VIDEO Moţiunea de cenzură iniţiată de PSD - dezbătută şi votată în Parlament
Moţiunea de cenzură iniţiată de PSD va fi dezbătută şi supusă la vot marţi de plenul Parlamentului.
Initulată "Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor. Jos Guvernul Cîţu!", moţiunea a fost iniţiată de 157 de deputaţi şi senatori PSD.
Potrivit Constituţiei, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii parlamentarilor.
Pentru a fi adoptată, moţiunea trebuie să întrunească 234 de voturi "pentru".
Conform calculului matematic, sunt şanse ca moţiunea de cenzură a PSD să fie adoptată de Parlament.
PSD, USR şi AUR, care au anunţat că susţin moţiunea, au împreună 280 de parlamentari, în timp ce PNL şi UDMR au 163, iar cei 18 deputaţi ai minorităţilor naţionale nu participă la vot. Mai sunt şi patru deputaţi neafiliaţi care nu au anunţat cum vor vota.
Preşedintele PNL, premierul Florin Cîţu, a informat că parlamentarii liberali vor participa la dezbaterea din Parlament a moţiunii de cenzură, dar nu vor vota.
"În şedinţa Biroului Executiv am luat o decizie cu privire la ce vor face parlamentarii PNL la moţiune. Este o decizie pe care o luăm de fiecare dată când avem astfel de situaţii. Parlamentarii PNL vor participa la moţiunea de mâine, dar nu vor vota. Vor fi prezenţi, nu vor vota. Aceasta este decizia luată în BEx", a precizat, luni, Cîţu, la finalul şedinţei conducerii partidului.
El a afirmat că, dacă moţiunea de cenzură va trece de Parlament, toate scenariile sunt pe masă şi a subliniat că liberalii vor avea întotdeauna o propunere de premier.
"Dacă trece această moţiune, aşa cum v-am am spus, toate scenariile sunt pe masă, orice scenariu este pe masă. Mă voi uita către această nouă coaliţie, condusă de PSD înţeleg, PSD-USR-AUR dacă au un plan, eu sper că nu doar vor să dea jos Guvernul şi după aceea să se uite cum ţara rămâne în haos. Vom vedea ce propunere vine de la această nouă majoritate şi ne vom face şi noi planul în funcţie de aceasta. (...) Eu cred că va fi totuşi o propunere a PSD susţinută de USR şi AUR de premier şi vom vedea. După decizia de mâine o colaborare cu USR va fi imposibilă din partea PNL", a spus Cîţu, care a adăugat că nu are emoţii.
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat recent că speră ca Guvernul să nu cadă, dar nu este sigur că va rezista, având în vedere calculul matematic.
"Eu sper că nu va cădea, dar aş fi ipocrit să spun că sigur va rezista, când văd şi eu matematic, aritmetic. Cifrele pot fi contrazise, dar nu merită", a precizat Kelemen Hunor.
Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, luni, că senatorii şi deputaţii partidului vor vota moţiunea de cenzură la vedere.
"Cei 157 de parlamentari ai PSD, senatori şi deputaţi, vor vota la vedere. Îi invităm şi pe cei de la AUR şi USR să-şi asume, la fel ca noi, acest vot de blam la adresa lui Florin Cîţu şi a acoliţilor lui", a declarat Grindeanu.
El a solicitat preşedinţilor celor două Camere ale Legislativului să identifice soluţii astfel încât toţi parlamentarii să participe la vot. El a menţionat că unul dintre parlamentarii partidului este confirmat cu COVID-19 şi nu poate să se prezinte la şedinţă.
Şi parlamentarii USR PLUS vor fi prezenţi la dezbaterea moţiunii de cenzură şi vor vota la vedere, după cum a a anunţat liderul deputaţilor partidului, Ionuţ Moşteanu.
"Cert este că am decis până acum cu colegii parlamentari, din nou am verificat cu fiecare dintre ei, (...) toţi parlamentarii USR PLUS vor fi la moţiune şi vor vota moţiunea la vedere. Asta este decizia de astăzi. Mâine, Florin Cîţu va pica, este ultima zi a dânsului la Palatul Victoria", a afirmat Moşteanu.
El a menţionat că are "dubii" că PSD doreşte ca Guvernul să plece.
De asemenea, parlamentarii AUR vor vota în favoarea moţiunii de cenzură.
"Parlamentarii AUR vor fi prezenţi cu toţii la votarea moţiunii. Nu suntem de vânzare, nu trădăm", a spus copreşedintele partidului George Simion.
*
Votul asupra moţiunii de cenzură va fi secret cu bile.
Dacă moţiunea va fi adoptată, Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate. Guvernul al cărui mandat a încetat în aceste condiţii îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern.
Dacă moţiunea de cenzură va fi respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea în Parlament. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Purtătorul de cuvânt al PNL declară că unii parlamentari neafiliați doresc să se alăture grupului liberal
Purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionel Bogdan, a susținut marți că unii parlamentari neafiliați doresc să se alăture grupului liberal. El a fost întrebat de jurnaliști, la Parlament, dacă foști parlamentari de la S.O.S. s-ar putea alătura, săptămâna viitoare, grupului PNL. 'Vă mărturisesc că nu cunosc
Bogdan (PNL): Nu cred că e cazul să facem altă propunere de premier; președintele are pe masă două opțiuni
PNL, USR, UDMR nu trebuie să facă alte propuneri de premier, în contextul în care președintele Nicușor Dan are deja 'pe masă' două opțiuni din partea partidelor politice, a declarat, marți, purtătorul de cuvânt al liberalilor, Ionel Bogdan. El a reiterat că PNL nu va susține un Guvern din care face parte PSD.
