logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

LIVE UPDATE Senat: Şedinţa de deschidere a legislaturii 2020 - 2024

Imagine din galeria Agerpres

 Şedinţa de deschidere a legislaturii 2020 - 2024 a Senatului a început luni la prânz, fiind prezidată de Ion Prioteasa, cel mai în vârstă parlamentar. În urma scrutinului din 6 decembrie, au fost aleşi 136 de senatori. PSD deţine 47 mandate, iar PNL - 41, Alianţa USR PLUS - 25, Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) - 14 şi UDMR - 9. Festivitatea de depunere a jurământului de către senatori s-a încheiat luni seara. Au fost prezenţi 133 de senatori.

 

 

 

* UPDATE ORA 22,20 Anca Dragu (USR PLUS) - aleasă preşedinte al Senatului

 

Senatorul USR PLUS Anca Dragu a fost aleasă, luni, în funcţia de preşedinte al Camerei superioare a Parlamentului.

Ea a obţinut 75 de voturi "pentru" şi 51 "împotrivă".

 

* UPDATE ORA 21,35 Grupurile parlamentare din Senat şi-au ales conducerea

 

Grupurile senatoriale şi-au anunţat, luni, în plen, conducerea pentru prima sesiune ordinară din legislatura 2020 - 2024.

 

* UPDATE ORA 21,28 Festivitatea de depunere a jurământului de către senatori s-a încheiat 

 

Festivitatea de depunere a jurământului de către senatori s-a încheiat, decanul de vârstă Ion Prioteasa anunţând că la şedinţa de luni au fost prezenţi 133 de senatori.

El i-a dat cuvântul, pe procedură, senatorului AUR Diana Şoşoacă, care a criticat modul în care s-au validat mandatele de senator, fără a se ţine seama de contestaţii.

 


Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO


"Conform art.6 din Regulamentul Senatului, alin.6 şi 7, Comisia de validare se pronunţă prin votul majorităţii membrilor săi asupra propunerilor referitoare la validarea sau invalidarea alegerii senatorilor, precum şi asupra contestaţiilor primite în termen de patru zile de la constituirea sa. Alin.7 - contestaţiile pot fi formulate de cetăţeni români cu drept de vot. În conformitate cu art.11 din Regulamentul Senatului, Senatul se întruneşte, de drept, în a cincea zi de la constituirea Comisiei de validare pentru dezbaterea raportului prezentat de preşedintele acesteia tocmai pentru că se lasă cele patru zile de depunere a contestaţiilor ce pot fi formulate de orice cetăţean al României. În acest context, Senatul trebuie să se reunească în a cincea zi, după constituirea Comisiei de validare. Aceasta este observaţia mea pe procedură, deci în niciun caz astăzi", a susţinut Şoşoacă.

De menţionat şi faptul că senatorul AUR Claudiu-Richard Târziu le-a reproşat colegilor din plen "lipsa de respect" faţă de solemnitatea momentului de depunere a jurământului.

"Nu respectaţi solemnitatea acestui gest. Faptul că vorbiţi între dumneavoastră de mai bine de o oră şi ceva, şi că unii dintre dumneavoastră aţi plecat, nu arată respect faţă de ceilalţi care urmează să depună jurământul la final. Îmi pare rău", a afirmat Târziu.

 

* UPDATE ORA 19,29  A început festivitatea de depunere a jurământului de către senatori

 

Festivitatea de depunere a jurământului de către senatorii aleşi a început, luni seară, la Palatul Parlamentului.

În deschiderea şedinţei a fost intonat Imnul naţional.

 


Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO


"Declar deschisă şedinţa solemnă a Senatului, consacrată depunerii jurământului de credinţă faţă de ţară şi popor de către doamnele şi domnii senatori. Vă rog să vă ridicaţi pentru intonarea Imnului naţional. Vă reamintesc că, potrivit prevederilor legii 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, jurământul scris se rosteşte individual, se semnează de către fiecare senator şi se depune la preşedintele Senatului spre păstrare", a precizat preşedintele de şedinţă, decanul de vârstă Ion Prioteasa.

După depunerea jurământului, senatorul semnează documentul, îl predă secretarului asistent de şedinţă, iar preşedintele îi înmânează insigna de senator, a menţionat Prioteasa.

El a adăugat că, potrivit prevederilor Regulamentului Senatului, refuzul de a depune jurământul atrage după sine pierderea mandatului. Validarea mandatului de senator presupune validarea alegerii senatorului şi depunerea jurământului.

Senatorii aleşi au adoptat, luni, cu unanimitate de voturi, raportul Comisiei de validare a mandatelor.

La şedinţa plenului Camerei Superioare a Parlamentului sunt prezenţi 109 senatori din totalul celor 136. 

 

* UPDATE ORA 19,03  Senat: Raportul Comisiei de validare a mandatelor, adoptat cu unanimitate de voturi

 

Senatorii aleşi au adoptat, luni, cu unanimitate de voturi, raportul Comisiei de validare a mandatelor.

 

Raportul Comisiei de validare a fost prezentat plenului de către senatorul PNL Laura Scântei.

"Comisia de validare constată că alegerea fiecărui senator s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale şi, în consecinţă, propune plenului Senatului validarea mandatelor de senator", a arătat Laura Scântei, preşedintele comisiei.

La şedinţa plenului Camerei Superioare a Parlamentului sunt prezenţi 109 senatori din totalul celor 136. 

 

* UPDATE ORA 18,53 Şedinţa plenului Camerei Deputaţilor a fost reluată; au fost validate mandatele a 329 de deputaţi

 

Şedinţa plenului Camerei Deputaţilor a fost reluată, luni seara, fiind prezentat raportul Comisiei de validare a mandatelor de deputat.

Comisia de validare a propus Camerei Deputaţilor validarea mandatelor a 329 de deputaţi şi amânarea validării pentru un mandat.

Raportul Comisiei de validare a fost aprobat cu unanimitate de voturi şi, în consecinţă, au fost validate 329 de mandate de deputat.

Deputaţii urmează să depună jurământul de învestitură.

 

* UPDATE ORA 17,42 Simion (AUR), despre verificările adeverinţei senatoarei Şoşoacă: Aşteptăm rezultatul; o trimitem la alt medic, dacă e cazul

Liderul deputaţilor AUR, George Simion, a declarat, luni, că aşteaptă verificările solicitate de Senat în privinţa adeverinţei medicale a senatoarei Diana Şoşoacă, prin care este exceptată de la purtarea măştii de protecţie.

"Sunt foarte mulţi oameni care au o problemă cu purtarea măştii, o problemă medicală. Doamna Şoşoacă are o problemă medicală şi are o adeverinţă în acest sens. Aşteptăm toate verificările. Eu am o mască şi am dat tuturor colegilor mei măşti similare făcute de un producător român. Important e să promovăm produsele româneşti şi să mai producem ceva în ţară", a afirmat Simion.

 

* UPDATE ORA 16,13 Senat/Comisia pentru validare solicită DSPMB să verifice adeverinţa medicală a Dianei Şoşoacă

 

Comisia pentru validare a Senatului a solicitat, luni, Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti (DSPMB) să verifice şi să răspundă "cu celeritate" cu privire la adeverinţa medicală a Dianei Şoşoacă, senator ales pe listele AUR, prin care este exceptată de la purtarea măştii de protecţie.

 

* UPDATE ORA 12,49 Senat: A fost constituită Comisia de validare a mandatelor 

 

Comisia de validare a mandatelor de senator a fost constituită luni de plen, parlamentarii fiind de acord în unanimitate cu propunerile făcute de fiecare formaţiune, având în vedere configuraţia politică a forului legislativ.
 

* ORA 12,24 Senat: A început şedinţa de deschidere a legislaturii 2020 - 2024 

 

Şedinţa de deschidere a legislaturii 2020 - 2024 a Senatului a început luni la prânz, fiind prezidată de Ion Prioteasa, cel mai în vârstă parlamentar.


În deschiderea şedinţei a fost intonat imnul naţional.

Pe ordinea de zi a primei reuniuni a Senatului figurează constituirea Comisiei de validare, fiecare formaţiune parlamentară desemnându-ţi reprezentanţii astfel încât să se reflecte configuraţia politică rezultată din alegeri.

Comisia va verifica dacă alegerea noilor parlamentari s-a realizat cu respectarea prevederilor Legii electorale şi va întocmi rapoartele de validare. Comisia poate recomanda şi invalidarea mandatului unui parlamentar în cazul în care au fost constatate nereguli.

Ulterior, senatorii ale căror mandate au fost validate vor depune jurământul.


Senatul este considerat legal constituit după validarea a două treimi din mandate şi după depunerea jurământului de către parlamentari. Senatorii care refuză depunerea jurământului sunt consideraţi invalidaţi.

După constituire, se aleg preşedintele acestui for legislativ şi ceilalţi membri ai Biroului permanent - vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii. De asemenea, se prezintă grupurile parlamentare şi se alcătuiesc comisiile parlamentare, potrivit configuraţiei politice.

În urma scrutinului din 6 decembrie, au fost aleşi 136 de senatori. PSD deţine 47 mandate, iar PNL - 41, Alianţa USR PLUS - 25, Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) - 14 şi UDMR - 9. AGERPRES

 

Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO

 

Citeşte şi:

 

* LIVE UPDATE VIDEO Parlamentul nou-ales, reunit la convocarea preşedintelui României

 

* VIDEO Camera Deputaţilor: A început şedinţa de plen 

 

* LIVE UPDATE-ul este realizat în baza ştirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării ştirilor pe fluxul agenţiei.

