Parlament - buget/ Bugetul MDLPA, admis cu un amendament
Proiectul de buget pe anul 2023 al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a fost adoptat, miercuri, de plenul reunit al Parlamentului, cu un amendament admis.
Senatorii şi deputaţii au acceptat un amendament al grupului parlamentar AUR, care a propus "alocarea sumei de 829,129 mii lei pentru renovare integrată a sediului administrativ Asistenţă Socială şi Asistenţă Medicală Comunitară, în comuna Lumina, judeţul Constanţa". Finanţarea este necesară pentru demararea investiţiei, respectiv finanţarea/cofinanţarea proiectului, argumentează iniţiatorii.
"Comuna Lumina, care odată se numea Valea Neagră, acum a intrat în beznă. De la 4.000 de locuitori, după Revoluţie, avem 14.000 şi nu avem un centru de asistenţă socială", a declarat, în plen, deputatul AUR Dumitru Focşa.
Ulterior votului, preşedintele de şedinţă, Daniel Suciu, a precizat că este vorba despre suma de 829 de mii lei, "fără virgulă".
"Fac o menţiune, ca să rămână pe stenogramă. La amendamentul de la poziţia 857, care a fost admis, ca să nu fie niciun fel de încurcătură de cifre, suma alocată este de 829 de mii, fără virgule, ca altfel ne ducem sute de milioane. Aşadar, suma de 829 mii lei la marginal 857", a precizat Daniel Suciu.
La proiectul de buget pe anul 2023 al MDLPA au fost aduse peste 850 de amendamente din partea tuturor grupurilor parlamentare.
Deputaţii şi senatorii au votat totodată proiectul de buget pentru Ministerul Justiţiei, pe anul 2023, în forma propusă de comisiile de specialitate. AGERPRES/(A - autor: Cătălina Matei, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Citeşte şi:
LIVE UPDATE VIDEO Bugetul de stat pe 2023, dezbătut în Parlament
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlamentul se reunește în ședință comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul se reunesc marți, începând cu ora 12:00, în ședință de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.
VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.
Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD
Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția
Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi
Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen
Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk
Camera Deputaților: Ioana Bran-Voinea preia funcția de secretar general; Oana-Elena Pintilei - secretar general adjunct
Ioana Bran-Voinea a fost desemnată luni de plen pentru a prelua funcția de secretar general al Camerei Deputaților, iar Oana-Elena Pintilei pentru cea de secretar general adjunct. Ioana Bran-Voinea a fost propusă pentru această funcție de grupul parlamentar al PSD, iar Oana Pintilei de grupul parlamentar al AUR. Ioana Bran-Voine
Peiu (AUR) anunță moțiune de cenzură dacă Guvernul PSD își va angaja răspunderea pe reforma administrativ-teritorială
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat luni că pentru reforma administrativ-teritorială este necesar ''un consens parlamentar'', iar dacă Guvernul își va angaja răspunderea pe un astfel de proiect, AUR va încerca să depună moțiune de cenzură. ''AUR nu susține angajarea răspunderii Guvernului pe or
USR și PNL îi cer președintelui AEP să retragă proiectul de lege privind partidele politice
Deputații Alexandru Dimitriu (USR) și Alexandru Muraru (PNL) i-au cerut, luni, președintelui Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, să retragă proiectul de lege privind partidele politice și să lase Parlamentul să hotărască în privința legislației în acest domeniu. Dimitriu a declarat la Palatul Parlamentului că
Ioana Bran-Voinea - propusă să devină secretar general al Camerei; Oana Elena Pintilei - secretar general adjunct
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat luni propunerile de numire în funcția de secretar general a Ioanei Bran-Voinea și în cea de secretar general adjunct a Oanei-Elena Pintilei. Ioana Bran-Voinea și-a dat demisia din funcția de secretar general adjunct al Camerei Deputaților și, la propunerea grupului parlamentar al PS
Senat - Comisia de constituționalitate: Rapoarte finale privind anchetele Mykonos și întâlnirea Bolojan - Tănăsescu
Comisia de constituționalitate a Senatului a adoptat, luni, rapoarte finale în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit în data de 8 iulie spre Myko
Proiect PNL: Părinții care revin la muncă să primească un stimulent egal cu indemnizația pentru creșterea copilului
PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinții care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizația pentru creșterea copilului. Propunerea legislativă în acest sens a fost inițiată de senatoarea Gabriela Horga ș
Parlament/Țuțuianu: Jumătate dintre angajații AEP nu au dat niciodată un concurs; trebuie un nivel de pregătire a oamenilor adecvat
Președintele Autorității Electorale Permanente, Adrian Țuțuianu, a declarat, marți, în ședința Comisiilor parlamentare juridice, că jumătate dintre salariații AEP nu au dat niciodată un concurs, ci au uzitat de o procedură prin care au fost angajați la un grup parlamentar pentru o zi sau două și apoi mutați în structura Autorității. El a spus că nu
Senat: DNSC va iniția programe de identificare a vulnerabilităților în sistemele informatice ale autorităților publice, cu acordarea de recompense
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede că Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC) va putea iniția și gestiona programe de identificare și raportare a vulnerabilităților, cu acordarea de recompense bănești pentru vulnerabilitățile validate, pentru rețelele și sistemele informatice ale autorităților și instituțiilor publice.
Senat: Schemă de ajutor de minimis pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în România
"Senatul a adoptat, luni, propunerea legislativă prin care, pentru anul 2027, este instituită o schemă de ajutor de minimis pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în România prin susținerea aplicării de către crescătorii de porcine a condițiilor de biosecuritate. Au fost înregistrate 100 de voturi 'pentru' și
Senat: 28 iunie - Ziua comemorării victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordului Bucovinei, Ținutului Herța
Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege care instituie pe 28 iunie Ziua de comemorare a victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordului Bucovinei și Ținutului Herța și stabilește organizarea și sprijinirea unor manifestări dedicate acestei zile. 'Se instituie ziua de 28 iunie ca Ziua comemorării victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordulu










