Senat: Dezbaterea solicitării DNA în cazul Bodog - miercuri, în plen
Plenul Senatului va dezbate şi vota, miercuri, de la ora 9,30, solicitarea DNA adresată Camerei superioare a Parlamentului pentru încuviinţarea începerii urmăririi penale a fostului ministru al Sănătăţii Florian Bodog, a confirmat, pentru AGERPRES, vicepreşedintele liberal al Senatului, Alina Gorghiu.
Potrivit Alinei Gorghiu, conducerea PNL a decis ca "votul să fie deschis 'pentru' în orice speţă similară, astfel încât justiţia să îşi poată desfăşura procedurile".
Liderul grupului USR din Senat, Radu Mihail, a afirmat că programul zilei de miercuri "va fi confirmat în Biroul permanent de marţi".
Preşedintele Comisiei juridice a Senatului, Iulia Scântei, declara luni că plenul va decide în cazul solicitării DNA în cazul lui Bodog, menţionând că raportul comisiei nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptarea unei propuneri de aprobare sau respingere a cererii procurorilor anticorupţie.
Votul în Comisia juridică a fost secret. S-au exprimat şase voturi "pentru" şi unul "împotrivă" şi au fost şase abţineri.
Senatorul Florian Bodog, audiat luni în Comisia juridică, susţine că "nu se va sustrage cercetării".
"Indiferent de decizia pe care Comisia juridică o va lua, nu mă voi sustrage cercetării. (...) Nu am cerut colegilor mei să voteze împotriva urmăririi penale. Nu am absolut nimic de ascuns şi nu am absolut niciun lucru care să nu poată fi spus public. Am mai fost cercetat şi de DNA şi de Parchetul General. În 2019, am fost reclamat de către actualul director de la UNIFARM că aş fi vrut să-l schimb politic. Am dat declaraţie la Parchetul General şi cazul s-a închis. Nu este prima dată când mă supun prevederilor legale", a declarat Bodog după audiere.
Senatorul PSD a explicat că această solicitare a fost pe rolul Senatului şi în 2019, iar procurorul de caz "a reactivat" dosarul în 2 noiembrie, când listele de candidaturi pentru alegerile parlamentare au rămas definitive.
Procurorii DNA solicită Senatului încuviinţarea urmăririi penale a lui Florian Bodog, pe care îl acuză că atunci când a deţinut poziţia de ministru ar fi acţionat pentru ca o persoană angajată în funcţia de consilier personal să îşi încaseze salariul pe o perioadă de 12 luni fără să se fi prezentat la serviciu şi fără să fi prestat activităţile la care era obligată prin contract.
În 2019, senatorii au respins o solicitare similară cu privire la Florian Bodog, ulterior procurorii obţinând date privind comiterea de către acesta a altor patru infracţiuni de fals în înscrisuri şi abuz în serviciu. AGERPRES/(AS - autor: Livia Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fațada principală a Palatului Parlamentului, iluminată în turcoaz marți seară
Fațada Palatului Parlamentului va fi iluminată în turcoaz marți seară, un demers în vederea conștientizării bolii Batten. Solicitarea - aprobată de conducerea Camerei Deputaților - a venit din partea Comisiei pentru sănătate. Momentul a fost programat între orele 21:30 și 23:30. 'Boala Batten este o afecțiu
Senat/ 22 ianuarie - Ziua Națională Ana Aslan - proiect adoptat
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede instituirea pe 22 ianuarie a Zilei Naționale Ana Aslan, în semn de recunoaștere a contribuției fundamentale a academicienei la dezvoltarea gerontologiei și geriatriei mondiale. 'Cu ocazia Zilei Naționale Ana Aslan, autoritățile administrației publice centrale și locale, precum
Senat/ Redeschiderea controlată a depozitelor industriale de deșeuri, pentru valorificarea materialelor - proiect adoptat
Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care permite redeschiderea controlată a depozitelor industriale de deșeuri închise definitiv, exclusiv în scopul valorificării materialelor conținute. Propunerea legislativă completează Ordonanța Guvernului nr.2/2021 privind depozitarea deșeurilor și Ordonanța de urgență a Guvernului nr.6
Senat/ Reexaminare: Încuviințarea executării silite privind titlurile executorii se soluționează în cel mult șapte zile
Cererea de încuviințare a executării silite privind titlurile executorii, altele decât hotărârile care pot fi puse în executare, se soluționează în termen de cel mult șapte zile de la înregistrarea acesteia la instanță, prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părților, prevede propunerea legislativă de m
Camera Deputaților/Introducerea pe ordinea de zi a reducerii numărului de parlamentari - propunere respinsă
