VIDEO Cinci ani de la acceptarea mărţişorului în Patrimoniul UNESCO; expoziţia ''Mărţişorul - Povestea unei tradiţii'', la Palatul Parlamentului
Expoziţia "Mărţişorul - Povestea unei tradiţii", care reuneşte creaţii ale meşterilor populari din România, Republica Moldova, Macedonia şi Bulgaria, a fost vernisată, marţi, la Palatul Parlamentului.
Evenimentul, organizat în Foaierul sălii de plen a Camerei Deputaţilor, este prilejuit de aniversarea a cinci ani de când simbolul mărţişorului a fost acceptat în Patrimoniul mondial UNESCO.
"Marcăm cinci ani de când mărţişorul şi practicile asociate au intrat în lista Patrimoniului mondial imaterial UNESCO, (...) o recunoaştere a valorii de simbol a unei tradiţii care vine încă din antichitate şi care s-a păstrat până astăzi ca semn de bucurie a începutului de primăvară şi preţuire faţă de persoanele cărora le dăruim. Chiar dacă de la două fire de lână, unul roşu şi unul alb, mărţişorul s-a rafinat de a lungul timpului, el continuă să vorbească despre speranţă şi puritatea începutului, despre vitalitate, frumuseţe şi iubire", a afirmat senatorul USR Remus Negoi, vicepreşedinte al Comisiei pentru relaţia cu UNESCO.
El a adăugat că, poate mai mult ca oricând, trebuie să se evidenţieze că scopul înfiinţării UNESCO a fost de a crea în lume un climat de pace, de respect faţă de drepturile omului, de colaborare şi ajutor reciproc.
"M-aş fi bucurat ca evenimentul să se petreacă într-o stare de normalitate şi nu într-un moment de profundă îngrijorare şi tristeţe, când războiul a devenit o realitate pentru Europa şi pentru întreaga omenire", a declarat Negoi.
Ambasadorul Republicii Moldova la Bucureşti, Victor Chirilă, a evidenţiat că mărţişorul este simbolul solidarităţii cu cei care au nevoie de ajutor în timpuri grele.
"Acest eveniment este un simbol pentru noi toţi, mai ales în acest context deloc simplu. Mărţişorul a fost totdeauna pentru noi, pentru toţi românii, un simbol al speranţei, o speranţă care aduce binele, un bine care învinge răul prin dragoste, prin căldură, prin iubirea faţă de aproape. Mărţişorul este simbolul solidarităţii cu cei care mereu au nevoie de ajutor în timpuri grele. Mărţişorul este şi o tradiţie care dăinuieşte timp de veacuri, o tradiţie care ne uneşte, o tradiţie care ne defineşte, nu doar ca români, ne defineşte ca oameni cu sentimente umane care sunt necesare pentru ca să supravieţuim, pentru ca să progresăm", a spus ambasadorul.
El a subliniat că mărţişorul reprezintă popoare diverse din Balcani.
Mărţişorul este o tradiţie îmbogăţeşte viaţa, a transmis, la eveniment, directorul Muzeului Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", Paulina Popoiu.
"Astăzi este 1 martie şi se împlinesc cinci ani de când mărţişorul a intrat în Patrimoniul mondial UNESCO, de când ne-am afirmat pe plan internaţional ca români, dar nu numai ca români. Ne-am afirmat împreună cu cei care ne sunt prieteni şi ne înconjoară: Macedonia, Bulgaria, Republica Moldova, fraţii noştri de dincolo de Prut. (...) E o tradiţie acest mărţişor care ne îmbogăţeşte viaţa, nu de ieri, nu de alaltăieri, nu de 2000 de ani, ci cu mult înainte de naşterea creştinismului. Este o tradiţie care ne ajută să trecem de la iarna gri şi plină de frig şi de infertilitate, la anotimpul bucuriei, la anotimpul speranţei şi la anotimpul renaşterii. Trăim nişte vremuri triste, vremuri tulburi în care toţi ne uităm cu teamă către monştrii născuţi din mintea umană, care nu mai ştie să guste bucuriile simple. Mărţişorul este acea bucurie simplă, care ne aminteşte, la fiecare început de primăvară, că suntem oameni, că suntem împreună, că trebuie să comunicăm şi că trebuie să ne respectăm unii pe alţii", a menţionat Popoiu.
La rândul său, secretarul general al Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, Madlen Şerban, a evidenţiat că mărţişorul este un simbol al renaşterii naturii.
