Camera Deputaților/Moțiunea simplă pe Energie - susținută în plen de reprezentanții Opoziției, criticată de cei ai Puterii (dezbateri)
Moțiunea simplă depusă de deputații AUR împotriva ministrului Energiei, Bogdan Ivan, intitulată ''România în beznă - falimentul programat al sistemului energetic național'' a fost susținută, luni, în plen, de reprezentanții Opoziției și criticată de partidele din coaliția de guvernare, care au afirmat că textul este plin de termeni 'populiști' și 'neadevărați'.
Dezbaterile au avut loc în prezența ministrului Energiei.
Deputatul PNL Sebastian Burduja a susținut că în spațiul public se spun despre Energie tot felul de 'minciuni' și 'aberații' și a făcut un apel către colegi să scrie împreună un cod în domeniu și să dea României o energie sigură, ieftină.
'Am remarcat că inițiatorii moțiunii simple vorbesc despre calea responsabilității. Calea responsabilității înseamnă să spui adevărul în primul rând. Am constatat că de multe ori despre Energie în spațiul public se propagă, se acreditează niște minciuni, niște aberații. S-a spus că se fură din Lacul Vidraru, că centralele eoliene nu produc energie. Intrați pe site-ul Transelectrica - la ora asta 17% din toată producția este din centrale eoliene. S-a spus că dăm energie gratis fraților moldoveni și din Ucraina. Niciodată! S-au spus tot felul de alte aberații și n-am văzut vreo cale a responsabilității. (...) N-am închis niciun grup. (...) Mulți putem să vorbim, dar de făcut întotdeauna este mai greu. Calea responsabilității înseamnă să lăsăm partizanatul la o parte', a menționat Burduja, fost ministru al Energiei.
Potrivit deputatului PSD George - Mădălin Borș, întreaga energie produsă în România este în sincron cu restul Europei.
'Cu cine nu suntem în sincron? Cu Rusia! Catalogarea energiei verzi drept nesincronă arată, pur și simplu, necunoașterea codului de funcționare a sistemului energetic național. (...) În textul moțiunii se spune că piața internă de energie este instabilă, iar prețurile variază între 0,08 și 3,31 euro pe megawatt-oră în aceeași zi. Ce pot să spun? Doamne ajută! (...) Domnilor parlamentari AUR, ați confundat, din păcate, prețurile din Iran cu prețurile din România. Dar gura păcătosului adevăr grăiește - vă cam place dictatura. În consecință, când folosiți ChatGPT pentru redactarea moțiunii, ar fi indicat să utilizați versiuni avansate și mai ales să vă îmbunătățiți cunoștințele în domeniu', a subliniat deputatul PSD, care a adăugat că este falsă acuzația că grupurile de la Cernavodă sunt scoase din funcțiune.
Deputatul AUR George Simion i-a atras atenția ministrului Energiei că românii suferă de frig și trebuie să suporte 'prețuri nebune la energie'. El a cerut explicații privind situația Lukoil, amintind că Bulgaria a fost exceptată.
'Domnule ministru, este frig în case, românii nu își permit să dea drumul la căldură. (...) Premierul vostru Bolojan e așteptat în Parlament de trei săptămâni și nu vine. Colegul dumneavoastră de alianță Virgil Popescu spune că mințiți, că n-ați rezolvat nimic nici pentru 2029, nici pentru 2030 și CE Oltenia se va închide în august 2026, nu cum ați anunțat. Președintele vostru Nicușor Dan și cu aliații săi, cei de la USR, se opune finalizării construcției de hidrocentrale. Vrem explicații, domnule ministru, de ce alții obțin derogări pentru Lukoil și ne uităm către Bulgaria care a fost exceptată și către Ungaria și către Serbia. Vrem să știm dumneavoastră ce faceți concret pentru a opri alimentarea cu combustibil de la Lukoil. (...) Voi vedeți peste tot 'rușii, rușii, rușii'. Marcel Ciolacu a blocat vânzarea Lukoil și domnul Burduja confirmă', a transmis Simion, liderul AUR.
Deputatul USR George Nicolae Marussi i-a acuzat pe inițiatorii moțiunii de propagandă politică și a solicitat ministrului implementarea urgentă a măsurilor de reformare.
'O lună nouă, o moțiune nouă. Este evident că nu există alt obiectiv decât propaganda politică. Este legitim și de înțeles pentru Opoziție. De asemenea, lasă impresia că avem activitate. Forma textului este un amestec de declarații politice, populisme și termeni tehnici care identifică o responsabilitate istorică și încearcă să o pună pe umerii unei singure persoane. (...) Moțiunea nu aduce nimic nou, problemele sunt reale', a susținut el.
UDMR nu votează această moțiune simplă care creează confuzie, a anunțat deputatul Bende Sandor.
'Am crezut că vom asista la o dezbatere de idei realiste. (...) În schimb, moțiunea despre ''România în beznă' nu reușește să facă lumină, dimpotrivă, creează și mai multă confuzie prin expunerea unei viziuni înguste. (...) Ce dorește Opoziția de fapt? Cu rezerve de lignit până încă 40 de ani, colegii afirmă că avem nevoie de un sistem energetic suveran, stabil, românesc. (...) Românesc - impresia este că ar fi vorba de un ro-exit și intenționat sunt omise din ecuație eforturile Uniunii Europene de a crea o piață comună de energie. La tema propusă de Opoziție, UDMR afirmă că ceea ce se impune sunt: un control strict al jucătorilor de pe piața energetică, responsabilități clar delimitate în paralel cu răspuns rapid al autorităților la orice încălcare a legii și o constantă informare și educare a consumatorilor', a subliniat deputatul UDMR.
