logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Camera Deputaţilor: Proiectul de abrogare a recursului compensatoriu, adoptat

Imagine din galeria Agerpres

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul privind abrogarea recursului compensatoriu.

S-au înregistrat 272 voturi ''pentru'' şi 5 abţineri.

Proiectul de lege a fost iniţiat de PNL, fiind comasat cu cel al USR.

Deputaţii au adoptat, la propunerea Ministerului de Justiţie, un amendament potrivit căruia vor beneficia de efectele recursului compensatoriu persoanele condamnate începând cu 24 iulie 2012 şi până la intrarea în vigoare a prezentei legi.

"Prevederile art. 55 indice 1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, a măsurilor preventive privative de libertate, minorilor care execută măsuri educative în centre de detenţie, în centre educative sau în penitenciare, respectiv minorilor care au executat pedepse în penitenciare, potrivit legii nr. 15/1968 privind Codul penal al României, cu modificările şi completările ulterioare, şi care execută, la data intrării în vigoare a prezentei legi, măsuri educative în centre de detenţie, în aplicarea art. 21 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 289/2019 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, pentru o perioadă cuprinsă între 24 iulie 2012 şi data intrării în vigoare a prezentei legi", prevede textul adoptat.

La dezbateri, liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a spus că PNL a iniţiat această lege, punând mai presus de orice siguranţa cetăţenilor.

"În urmă cu un an am atras atenţia că este unul dintre cele mai nocive acte normative din ultimii ani. (...) Vorbim de abrogarea recursului compensatoriu pentru că PNL a scris proiectul în februarie. În februarie erau eliberaţi 12.000 de deţinuţi, astăzi sunt 22.000. Dacă aţi fi avut înţelepciunea să ascultaţi şi să luaţi măsuri atunci, în februarie, 10.000 de deţinuţi nu ar mai fi umblat liberi pe stradă, nu ar mai fi dat în cap cetăţenilor. Acum din cei 22.000 de deţinuţi, 7.000 au fost criminali, violatori care au ajuns în puşcării, dintre ei 500 au comis din nou tâlhării, crime, violuri. (...) Astăzi, PNL pune mai presus de orice viaţa cetăţeanului, siguranţa cetăţeanului, PNL va vota acest proiect de lege să oprim această nebunie", a spus Roman.

Deputatul USR Stelian Ion a afirmat că este necesară abrogarea recursului compensatoriu pentru că este important să se pună la adăpost viaţa cetăţenilor.

"Propunerea legislativă a fost izvorâtă dintr-o problemă reală a condiţiilor din penitenciare, dar proiectul iniţial a fost deturnat de la sensul său şi a fost transformat într-o graţiere mascată. După 2 ani s-a văzut că legea şi-a produs efectele teribile. Este mai importantă punerea la adăpost a vieţii cetăţenilor. Este foarte important să dăm un vot pozitiv asupra legii. Condiţiile din penitenciare vor fi îmbunătăţite, trebuie să ne gândim cum îi recuperăm pe cei care încalcă legea. Au fost încurajaţi să încalce legea, ştiind că vor fi eliberaţi mai devreme. (...) Dacă avem conştiinţă şi vrem să nu mai facem aceste greşeli trebuie să recunoaştem că legea recursului compensatoriu a fost o mare eroare", a susţinut Stelian Ion.

Şi deputatul PMP Marius Paşcan a subliniat că siguranţa cetăţeanului este mai presus de orice.

"România nu este vinovată de condiţiile din penitenciar moştenite din perioada comunismului. De unde să inventăm acele spaţii? Cei care presează România să asigure condiţii în penitenciare să asigure şi fondurile. (...) PMP va susţine inechivoc abrogarea. Cetăţeanul, siguranţa sa sunt mai presus de orice", a mai spus Paşcan.

Deputatul PSD Nicuşor Halici a arătat, la rândul său, că PSD va vota pentru abrogarea recursului compensatoriu, dar a susţinut că proiectul iniţial pe tema introducerii acestei măsuri a aparţinut fostului ministru al Justiţiei Raluca Prună din Guvernul Cioloş.