"La 1 martie renaştem prin noi înşine, renaştem prin ceea ce natura ne dă. Mărţişorul este un simbol al renaşterii naturii. (...) Acum când suntem în faţa unui obiectiv de patrimoniu al umanităţii ne ducem către UNESCO şi ne gândim la UNESCO pentru că el ne spune: războaiele se nasc în minţile oamenilor, pacea se construieşte acolo. Este un simbol de solidaritate. (...) Cred că este important să avem în vedere în patrimoniul umanităţii imaterial toate expresiile culturale, dar poate mărţişorul este mai semnificativ decât toate celelalte. (...) Atrag atenţia că aceste tradiţii se învaţă, dar se şi transmit. Le mulţumesc copiilor care au curiozitatea şi investesc timpul şi energia lor pentru a învăţa ce înseamnă mărţişorul, ce înseamnă să fii român, ce înseamnă să fii bulgar, ce înseamnă să fii macedonean, ce înseamnă să fii ucrainean, ce înseamnă să fii un om care ştii că ai rădăcini şi că eşti un om puternic", a afirmat Madlen Şerban.
Alături de alte instituţii media, AGERPRES este partener al evenimentului. AGERPRES/(A - autor: Alina Novăceanu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO
Citeşte şi:
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Practicile culturale asociate zilei de 1 martie (Mărţişorul)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlamentul se reunește în ședință comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul se reunesc marți, începând cu ora 12:00, în ședință de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.
VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.
Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD
Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția
Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi
Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen
Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk
Camera Deputaților: Ioana Bran-Voinea preia funcția de secretar general; Oana-Elena Pintilei - secretar general adjunct
Ioana Bran-Voinea a fost desemnată luni de plen pentru a prelua funcția de secretar general al Camerei Deputaților, iar Oana-Elena Pintilei pentru cea de secretar general adjunct. Ioana Bran-Voinea a fost propusă pentru această funcție de grupul parlamentar al PSD, iar Oana Pintilei de grupul parlamentar al AUR. Ioana Bran-Voine
Peiu (AUR) anunță moțiune de cenzură dacă Guvernul PSD își va angaja răspunderea pe reforma administrativ-teritorială
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat luni că pentru reforma administrativ-teritorială este necesar ''un consens parlamentar'', iar dacă Guvernul își va angaja răspunderea pe un astfel de proiect, AUR va încerca să depună moțiune de cenzură. ''AUR nu susține angajarea răspunderii Guvernului pe or
USR și PNL îi cer președintelui AEP să retragă proiectul de lege privind partidele politice
Deputații Alexandru Dimitriu (USR) și Alexandru Muraru (PNL) i-au cerut, luni, președintelui Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, să retragă proiectul de lege privind partidele politice și să lase Parlamentul să hotărască în privința legislației în acest domeniu. Dimitriu a declarat la Palatul Parlamentului că
Ioana Bran-Voinea - propusă să devină secretar general al Camerei; Oana Elena Pintilei - secretar general adjunct
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat luni propunerile de numire în funcția de secretar general a Ioanei Bran-Voinea și în cea de secretar general adjunct a Oanei-Elena Pintilei. Ioana Bran-Voinea și-a dat demisia din funcția de secretar general adjunct al Camerei Deputaților și, la propunerea grupului parlamentar al PS
Senat - Comisia de constituționalitate: Rapoarte finale privind anchetele Mykonos și întâlnirea Bolojan - Tănăsescu
Comisia de constituționalitate a Senatului a adoptat, luni, rapoarte finale în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit în data de 8 iulie spre Myko
Proiect PNL: Părinții care revin la muncă să primească un stimulent egal cu indemnizația pentru creșterea copilului
PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinții care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizația pentru creșterea copilului. Propunerea legislativă în acest sens a fost inițiată de senatoarea Gabriela Horga ș
Parlament/Țuțuianu: Jumătate dintre angajații AEP nu au dat niciodată un concurs; trebuie un nivel de pregătire a oamenilor adecvat
Președintele Autorității Electorale Permanente, Adrian Țuțuianu, a declarat, marți, în ședința Comisiilor parlamentare juridice, că jumătate dintre salariații AEP nu au dat niciodată un concurs, ci au uzitat de o procedură prin care au fost angajați la un grup parlamentar pentru o zi sau două și apoi mutați în structura Autorității. El a spus că nu
Senat: DNSC va iniția programe de identificare a vulnerabilităților în sistemele informatice ale autorităților publice, cu acordarea de recompense
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede că Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC) va putea iniția și gestiona programe de identificare și raportare a vulnerabilităților, cu acordarea de recompense bănești pentru vulnerabilitățile validate, pentru rețelele și sistemele informatice ale autorităților și instituțiilor publice.
Senat: Schemă de ajutor de minimis pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în România
"Senatul a adoptat, luni, propunerea legislativă prin care, pentru anul 2027, este instituită o schemă de ajutor de minimis pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în România prin susținerea aplicării de către crescătorii de porcine a condițiilor de biosecuritate. Au fost înregistrate 100 de voturi 'pentru' și
Senat: 28 iunie - Ziua comemorării victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordului Bucovinei, Ținutului Herța
Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege care instituie pe 28 iunie Ziua de comemorare a victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordului Bucovinei și Ținutului Herța și stabilește organizarea și sprijinirea unor manifestări dedicate acestei zile. 'Se instituie ziua de 28 iunie ca Ziua comemorării victimelor ocupației sovietice a Basarabiei, Nordulu










