Camera Deputaţilor/Discuţii aprinse în plen privind desfăşurarea unei şedinţe a Comisiei de cultură
Desfăşurarea unei şedinţe a Comisiei de cultură a Camerei Deputaţilor, în paralel cu plenul, a constituit marţi tema unor discuţii aprinse, după ce majoritatea parlamentară a votat dezbaterea rapoartelor CNA într-o şedinţă a Comisiei de cultură, comună cu cea a Senatului.
Liderul deputaţilor USR PLUS, Ionuţ Moşteanu, a cerut permisiunea plenului să permită Comisiei de cultură să lucreze în paralel cu şedinţa, solicitarea fiind aprobată cu 76 de voturi "pentru", 50 împotrivă şi o abţinere.
Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a susţinut că o astfel de solicitare trebuie să fie motivată, să se explice "ce se dezbate în acea comisie şi care este urgenţa".
"Între timp, am aflat eu care este motivul pentru care domnul Moşteanu n-a vrut să ne spună de ce membrii Comisiei de cultură trebuie să lucreze în paralel cu plenul - şi anume faptul că domnul Moşteanu, mai novice în ale Regulamentului, încerca să ceară acceptul plenului Camerei Deputaţilor pentru ca cele două comisii din Cameră, respectiv din Senat, să se reunească, respectiv să dezbată raportul CNA. Or, Camera Deputaţilor nu poate permite membrilor Comisiei de la Cameră să se întâlnească şi să convoace cumva şi membrii de la Senat. Deci noi practic astăzi am votat, în plenul Camerei Deputaţilor, solicitarea ca membrii Senatului să se reunească în comisiile reunite - ceea ce este o aberaţie din punct de vedere al Regulamentului", a susţinut Simonis, care a adăugat că o astfel de solicitare trebuie făcută de Biroul permanent sau de cei doi preşedinţi.
"Da, noi am votat ca Comisia de cultură să se reunească şi să lucreze în paralel cu plenul", a replicat preşedintele de şedinţă, deputatul USR PLUS Cristina Prună.
Liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, a arătat că permisiunea a fost acordată membrilor Comisiei de cultură a Camerei Deputaţilor, iar cele două comisii au fost sesizate luni de către Biroul permanent reunit al celor două Camere.
"Ca atare, este perfect regulamentară, prin votul dat de plenul Camerei Deputaţilor, permisiunea membrilor Comisiei de cultură din Camera Deputaţilor de a desfăşura o şedinţă care va fi comună cu Comisia de cultură a Senatului - comisie care nu are nevoie de aprobarea noastră, aşa cum bine a spus liderul de grup PSD, pentru că îşi stabileşte programul în funcţie de programul Senatului, care are program de comisii astăzi", a spus Andronache.
Revenit la microfon, Alfred Simonis a susţinut că toţi spun acelaşi lucru, dar fiecare interpretează cum vrea adevărul, pentru că, prin votul plenului Camerei, "a fost convocată şi comisia de la Senat".
"Senatul, comisiile parlamentare funcţionează într-un interval aprobat de birourile Camerei Deputaţilor, respectiv Senatul. În acest interval Senatul nu are program de comisii. Prin urmare, dumneavoastră în plenul Camerei aţi convocat şi membrii Senatului - asta se întâmplă. În acest interval Senatul nu are program de comisii stabilit de Biroul permanent. Poate să se întrunească comisia de la Cameră, conform votului dat, dar nu puteţi să vă întâlniţi cu cei de la Senat, e foarte simplu", a afirmat Simonis.
Cristina Prună i-a spus acestuia că a fost luni în Biroul permanent, unde s-a discutat ca aceste două comisii să poată să lucreze pentru a emite un raport care ulterior să fie înaintat plenului.
"Noi, ceea ce am votat astăzi, şi aici vă dau dreptate, este ca Comisia de cultură să lucreze în paralel cu acest plen, ceea ce este perfect regulamentar, iar ieri în BP reunit am cerut celor două comisii, şi aţi fost şi dumneavoastră prezent, să se reunească şi să lucreze asupra unui raport comun. Deci toţi paşii procedurali au fost făcuţi", a arătat preşedintele de şedinţă.