"Decizia de a avea această lege aparţine unui ministru tehnocrat din Cabinetul Cioloş, în baza unei decizii pilot CEDO. (...) Legea a fost preluată de PSD care a transpus-o. Acea decizie CEDO spunea că trebuie să luăm măsuri pentru diminuarea supraaglomerării din penitenciare şi modernizarea condiţiilor de detenţie. Singurul care a venit cu soluţie că altfel se transforma totul într-o amendă uriaşă a fost PSD. (...) După abrogare, ce nu se spune este că oricum legea va fi aplicată în continuare, conform unei norme tranzitorii la care PSD s-a abţinut la vot", a explicat Halici.

El a mai spus că instanţele decid eliberarea condiţionată, iar dintre cei 20.000 de deţinuţi eliberaţi, doar o mică parte - sub 600 - dintre cei care au beneficiat de recursul compensatoriu au recidivat. "Aşteptăm cu nerăbdare soluţiile pe care le va propune Guvernul pentru rezolvarea problemei", a adăugat Halici.

Deputatul UDMR Szabo Odon a anunţat că va vota proiectul de abrogare a recursului compensatoriu.

"Din păcate, această lege nu a avut un studiu de impact. Realitatea ne-a dat în schimb o relaţie foarte clară ce impact a avut această lege. Nimeni din această ţară, nici din Parlament nu şi-a dorit să existe sau să contribuie la vreo crimă. A împinge în această direcţie este greşit. Nu sunt de acord nici cu doamna Prună că drepturile românilor sunt un lux, nu pot fi de acord nici cu declaraţia că mai bine plătim decât să rezolvăm drepturile omului. (...) Într-adevăr, trebuie să mergem pe realizarea proiectului brăţărilor electronice, dar nu putem spune mai bine plătim decât să respectăm drepturile omului", a afirmat deputatul UDMR.

Camera Deputaţilor este for decizional. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 53

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Viata Parlamentara 10-11-2026 13:52

Parlament/Alina Gorghiu și Nicoleta Pauliuc - înlocuite din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO

Plenul Senatului și Camerei Deputaților a decis, marți, înlocuirea parlamentarelor PNL Nicoleta Pauliuc și Alina Gorghiu din Delegația permanentă la Adunarea Parlamentară a NATO. Propunerea a aparținut grupurilor parlamentare PNL. Cele două vor fi înlocuite cu Iulian Silviu Coșa și Robert Sighiartău. O altă modificar

Viata Parlamentara 10-11-2026 12:43

Parlament: Sorin Lazăr - numit președinte al Curții de Conturi

Consilierul de conturi Sorin Lazăr va exercita atribuțiile de președinte al Curții de Conturi, până la numirea unui nou președinte, a decis, marți, plenul Parlamentului. S-au înregistrat 248 de voturi 'pentru', 54 'împotrivă' și 48 de abțineri. Anterior,

Viata Parlamentara 10-11-2026 12:20

Parlament: A început ședința comună pentru desemnarea noilor membri ai Consiliilor de Administrație la SRTV și SRR

Camera Deputaților și Senatul s-au reunit, marți, în ședință comună, pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi. Ședința este condusă de președintele Senat

Viata Parlamentara 10-11-2026 11:44

Parlament/Comisiile de buget - aviz favorabil pentru Sorin Lazăr pentru funcția de președinte al Curții de Conturi

Comisiile parlamentare de buget, finanțe au avizat favorabil, marți, numirea consilierului de conturi Sorin Lazăr în funcția de președinte al Curții de Conturi. Plenul Parlamentului urmează să valideze prin vot această propunere în ședința de la ora 12:00. S-au înregistrat 25 de voturi 'pentru', 12 'împotrivă&

Viata Parlamentara 10-11-2026 11:27

Program de formare în domeniul inteligenței artificiale, organizat la Parlament, cu sprijinul ONU; Baciu: Această pregătire e esențială

Parlamentul trebuie să fie pregătit să înțeleagă transformările generate de inteligența artificială și să aibă capacitatea de a lua decizii legislative informate într-un domeniu care evoluează foarte rapid, a declarat deputatul PNL Andrei Baciu, inițiatorul unui program de formare în domeniul AI dedicat parlamentarilor și personalului parlamentar.