Liderul deputaților AUR, Adrian-Mihai Enache, a solicitat, luni, în plen, modificarea ordinii de zi din această săptămână prin introducerea unor proiecte de lege despre care a afirmat că 'au susținere în spațiul public'. Proiectele de lege se referă la legislația privind transparentizarea finanțării ONG-urilor, propun
Bustul lui Vasile Stroescu, primul președinte de vârstă al Parlamentului României Mari, dezvelit la Camera Deputaților
Bustul lui Vasile Stroescu, primul președinte de vârstă al Parlamentului României Mari, a fost dezvelit, luni, la Palatul Parlamentului, ceremonia religioasă fiind oficiată de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, episcop-vicar patriarhal. Evenimentul a fost organizat la solicitarea deputaților PSD Cosmin Andrei, Ecaterina Ma
Proiect USR: Retragerea decorațiilor pentru persoanele condamnate definitiv și cele care au colaborat cu Securitatea
Parlamentarii USR Sorin Șipoș, Cynthia Păun și Vlad Șendroiu au depus o inițiativă legislativă care modifică sistemul național de decorare al României astfel încât persoanelor condamnate definitiv la închisoare - indiferent dacă e vorba de executare sau cu suspendare - și persoanelor care au colaborat cu Securitatea să li se retragă, de drept,
Mihai Enache (AUR): Prin desemnarea ca premier a lui Eugen Tomac, rolul Parlamentului este ignorat
Liderul deputaților AUR, Mihai Enache, susține că președintele Nicușor Dan ar fi încălcat Constituția prin desemnarea ca premier a lui Eugen Tomac pentru că acesta nu ar beneficia de o susținere parlamentară 'relevantă' și nu poate pretinde că reprezintă voința exprimată de români prin vot. 'Mihai Enache îl acuză
Grupul PACE - Întâi România: Nu oferim cecuri în alb; votul nostru pentru orice cabinet, condiționat
Grupul parlamentar PACE - Întâi România anunță că nu oferă 'cecuri în alb' niciunui guvern, iar votul de învestire a cabinetului lui Eugen Tomac va fi condiționat de acceptarea 'a trei linii roșii fundamentale'. 'Grupul parlamentar PACE - Întâi România ia act de desemnarea domnului Eugen Tomac
Camera Deputaților/Un defibrilator automat - amplasat în incinta Palatului Parlamentului
Conducerea Camerei Deputaților a aprobat, miercuri, o propunere din partea Societății Naționale de Cruce Roșie din România de a amplasa un defibrilator automat în Palatul Parlamentului. 'Societatea Națională de Cruce Roșie din România, persoană juridică de drept public, autonomă, neguvernamentală, apolitică și fără scop patrimonial, propu
Ziua Tratatului de la Trianon, marcată în plenul Senatului
Președintele Comisiei de politică externă a Senatului, Titus Corlățean (PSD), a evidențiat miercuri, în plenul Senatului, că Legea privind Ziua Tratatului de la Trianon, marcată pe 4 iunie, este necesară pentru conștientizarea importanței sale de către generațiile tinere. ''Legea Ziua Tratatului de la Trianon în Român
Camera Deputaților: 42 de proiecte de lege - respinse de plen; niciun proiect adoptat
Camera Deputaților a respins, miercuri, în plen, 42 de proiecte de lege, 11 dintre acestea fiind legi organice care aveau raport de respingere. Printre proiectele respinse s-a numărat propunerea legislativă privind instituirea programului ''Masă la Școală'' pentru elevii din învățământul primar și gimnazial, d
Abrudean: AUR și PSD au confirmat, încă o dată, că parteneriatul lor funcționează în Parlament
Președintele Senatului, Mircea Abrudean (PNL), a declarat, marți, că AUR și PSD au confirmat, încă o dată, că parteneriatul lor funcționează în Parlament, el adăugând că aceste două partide lucrează împreună când e vorba de propriile interese, dar nu au venit cu nicio soluție pentru guvernarea țării. 'AUR și P
Senat/ Fenechiu (PNL): Votul pentru ICR a arătat că există o majoritate; să meargă cu o propunere la Cotroceni
Liderul grupului PNL din Senat, Daniel Fenechiu, consideră că prin votul PSD-AUR acordat moțiunii de cenzură în luna mai, precum și prin cel de marți pentru conducerea Institutului Cultural Român a fost 'validată' o majoritate, îndemnând-o să avanseze o propunere de premier la Cotroceni. 'Moțiunea de cenzură a validat la niv
USR propune ca adolescenții de peste 16 ani să poată merge la psiholog fără acordul părinților
Adolescenții care au împlinit vârsta de 16 ani ar putea beneficia de servicii de intervenție psihologică, psihoterapie și consiliere școlară fără acordul expres al părinților, potrivit unei inițiative legislative depuse de mai mulți senatori USR. Proiectul este semnat de senatorii Ruxandra Cibu Deaconu, Cynthia Păun, Sorin Șipoș și George Ștefănach






