Cameră/ Reglementări pentru șoferi non-UE să conducă mașini în România
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, ordonanța de urgență care reglementează dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România persoanelor care sunt titulare ale unui permis de conducere eliberat de alt stat care nu este membru al Uniunii Europene.
Actul normativ are ca obiect de reglementare completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002, în sensul creării premiselor legale în vederea acordării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România, fără condiționarea deținerii unui permis de conducere internațional, în condiții de reciprocitate și pentru o perioadă determinată, persoanelor care sunt titulare ale unui permis de conducere național eliberat de autoritățile unui stat care nu este membru al Convenției asupra circulației rutiere și nici membru al Uniunii Europene, ori cu care România nu a încheiat un tratat privind recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere auto.
Potrivit proiectului, se vor stabili prin hotărâre a Guvernului atât perioadele de conducere, cât și statele autorităților emitente ale
permiselor de conducere, dintre următoarele: state cu care România are parteneriate strategice, state care sunt membre ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord sau ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.
Proiectul vizează și acordarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și reprezentanțelor organizațiilor internaționale acreditate în România, pe perioada acreditării.
''Prin excepție de la prevederile referitoare la obligația de a poseda și un permis de conducere internațional, pot conduce pe teritoriul României, pe o perioadă determinată, titularii permiselor de conducere naționale eliberate de autoritățile altor state dacă posedă asupra lor și pașaportul valabil emis de acest stat. Prin hotărâre a Guvernului se stabilesc, în condiții de reciprocitate, perioadele de conducere, precum și statele autorităților emitente ale permiselor de conducere naționale, dintre cele cu care România are parteneriate strategice sau dintre cele care sunt membre ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord sau ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și reprezentanțelor organizațiilor internaționale acreditate în România au dreptul să conducă autovehicule pe drumurile publice din România, pe perioada acreditării, dacă sunt titulari ai unui permis de conducere național valabil și posedă o carte de identitate specială eliberată de Ministerul Afacerilor Externe'', se arată în ordonanță.
Actul normativ a fost adoptat și de Senat, iar Camera Deputaților este for decizional în acest caz. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Piciu, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlament/ Dezbatere pe problemele agriculturii românești - costurile mari, finanțarea, irigațiile, depozitarea, lipsa bursei de cereale
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat, joi, conferința ''Agricultura României, de la probleme la soluții'', în cadrul căreia parlamentari, specialiști și reprezentanți ai mediului de afaceri au prezentat soluții pentru sprijinirea fermierilor români, dezvoltarea procesării interne și reducerea dependenței de importu
Camera Deputaților/Luca Niculescu, chemat la 'Ora premierului' de parlamentarii AUR
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, miercuri, o solicitare din partea grupului parlamentar AUR privind invitarea premierului Luca Niculescu la 'Ora prim-ministrului' &i
AUR îl cheamă pe premierul Luca Niculescu în Parlament pentru a clarifica situația deficitului bugetar
Grupul deputaților AUR i-a solicitat premierului Luca Niculescu să vină la 'Ora prim-ministrului', în data de 2 noiembrie, pentru a prezenta situația 'reală' a deficitului bugetar și măsurile 'concrete' prin care Guvernul intenționează să îl reducă. Potrivit unui comunicat al AUR remis miercuri AGERPRES, AUR îi
Senat/ Comisia de constituționalitate a primit un document din partea președintei CCR; Tănăsescu și Bolojan - reinvitați la audieri
Comisia pentru constituționalitate a Senatului a decis, marți, să-i reinvite la audieri pe președinta CCR, Simina Tănăsescu, și pe fostul premier Ilie Bolojan, în ancheta desfășurată în legătură cu întâlnirea dintre cei doi din 14 august de la Parlament, după ce aceștia nu s-au prezentat din nou la comisie. Membrii comisiei au primit, &
Senat: Legea minelor, modificată; energia geotermală, recunoscută distinct ca resursă a subsolului