Viata Parlamentara 10-11-2026 11:03

Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Radiodifuziune

Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Ruxandra Ileana Săraru, Radu Bogdan Herjeu și

Viata Parlamentara 10-11-2026 10:33

Parlament/Aviz favorabil pentru opt candidați la funcția de membru în CA al Societății Române de Televiziune

Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au dat aviz favorabil, marți, pentru opt propuneri din partea partidelor reprezentate în Legislativ pentru funcția de membru titular în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune. Au primi aviz favorabil următorii: * Loredana Corchiș și Nicoleta Ama

Viata Parlamentara 10-11-2026 05:15

Parlamentul se reunește în ședință comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV și SRR

Camera Deputaților și Senatul se reunesc marți, începând cu ora 12:00, în ședință de plen comun pentru a desemna noi membri ai Consiliilor de Administrație ale Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, precum și un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.

Viata Parlamentara 09-11-2026 22:13

VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența

Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc i-a transmis, luni, președintelui partidului, Ilie Bolojan, că nu este intimidată de ultimatumul dat de acesta de a-și retrage acțiunile din instanță privind deciziile de la Congresul Extraordinar al liberalilor din iunie, ea menționând că 'un astfel de gest nu este doar autoritar, ci și meschin și mărunt'.

Viata Parlamentara 09-11-2026 18:48

Senatorul Ioan Rusu a trecut la grupul PSD

Senatorul Ioan Rusu a anunțat, luni, în plen, afilierea la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD). ''Vă informez că începând de astăzi (luni - n.r.) mă afiliez grupului parlamentar al PSD'', a spus Ioan Rusu. El a fost ales senator în decembrie 2024, în Circumscripția

Viata Parlamentara 09-11-2026 18:42

Senat: Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru sectorul creșterii animalelor - majorată cu 200 milioane lei

Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege care prevede suplimentarea cu 200 milioane lei a valorii maxime a schemei de ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor pentru perioada 2023-2027, de la 561,57 milioane lei la 761,57 milioane lei, din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. S-au înregistrat 107 voturi

Viata Parlamentara 09-11-2026 18:11

Senat: Rapoartele finale privind anchetele ''Mykonos'' și ''întâlnirea Bolojan - Tănăsescu'', adoptate de plen

Plenul Senatului a adoptat, luni, rapoartele finale propuse de Comisia de constituționalitate în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, și împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit spre Myk

Viata Parlamentara 09-11-2026 17:15

Camera Deputaților: Ioana Bran-Voinea preia funcția de secretar general; Oana-Elena Pintilei - secretar general adjunct

Ioana Bran-Voinea a fost desemnată luni de plen pentru a prelua funcția de secretar general al Camerei Deputaților, iar Oana-Elena Pintilei pentru cea de secretar general adjunct. Ioana Bran-Voinea a fost propusă pentru această funcție de grupul parlamentar al PSD, iar Oana Pintilei de grupul parlamentar al AUR. Ioana Bran-Voine

Viata Parlamentara 09-11-2026 16:27

Peiu (AUR) anunță moțiune de cenzură dacă Guvernul PSD își va angaja răspunderea pe reforma administrativ-teritorială

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat luni că pentru reforma administrativ-teritorială este necesar ''un consens parlamentar'', iar dacă Guvernul își va angaja răspunderea pe un astfel de proiect, AUR va încerca să depună moțiune de cenzură. ''AUR nu susține angajarea răspunderii Guvernului pe or

Viata Parlamentara 09-11-2026 15:58

USR și PNL îi cer președintelui AEP să retragă proiectul de lege privind partidele politice

Deputații Alexandru Dimitriu (USR) și Alexandru Muraru (PNL) i-au cerut, luni, președintelui Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, să retragă proiectul de lege privind partidele politice și să lase Parlamentul să hotărască în privința legislației în acest domeniu. Dimitriu a declarat la Palatul Parlamentului că