Potrivit deputatului S.O.S. România Mihai Adrian Țiu, 'sistemul energetic este în colaps, adus aici de o clasă politică incompetentă, iresponsabilă și străină de interesele națiunii române'.
'Sistemul energetic românesc ar fi trebuit să fie motorul reindustrializării României. Deși suntem principalul producător de gaze naturale din Europa, marile combinate chimice sunt închise. (...) Suntem o colonie doar ce asigură materie primă ieftină pentru industria statelor puternice din Europa', a susținut deputatul.
Deputata POT Anamaria Gavrilă a susținut, la rândul său, că Ministerul Energiei nu lucrează pentru cetățeni, ci pentru 'băieții deștepți'.
'Banii din PNRR au fost dovediți că au fost direcționați către firmele de partid, către persoane conectate politic, iar instituția a devenit doar o acoperire pentru împărțirea banilor din energie și a fondurilor europene. Acești bani ar fi trebuit să modernizeze sistemul, să reducă prețurile la energie și să protejeze oamenii. (...) Nu există o strategie energetică națională adoptată de Parlament, iar realitatea este că rețelele sunt vechi și supraîncărcate, avem transformatoare mai vechi de 50 de ani și costurile sunt uriașe pentru oameni', a arătat lidera POT.
Deputatul independent Dumitru Coarnă a afirmat că 'PNL, PSD, USR și UDMR au distrus România'. 'Suntem pe un deficit de 1.000 de megawați-oră. Ați închis tot ce producea energie, (...) ați adus oamenii în imposibilitatea de a-și plăti facturile. Avem cel mai mare preț la energie din Europa. (...) Aveți temă să distrugeți România din perspectivă energetică și ați reușit', a susținut el. AGERPRES/(A - redactor: Cătălina Matei, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Citește și:
Camera Deputaților: Moțiunea simplă pe Energie a fost respinsă
Ivan: România plătește aproape cel mai mare preț la energie din UE, raportat la veniturile oamenilor
Cameră - moțiune Energie/ A început ședința de plen pentru dezbatere și vot
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Senat: Cazul Alinei Apostol, aflată în detenție în China, în atenția Comisiei de politică externă
București, 12 nov /Agerpres/ - Comisia pentru politică externă a Senatului a anunțat joi că va organiza, în perioada imediat următoare, o audiere oficială privind cazul Alinei Apostol, cetățean român aflat în detenție în Republica Populară Chineză, la care vor fi invitate conducerile Ministerului Afacerilor Externe și Ministerului Justiției.
Sancțiuni mai dure pentru părinții care agresează cadre didactice (proiect USR)
Părinții care agresează cadre didactice, atât în școală, cât și în afara acesteia, vor risca pedepse mai dure, potrivit unui proiect de lege inițiat de deputații USR Corina Atanasiu și Daniel Blaga. Măsurile propuse vin în contextul 'numeroaselor' cazuri de agresiune asupra cadrelor didactice, cel mai recent fiind cel din
Buzău/Oana Matache (PSD) propune interzicerea vapatului în spații închise: Nu se fumează, dar se vapează peste tot
Deputatul PSD de Buzău, Oana Matache, a declarat că va propune o inițiativă legislativă prin care să se interzică vapatul în spațiile închise, pentru a reduce riscurile la care se expun în prezent copiii și tinerii consumatori, plecând de la o campanie de prevenire care se va desfășura în instituțiile de învățământ din județ.
Parlament/Alina Gorghiu și Nicoleta Pauliuc - înlocuite din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO
Plenul Senatului și Camerei Deputaților a decis, marți, înlocuirea parlamentarelor PNL Nicoleta Pauliuc și Alina Gorghiu din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO. Propunerea a aparținut grupurilor parlamentare PNL. Cele două vor fi înlocuite cu Iulian Silviu Coșa și Robert Sighiartău. O altă modificar
Parlament: Sorin Lazăr - numit președinte al Curții de Conturi
Consilierul de conturi Sorin Lazăr va exercita atribuțiile de președinte al Curții de Conturi, până la numirea unui nou președinte, a decis, marți, plenul Parlamentului. S-au înregistrat 248 de voturi 'pentru', 54 'împotrivă' și 48 de abțineri. Anterior,
Parlament: A început ședința comună pentru desemnarea noilor membri ai Consiliilor de Administrație la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul s-au reunit, marți, în ședință comună, pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi. Ședința este condusă de președintele Senat
Parlament/Comisiile de buget - aviz favorabil pentru Sorin Lazăr pentru funcția de președinte al Curții de Conturi
Comisiile parlamentare de buget, finanțe au avizat favorabil, marți, numirea consilierului de conturi Sorin Lazăr în funcția de președinte al Curții de Conturi. Plenul Parlamentului urmează să valideze prin vot această propunere în ședința de la ora 12:00. S-au înregistrat 25 de voturi 'pentru', 12 'împotrivă&
Program de formare în domeniul inteligenței artificiale, organizat la Parlament, cu sprijinul ONU; Baciu: Această pregătire e esențială
Parlamentul trebuie să fie pregătit să înțeleagă transformările generate de inteligența artificială și să aibă capacitatea de a lua decizii legislative informate într-un domeniu care evoluează foarte rapid, a declarat deputatul PNL Andrei Baciu, inițiatorul unui program de formare în domeniul AI dedicat parlamentarilor și personalului parlamentar.
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Radiodifuziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Ruxandra Ileana Săraru, Radu Bogdan Herjeu și
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Televiziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Loredana Corchiș și Nicoleta Ama
Parlamentul se reunește în ședință comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul se reunesc marți, începând cu ora 12:00, în ședință de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.
VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.
Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD
Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția
Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi
Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen
Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk







