Șerban: Am atras peste 10 miliarde de euro în proiecte feroviare; i-am transformat în șantiere vii, trenuri noi și linii electrificate
România se află într-o perioadă extrem de bună pentru infrastructura feroviară, în ultimii ani atrăgând peste 10 miliarde de euro în proiecte feroviare din fonduri europene, PNRR, CEF și Fondul pentru Modernizare, pe care i-a transformat în șantiere vii, trenuri noi și linii electrificate, a declarat, luni, în Senat, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian Șerban, la dezbaterea moțiunii intitulate 'Calea ferată a pierdut trenul'.
'În calitate de ministru al Transporturilor și Infrastructurii, privesc cu responsabilitate această moțiune depusă de AUR. Nu o văd ca pe un atac, ci ca pe o oportunitate. Am ocazia de a pune în lumină realitatea concretă a investițiilor pe care le-am realizat și mai ales de a arăta de ce trebuie să continuăm în același ritm accelerat. Da, suntem într-o perioadă extrem de bună pentru infrastructura feroviară. În ultimii ani am atras peste 10 miliarde de euro în proiecte feroviare, bani europeni, din PNRR, CEF, Fondul de Modernizare și i-am transformat în șantiere vii, trenuri noi și linii electrificate. Am redeschis București - Giurgiu după 19 ani, am lansat modernizarea a peste 1.000 de km de cale ferată, am contractat peste 200 de trenuri electrice și locomotive moderne, unele dintre ele deja în teste sau în circulație. Am stabilizat CFR Marfă, am creat Carpatica Feroviar și am crescut cota de piață a transportului feroviar de marfă de la 19,5% la aproape 30%', a afirmat ministrul.
Acesta a subliniat că, în perioada 2020 - 2025 au fost construiți peste 500 de kilometri de autostradă și drumuri expres, iar, în urma modernizărilor căii ferate, trenurile de călători vor putea circula cu 160 de km pe oră, iar cele de marfă cu 120 de km.
'Iată și câteva cifre relevante în ceea ce privește transportul feroviar și infrastructura rutieră. Am realizat peste 500 de km de autostrăzi și drumuri expres între 2020 și 2025, avem 2,3 miliarde de euro investiții câștigate din Fondul pentru Modernizare, am obținut 5 scheme de ajutor de stat în valoare de 1,2 miliarde de euro. Avem o propunere de buget de peste 5 miliarde pentru investiții prin programul SAFE. În urma modernizărilor de infrastructură feroviară, trenurile de călători vor putea circula cu 160 de km pe oră, iar cele de marfă cu 120 de km. Pe rutele Brașov - Sighișoara, Drobeta Turnu Severin - Caransebeș vom avea cale ferată modernizată până la sfârșitul lui 2026. De asemenea, vom moderniza rutele feroviare Cluj - granița cu Ungaria și Caransebeș - Timișoara - Arad până la sfârșitul lui 2027. Avem un total de 10.766 de km de cale ferată din care 4.030 sunt electrificați', a arătat Șerban.
De asemenea, șeful de la Transporturi a transmis că CFR SA a realizat 'în patru ani cu PSD la Ministerul Transporturilor 160 de contracte de execuție și proiectare cu o valoare totală de 4,5 miliarde de euro fără TVA, cel mai mare volum de investiții feroviare din ultimii 10 ani'.
În ceea ce privește achiziția de material rulant nou, Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a semnat contractele pentru 129 de trenuri electrice și 16 locomotive din care șapte trenuri au fost deja livrate, urmând ca celelalte să fie livrate până în 2027, a continuat Ciprian Șerban. În plus, ARF se află în etapa de identificare a unei surse de finanțare pentru o altă tranșă de 23 de locomotive și 58 de trenuri.
'CFR Călători este, la rândul său, într-un proces de modernizare a materialului rulant. Astfel, a fost contractată modernizarea a 75 de locomotive din care au fost deja livrate 23 și modernizarea a 139 de vagoane din care au fost livrate 42. Valoarea totală a acestor contracte este de 420 de milioane euro, banii mergând doar către firme românești. La rândul său, Metrorex a contractat 13 trenuri noi pentru Magistrala 5, cu o valoare de 103 milioane euro, și are finanțare 132 de milioane euro din fondul de modernizare pentru material rulant nou pentru Magistrala 4. În ultimii cinci ani, MTI a atras peste 10 miliarde de euro în transporturi. Aceste cifre nu sunt doar statistici, sunt locuri de muncă salvate, specialiști păstrați în țară, mărfuri care circulă mai rapid și mai curat și o economie care respiră prin artere de oțel', a susținut el.
