&q