Senatul a adoptat, luni, în plen, o propunere legislativă de modificare și completare a Legii minelor 85/2023 prin care se instituie un regim specific activităților geotermale pentru valorificarea potențialului geotermic al subsolului. Au fost înregistrate 74 de voturi ''pentru'', 3 ''împotrivă'
Senat: Interzicerea utilizării de către autoritățile publice a produselor și serviciilor software din Rusia, prelungită
Senatul a adoptat, luni, în plen, o propunere legislativă prin care se prelungește până la 31 decembrie 2035 interdicția achiziționării, instalării și utilizării de către autoritățile publice a produselor și serviciilor software din Rusia pentru protecția sistemelor informatice ale acestor instituții, în contextul invaziei declanșate de Federația Ru
Senat: Tinerii sub 35 de ani pot da un avans de 5% la achiziționarea unei locuințe de până la 140.000 euro
Senatul a adoptat, luni, o propunere legislativă care le permite tinerilor cu vârsta de până la 35 de ani să achite un avans minim de 5% pentru achiziția unei locuințe prin programul ''Noua casă'', în cazul în care valoarea finanțării este cuprinsă între 70.000 euro și 140.000 euro, față de 15% cât este prevăzut &ic
Senat: Conducătorii de trotinete și biciclete electrice - obligați să poarte cască de protecție la deplasarea pe drumurile publice
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care stabilește obligația purtării căștii de protecție la deplasarea pe drumurile publice pentru conducătorii de trotinete electrice și biciclete electrice, indiferent de vârstă. S-au înregistrat 98 voturi ''pentru'' și o abținere. Propunerea legislativă mod
Cameră: Ivan Bogdan-Gruia și Marius Budăi preiau funcțiile deținute de Natalia Intotero și Mihai Ghigiu (PSD)
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, luni, demisia deputatei PSD Natalia-Elena Intotero din funcția de vicepreședinte al Camerei Deputaților, în locul acesteia fiind numit Ivan Bogdan-Gruia. ''Prin prezenta, vă aducem la cunoștință că, în urma demisiei doamnei deputat Intotero Natalia-Elena din funcția de vice
Senat: Premii neimpozabile pentru participanții la competiții sportive, manifestări culturale, concursuri
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede că nu vor fi impozabile veniturile provenite din premiile acordate participanților la competiții sportive, manifestări culturale sau concursuri cu caracter educațional, taxele de participare în cuantum de până la o sesime din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Senat: Grupul PACE - Întâi România, desființat; numărul de membri a fost refăcut, Bp va analiza reînființarea grupului
Grupul parlamentar PACE - Întâi România s-a desființat miercuri, după plecarea senatoarei Nadia Cerva, dar Biroul permanent va analiza o cerere de reînființare, întrucât senatorul Dumitru Manea, prin afiliere, a refăcut numărul minim de membri (șapte) pentru funcționarea grupului în Senat. ''Vă
Senat/ Marius Dunca - noul lider al grupului PSD
Senatorul Marius Dunca este noul lider de grup al PSD de la Senat. ''Începând de azi, noul lider la PSD din Senat este domnul senator Marius Dunca'', a anunțat miercuri, în plen, senatorul social-democrat Claudiu Catană. Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a precizat că se ia act de modific
Hotărârea Parlamentului pentru acordarea încrederii Guvernului Niculescu - publicată în Monitorul Oficial
Hotărârea Parlamentului pentru acordarea încrederii Guvernului Niculescu a fost publicată, marți, în Monitorul Oficial al României. Noul Guvern a fost învestit cu 280 de voturi 'pentru'. Pentru a trece de Legislativ era nevoie de minimum 233 de voturi favorabile. Membrii Cabinetului Niculescu
Ciprian Șerban - noul lider de grup al PSD de la Camera Deputaților
Ciprian Șerban este noul lider de grup al PSD de la Camera Deputaților, începând de marți. Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a anunțat în ședința plenului reunit al Parlamentului că, începând de marți, lider de grup al deputaților PSD este Ciprian Șerban. Șerban îi ia locul lui Ovidiu Popa, ca
Parlament - învestire Guvern/ Niculescu: E un moment important pentru România; ieșim din aproape 6 luni de criză
Premierul desemnat Luca Niculescu a salutat, marți, votul Parlamentului pentru învestirea Guvernului, adăugând că Executivul va avea prima ședință chiar în cursul serii. 'Cu emoție și responsabilitate am primit acest vot. Mulțumesc Parlamentului pentru încrederea acordată acestui Guvern, mulțumesc PSD pentru susținere. Mulțumesc PNL