"Deci noi am stabilit ieri, în birourile permanente, ca aceste două comisii să se reunească, dar n-am stabilit că se reunesc în acest interval şi am stabilit un alt program pentru cele două comisii. Dacă dumneavoastră identificaţi programul Senatului de comisii şi suprapuneţi acest vot peste acel program, suntem de acord. Repet, acum nu se pot întruni cele două comisii, având în vedere că la Senat nu e program de comisii", a replicat Simonis.
Gabriel Andronache l-a invitat pe Alfred Simonis să consulte site-ul Senatului, care are marţi, de la ora 9,00 până la ora 15.00, un program de lucrări în comisii permanente. AGERPRES/(A-autor: Cătălina Matei, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlament: A început ședința comună pentru desemnarea noilor membri ai Consiliilor de Administrație la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul s-au reunit, marți, în ședință comună, pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi. Ședința este condusă de președintele Senat
Parlament/Comisiile de buget - aviz favorabil pentru Sorin Lazăr pentru funcția de președinte al Curții de Conturi
Comisiile parlamentare de buget, finanțe au avizat favorabil, marți, numirea consilierului de conturi Sorin Lazăr în funcția de președinte al Curții de Conturi. Plenul Parlamentului urmează să valideze prin vot această propunere în ședința de la ora 12:00. S-au înregistrat 25 de voturi 'pentru', 12 'împotrivă&
Program de formare în domeniul inteligenței artificiale, organizat la Parlament, cu sprijinul ONU; Baciu: Această pregătire e esențială
Parlamentul trebuie să fie pregătit să înțeleagă transformările generate de inteligența artificială și să aibă capacitatea de a lua decizii legislative informate într-un domeniu care evoluează foarte rapid, a declarat deputatul PNL Andrei Baciu, inițiatorul unui program de formare în domeniul AI dedicat parlamentarilor și personalului parlamentar.
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Radiodifuziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Ruxandra Ileana Săraru, Radu Bogdan Herjeu și
Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Televiziune
Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Loredana Corchiș și Nicoleta Ama
Parlamentul se reunește în ședință comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV și SRR
Camera Deputaților și Senatul se reunesc marți, începând cu ora 12:00, în ședință de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.
VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența
Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.
Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD
Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția
Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi
Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen
Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk
Camera Deputaților: Ioana Bran-Voinea preia funcția de secretar general; Oana-Elena Pintilei - secretar general adjunct
Ioana Bran-Voinea a fost desemnată luni de plen pentru a prelua funcția de secretar general al Camerei Deputaților, iar Oana-Elena Pintilei pentru cea de secretar general adjunct. Ioana Bran-Voinea a fost propusă pentru această funcție de grupul parlamentar al PSD, iar Oana Pintilei de grupul parlamentar al AUR. Ioana Bran-Voine
Peiu (AUR) anunță moțiune de cenzură dacă Guvernul PSD își va angaja răspunderea pe reforma administrativ-teritorială
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat luni că pentru reforma administrativ-teritorială este necesar ''un consens parlamentar'', iar dacă Guvernul își va angaja răspunderea pe un astfel de proiect, AUR va încerca să depună moțiune de cenzură. ''AUR nu susține angajarea răspunderii Guvernului pe or
USR și PNL îi cer președintelui AEP să retragă proiectul de lege privind partidele politice
Deputații Alexandru Dimitriu (USR) și Alexandru Muraru (PNL) i-au cerut, luni, președintelui Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, să retragă proiectul de lege privind partidele politice și să lase Parlamentul să hotărască în privința legislației în acest domeniu. Dimitriu a declarat la Palatul Parlamentului că
Ioana Bran-Voinea - propusă să devină secretar general al Camerei; Oana Elena Pintilei - secretar general adjunct
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat luni propunerile de numire în funcția de secretar general a Ioanei Bran-Voinea și în cea de secretar general adjunct a Oanei-Elena Pintilei. Ioana Bran-Voinea și-a dat demisia din funcția de secretar general adjunct al Camerei Deputaților și, la propunerea grupului parlamentar al PS
Senat - Comisia de constituționalitate: Rapoarte finale privind anchetele Mykonos și întâlnirea Bolojan - Tănăsescu
Comisia de constituționalitate a Senatului a adoptat, luni, rapoarte finale în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit în data de 8 iulie spre Myko