Senat/Comisia de învățământ - raport favorabil pentru proiectul PSD privind introducerea obligativității uniformelor în școală
Comisia pentru învățământ a Senatului a dat raport favorabil marți proiectului PSD care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar. 'Am dorit să introducem obligativitatea uniformelor școlare în învățământul preuniversitar, pentru că am constatat c
Ionel Bogdan (PNL): Alianța PSD-AUR produce deja efecte asupra direcției politice a României
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Bogdan, i-a criticat marți pe senatorii PSD și AUR pentru faptul că au votat împotriva declarării anului 2027 drept 'Anul României Europene'. PSD și AUR nu au doar o 'înțelegere conjuncturală' pentru voturi, ci este vorba despre o alianță care produce deja efecte asupra
Dimitriu: Comisia 'Mykonos-Nordis' de la Camera Deputaților ar urma să verifice traseul banilor; zborul pare o încercare de lobby
USR și PNL au solicitat conducerii Camerei Deputaților înființarea comisiei parlamentare 'Mykonos-Nordis', care să ancheteze zborurile Nordis și zborurile recente către Mykonos, a anunțat marți parlamentarul USR Alexandru Dimitriu. El a explicat că înființarea unei astfel de comisii este necesară și la nivelul Camerei Deput
Senat/Ancheta privind zborul privat către Mykonos: Judecătorul Deliorga - invitat marțea viitoare la audieri
Comisia de constituționalitate a Senatului a decis, marți, să-l invite la audieri pe judecătorul CCR Cristian Deliorga în cadrul anchetei privind împrejurările în care acesta a călătorit spre Mykonos, cu un zbor privat, împreună cu mai mulți politicieni. 'Astăzi s-a aprobat în comisie să demarăm procedurile de
Senat/Ancheta privind întâlnirea Bolojan-Tănăsescu: Mircea Abrudean, Simina Tănăsescu și Ilie Bolojan - reinvitați marțea viitoare
Premierul interimar Ilie Bolojan, președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu, și președintele Senatului, Mircea Abrudean, nu s-au prezentat, marți, la audieri în Comisia de constituționalitate a Senatului care anchetează întâlnirea din 14 august dintre Bolojan și Tănăsescu. Președinta comisiei, Nadia Cerva, a precizat că aceștia vor
Senat: Proiect inițiat de AUR privind reducerea numărului de parlamentari - respins
Senatul a respins, luni, propunerea legislativă inițiată de AUR privind reducerea numărului de parlamentari. S-au înregistrat 43 voturi 'pentru', 40 'împotrivă' și 21 abțineri. Propunerea legislativă modifica și completa în acest sens Legea 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și
Senat: Calitatea de asigurat în sistemul public de sănătate, verificată electronic
Senatul a adoptat, luni, în plen, o propunere legislativă prin care asiguratul în sistemul public de sănătate nu mai este obligat să facă dovada calității sale prin adeverință fizică, aceasta realizându-se printr-o verificare electronică. Au fost înregistrate 111 voturi 'pentru', unul 'împotrivă' și o abținere.
Senat: Casa teritorială de pensii - obligată să răspundă în 45 de zile contestațiilor la dosarele de pensii
Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege potrivit căruia, în cazul contestării deciziilor de pensionare, casa teritorială de pensie are obligația de a reanaliza dosarul și de a răspunde motivat în termen de 45 de zile. Propunerea legislativă aduce modificări art. 127 din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii. 'Dec
Deputații PNL anunță că votează eliminarea pensiilor speciale ale aleșilor locali
Deputații PNL au anunțat luni că votează eliminarea pensiilor speciale ale aleșilor locali. 'În contextul împlinirii termenului de adoptare tacită a proiectului de lege referitor la abrogarea dispoziției privind pensiile speciale ale aleșilor locali, Grupul parlamentar al deputaților PNL va vota în favoarea inițiativei legislative privind
USR și PNL solicită conducerii Camerei Deputaților înființarea Comisiei 'Mykonos-Nordis'
USR și PNL solicită conducerii Camerei Deputaților înființarea Comisiei parlamentare de anchetă 'Mykonos-Nordis', care să ancheteze zborurile Nordis și zborurile recente către Mykonos și Nisa ale unor politicieni, oameni din justiție și din mediul de afaceri. Comisia parlamentară trebuie să stabilească împrejurările în care au
Kelemen Hunor: Ilie Bolojan ar putea rămâne premier interimar 'mult și bine' și nu poate să facă nimic
Premierul Ilie Bolojan ar putea rămâne interimar 'mult și bine', afirmă președintele UDMR, Kelemen Hunor, care susține totodată că varianta alegerilor anticipate 'trebuie luată în calcul foarte serios'. 'Într-adevăr, dacă ar pica un guvern, atunci sigur că ne-am îndrepta spre alegeri anticipate. Trebuie luată î
Avrămescu (AUR) spune că s-au strâns 119 semnături de parlamentari pentru suspendarea președintelui pe o platformă online
Purtătorul de cuvânt al AUR, deputatul Ștefăniță Avrămescu, i-a îndemnat pe cei care doresc să susțină suspendarea președintelui României să se exprime pe platforma suspenND.ro, el precizând că până în prezent 119 parlamentari s-au pronunțat pentru acest demers al AUR. Întrebat luni, într-o conferință de presă, d
Camera Deputaților/ Biroul permanent a aprobat trecerea la votul cu prezență fizică în ședințele de plen
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, luni, mai multe măsuri cu privire la exercitarea votului în plen, una dintre acestea fiind deconectarea sistemelor de transmisie care fac legătura cu sistemul hibrid de vot la distanță. 'Vă aducem la cunoștință că începând cu data de 14 septembrie 2026 a fost implementat următorul set de