Afisari: 136

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Viata Parlamentara 10-11-2026 13:52

Parlament/Alina Gorghiu și Nicoleta Pauliuc - înlocuite din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO

Plenul Senatului și Camerei Deputaților a decis, marți, înlocuirea parlamentarelor PNL Nicoleta Pauliuc și Alina Gorghiu din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO. Propunerea a aparținut grupurilor parlamentare PNL. Cele două vor fi înlocuite cu Iulian Silviu Coșa și Robert Sighiartău. O altă modificar

Viata Parlamentara 10-11-2026 12:43

Parlament: Sorin Lazăr - numit președinte al Curții de Conturi

Consilierul de conturi Sorin Lazăr va exercita atribuțiile de președinte al Curții de Conturi, până la numirea unui nou președinte, a decis, marți, plenul Parlamentului. S-au înregistrat 248 de voturi 'pentru', 54 'împotrivă' și 48 de abțineri. Anterior,

Viata Parlamentara 10-11-2026 12:20

Parlament: A început ședința comună pentru desemnarea noilor membri ai Consiliilor de Administrație la SRTV și SRR

Camera Deputaților și Senatul s-au reunit, marți, în ședință comună, pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi. Ședința este condusă de președintele Senat

Viata Parlamentara 10-11-2026 11:44

Parlament/Comisiile de buget - aviz favorabil pentru Sorin Lazăr pentru funcția de președinte al Curții de Conturi

Comisiile parlamentare de buget, finanțe au avizat favorabil, marți, numirea consilierului de conturi Sorin Lazăr în funcția de președinte al Curții de Conturi. Plenul Parlamentului urmează să valideze prin vot această propunere în ședința de la ora 12:00. S-au înregistrat 25 de voturi 'pentru', 12 'împotrivă&

Viata Parlamentara 10-11-2026 11:27

Program de formare în domeniul inteligenței artificiale, organizat la Parlament, cu sprijinul ONU; Baciu: Această pregătire e esențială

Parlamentul trebuie să fie pregătit să înțeleagă transformările generate de inteligența artificială și să aibă capacitatea de a lua decizii legislative informate într-un domeniu care evoluează foarte rapid, a declarat deputatul PNL Andrei Baciu, inițiatorul unui program de formare în domeniul AI dedicat parlamentarilor și personalului parlamentar.

Viata Parlamentara 10-11-2026 11:03

Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Radiodifuziune

Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Ruxandra Ileana Săraru, Radu Bogdan Herjeu și

Viata Parlamentara 10-11-2026 10:33

Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Televiziune

Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Loredana Corchiș și Nicoleta Ama

Viata Parlamentara 10-11-2026 05:15

Parlamentul se reunește în ședință comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV și SRR

Camera Deputaților și Senatul se reunesc marți, începând cu ora 12:00, în ședință de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.

Viata Parlamentara 09-11-2026 22:13

VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența

Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.

Viata Parlamentara 09-11-2026 18:48

Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD

Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția

Viata Parlamentara 09-11-2026 18:42

Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei

Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi

Viata Parlamentara 09-11-2026 18:11

Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen

Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk

Viata Parlamentara 09-11-2026 17:15

Camera Deputaților: Ioana Bran-Voinea preia funcția de secretar general; Oana-Elena Pintilei - secretar general adjunct

Ioana Bran-Voinea a fost desemnată luni de plen pentru a prelua funcția de secretar general al Camerei Deputaților, iar Oana-Elena Pintilei pentru cea de secretar general adjunct. Ioana Bran-Voinea a fost propusă pentru această funcție de grupul parlamentar al PSD, iar Oana Pintilei de grupul parlamentar al AUR. Ioana Bran-Voine

Viata Parlamentara 09-11-2026 16:27

Peiu (AUR) anunță moțiune de cenzură dacă Guvernul PSD își va angaja răspunderea pe reforma administrativ-teritorială

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat luni că pentru reforma administrativ-teritorială este necesar ''un consens parlamentar'', iar dacă Guvernul își va angaja răspunderea pe un astfel de proiect, AUR va încerca să depună moțiune de cenzură. ''AUR nu susține angajarea răspunderii Guvernului pe or

Viata Parlamentara 09-11-2026 15:58

USR și PNL îi cer președintelui AEP să retragă proiectul de lege privind partidele politice

Deputații Alexandru Dimitriu (USR) și Alexandru Muraru (PNL) i-au cerut, luni, președintelui Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, să retragă proiectul de lege privind partidele politice și să lase Parlamentul să hotărască în privința legislației în acest domeniu. Dimitriu a declarat la Palatul Parlamentului că