Potrivit ministrului, anul 2026 trebuie să fie la fel de ambițios ca 2025, de aceea este necesară aprobarea unui buget pentru Ministerul Transporturilor pentru anul viitor cel puțin egal cu bugetul din 2025, 'nu pentru că vrem să cheltuim mai mult, ci pentru că avem proiecte gata de lansat, finanțări câștigate competitiv și echipe mobilizate'.
'Vorbim despre livrarea a 62 de rame electrice regionale, 12 dintre ele ajung până la sfârșitul acestui an, electrificarea ultimelor segmente strategice pe rutele Constanța, Mangalia și Iași-Ungheni și cel mai important, păstrarea în sistem a specialiștilor pe care îi formăm ani de zile și care rămân în țară în loc să plece în alte țări. Domnilor senatori, transportul feroviar nu este doar o opțiune, este coloana vertebrală a României. Acolo unde nu ajung autostrăzile, unde drumurile expres sunt încă în plan, calea ferată este prezentă. În sate, în munți, în zone industriale, în porturi, ea transportă cereale agricultorilor români, mărfurile din Constanța și oamenii care merg la muncă în fiecare dimineață. Fără calea ferată, economia se blochează. Tranziția verde rămâne doar pe hârtie, iar România rămâne izolată în inima Europei. De aceea, continuarea investițiilor nu este o cheltuială, este o investiție în viitorul nostru comun', a mai spus Ciprian Șerban, îndemnându-i pe senatori să respingă moțiunea 'nu din considerente politice, ci din responsabilitate față de țară, pentru că România merge înainte, pe șine moderne, electrificate și sigure'.
Moțiunea simplă împotriva ministrului Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian Șerban, intitulată 'Calea ferată a pierdut trenul', este dezbătută și votată luni în plenul Senatului.
Cei 37 de semnatari ai moțiunii, senatori AUR, PACE - Întâi România și neafiliați, susțin că, în pofida unei finanțări 'impresionante', România se află pe penultimul loc în clasamentul european privind performanță feroviară. AGERPRES/(A - redactor: Oana Tilică, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
România caută parteneri în Qatar pentru proiecte în energie, infrastructură portuară, turism, transporturi și digitalizare
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, va conduce, în perioada 15-18 noiembrie, delegația economică a României în Statul Qatar, vizita având ca scop identificarea unor oportunități de afaceri și investiții în domenii strategice, precum energia, turismul, infrastructura portuară, transporturil
Profit de 334,3 milioane lei înregistrat de Fondul Proprietatea în primele 9 luni din 2026
Fondul Proprietatea a încheiat primele 9 luni din 2026 cu un profit net de 334,3 milioane lei, în creștere față de cel de 139,8 milioane lei obținut în perioada similară a anului anterior, conform datelor transmise vineri Bursei de Valori București. În perioada ianuarie - septembrie 2026, participațiile au crescut cu 10
Bursa de Valori București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București a închis în creștere pe aproape toți indicii mixt ședința de vineri, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 64,2 milioane de lei (11,99 milioane de euro), din care 33,9 milioane lei (6,33 milioane euro) tranzacții cu acțiuni și 14,88 milioane lei (2,78 milioane euro) cu certificate. Principalul
Marinescu (BNR): Corectarea dezechilibrelor macroeconomice trebuie însoțită și de măsuri care să asigure reluarea creșterii economice
România traversează o perioadă de ajustare economică dificilă, consolidarea finanțelor publice trebuie continuată credibil, însă corectarea dezechilibrelor macroeconomice trebuie însoțită și de măsuri care să asigure reluarea sustenabilă a creșterii economice, a transmis, joi, viceguvernatorul Băncii Centrale, Cosmin Marinescu, la deschiderea celei
România a recuperat o parte semnificativă din decalajul de dezvoltare față de economiile europene, prin PIB (analiză)
România a recuperat, în 20 de ani de apartenență la Uniunea Europeană, o parte semnificativă din decalajul de dezvoltare față de economiile europene, doi indicatori economici demonstrând acest lucru: PIB-ul pe locuitor, ajustat la puterea de cumpărare, respectiv la consumul individual efectiv, relevă o analiză a Băncii Transilvania (BT).
Cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate lui Constantin Brâncuși vor fi puse în circulație de BNR
Banca Națională a României (BNR) va pune în circulație, începând de luni, 16 noiembrie, cinci milioane de monede din alamă, cu valoarea nominală de 50 de bani, dedicate împlinirii a 150 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși, potrivit unui comunicat al băncii centrale. Totodată, BNR va lansa
Autoritatea Vamală utilizează o ''mașină de fumat'' pentru analiza țigaretelor suspecte sau confiscate
Laboratorul Vamal Central din cadrul Autorității Vamale Române utilizează un echipament specializat, denumit ''mașina de fumat'', care simulează fumatul simultan a zece țigarete și permite determinarea nivelurilor de nicotină, gudron și monoxid de carbon din fumul de țigară, rezultatele analizelor putând contribui la anchete penale, potriv
Ministrul Finanțelor: Un trimestru bun nu înseamnă că dificultățile au trecut, arată că direcția este corectă
Un trimestru bun nu înseamnă că dificultățile au trecut, dar arată totodată că direcția este corectă, iar bugetul pentru 2027 trebuie să consolideze această evoluție și să susțină redresarea economiei, susține ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Bugetul pentru 2027 trebuie să consolideze această evoluție și să susțină redresarea
Instituțiile de mediu monitorizează situația pe platforma Chimcomplex, după scurgerea de clor semnalată (minister)
Instituțiile de mediu monitorizează situația după scurgerea de clor semnalată vineri dimineața pe platforma Chimcomplex din Râmnicu Vâlcea, iar datele disponibile de la stațiile din zonă ale Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului nu indică depășiri ale valorilor-limită pentru poluanții monitorizați, a anunțat Ministerul Mediului, pe pagina
ANPC a aplicat sancțiuni de peste 4,8 milioane lei în perioada 9 - 13 noiembrie
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a aplicat sancțiuni de peste 4,8 milioane lei pentru neregulile constatate în activitatea a 1.600 de operatori economici, verificați în perioada 9 - 13 noiembrie, când a desfășurat acțiuni de control. Potrivit unui comunicat, comisarii ANPC au constatat multiple nec
Eurostat: Irlanda și România au avut cele mai puternice creșteri economice din UE în T3
Economia Uniunii Europene și cea a zonei euro au înregistrat creșteri modeste în trimestrul al treilea al acestui an, comparativ cu trimestrul al doilea, însă în rândul statelor membre Irlanda și România au avut cele mai puternice ritmuri de creștere, arată o estimare preliminară publicată vineri de Eurostat.
Negrescu (Frames): Ultimul loc în UE la inovare ne va costa salarii, exporturi și competitivitate în următorul deceniu
Poziționarea României pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește inovarea riscă să afecteze salariile, exporturile și competitivitatea economiei în următorul deceniu, avertizează Adrian Negrescu, managerul Frames, într-o analiză de specialitate. 'Economia românească crește, dar nu inovează.
Codirlașu (CFA România): Revirimentul din trimestrul III se datorează investițiilor din PNRR
Economia României va înregistra o recesiune ușoară pe ansamblul acestui an, iar revirimentul vizibil în datele pentru trimestrul al treilea se datorează investițiilor realizate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a declarat, vineri, președintele CFA România, Adrian Codirlașu. 'Cred că datele pent
Inspecția Muncii: Amenzi de peste 4,2 milioane de lei într-o singură săptămână
Inspecția Muncii a dat amenzi de peste 4,2 milioane de lei într-o singură săptămână, în urma a 2.357 de controale, fiind descoperite 58 de cazuri de muncă nedeclarată, a anunțat, vineri, instituția. 'Respectarea drepturilor angajaților și prevenirea riscurilor la locul de muncă rămân priorități ale Inspecției Muncii
Negrescu: Creșterea PIB cu 2,1% în trimestrul III este o gură de oxigen, dar nu trebuie confundată cu o relansare economică
Creșterea economiei României cu 2,1% în trimestrul al treilea din 2026, comparativ cu trimestrul precedent, reprezintă o gură de oxigen, însă nu trebuie confundată cu o relansare economică, în condițiile în care PIB-ul a revenit doar la nivelul de acum un an, consideră consultantul economic Adrian Negrescu. 'D







